OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

California Dreamin’ (nesfirsit), primul si ultimul lungmetraj al lui Cristian Nemescu, intra in cinematografele noastre la o saptamina dupa ce a cistigat la Cannes premiul sectiunii „Un Certain Regard“ (aceeasi distinctie pe care, acum doi ani, o primise Moartea domnului Lazarescu de Cristi Puiu). Nu stiu daca acest important premiu va atrage in sali macar tot atit de multi spectatori romani citi a avut Lazarescu, insa stiu ca filmul lui Cristian Nemescu merita cu prisosinta sa ajunga la un public foarte larg.
Prezentul actiunii (mai 1999) este ocupat de doua conflicte principale: unul intercultural si altul – specific regizorului – erotic. Primul are in centru doua caractere puternice, interpretate de doi mari actori: capitanul american Jones (Armand Assante) si Doiaru (Razvan Vasilescu), seful garii din Capilnita. Jones primeste de la NATO, in plin razboi in Kosovo, misiunea strategica de a instala un sistem radar in Serbia, iar pentru asta este nevoit sa tranziteze Romania.

Doinaru, care a asteptat jumatate de secol venirea americanilor (in mai 1944 – aflam prin intermediul unor flashback-uri alb-negru –, in locul acestora au venit nemtii si l-au lasat pe copilul de atunci fara parinti), doreste sa se razbune si blocheaza trenul cu echipamentul NATO timp de cinci zile, invocind lipsa documentelor de tranzit. in celalalt conflict, personaje principale devin doi adolescenti din localitate, ale caror vieti sint schimbate radical de scurta convietuire cu soldatii americani. Monica (Maria Dinulescu), fiica lui Doiaru, vrea cu orice pret sa scape de Capilnita si vede in fiecare partener o potentiala cale de evadare. Andrei (Alex. Margineanu), fiu al liderului somerilor grevisti, este amorezat de Monica, singurul sau atu fiind acela ca stie engleza, intr-o colectivitate in care a doua limba vorbita e spaniola de telenovela.
Filmul surprinde – cu un excelent simt al detaliului si al culorii locale, amintind de Ajutoare umanitare al lui Hanno Höfer – procesul in care romanii „se infratesc“ cu americanii, iar acestia din urma „se romanizeaza“. Ingeniosul scenariu scris de Cristian Nemescu si Tudor Voican alterneaza foarte bine trei planuri temporale si acorda valoare unor elemente la prima vedere nesemnificative, cum ar fi un obuz neexplodat sau o fabrica parasita.

La capitolul tehnic, directorul de imagine Liviu Marghidan si monteurul Catalin Cristutiu (cel care a finalizat filmul dupa moartea regizorului) au contributii absolut remarcabile. Amintesc aici doar doua secvente antologice: un montaj care surprinde pregatirile de primire a americanilor, trecind subtil de la primar la sotia sa si apoi la grupul de grevisti, precum si o scena de lupta intre cete rivale, care ar putea fi atribuita unui film de Mircea Daneliuc, daca n-ar fi atit de autentica si spectaculoasa. Nu in ultimul rind, regizorul debutant Cristian Nemescu a reusit sa tina sub control si sa obtina performante notabile de la actori experimentati, precum Armand Assante (care a ajuns pentru prima data la Cannes cu un film romanesc!) si Razvan Vasilescu.
Comentatorii care obisnuiesc sa vada in primul rind jumatatea goala a paharului vor gasi destule lucruri de criticat – California Dreamin’ (nesfirsit) este un film imperfect si, fatalmente, imperfectibil.

Astfel, premisa dramaturgica de baza (seful unei gari amarite este in stare sa tina in loc o trupa NATO, in ciuda tuturor interventiilor venite de la inalte oficialitati americane si romanesti) pare trasa de par (desi la baza scenariului sta un caz real!); pot fi usor detectate lungimi inutile (filmul are 155 de minute), precum si personaje, situatii, simboluri si chiar replici preluate din scurtmetrajele lui Cristian Nemescu (Mihai si Cristina, Poveste la scara C si mai ales Marilena de la P7); finalul este cam melodramatic s.a.m.d. Totusi, toate aceste argumente rationale palesc in fata emotiei sfisietoare care te domina in timp ce urmaresti filmul. Eu unul am avut senzatia bizara ca tinarul si inzestratul regizor a tinut sa adune in primul sau lungmetraj tot ceea ce a vrut sa transmita prin intermediul filmelor. Regasim aici surprinderea tandru-ironica a naravurilor bastinase si autoironia (Andrei, la fel ca si eroii scurtmetrajelor amintite, este croit dupa chipul si asemanarea lui Cristi insusi), nevoia imperioasa de dragoste si viziunea calda, optimista asupra existentei. Sint foarte putine peliculele care emana atita iubire fata de semeni precum acest film dens si intens, facut cu inima pe masa. De neratat.