OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Scenariu de Lucian PINTILIE, dupa Vasile VOICULESCU

CARTON: SFIRSIT DE APRILIE 1944
O sala de clasa intr-o scoala ucraineana in care nu s-a mai facut curat de la inceputul razboiului. E un dreptunghi de 10 m pe 6,60 plin de saltele sparte, umplute cu fin. E mai degraba un grajd – in care nu dorm vitele, ci soldatii. Intr-un colt, inecat in paie, un pian hodorogit de pe vremea revolutiei. Un ofiter (povestitorul) schiteaza cu o singura mina o melodie, in cealalta tine tigara, parca ar si fredona ceva, ceva despre niste paduchi. Ferestrele de pe latura lunga sint toate sparte, batute cu scinduri. Cele trei de pe latura scurta sint si ele sparte, dar inca nu au fost inchise cu scinduri – asa ca se va putea vedea in curind, in lumina zorilor, pe o adincime de kilometri si kilometri, cit ingaduie puterea ochiului, stepa, cu profunzimea ei infricosatoare. Deocamdata mai e inca noapte. (Generic) Din cind in cind, rafale de vint rostogolesc cu violenta ciulinii baraganului si finul din saltelele sparte, paduchioase, pe care generalul l-a expulzat pe fereastra, in cimp si caruia i-a dat foc. Soldatii incearca sa stapineasca cu furcile focul care fuge. Alteori e liniste si incremenire. Ofiterul infrigurat sta pe vine linga godin, cu palmele lipite de placile de fonta. Apar zorile.

CARTON: CITEVA ORE MAI TIRZIU
In fata zidului scolii, vazuti din interior prin spartura ferestrelor (nu se va iesi niciodata din acest spatiu de 10 pe 6) un grup (8-10 la numar) de ofiteri romani tineri, cu o singura exceptie, un general batrin, militar de profesie, excelent conservat, cu o mare disponibilitate patetica chiar si in situatii banale, cotidiene. Aproape toti au binocluri si scruteaza zarea. Cimpul e ars neregulat. Mari leziuni negre, carbonizate, se amesteca cu iarba verde.

VOCEA POVESTITORULUI
(care cu timpul va capata o identitate precisa: capitanul Mitica)

„Eram in ultimele luni ale razboiului, prinsi intr-o capcana, si asteptam, fara sa clintim un deget, catastrofa finala. Alimentele nu mai ajungeau la noi, mai aveam citeva conserve de fasole, cite-un iepure impuscat prin stepa ruseasca, adeseori platit cu pretul vietii.
Traiam aplecati pe harti – dar de fapt habar nu mai aveam unde ne aflam. Unde erau Rusii? Unde erau Nemtii? Oare nu se terminase razboiul? Ne uitasera si unii si altii. Am fi pornit nebuneste la atac impotriva oricui.“

In timpul desfasurarii textului, se stropeste pe jos, se freaca podeaua de scinduri, se aduc mese usor disproportionate, care laolalta compun o masa lunga, o fata de masa care nu cuprinde decit pe trei sferturi masa, tacimuri, vesela de campanie amestecata, farfurii (doar 2-3, restul sint gamele de metal), scaune, multe scaune, mai multe decit trebuie, desperecheate.
Totul este montat la vreo 2 metri de tabla neagra in care s-au batut in cuie, pioneze – hartile si fantasmagoriile strategice ale generalului roman.

POVESTITORUL
„Va dati seama ce nebunie ne-a cuprins cind s-a anuntat dintr-o data vizita unui inalt oaspete, un general german de la Marele lor Cartier cu suita lui. Speranta noastra renascu, antipatia pentru ei suspendata… Pentru ce vine? Ce se pregateste? Vom avea timp sa transformam grajdul soldatilor in salon de primire? Incepusem inca din toiul noptii dezinfectarea.
Poate ca nemtoteii astia aroganti, cine stie, ne vor salva. S-ar mai putea – de ce nu? – intimpla o minune.“

Un zgomot indepartat de motor. Binoclurile salta, prospecteaza orizontul indepartat. Cadru foarte lung. O masina decapotata se apropie lent de scoala.

POVESTITORUL
„La ora 10 fix, asa cum se anuntase, o masina cu doi ofiteri stopa in baragan, in fata baracii noastre. Abia stopa masina si o rafala fierbinte de paie, scaieti si praf, ii intimpina. Apoi brusc, totul se linisti.“

Actiunea vazuta prin fereastra in plan general.
Coboara mai intii generalul, un urias blond spalacit, care e vadit indispus de vintul ucrainean care l-a scuipat in plina fata, schiteaza un vag salut militar, as spune in sine, apoi un tinar maior, elegant si mladios ca un erou de film. Tinarul maior are un facies ciudat, de print oriental, prelung, accentuat de prezenta unor favoriti, extinsi pina usor peste limita regulamentului militar, exces pesemne tolerat de generalul neamt – care – vom vedea, are o tandrete ocrotitoare si o slabiciune pentru fragilitatea lui. Pe scurt, dominanta acestui personagiu este aerul de fragilitate si ingenuitate cu care supune lumea dorintelor sale. Ciinii flaminzi se reped latrind spre nemti. Un ofiter ii repede in burta un sut celui mai flamind dintre ei. Generalul neamt face un gest enorm de dispret, apoi incepe sa-i admonesteze, dar cu o voce foarte joasa, aspra, rar si apasat, asa cum se vorbeste cu niste servitori mai timpiti. Maiorul tinar traduce, indulcind pe frantuzeste vorbele cu sonoritate aroganta ale inaltului oaspete.
Cuvintele nu se inteleg. Muzica limbilor si gesticulatia diferita pot da insa iluzia unor opinii separate. E o simpla iluzie. Francezul spune acelasi lucru ca neamtul. In fond sintem certati cu asprime pentru comportarea noastra fata de animale, care nu corespunde „normelor europene“ si care-l nemultumeste profund pe neamt! (Ma gindesc la aceasta scena, la „schimbarea la fata“ a Romaniei in conditiile ultimatumului Tertium non datur. Cu coruptia se mai poate aranja. Mai greu va fi cu taierea porcului.)
Sa revenim. Tot grupul condus de generalul roman – adica cei doi ofiteri germani, ciinele care a luat sutul si acum s-a lipit de nemti, ofiterii romani bine mustruluiti – intra in fosta sala de clasa a copiilor ucraineni.

POVESTITORUL
„Am intrat cu totii in baraca…“

Generalul roman se indreapta cu emotie de creator spre proiectele sale napoleoniene afisate pe tabla neagra. Dar generalul neamt se joaca in mijlocul salii cu ciinele maltratat. Nu schiteaza nici o intentie de-a se apropia de generalul roman. Ba chiar ii intoarce de-a binelea fundul.

POVESTITORUL
„Spre uimirea noastra, am inteles imediat ca nu era vorba de nici o intrevedere secreta cu comandantul nostru, de nici un proiect militar salvator, de nici o informatie asupra situatiei, nici macar de un ordin, de Nimic, absolut Nimic.“

Ciinele linge mina generalului.

POVESTITORUL
„Nu era nici o misiune de razboi, ci un simplu pasaj, o halta doar, pentru o «gustarica», «Eine Vorspeise1» la un han ucrainean ivit in drumul unui ofiter german flamind.“

In sfirsit generalul neamt se indreapta spre tabla cu planurile militare, intrucit ea se afla in drumul sau spre masa.
Generalul se asaza direct la masa, ca la restaurant. Se apleaca asupra iepurelui, il devizajeaza, frecindu-si palmele.
Generalul roman chinuit de culpabilitatea sa de-a fi roman si de-a nu onora asa cum se cuvine acest mare oaspete, se asaza linga el (apoi toti ceilalti se vor asaza cam la intimplare) si explica austeritatea prinzului oferit, isi cere iertare (nu exista decit conserve de fasole si un iepure). Inhibat, el ii vorbeste deocamdata romaneste. Dar nimeni nu-l traduce. Generalul roman risca:

COMANDANTUL
Diese Hase2…
Generalul neamt nu-l asculta, priveste in gol. Dar chiar si cind da impresia ca asculta, el are tot o privire in gol, care trece prin ochii celui care vorbeste, chiar si mai tirziu, cind ciocneste paharul de sampanie. Singura relatie cu lumea concreta este iepurele, din care singur se infrupta, ciinele privilegiat, caruia ii arunca din cind in cind oase, cel mai adesea bine captusite cu carne si bineinteles maiorul tras ca prin inel.

COMANDANTUL
Diese Hase… mai incearca o data comandantul.

Dar fereastra sparta e escaladata de soferul generalului neamt. El poarta intr-o mina un aparat de radio portativ – in cealalta un fir lung conectat la bateria „jeep“-ului. Ingenuncheat linga masa soferul incearca instalarea aparatului. Citeva secunde prinde un comunicat german de razboi, apoi nimic, lunga tacere funebra, se aud doar zgomotele tacimurilor, un icnet, un scremut al soferului, are probleme cu un surub. Ofiterii maninca morocanos, cu indirjire, conserva lor de fasole perimata – nimeni nu se atinge de iepure.
Generalul roman incearca din nou sa-i comunice generalului neamt o anumita particularitate a iepurelui pe care neamtul il devora.

COMANDANTUL
Diese Hase…
Generalului neamt i s-a facut sete si indica cu degetul inelat – ciocanind in buza paharului – ca ii e sete si nu are ce sa bea. Mitica, din dreapta generalului, salta cu placere o carafa cu apa tulbure si salcie. E gata sa-i toarne in pahar. (I-ar turna-o in cap.) Generalul roman, in aceeasi pozitie umila, cu fundul usor ridicat de pe scaun, ii explica situatia catastrofica – desi il avertizase despre ea si la inceputul mesei.

COMANDANTUL
Keine Wein… Keine Bier… Keine Tuica… Nur Wasser.

Generalul neamt il priveste in gol, prin adincul ochilor deci.
Tinarul maior german se apleaca spre general si incepe sa-i vorbeasca soptit. Acesta ii raspunde la rindul lui in soapta, incuviinteaza zimbind usor. Maiorul ii face semn soferului sa aduca cadoul. Generalul adauga prin gest sa ia si chestia aia de-acolo. Dupa ce face doi pasi, portativul produce un sunet excelent, dar generalul repeta indemnul sa fie virat de-acolo. Soferul iese pe fereastra, comandantul profita de pauza si vrea sa plaseze avertismentul sau despre ciudatenia iepurelui, generalului neamt.
COMANDANTUL
Achtung! Achtung!... Diese Hase… (Dar cunostintele de germana se epuizeaza brusc. Trece la pantomima. Ia un Kalasnikov imaginar in mina si trage o rafala spre iepurele pe jumatate consumat.)

Daga-Daga-Daga-Daga-Daga.
Generalul neamt se opreste din mestecat, duce lent mina la gura si scoate un glont.
Tomut intervine intr-o germana impecabila invatata la marile universitati germane si la umbra stejarului lui Kant.

TOMUT
Genau vor diesem Aspekt wollte euch Herr General warnen. Der Hase ist mit vielen Kugeln gespickt. Es ist ein irrer Russe, der gegen Abend die Hasen mit dem Kalasnikov jagt. (Pauza) Wenn er keine Hasen hat, ist er auch mit Menschen zufrieden.3

Generalul neamt, in continuare opac, timp. Tomut coboara nivelul, recurge si el la pantomima.

TOMUT
Daga-Daga-Daga-Daga.

Generalul neamt se uita fix la glont.
Soferul insotit de maiorul neamt revine escaladind fereastra, cu o lada grea, pe care o aduce in brate in fata lor, cu extrema prudenta si respect evlavios.
Este o ladita cu douasprezece sticle de sampanie de cea mai veritabila si fina marca frantuzeasca, faimoasa Veuve Clicquot.
Generalul roman se ridica in picioare, rosu la fata. Pina acum a rabdat, dar asta depaseste puterile sale de rezistenta. Dupa ce ca el ca general comandant a fost incapabil sa-i ofere altceva de baut decit apa asta clocita de stepa, vine neamtul asta arogant sa-i ofere cadou 12 sticle Veuve Clicquot. Se pregateste pentru o replica memorabila, taioasa, care nu-i vine. Intre timp isi vede camarazii livizi de spaima unui refuz. Se imblinzeste in ultima secunda.
COMANDANTUL
Bene… bene. Mais avec un condition, hein? Il faut boire ça ici.

Toti sint fericiti, aplauda, maiorul neamt traduce, generalul mai scuipa un glont (clic!) in farfurie.
Bineinteles, prima sticla e desfacuta cu evlavie si sfiala. Dar cu ea abia spoiesc fundurile paharelor. Trec la a doua, a treia, limbile se dezmortesc. Pe masura ce beau, cei care nu pricep decit vag franceza vor avea progresiv senzatia ca franceza e limba lor materna. Timiditatea s-a evaporat. Ambitia lor pueril mitocaneasca este de a masturba sticlele de sampanie pentru a le face sa pocneasca ca la nunta.

MAIORUL GERMAN (copilaros la rindul lui)
Bravo, bravo! Cine a fost la Paris dintre dumneavoastra?

Mitica si Tomut (Tomut cu intirziere, zimbind) ridica mina.

MAIORUL GERMAN
Domnilor, va pot marturisi – zice neamtul – in vinele mele curge singe de parizian. Sint nascut la Paris. La Paris mi-am facut studiile. Ziua la Sorbona, noaptea la One Two Two. Stiti ce-i aia One Two Two?

MITICA (cu mindrie simulata, de premiant)
Eu stiu ce-i aia One Two Two!


MAIORUL GERMAN
Atunci spune-le si lor ce-i aia One Two Two.
MITICA
Ba, voi stiti ce-i aia One Two Two ? E o casa de curve, cum e la noi Crucea de piatra, da’ mai cu staif.

MAIORUL GERMAN (lui Mitica, intrebare „incuietoare“)
Stiti de ce-i spune One Two Two?

MITICA
Pentru ca e plasat pe Rue de Provence, cent vingt deux (122) One Two Two! – raspunde stralucit Mitica.

Dialogul lor e „scaparator“. Toti privesc cu gura cascata.

MAIORUL GERMAN
Spune-le cine venea acolo – intervine maiorul incintat de partener si incepe denuntul pacatosilor: Charlie Chaplin, Jean Gabin, Léopold…

MITICA
…regele Belgiei, Humphrey Bogart – continua Mitica lista neagra. Greta Garbo…

UN OFITER
Greta Garbo… Cum, ma ? Ingerul ala?

ALT OFITER
Pai ce, ingerul n-are si el p…?

Mitica curma discutia despre sexul ingerilor.

MITICA
…Marlene Dietrich, Marlene Dietrich practica flagelatia. Edith Piaf…

UN OFITER MAI TARANOI
Pai femeile de ce… ce cauta?

ALT OFITER
Pai tot femei cauta.
Ofiterul taranoi scuipa.

UN OFITER
Cum ma? Greta Garbo – continua ofiterul care nu-si mai revine. Nici in mama sa nu mai ai incredere…

MAIORUL GERMAN
Stiti cind am baut ultima oara Veuve Clicquot la Paris? Era la One Two Two in 1938. Charles Trenet tocmai lansase La Polka du Roi…

Mitica incepe prompt, ca un CD, La Polka du Roi. Maiorul surprins, dupa o secunda de uluiala, prinde pasul cintecului. (Voulez-vous danser marquise/ Voulez-vous danser le menuet…) Cinta in cuplu cu Mitica (putin caricatural, din timiditate).

MAIORUL GERMAN
Si Boum… Mon cœur fait boum ? – il incearca maiorul.

Mitica e la fel de prompt. Din nou se reconstituie tandemul. (La pendule fait tic tac tic tac / Les oiseaux du lac font pic pic pic pic…) Dar acum se adauga si „talentatii grupului“ (2-3), unul care imita instrumentele, apar o muzicuta, gamelele metalice, sticle, pahare. Nu se ating de pian.

MAIORUL GERMAN
Le soleil a rendez-vous avec la lune… – cirmeste neasteptat maiorul german.

MITICA
Ah non, mais non! protesteaza Mitica. Le soleil a rendez-vous avec la lune e din ’39 – si Mitica reincepe cintecul de care se lipeste imediat si maiorul. Le soleil a rendez-vous avec la lune… (La lune est là, la lune est là/ La lune est là, mais le soleil ne la voit pas…)

Sampania functioneaza ca o pompa cu morfina. Apar trompete imaginare. Final apoteotic de music-hall. Toti aplauda entuziasti. Rating-ul de simpatie al neamtului a crescut enorm.

MAIORUL GERMAN
Am si ceva singe romanesc – spune hodoronc-tronc maiorul neamt, peste aplauze.

MITICA
Pai cum?

MAIORUL GERMAN
Prin ramura femeiasca noi ne tragem dintr-o domnita moldoveanca… Klarenfeld. Von Klarenfeld e numele meu. Sintem nobili. La inceput a fost deci domnita asta moldoveanca, care s-a maritat prin secolul XVII cu un print lituanian.

MITICA
Aveti si singe lituanian?

MAIORUL GERMAN
Da, da, am singe lituanian. Am si singe etiopian. Unul din stramosii mei era fascinat de orient si de Etiopia… Cunoasteti cazul lui Puskin, nu? Priviti-mi profilul. (Foarte „dandy“ isi expune profilul in citeva unghiuri diferite. Intr-adevar, seamana izbitor cu Puskin.) Cu timpul insa – face el un gest de resemnare istorica – ne-am germanizat cu totii. Dar la origine sintem romani. Uitati, ca dovada… Si le arata un inel cu stema familiei, in herbul careia se descifreaza un cap de zimbru. Daca il apesi pe o coca moale de piine, iese capul de zimbru in relief. Care dintre dumneavoastra este filatelist? – intreaba el deodata, rotind peste adunare ochii lui hlestakovieni.

Toti il indica pe Mitica.

MAIORUL GERMAN
Stiti ceva despre marcile cu cap de zimbru? intreaba neamtul ca un prezentator de televiziune.

MITICA
Prea putin, raspunde Mitica, cu complexe duble de filatelist si roman. Nu am avut niciodata onoarea sa apuc zimbrul de coarne. Tot ce stiu e din catalog si conversatii.

MAIORUL GERMAN
Pacat, zice neamtul, dar mai mult pentru audienta, ca sa-l umileasca pe Mitica. Ati auzit totusi vorbindu-se despre acest timbru, cel mai rar si mai scump din lume? E doar o onoare pentru tara dumneavoastra… Primul semn de eliberare de sub jugul otoman.

Mitica raspunde cu nasul in pamint.

MITICA
Mi-a trecut pe la ureche ca s-ar gasi in colectia unui miliardar american un cap de zimbru de 27 de parale cum n-ar mai fi altul. Cred ca e o legenda…

MAIORUL GERMAN
Nu e nici o legenda – protesteaza neamtul. E perfect adevarat. Si se pare ca e un exemplar unic in lume… Are o culoare piersicie, nu galbena-portocalie, ca celelalte din aceeasi serie.

MITICA
Daca e asa, spune Mitica, nu se poate sa nu se mai gaseasca si altele. Cred ca nu s-au rascolit indeajuns arhivele familiilor vechi romanesti, in sensul ca nu s-a furat sistematic, ci foarte haotic…

MAIORUL GERMAN
Ai dreptate – il aplauda neamtul cu voiosie. S-a furat foarte haotic.

Pauza. Tonul maiorului neamt redevine sobru.

MAIORUL GERMAN
Timbrul asta e o veche obsesie a mea, dar cercetarile le-am inceput abia la Bucuresti. Am debarcat acolo citeva luni dupa ce sinagoga fusese arsa si se petrecusera ororile de la abator. Evreii erau pierduti, miliardarii voiau sa emigreze, dar unde sa emigreze, in Siberia unde-i fixase Stalin? Tot in Romania mai aveau o sansa. Am luat pista unei marci, care s-ar fi aflat in acel moment la Iasi. M-am instalat la Iasi si am inceput investigatiile. Toate informatiile ma indrumau spre Birlad, la o veche familie boiereasca, pare-se Costachesti. O vindusera ca sa supravietuiasca unui evreu bogat din Cernauti. Am alergat la Cernauti. Dar capul de zimbru emigrase peste hotare, la Lwow. Am zburat la Lwow, capul de zimbru ma fenteaza, dispare in Moldova, ii dau de urma la Iasi, noaptea dispare din Iasi, era definitiv pierdut, dar el reapare unde, la Cernauti fireste, s-a reintors fugarit in locul lui de bastina, apoi a inceput calvarul final, l-am urmarit, in namol pina la genunchi, frig, foame la Tighina, Rabnita, Moghilev. (Pauza) L-am intilnit fata in fata, nu mai avea unde sa fuga, la Vapniarka. Iata-l!
Scoate portofelul, trage din el un pliculet, din pliculet da la iveala un pachet invaluit in sugativa. Din sugativa despaturita, ca din niste scutece, iese o bucatica de hirtie alba de matase, pe care, desfacind-o, i-o intinde lui Mitica cu un zimbet triumfator. Toti privesc cu lacomie: straluceste acolo, de o minunata culoare piersicie, anulind astfel unicatul americanului, o marca superba, un splendid si autentic cap de zimbru de 27 de parale. Un exemplar cu toate caracteristicile pe care le cere cea mai aspra expertiza.
Generalul roman e cel mai emotionat – parca mingiie lespedea mormintului lui Stefan cel Mare. Si-a pus monoclul ca sa priveasca mai in detaliu marca.

MAIORUL GERMAN
A trebuit insa – readuce lucrurile pe pamint maiorul neamt – sa platesc 50.000 de marci afara de cheltuielile de deplasare.

Capitanul Tomut apleaca capul in jos. Priveste in pamint rusinat de mediocritatea neamtului.

MAIORUL GERMAN
Priviti-o, tipa maiorul nemaiputind sa se stapineasca. Capul de zimbru nu mai este un unicat. Acum sint doua marci pe lume la fel, dar numai doua. Tertium non datur, hohoteste el ca un nebun. Cit credeti ca valoreaza? il interpeleaza iar pe Mitica.

MITICA
N-as putea spune, cel putin dublu sau triplu!

MAIORUL GERMAN
As! ride neamtul. Esti departe amice mult de adevarata valoare. Cel putin un milion, un milion si jumatate de marci germane.

Din aceasta clipa, marca, sacralizata de enormitatea valorii dezvaluite, incepe sa se perinde din mina in mina, de fapt sa pluteasca, sa faca inconjurul mesei, sa calatoreasca necontenit in micul ei sicriu vaporos de hirtii imateriale, de nimeni atinsa, din cind in cind obosind si cerind sa se odihneasca pe tablia mesei. In jurul ei se ridica tacimurile de catre cei doi soldati de serviciu cu sorturi albe si se aduce alt rind de cafele.
Maiorul neamt – gituit de emotie – insoteste calatoria aeriana a marcii cu observatiuni de subtilitate, care nesemnalizate ar risca sa nu ajunga niciodata la acesti idioti. E evident ca povestind face si dragoste cu zimbrul. Vorbeste cu ochii inchisi, in transa, pentru ca in memoria lui il vede mult mai clar, cu atit mai mult cu cit e vorba de fragmente ultra precise ale corpului amantului sau, zimbrul. E un dublu discurs zoofil si estetic.

MAIORUL GERMAN
Uitati-va va rog la urechea din stinga, are doua intreruperi in partea inferioara, uitati-va, umbrele din interiorul urechilor difera ca forma. Ochii sint extraordinari, sint rotunzi, cel din stinga mai mare, asimetric si cu irisul dublat de un punct-pata.

MITICA
Iertati-ma ca va intrerup – face Mitica o miscare de Colombo. Banuiesc ca marca nu calatorea singura, era insotita de un acompaniator, de evreul bogat, de exemplu.

MAIORUL GERMAN
Bineinteles… Am spus „marca“… asa ca o… (neamtul cauta cuvintul)

MITICA
Elipsa… E o figura de stil clasica… folosita tocmai pentru a evita ce ar putea fi jenant.

TOMUT
Foarte utila pentru a exprima ambiguitatea. Un raccourci quoi! – spune Tomut putin iritat.

TOMUT (sau MITICA)
Marca exista, dar e lipsa evreul – o spune mai pe romaneste, in stralucita traditie urmuziana, Tomut (sau Mitica).

MAIORUL GERMAN
Pardon?... – neamtul nu intelege.

TOMUT
Le timbre existe mais le Juif a été „raccourci“ – traduce Tomut si schiteaza gestul de taiere a capului evreului.

MITICA
Ce s-a intimplat cu evreul care a insotit marca? insista Mitica.

MAIORUL GERMAN
Evreului i s-a platit cash suma de 50.000 de marci – spune sec maiorul. Unde ramasesem?

TOMUT
Ochii sint rotunzi…, spune incet Tomut, pentru ca si el a visat deseori la ochii zimbrului.

MAIORUL GERMAN
Da, ochii sint rotunzi… Ochiul drept e rotund cu pupila stelata…

MITICA
Iertati-ma, revine pervers Mitica, la inca o miscare de Colombo. Vapniarka… Vapniarka e un lagar, nu?

MAIORUL GERMAN
Da… da, un lagar, se enerveaza neamtul (parca e Adrian Nastase). Nu e Athénée Palace… Uneori lipseste ciocolata la micul dejun. Pot sa continuu? (Si continua ofensat, cu acelasi ton arogant, descrierea.) Ochiul drept e rotund cu pupila stelata si o urma de sprinceana… Pe onoarea mea nu va inteleg, sinteti bizari voi romanii. De la Vapniarka inca se mai poate iesi… inca se mai poate iesi… Nu stiti ce e in Polonia.

Generalul neamt a adormit sau se joaca cu ciinele.

MAIORUL GERMAN
Aici inca se mai tranzactioneaza. Scoti ciubucul si te-ai salvat. Cu putina sansa, prinzi vaporul spre Constanta si drum bun spre tara fagaduintei.
Es ist sehr teuer weil… dies’ ein Land der Räuber und Diebe ist. Entschuldige mich.4
Iertati-ma, dar sinteti o tara de hoti. Zigeunerraub5.

GENERALUL GERMAN
Ja, ja – se trezeste si confirma generalul german – Zigeunerraub – singurul cuvint descifrabil pe care-l rosteste in film.

MAIORUL GERMAN
Persoanele de fata, fireste, sint evident excluse – se adreseaza intimidat (caci in fond este un las) generalului roman care s-a ridicat intempestiv. Domnilor, eu nu sint antisemit… Von Klarenfeld sint nobili… Crescuti in traditie umanista… liberala. (Pauza mare) Daca vreti sa stiti, am cercetat atent arhivele familiei. Am descoperit ca avem ceva singe evreiesc. Nu mult, zice el prudent, dar in sfirsit, avem si singe evreiesc.

MITICA
Dar singe nemtesc nu aveti deloc? il intreaba Mitica.

MAIORUL GERMAN
Excelent, excelent – se invineteste maiorul. Aveti o replica scaparatoare voi romanii. (Pauza. Se uita pe masa unde a ramas capul de zimbru.) Iarta-ma iubitule, i se adreseaza el amantului fidel, pentru toate ororile pe care ti-a fost dat sa le auzi. Kehr schnell nach Hause zurück6 – continua el desfacindu-si portofelul cu un lirism cam apasat, de slagar de Zarah Leander – Kehr in deiner Festung zurück, die Festung meines Herzens.7
Dar „capul de zimbru“ nu raspunde la chemarea amantului sau. La inceput nu exista nici un fel de panica – si nici un ofiter roman nu schiteaza vreun gest de-a cauta capul de zimbru. Trebuie sa realizam ceva extrem de important – exista o dezamagire si o tristete printre ofiterii romani pentru comportarea excitata si umila pe care au manifestat-o pina acum, cind fumul usor al sampaniei care ii invaluia se risipeste. Cind neamtul se nelinisteste putin – incep si ei, cu plictis, lene – cu un fel de sila, sa se uite, abia, prin jurul lor. Scutecul de hirtie in care fusese infasat se afla in coltul din stinga al mesei, intre coatele a doi locotenenti. Dar capul de zimbru intr-adevar nu mai era, capul de zimbru disparuse.
De aici incolo – pina spre final – intram in domeniul celei mai tainice, inexplorate si diavolesti scrieri care este misanscena.
E o scriere in care toate cuvintele sint rasturnate pe masa – ca niste obiecte declarate la un control vamal – iata tot ce se afla in buzunarele mele. Cuvinte inocente. Dar numai posesorul acelor cuvinte varsate pe banda rulanta cunoaste combinatia prin care aceste obiecte-cuvinte inocente pot provoca o explozie.
Misanscena exista pentru a face vizibila partea invizibila a cuvintelor.
Ginditi-va la „scrierea“ comic-metafizica a lui Buster Keaton.
La inceput il cauta linistiti pe intreaga fata a mesei, sub masa, pe scaune si pe sub scaune, pe talpile incaltamintelor, pe coatele cu care se rezemasera de masa, pe podeaua linsa deja de limba ciinelui (ciinele simtise atmosfera si sarise deja pe fereastra). Comandantul, palid ca mortul, se ridica in picioare si porunceste celor doi soldati care serveau sa inchida usa cu cheia. Apoi preia cheia, o pune in buzunarul de sus de la veston. (Absurd – pentru ca ferestrele sparte, enorme, sint la doi pasi de usa.) Mitica devine tot mai excitat si curios de evolutia intimplarii. Tomut in chip ciudat e la fel de palid si de rigid ca generalul. Generalul german, cu o schima de dispretuitor dezgust, incruciseaza bratele groase si pufaie dintr-o havana. E perfect satisfacut. Viata ii da dreptate. Zigeunerraub. Maiorul neamt este cel mai pierdut – nu atit pentru paguba, e foarte important asta – cit pentru faptul de-a fi la originea acestui control care abia a inceput si care va deveni tot mai umilitor si insuportabil. Tuturor celorlalti, care sint tineri si ametiti de sampanie, le place aceasta aventura, pe care o vor povesti pina la adinci batrinete vecinilor si nepotilor si amantelor si chiar nevestelor lor. Acum trepideaza, vibreaza – traiesc in plan de aventura totul, aproape deloc in plan moral, nici chiar stralucitul Mitica nu pare nelinistit de reflexia morala.
Neamtul priveste cu rusine in ochii comandantului, sperind totusi ca acesta sa continue cercetarile. Se face o perchezitie corporala celor doua ordonante, care, blajine, se lasa despuiate pina la piele, acoperindu-si sexul cu labele lor enorme. Numere metalice pentru identificare sint agatate de gitul lor.
De ferestrele sparte se apropie soferul neamt si soldatii scheletici, care ardeau finul si paiele, pe intinderea usor curbata a stepei. Comandantul face un semn confuz sa se indeparteze cu totii de-acolo, apoi se intoarce spre masa celor doisprezece.

COMANDANTUL
Domnilor, zice el printre dintii inclestati, este inadmisibil ca marca sa nu se gaseasca. Onoarea noastra a tuturor este in joc. Prefer ca, eventual, sa si-o piarda numai unul din noi. De aceea, cu toata rusinea ce incerc, va rog, va ordon sa va supuneti unei aspre cercetari corporale, pe care o voi savirsi eu personal asupra fiecaruia dintre dumneavoastra si pe care o incep cu mine insumi.

Si comandantul, care nici o clipa nu percepe ca se afla prin obsesia onoarei ultragiate chiar la izvoarele comicului, chiar la originea comediei umane celei mai clasice si ilariante, incepe sa se DEZBRACE.
Lipsa organului humorului e compensata de un simt moral dezvoltat ca o tumoare enorma.
Exista un fior tragic in striptease-ul acesta grotesc. Isi scoate vestonul, isi scoate portofelul, ramine cu citeva poze de familie in mina, nu stie unde sa le puna, le pune pe jos pe podea, isi intoarce gulerul, buzunarele pe dos, isi leapada tunica, scutura hainele, trage cizmele, gata, a terminat, apoi fara sa-si dea seama de atrocitate, se invirte in jurul axului corpului, ca un balerin, isi exhibeaza nevinovatia dupa ritualul unui numar de circ.
„Un spectacol lamentabil de ridicol, degradant pina la dezgust, totusi inviorator“ – noteaza Voiculescu.
Totul sub ochii nepasatori si dispretuitori ai generalului german. Insotit de protestele maiorului neamt, care incearca sa salveze un concept de onoare militara transnationala. Prea tirziu.

COMANDANTUL
Va rog, domnilor, toti ofiterii in mijlocul salii – comanda generalul.

Ofiterii se deplaseaza in pas ritmic in mijlocul salii. Citiva dintre ei o fac buimac, umiliti sau idiotizati. Dar majoritatea cu obedienta simulata si cu o gratie exagerata. Reactia, pe scurt – nu e de ofiter roman umilit, ci de student haios. Starea humorului buna – nivelul moral 0. Mitica participa si el ca viitor memorialist.

COMANDANTUL
Dezbracati-va – comanda generalul.

„Studentii“ abia asteptau comanda. Vreo doi-trei o fac din bascalie, pina la piele. Nu ba boule, domnu’ general a spus „la izmene“.

UN OFITER ROMAN
La izmene sau la piele? Se intreaba din mijlocul grupului.

Comandantul are o dilema scurta – apoi spune dramatic si cu demnitate.

COMANDANTUL
La izmene.

In mijlocul salii se aduna un purcoi de haine. (Pauza) Comandantul nu stie ce sa faca, ca un regizor care n-are nici o idee, e evident ca trebuie sa devina si mai autoritar.

COMANDANTUL
La perete toata lumea… (Confuzia e totala. Care perete? Dreapta? Stinga? Ofiterii exagereaza confuzia, spectacolul e intr-adevar jalnic.)
Miinile sus! Toti ridica miinile sus… Fata la perete! – spune comandantul pentru ca nu mai are ce spune. Un ofiter izbucneste in ris, nu se poate stapini. Cine-a ris? (In clipa aceea comandantul il vede pe Tomut, care nu se miscase de la masa.) Capitan Tomut, treci imediat aici in centru.

Pauza. Bineinteles Tomut nu se misca.

COMANDANTUL
Capitan Tomut, nu se aude?
Dupa un timp, Tomut scoate revolverul de la spate si spune calm:

TOMUT
Domnule general, daca va atingeti de mine, imi zbor creierii.

Dintr-o data se ajunge in alta lume, tensionata si exaltata, un pisc de munte cu aer rarefiat. Bascalia dispare intr-o clipa ca o ceata luata de vint.

COMANDANTUL
Capitane, iti ordon! geme generalul.

TOMUT
Nu dau voie nimanui ! Niciodata ! In nici un chip… spun pe onoare ca nu sint eu cel care a luat marca si cer sa fie de ajuns cuvintul meu.

Tomut ridica arma si desface piedica.

COMANDANTUL
Apucati-l de miini… Imobilizati-l! – porunceste aproape cu tipat comandantul.

Tomut are o grimasa. Gindul lui se exprima foarte limpede pe fata. Sa incerce totusi sa evite o crima stupida. Se ridica in picioare si se indreapta spre usa. Incearca sa iasa afara, dar usa e incuiata.

TOMUT
Dati-mi cheia, va rog.

Aceasta replica declanseaza furia dementa a comandantului. Intra iar ca un tolomac intr-o situatie comica arhetipala.

COMANDANTUL
Puneti mina pe el… Tradatorule… Apucati-l de miini.

Bineinteles ca nimeni nu face nici un gest. Comandantul se repede cu miinile intinse spre ofiterul nesupus. Tomut il evita cu usurinta, face citiva pasi printre camarazi, nu stie cum sa-si salveze generalul care este singura fiinta morala de acolo si pe care-l iubeste. Dar furia comandantului creste bezmetica. Devine intr-adevar violent si primejdios, mai ales ca e batrin si neputincios… Puneti mina pe el… Puneti mina pe el…, e refrenul lui. Pentru a nu-l omori, Tomut trebuie sa se apere, sa fuga de-a binelea. O face pentru ca nu are incotro. Dar nebunia generalului i se transmite si lui. Cu arma intinsa Tomut ii ameninta pe toti. Comandantul total dement, trage la rindul sau browning-ul din teaca.

TOMUT
Asa da, striga exaltat razvratitul si se opreste brusc desfacindu-si bratele ca un rastignit.

In dreptul ferestrelor sparte s-au adunat din nou, ca niste fantome, soldatii infometati.

TOMUT
Asta da, primesc, striga Tomut, dar drept in inima.

COMANDANTUL
Plecati de-aici ca va impusc pe toti – intoarce generalul pistolul spre fantome. Apoi se rasuceste cu arma spre Tomut.

TOMUT
Trageti… trageti – il intarita Tomut, dornic ca circul sa se termine.

Generalul e pe virful picioarelor si tremura tot, clantane parca e bagat intr-o priza.
Afara o rumoare surda creste. Vestea s-a raspindit. Evident ca e o chestiune de montaj pe care o va decide destinul. Ce se va petrece mai intii? Va fi gasit capul de zimbru? SAU cu o zecime de secunda inainte de a fi gasit, generalul va fi apasat deja pe tragaciul browning-ului? Destinul a baut si el putina sampanie si strigatele de „S-a gasit ! S-a gasit…“ au prioritate.
Apare deci urlind un subofiter, care dupa citeva zguduituri face sa sara din titini usa incuiata.

SUBOFITERUL
S-a gasit… S-a gasit… Iat-o ! Si intinde o gamela pe care e lipit capul de zimbru.

Subofiterul spune – sufocindu-se – povestea marcii salvate.
Un soldat a pus peste marca o gamela… marca s-a lipit de gamela… Putin a lipsit sa nu fie oparita cu apa fiarta in cazanul de lesie unde se spalau vasele…
O mai spune inca o data.
Un soldat a pus peste marca o gamela… marca s-a lipit de gamela… Putin a lipsit… etc… etc.
Apoi a treia oara…
Un soldat a pus peste marca o gamela…
Si deodata izbucneste un hohot de plins – este generalul roman care reactioneaza cu intirziere. Se prabuseste pe un scaun si isi pune revolverul la timpla. Capitanul Tomut sare si ii smulge mina din umar, asa ca arma pocneste, dar glontul se duce in tavan. Peste citeva secunde, o dira subtire de singe, pe care comandantul o va tampona tot timpul, pina la sfirsitul filmului, apare pe fruntea lui.
Dupa un moment de incremenire in care nu se aude nici musca biziind, privirile tuturor se indreapta lent spre capitanul Tomut, eroul lor pina astazi ignorat. Comandantul isi vine in fire. Inainteaza clatinat spre Tomut, il imbratiseaza, il saruta ruseste pe gura, il zdrobeste in bratele sale, il spala de sus pina jos in lacrimi de recunostinta (si singe), cere pe rind scuze tuturor ofiterilor si apoi oaspetilor pentru cele intimplate, ii roaga sa se aseze din nou. Generalul neamt da semne de neliniste si vrea sa plece. Il enerveaza evidenta infringerii sale. Maiorul are o privire ratacita si confuza, tine la piept, strins, gamela cu capul de zimbru bine incleiat pe gamela.
Comandantul ii priveste amenintator.
De voie, de nevoie, oaspetii trebuie sa bea ultima sticla de sampanie impreuna.
Toti privesc rusinati si cu respect pe capitanul Tomut care ridicase prestigiul de ofiter socotindu-l mai presus decit viata. E pentru ei toti pilda incarnata a ceea ce vrea sa zica „onoare, cuvint de cinste“. Ciocnesc si beau sampania cu un adevarat erou.
Capitanul Tomut sta grav, privind in departare. Arma lui se odihneste inca pe masa, unde o lasase cind s-a repezit sa-si scape comandantul, linga paharul de care nu se atinsese.

COMANDANTUL
Iti multumesc, capitane, ne-ai dat o nobila lectie, pe care nu o va uita nimeni de aici, se adreseaza comandantul nostru lui Tomut, ridicind paharul impreuna cu toti ceilalti si ciocnindu-l cu al eroului. (Nu se mai termina odata filmul asta?) Acesta abia atinge buzele si continua sa taca, invaluit in ginduri.


In sfirsit, oaspetii se ridica. Toti ii insotesc la masina. Dar prin interiorul salii de clasa – ca si cum peretele ar fi transparent. In dreptul ferestrelor sparte, ofiterii romani in izmene (mai putin Tomut care nu s-a miscat de la masa) se opresc, saluta cu demnitate rece pe camarazii lor nemti, carora le-au dat o lectie de neuitat. Masina si nemtii nu se vad, intrucit sint obturate de siluetele ofiterilor, care, filmati din spate, dau strania impresie ca acestia saluta nu despartirea, ci fantomele si stepa ucraineana. Se intorc cu totii, se asaza la masa goala. Comandantul il ia pe capitanul Tomut linga el si iar il imbratiseaza lung.

TOMUT
Domnule general, se apara acesta, nu merit atita cinste.

COMANDANTUL
Lasa modestia, baiete. Ceea ce am terfelit eu pentru o scirba de hirtiuta, onoarea de ofiter, ai ridicat de jos dumneata, cu pretul vietii.

TOMUT
Nu este asta adevarul, domnule general, si nu vreau sa va insel o clipa mai mult. A fost altul motivul impotrivirii mele de a fi cercetat.

COMANDANTUL
Nu cauta sa te amagesti singur, il dojeneste parinteste comandantul. Pastreaza-ti si lasa-ne si pe noi sa ducem neatinsa amintirea acestei fapte a dumitale, poate singura demna din cite savirsim aici.

TOMUT
Nu pot, domnule general. Insasi onoarea ma sileste sa ma destainuiesc… Inainte de a va da adevarata explicatie, am lasat sa plece oaspetii straini. E bine ca ei sa duca mai departe o imagine frumoasa despre aliatii lor, romanii, o impresie nestearsa despre o mindrie a noastra, care nu mai exista. De ce sa mai mint acum? Adevarul e ca si eu m-as fi lasat perchizitionat, ca toti ceilalti camarazi, pe care nu vreau sa-i mai injosesc, daca nu se impotrivea aceasta teribila piedica.

Si capitanul Tomut, cu mina de data asta tremuratoare, scoate portofelul de la piept si desfacindu-l – exact cum facuse maiorul, contele Von Klarenfeld, trage dintr-o hirtie sugatoare impaturita, o marca, un splendid cap de zimbru de 27 de parale, la fel de piersiciu si intru totul asemanator cu cel pe care ni-l aratase maiorul german…

COMANDANTUL
Cum ? sare generalul ingrozit… Cum? Aveai si dumneata asupra dumitale o marca identica?
TOMUT
Precum vedeti !... O am de la mama, o veche boieroaica moldoveanca. Mi-a dat-o sa-mi poarte noroc pe front!... Sa ma ocroteasca de moarte… Ce sa spun? – zeflemiseste el imprudent moartea. Inchipuiti-va daca m-as fi lasat cit de sumar cercetat…

COMANDANTUL
De ce n-ai spus ca ai si dumneata o marca atunci cind am propus sa va cercetez? izbucneste generalul.

TOMUT
Era prea tirziu. Cine m-ar fi crezut? Daca nu s-ar fi gasit marca pierduta?

COMANDANTUL
Atunci de ce n-ai aratat-o de la inceput cind a scos maiorul capul de zimbru?

TOMUT
Ar fi fost un gest copilaresc, spune molcom Tomut. Pentru mine, al meu nu era o marca de hirtie cu a carei valoare sa ma falesc si sa ma iau la intrecere. Al meu a fost – nu mai e acum – un talisman de un infinit alt pret. Daca as fi putut, l-as fi pastrat ascuns in inima. Exhibitia lui m-a durut ca o deflorare. De altfel, intilnirea asta uluitoare a doua capete de zimbru in inima pustiului, am vrut sa o inlatur ca pe-o fatalitate, tainuind de la inceput cu inversunare pe al meu, care era o amintire sfinta – celalalt era o marfa si inca una patata de singe. Confruntarea era ignobila. N-am reusit s-o evit: soarta le-a silit sa se infrunte!

MITICA
De ce ni-l arati noua acum?

TOMUT
Ca sa nu credeti ca imi inchipui ca sint mai bun decit dumneavoastra ceilalti, camarazii mei de arme – ride capitanul Tomut. Gesticuleaza cu timbrul in mina. Sintem o banda de lasi domnilor, continua el cu aceeasi buna dispozitie – si ar trebui cu totii sa ne zburam creierii in aceasta clasa in care copiii invata sa citeasca.

Tomut, zimbind, ii lasa citeva clipe sa se adune. Pune in portofel timbrul.

TOMUT
Si acum, iertati-ma, domnule general, pentru deceptia ce v-am pricinuit si dati-mi voie sa ma retrag. (Pune portofelul la piept.) Simt nevoia sa iau contact cu pustietatea – cum spune Alceste in Mizantropul.

Tomut se scoala, schiteaza un pas spre usa, dar incremeneste brusc ca si cum ar avea un stop cardiac, duce lent mina spre inima, scoate, cu mina tremurinda, portofelul de la piept, il desface, marca a disparut, ridica spre ofiteri o fata palida, de copil pierdut, ofiterii privesc in jurul lor ca si cum locul ar fi minat sau bintuit, unul ridica o gamela si se uita in fundul ei, nu, nu e acolo, Tomut palid coboara privirea spre portofel, da, marca e acolo, la locul ei, linistita, totul e atit de rapid incit nimeni nu realizeaza daca a fost ceva virtual sau real si nimeni nu comenteaza, sa continuam deci, Tomut se scoala, se indreapta spre usa, se opreste cu mina pe clanta si revine la godinul din centru, unde (pauza – pentru ridicarea lenta a capacului) azvirle in jarul aprins, capul de zimbru. Striga – posedat sau ironic – e greu de spus: Tertium non datur.
Socul este enorm. Sfidarea lui Tomut ii inmarmureste pe toti de emotie. Ramin fara glas. Singurul care poate articula e Mitica.

MITICA
Bravo Nastasia Filipovna, aplauda capitanul Mitica.

Tomut (posedat sau ironic, e greu de spus) ridica degetul in sus parca pentru a cere liniste inainte de ultima lui marturisire, sau poate e un citat pe care il spune aproape in soapta, cam rusinat, cerindu-si parca scuze:
TOMUT
Vreau o Romanie cu populatia Chinei si destinul Frantei.

Aplauzele celorlalti – omagiind acest duel al citatelor – se declanseaza in sfirsit, dar nu zgomotoase, ci interiorizate, cu patos conspirativ.
Generalul batrin inainteaza apostolic cu ochii inlacramati si bratele deschise spre Tomut.

TOMUT
Nu… Nu va rog… Lasati… Nu trebuie… striga Tomut rizind, si totusi, inspaimintat de amenintarea sarutului rusesc, sare pe pervazul ferestrei.

Generalul se opreste nedumerit.

TOMUT
Vreti sa va aduc un iepure? Haideti sa va aduc un iepure – spune Tomut strengareste, banalizind emotia reala a intimplarii.

Apoi imita gestul de trepidatie al celebrului Kalasnikov si-i secera pe toti.

TOMUT
Daga-Daga-Daga-Daga.

Sare rizind pe fereastra afara. Ofiterii urmaresc mistuirea lui in stepa ca intr-un basm, apoi se intorc lent spre mormanul de haine din centrul clasei. Incep sa-si identifice nadragii, cizmele, cauta printre resturile de oase de iepure, ramasite de carne.
Mitica (povestitorul) se indreapta spre pian si schiteaza o melodie care se cauta pe sine. Se aud numai pianul si oasele trosnite in falcile flaminde, unsuroase.
Textele cu care Mitica se joaca sint fragmente din Schimbarea la fata a Romaniei. E ciudat ce rezonanta ludica de slagar au aceste locuri comune cioraniene. (Pina acum am fost reptile, Vreau o Romanie in delir, Vreau o Romanie cu populatia Chinei si destinul Frantei.)

Mitica
Tertium non datur – cinta acum – pian si voce – Mitica – posedat sau ironic – e greu de spus.

VOCI
Tertium non datur – il secondeaza corul ofiterilor din care fac parte si generalul si cei doi soldati priapici care se balanseaza in dreapta si stinga si cinta cu voci de bas.

VOCI
Tertium non datur.

Unii dintre ofiteri danseaza intre ei.
Se aude o rafala reala de Kalasnikov. (Echivalentul pistolului din Hedda Gabler, pistolului din Pescarusul, etc.)
Toti intorc privirea spre fereastra.

FILMUL NU TREBUIE SA DEPASEASCA 35-40 DE MINUTE.
–––––––––––
1. Un aperitiv.
2. Acest iepure…
3. Exact despre acest aspect voia sa va previna domnul general. Iepurele este impanat cu multe gloante. E un rus nebun care vineaza spre seara iepurii cu un Kalasnikov. (Pauza) Cind nu are iepuri se multumeste si cu oameni. Este foarte scump pentru ca… aceasta este o tara de hoti si de banditi. Scuzati-ma, va rog!
4. Este foarte scump pentru ca… aceasta este o tara de hoti si de banditi. Scuzati-ma, va rog!
5. Hotie tiganeasca.
6. Intoarce-te acasa…
7. ...intoarce-te in fortareata ta, care e inima mea.