Pe 31 octombrie şi 1 noiembrie a avut
loc, la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti,
conferinţa intitulată „National Literatures in the Age of
Globalization. The Issue of the Canon/Literaturile naţionale în
epoca globalizării. Problema canonului“, în cadrul Centrului
Interdisciplinar de Studii Culturale Europene şi Româneşti
„Tudor Vianu“. Cei doi invitaţi de onoare au fost profesorii de
literatură engleză şi comparată Theo D’Haen de la Katholieke
Universiteit Leuven şi David Damrosch de la Columbia University.
Printre ultimele cărţi publicate în limba engleză de Theo
D’Haen, amintim Configuring Romanticism (Rodopi, 2003), How Far is
America From Here? (Rodopi, 2005), Cultural Identity and Postmodern
Writing (Rodopi, 2006). Cele mai cunoscute volume semnate de David
Damrosch sînt The Narrative Covenant (1987), What is World
Literature? (2003).
Deschiderea conferinţei a avut loc în
aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“, cu prezentarea
comunicărilor celor doi invitaţi de onoare. Theo D’Haen şi David
Damrosch au dat tonul discuţiilor, care au continuat, apoi, în
cadrul unor sesiuni paralele (trei, alteori patru), la Facultatea de
Litere. Cei doi profesori au abordat spinoasa problemă a canonului
astăzi, în mai largul context al globalizării, din două
perspective diferite.
Theo D’Haen a lansat dezbaterea care
s-a continuat apoi în cadrul panel-urilor teoretice, privind
distincţia dintre literatura mondială, literatura naţională şi
cea europeană, pornind de la un studiu de caz ce ia ca exemplu
literatura olandeză şi flamandă. Întrebarea sa din titlu –
how many canons do we need? – nu primeşte un răspuns tranşant,
Theo D’Haen oferind, mai curînd, o alternativă la tendinţa
existentă astăzi în predarea literaturii în şcoli,
aceea de a construi un canon global, mondial. Alternativa propusă de
Theo D’Haen ar fi un canon intermediar, între cel naţional
şi cel global.
David Damrosch a accentuat necesitatea
unei mai bune armonizări între global şi naţional în
ceea ce priveşte formarea canonului. Studiul său de caz are ca
punct de plecare scrierile şi contribuţiile a doi dintre fondatorii
disciplinei care a luat astăzi avînt – literatura mondială:
cărturari din secolul al XIX-lea, transilvăneanul Hugo Meltzl şi
danezul Georg Brandes. Iniţiativele celor doi sînt citate de
David Damrosch ca exemple de strategii încă valabile prin care
s-ar putea realiza o interacţiune reală între naţional şi
global.
Dacă nici unul dintre invitaţii de
onoare nu a pus sub semnul întrebării necesitatea sau
posibilitatea unui canon global, între participanţii la
conferinţă, atît din ţară, cît şi din străinătate,
au existat mulţi sceptici. Unul dintre aceştia, profesorul
Călin-Andrei Mihăilescu de la University of Western Ontario,
Canada, a accentuat imposibilitatea unui canon global, în lipsa
unei reale literaturi globale, bariera considerată de netrecut
rămînînd limba, dar şi absenţa unei mentalităţi
globale care să justifice crearea unui astfel de concept.
Panel-urile teoretice, care s-au apropiat de sondarea posibilităţii
de a fi a acestui concept, au subliniat natura laxă şi
imposibilitatea definirii termenului de „global“. În cele
două zile ale conferinţei, aspectele pro şi contra ale ideii de
literatură globală şi de canon global au fost atent examinate,
concluzia, subliniată şi de către decanul Facultăţii de Litere,
Liviu Papadima, în cadrul sesiunii de închidere a
conferinţei, fiind aceea că încă ne aflăm prea aproape de
momentul lansării lor pentru a le putea înţelege obiectiv.
Testul timpului va arăta dacă ideea globalizării (literaturii) a
fost doar o modă sau, dimpotrivă, cursul firesc al literaturii,
într-o lume aflată în schimbare.
Cîteva dintre titlurile
panel-urilor sînt reprezentative pentru multiplele faţete pe
care le-a îmbrăcat această problemă: „Canonul şi
politicile culturale“, „Scriitori şi graniţe“, „Negocierea
identităţilor“, „Promovarea literaturii române în
străinătate“, „Globalizarea, un nou Grand Récit?“,
„Traducerea ca strategie legitimatoare“, „Canonul şi studiile
literare“, „Cultura populară“, „Predarea literaturii
(române)“, „Construirea canonului“, „Literatura română
şi contextul european“. Deşi toate secţiunile s-au anunţat a fi
extrem de interesante, faptul că ele s-au desfăşurat în
paralel, în serii de cîte trei, a făcut imposibilă
asistarea lor în întregime.
Unul dintre cele mai interesante
panel-uri a fost cel despre „Canon şi studiile literare“, în
cadrul căruia două dintre lucrări s-au dovedit deosebit de
incitante: lucrarea lui Stefan H. Uhlig de la Faculty of English,
University of Cambridge şi a Mihaelei Irimia de la Facultatea de
Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.
Stefan H. Uhlig a încercat să răspundă la întrebarea:
„Ce anume face ca bazele puse în secolul al XIX-lea ale
istoriei noastre literare să fie literare?“, pornind de la
începuturile istoriei studiilor literare, aşa cum s-a conturat
ea în colegiile britanice, germane şi franceze, la joncţiunea
dintre istoriografie şi retorică („Historiography or Rhetoric?
Early Aspects of a European History of Literary Studies“).
Oprindu-se asupra aceleiaşi perioade, lucrarea Mihaelei Irimia, „The
Classic Modern Canons and the Disciplinary Separation“, a propus o
altă viziune decît aceea convenţională asupra a ceea ce
denumim prin „canoane moderne“, dezvăluind rădăcinile lor
clasice, precum şi o serie de paradoxuri referitoare la construcţia
lor.
Cum ar putea literatura română
să îşi păstreze specificul naţional şi, totuşi, să
reuşească să se încadreze într-un spaţiu european în
care graniţele culturale par să fie tot mai estompate? La această
întrebare au încercat să răspundă conferenţiarii din
secţiunea cu titlul „Romanian Literature within the European
Framework“ (moderată de Adriana Babeţi, care a susţinut, la
rîndul ei, lucrarea „Un intermediar posibil: literatura
regională şi identitatea culturală multiplă“), una dintre cele
mai animate şi în cadrul căreia s-au purtat discuţii vii.
Cele patru comunicări ţinute de Cristina Balinte (Institutul de
Istorie şi Teorie literară „G. Călinescu“), Iulian Costache
(Universitatea din Bucureşti), Oana Fotache (Universitatea din
Bucureşti) şi Magda Răduţă (Universitatea din Bucureşti) au
fost centrate pe dificultatea construirii unei imagini identitare de
către scriitorii români, care trebuie să îşi
reconfigureze poziţia într-un sistem cultural caracterizat
prin globalizare. Noţiunile-cheie ce apar în argumentările
participanţilor sînt sugestive pentru un nou mod de a înţelege
construirea identităţii culturale: „piaţă de bunuri simbolice“,
„brand cultural“, „literatură globală“, „recitire“ /
„rebranduire“, „negociere“, „patrimoniu cultural“ etc. În
condiţiile în care, în prezent, vorbim, aşa cum a
sugerat Iulian Costache în comunicarea sa („Romanian Modern
Brands and the European Canon“), de un patrimoniu cultural
european, cum ar trebui să mai privim specificul naţional şi în
ce măsură acesta păstrează şansele unui dialog real cu
trăsăturile naţionale ale altor culturi? Iulian Costache porneşte
de la ideea necesităţii recitirii unor opere canonice din
literatura română de secol XIX.
În contextul actual, cel
al globalizării nu numai economice, ci şi culturale, aceste lecturi
nu îşi mai pot păstra fiabilitatea în afara unui proces
de resemnificare. Se impune, astfel, o relectură care să creeze
premizele unei interpretări mai deschise, nu doar a uneia care
vizează caracterul naţional. Adaptarea la un sistem cu totul
neobişnuit pentru o cultură care, pînă recent, a înţeles
graniţele ca parte esenţială a specificului său, a fost discutată
de Magda Răduţă în „Le jour d’après: l’identité
de l’écrivain dans la culture roumaine «ouverte»“.
Conceptul de literatură globală nu este încă pe deplin
conturat, iar criteriile care ar legitima o operă să se încadreze
într-un canon european comun nu sînt nici ele clar
definite. Această relaţie dintre un canon naţional şi unul global
este abordată de Oana Fotache („Global literature – In Search of
a Definition“), iar Cristina Balinte („Enrégimentation
nationale/ralliement européen. Critères d’accès
de la littérature roumaine dans l’espace continental“) are
în vedere strategii prin care literatura română poate să
se facă vizibilă într-un cadru mai larg. Este clar că ideea
de globalizare, un concept relativ nou pentru cultura română,
forţată, pînă curînd, să rămînă blocată în
propriile graniţe, este una care stîrneşte polemici. Aşa cum
sugera Oana Fotache, în cadrul discuţiilor, este nevoie, mai
întîi, atît din partea cititorului, cît şi
din cea a scriitorului, de o forma mentis globală, pentru a înţelege
şi a accepta conceptul de globalizare.
Un subiect dintre cele mai incitante a
fost cel referitor la problema scriitorilor din exil şi la modul în
care locul acestora în canon trebuie să se reconfigureze şi
el: nu se mai poate vorbi despre un canon strict al exilului, aşa
cum observă Carmen Muşat, în lucrarea intitulată „Canonul
şi literatura exilului“. De asemenea, Mircea Anghelescu,
deschizîndu-şi analiza cu o referire la constituirea primului
canon literar românesc, în secolul al XIX-lea, şi
continuînd cu definirea canoanelor paralele din perioada
comunistă („Problema canonului românesc în condiţiile
exilului şi globalizării“), a susţinut necesitatea redefinirii
coordonatelor literaturii de exil, întrucît nu se mai
pune problema plasării acesteia într-un mecanism de opoziţie
faţă de canonul oficial.
Era clar că, într-o conferinţă
ce supune dezbaterii problema canonului, referinţe numeroase vor
avea în vedere controversata scriere a lui Harold Bloom,
Canonul occidental, care vine, aşa cum se ştie, împotriva
tendinţei dominante în prezent, aceea de multiculturalism.
Dacă singurul criteriu esenţial, în concepţia lui Bloom,
este cel estetic, înseamnă că, în conturarea canonului,
criteriile care au în vedere apartenenţa etnică sînt
excluse. Se pune însă problema dacă, în cazul unor
scriitori minoritari, apartenenţa lor etnică reprezintă o
trăsătură importantă pentru situarea lor în canon. Acest
tip de întrebare s-a regăsit, de pildă, în lucrarea lui
Romulus Bucur, „Scriitorii evrei din România: canon
convergent sau paralel?“, care a avut în centrul analizei
cazul lui Sebastian şi pe cel al lui Steinhardt. O analiză
interesantă, pornind de la împărţirea epocilor literare în
Canonul lui Bloom, o realizează Adina Ciugureanu („Towards an
Anti-Canonical Canon“), care stabileşte o serie de analogii între
epocile literare şi cele artistice.
Fiecare dintre aceste perioade
este instaurată printr-o inovaţie care schimbă sistemul de valori
de pînă atunci. Deşi aceste noi opere pot fi văzute ca
anticanonice, ele nu se opun canonului, ci îl întregesc,
este concluzia Adinei Ciugureanu. Într-o perspectivă opusă
esenţial celei pe care o regăsim expusă în cartea lui Bloom,
Mihai Mîndra („Multiculturalism and Globalization: Literary
Theory/History and the Literary Canon in Romania“) a pus accentul
pe importanţa pe care ar trebui să o deţină multiculturalismul în
procesul de constituire a unui canon. Astfel, mai degrabă decît
criteriul suprem estetic promovat de Bloom, ceea ce contează, din
această perspectivă, este o abordare interculturală, care să
reconfigureze canonul din prisma minorităţilor etnice. Rămîne
însă întrebarea dacă nu cumva ideea de multiculturalism
în literatură împinge prea mult, într-o sferă
marginală, criteriul estetic, care ar trebui, totuşi, să rămînă
unul semnificativ.
În cadrul acestei conferinţe,
alături de numele menţionate, nu trebuie uitate nici cele ale altor
personalităţi din străinătate sau din ţară: Bruno Mazzoni
(Universitatea din Pisa), Charles Torner (Institutul „Ramon Llull“,
Barcelona), Michael Fleming (Universitatea din Durham), Zakaria Fatih
(Universitatea din Maryland), Roumiana L. Stantcheva (Universitatea
din Sofia „St. Kliment Ohridski“), Gisèle Vanhese
(Universitatea din Calabria). De menţionat sînt şi Ileana
Orlich şi Frédéric Canovas (ambii de la Universitatea
de Stat din Arizona), Marco Cugno (Universitatea din Torino), Elaine
Martin (Universitatea din Alabama), Dorin Perie (Universitatea din
Amsterdam), Dumitru Radu Popa (Universitatea din New York). Printre
participanţii din ţară, merită amintiţi Ioana Both
(Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj) şi Mircea Martin, Caius
Dobrescu, Ion Manolescu, Mircea Vasilescu (Universitatea din
Bucureşti).
Sesiunea de închidere a
lucrărilor conferinţei l-a avut ca invitat de onoare pe scriitorul
Mircea Cărtărescu. Fără să discute problema canonului sau a
globalizării (literaturii), nici din punctul de vedere al
criticului, nici al teoreticianului, Mircea Cărtărescu s-a oprit
asupra cîtorva dintre limitele acestor puncte de vedere,
exterioare literaturii, singurul interior aparţinînd
scriitorului.
Fără a se fi ajuns la distincţii
certe între ceea ce este naţional, european, universal, global
sau în ceea ce priveşte definirea literaturii globale şi a
canonului ce ar rezulta de aici, conferinţa „National Literatures
in the Age of Globalization. The Issue of the Canon / Literaturile
naţionale în epoca globalizării. Problema canonului“ a pus
cîteva dintre cele mai actuale probleme atît ale
literaturii, cît şi ale studiilor despre literatură.
Prezenţa lui Theo D’Haen şi a lui David Damrosch, precum şi
numeroasa participare a cercetătorilor români şi străini au
transformat Bucureştiul, pentru două zile, într-o capitală a
intelectualilor de pretutindeni, reuniţi pentru a dezbate nu numai o
problemă actuală şi mediatizată, ci şi una fundamentală, a
identităţii în sens larg.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters