OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sînt profund dezgustat că mai există oameni care să voteze cu Vadim Tudor şi, după ziua de ieri, profund uimit că România duce lipsa unui organ (dorinţă uşor fantasmagorică) de control şi de sancţionare a nesimţirii. Oare cum ar arăta politica românească fără Vadim Tudor? Cu siguranţă că ar fi mai puţin infectată cu proliferări ale mahalalei. Atacurile constante şi profund jignitoare fie asupra colegilor din Parlament, fie asupra societăţii civile mînjesc presa şi televiziunea românească. Sînt stupefiat, încă, cum de un personaj aiuritor ca Vadim a reuşit să se califice pentru un al doilea tur la prezidenţiale şi cum de a intrat în Parlament de atîtea şi atîtea ori. Sînt încă un moralist al politicii, cînd ştiu bine că nu e bine să fiu. Dar, aşa cum a făcut şi Cătălin Avramescu, nu mă pot abţine de la a-mi arăta indignarea faţă de prezenţa scenică a domnului Vadim, vicepreşedintele Senatului României. Care spune despre Tismăneanu şi despre Patapievici că, „dacă au plăcerea macabră de a-şi dezgropa părinţii şi de a le roade scheletele sau de a le da la cîini, sînt liberi s-o facă, nu-i putem opri; la unele rase degenerate, canibalismul e o practică irepresibilă“.

 

Ştiu ce-mi doresc de Crăciun: un dispozitiv care să le dea una peste ceafă reprezentanţilor românilor în Parlament, de fiecare dată cînd îşi împroaşcă adversarii politici cu noroi. Oricît de fin ar fi noroiul elitei vadimiene. Şi mai ştiu ce-mi doresc: un Parlament din care să lipsească Vadim, Iliescu, Mitrea, Boc, Stolojan, Udrea, Haşotti şi cam toţi, se pare. Se pare însă că dorinţa mea de cadou este irealizabilă. Într-un joc în care regulile sînt făcute de cei care le încalcă şi de cei care ar trebui să se ancheteze, aresteze şi încarcereze, Parlamentul tronează ca reprezentativitate a acestui sistem abject. Atunci cînd Vadim ne spune că relaţiile dintre PRM şi PD-L reprezintă „nişte acorduri bătute în cuie şi de bun augur pentru viitorul politic românesc“, încep să-mi dau seama că ipocrizia macină şi sufletul PRM-ist, nu numai pe cel PD-L-ist. După ce mai ieri, liderul PRM îl injura ca la uşa cortului pe Emil Boc, acesta s-a transformat peste noapte într-o zînă drăguţă, spunînd că are „o logică impecabilă, şcăţ este un bun orator şi vorbeşte o engleză impecabilă“. Mă întreb cum poate rezista ego-ul domnului Boc, după ce a fost denigrat ca om şi ca politician de Vadim, să îl ridice de pe treptele Senatului, ca într-o tragedie greacă ieftină. Aveam senzaţia că Boc nu va permite, cel puţin la nivelul media, alăturarea de PRM, mai ales că nu l-a acceptat pe Mitică Dragomir în partid. Dar se pare că am ajuns la un moment în care nimic nu mai contează, atîta timp cît rezultatul este unul satisfăcător. Alianţe sau cvasialianţe cu PNG-ul şi PRM-ul, partide ruşinoase pentru un popor care se vrea intelectual şi democratic, fac din PD-L un monument de ipocrizie. Lumea în care ar trebui să trăim nu există. Şi dacă în alte ţări europene se întîmplă lucruri asemănătoare (a se vedea Le Pen, în Franţa, sau Joerg Haider, în Austria), acest lucru nu scuză cu nimic ceea ce se întîmplă la noi.

 

Dar să revenim la realitate. Toată această discuţie despre moralitate se îndreaptă, în România, către inutilitate. Noile alianţe, oricît de imbecile ar fi, vor exista întru preamărirea împăratului-rege Băsescu sau împotriva lui. Oare cu ce seamănă noua alianţă contextuală dintre PRM şi PD-L? Nu seamănă cumva cu vechea alianţă, la fel de contextuală, din 2004, cînd voturile naţionaliste s-au dus către democraţi, în defavoarea lui Năstase? Poate că nu ar trebui să ne mai mirăm atît de mult şi să ne dăm seama că, de fapt, singurul lucru care contează în politicul românesc este votul. Obţinut prin orice mijloace posibile. Struţocămila PD-L-PRM-PNG, plină de cratime, are din păcate şanse să cîştige. Vă puteţi imagina un guvern format din Jiji, Vadim şi Udrea? Sau, dacă avem cu adevărat noroc, putem asista la o altă struţocămilă, de data aceasta uşor elitistă: PSD-PC-PNL-UDMR. Cred că sînt demodat. Nu mai înţeleg că, de fapt, politica modernă nu se mai poate face de partide, pe baza unei ideologii, ci de oameni lipsiţi de ideologie sau morală. Altfel, cum ar putea fi concretizată o politică coerentă, socială (de exemplu), între PSD şi PNL? Dar, stimaţi domni şi stimate doamne care ţipaţi în gura mare în legătură cu Germania şi coaliţiile ei absurde de stînga-centru-dreapta, Germania nu este un exemplu de urmat! Trebuie să scăpăm de această mentalitate a scuzei provenite din exemple negative ale unor state considerate superioare din punctul de vedere al dezvoltării democratice. Şi-n plus, Germania nu-i are pe Jiji şi Vadim în coaliţii cu CDU.