OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Wolfgang Iser
Actul Lecturii. O teorie a efectului estetic
Traducere si prefata de Romanita
Constantinescu
Editura Paralela 45, Colectia „Studii“,
Pitesti, 2006, 468 p.

in anii ’60-’70 s-a inregistrat un pas important in stabilirea statutului operei literare, „situl“ ontologic al acesteia pendulind de mult timp intre autonomie si dependenta de receptor. Sint anii in care se pun bazele celebrei Scoli de estetica a receptarii de la Konstanz, teoriile lui Hans-Robert Jauss si ale lui Wolfgang Iser inregistrind un succes uimitor, in urma protestelor studentesti desfasurate in Germania. Nemultumirile vizau „spiritul stiintific burghez“, printre cele mai contestate stiinte ale spiritului fiind si literatura, ce fusese rupta de problemele social-istorice si transformata intr-o disciplina „inefabila“. Sub influenta teoriilor lui Thomas S. Kuhn din Structura revolutiilor stiintifice din 1962, se impune o noua modalitate de abordare a literaturii, care sa tina cont de istoricitatea operei, sa evidentieze dialogul operei cu cititorul ei, dar si felul in care se stabileste acest dialog.

in conferinta inaugurala din 1967, Istoria literara ca provocare a stiintei literaturii, Jauss analizeaza orientarile anterioare si constata ca teoriei literare marxiste, care nega orice raportari imaginare ale literaturii, ii urmeaza teoria formalista, ce promova investigatii in exclusivitate intraliterare si o viziune evolutiva a structurilor, prin ele insele, rolul cititorului in receptarea operei literare fiind ignorat. Asa cum sublinia si Andrei Corbea in prefata la Experienta estetica si hermeneutica literara a lui Jauss, acesta aduce o noua viziune, literatura fiind perceputa drept comunicare de tip special, in care, prin mijlocirea operei, intra in relatie doi factori distincti – autorul si receptorul operei. Legile literaturii nu se suprapun peste legile dezvoltarii sociale, dar nici nu pot fi izolate de „exterior“, nici mimesis-ul, nici creditul excesiv acordat textului nefiind valide. Meritul esteticii receptarii a fost acela de a fi practicat o abordare functionala a textului, prin valorificarea momentului receptiv in raport cu cel productiv, arta nemaifiind vazuta de acum inainte doar ca o manifestare productiva, ci si receptiva si comunicativa, in care cititorul detine un rol activ, fara, insa, ca acest rol sa stea sub semnul arbitrariului.

Viziunea nu este absolut noua, sugestii in acest sens existind deja, din mai multe directii, cel care a initiat reabilitarea rolului conferit cititorului fiind Sartre cu eseul sau din 1948 Qu’est-ce que la littérature?, in care sublinia obligativitatea angajarii in literatura si afirma ca „scrierea si lectura sint cele doua fete ale aceluiasi fenomen“, dar un rol important l-a avut si Roman Ingarden cu ideile sale legate de „constructia schematica“ a operei si „elementele nedeterminate“ destinate „concretizarii“ prin lectura. Teoria „functiilor estetice“ apartinind scolii pragheze, precum si formula „fuziunii orizonturilor“ operei si interpretului introdusa de hermeneutica lui Gadamer au influentat de asemenea teoria receptarii. intr-o conferinta tinuta la Atena in septembrie 2001 si publicata in Observator cultural nr. 89, Paul Cornea descria in felul urmator rolul scolii germane: „Marele merit al lui Jauss si al colegilor sai de la Konstanz nu e de a fi «descoperit» un fenomen necunoscut, ci de a-l fi scos din umbra, de a-l fi impus drept «cap de afis», in centrul preocuparilor noastre“, salvgardarea istoricitatii fara caderea in istorism, dar si interpretarea operei literare ca dialectica intersubiectiva, ca joc de intrebari si raspunsuri intre „orizontul de asteptare“ al operei si „orizontul de experienta“ al receptorilor deschizind, in opinia cercetatorului roman, drumul catre „Reader response criticism“.

Principalul rol vizat de Iser este acela de „cititor implicit“
in 1976, Wolfgang Iser publica lucrarea Actul lecturii. O teorie a efectului estetic (tradusa la noi abia anul trecut de catre Romanita Constantinescu), in care teoria receptarii este integrata intr-o teorie a efectului estetic, ancorata in text, nu in judecatile istorice ale oamenilor, asa cum se intimpla cu teoria receptarii, fara insa a subestima implicatiile sociale ale fictiunii.

Daca estetica receptarii in sens restrins se ocupa cu conditionarile istorice ale receptarii documentate a textelor, estetica efectelor urmareste in plus interactiunea dintre text si context, precum si interactiunea dintre text si cititor, efectul fiind „estetic“ deoarece „revendica activitati imaginative si perceptive ale cititorului, in masura sa-l dispuna sa diferentieze intre propriile puncte de vedere“. Nici opera, nici cititorul nu sint indiferenti la realitatea sociala si istorica, textul reprezentind, in viziunea lui Iser, o comunicare ce presupune interventii asupra lumii, asupra structurilor sociale dominante sau asupra literaturii preexistente, insa relatia dintre opera si realitate nu este una mimetica, deoarece literatura nu reproduce realitatea, ci „comunica“ ceva despre realitate: „Textul literar izvoraste din adresarea catre lume a unui autor si cistiga caracter de survenire, in masura in care aduce o perspectiva asupra lumii deja existente care nu este dinainte prezenta in aceasta lume“.
Opera literara nu este nici textul, asa cum a fost scris de catre autor, nici simpla receptare a acestuia de catre cititor, ci reprezinta o miscare dubla, un proces, un joc al rolurilor, textul insusi fiind doar o „indicatie de receptare“, „o structura de apel“ ce implica un „potential de efect“: „Felul in care actioneaza textul nu poate fi surprins nici numai in text, nici numai in comportamentul cititorului; textul este un potential de efect (Wirkungspotential), care va fi actualizat in procesul lecturii“.

Principalul rol vizat de Iser este acela de „cititor implicit“, ce vine sa completeze o intreaga galerie de tipuri de cititori: ideal, contemporan, arhi-cititorul, cititorul informat sau cititorul intendat. Cititorul implicit nu este nici o simpla constructie, asa cum fusese cititorul ideal, nici nu se sprijina pe un substrat empiric, precum celelalte tipuri, ci denumeste o „structura de text“, prin care receptorul este mereu avut in vedere, fiecare text literar avind pregatita o anumita paleta de roluri pentru receptorul sau potential, deoarece rolul de cititor al unui text este realizat diferentiat din punct de vedere istoric precum si individual, in functie experienta si cunostintele fiecarui cititor. Oferta de roluri continuta de un text se realizeaza doar selectiv, conceptul de cititor implicat schitind „un proces de transmisie, prin care structurile de text sint traduse in pachetul de experiente al cititorului prin intermediul actelor de imaginare“.

Cu raportari la idei din Husserl, Ingarden, Gadamer, Adorno, Ricoeur sau Poulet si cu aplicatii pe texte din Henry James, Fielding, Joyce, Beckett sau Faulkner (Iser fiind un anglist, membru al Academiei Britanice), intregul volum este o demonstratie a caracterului de survenire a textului fictional, actul lecturii fiind in permanenta descris ca un proces de interactiune dinamica intre text si cititor, ce implica si o creativitate a procesului de receptare, jocul dintre opera si cititor fiind un joc al fanteziei, in care textul reprezinta o regula de joc. Drept urmare, cititorul reprezinta un „punct de vedere itinerant“ in interiorul a ceea ce trebuie sa inteleaga, fiind fortat sa ia decizii de selectare a anumitor relatii si, in functie de deciziile luate, se dobindeste de fiecare data un Gestalt de sens anume, ce presupune producere de consistenta: „Producind consistenta, luam parte la text, iar acest lucru inseamna ca sintem prinsi in ceea ce noi aducem la lumina“. Cititorul penduleaza permanent intre implicare si observare, doua acte prin care acesta va experimenta textul ca pe un „eveniment“ care produce ceva ce nu a existat anterior: „Textul se actualizeaza in constiinta cititorului prin propriile sale reactii“, cititorii reactionind pe parcursul lecturii la ceea ce constituie rezultatul propriului act de creatie.

Conceptul de „goluri constitutive“
Ca si Jauss, Iser se raporteaza, deseori in mod contradictoriu, la ideile lui Ingarden legate de „constructia schematica“ a operei si de „elementele nedeterminate“ destinate „concretizarii“ prin lectura, pentru a demonstra faptul ca sensul se sprijina pe ceea ce spune textul, fara a fi o productie arbitrara a cititorului. Astfel, schemele textului mobilizeaza cititorul, dar, in acelasi timp, ii si controleaza investitiile subiective, deoarece cadrul de referinta dat decide asupra evocarii celor sedimentate in amintire.
in interactiunea dintre text si cititor, un rol central il are conceptul de „goluri constitutive“, niste structuri centrale ale indeterminarii, conditii ale comunicarii, prin care textul il obliga pe cititor sa elaboreze cit mai multe imagini care sa anuleze asimetria fundamentala dintre acestia. in viziunea lui Iser, golurile nu sint caracterizate de necesitatea umplerii lor, ci de o necesitate combinatorica, ele fiind niste „articulatii gindite“, conditii ale posibilelor conexiuni dintre fragmentele textului, care dispar atunci cind cititorul stabileste diverse raportari: „Golurile deschid o multitudine de posibilitati, prin intermediul carora sirul conexiunilor posibile al schemelor devine o decizie de selectie a cititorului“, coerenta textului devenind efectiva doar gratie activitatii imaginative a acestuia. Marcind conexiunile omise dintre segmente, avind caracter de fundal sters, golul impune anumite limite arbitrariului, deoarece implica instructiuni pentru constituirea sensului, cititorul fiind astfel manevrat. Se configureaza in acest fel o noua trasatura a textelor fictionale, „negativitatea“, ce are ca punct de plecare constatarea ca „orice text formulat este dublat de neformulat“. Negativitatea mediaza intre reprezentare si receptie, constituind „infrastructura“ textelor fictionale, locul de intilnire intre intrebarea textului si posibilul sau raspuns, un argument in plus pentru demonstrarea caracterului de survenire al textului fictional. Iser nu cauta sa afle ce este un text, ci cum actioneaza acesta asupra unei persoane, literatura reprezentind posibilitatea de a patrunde conditia umana.
Teoriile lui Iser s-au bucurat de mare succes in mai toate tarile, cartile sale fiind traduse chiar si in araba, iar autorul s-a bucurat de o cariera internationala, fiind membru al multor Academii de prestigiu.

in decembrie 2005, a participat la o serie de evenimente organizate de Catedra de Teoria Literaturii a Facultatii de Litere, Universitatea Bucuresti, prilej cu care i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa, sustinind si o serie de conferinte. Dupa cum a declarat intr-un interviu publicat in revista Cultura, nr. 4, acesta nu a fost primul contact cu tara noastra, deoarece prin anii ’50 a stat paisprezece zile la Mamaia, iar la inceputul anilor ’70 a tinut o prelegere la Cluj si a fost impresionat de orasele Sibiu si Sighisoara, marturisind ca citeste foarte mult din scrierile unor autori germani de origine romana precum Herta Müller, Eginald Schlattner sau Wagner. in ultima parte a vietii, s-a indreptat spre antropologia literara, deoarece a vazut in aceasta o continuare naturala a esteticii receptarii prin faptul ca incearca sa abordeze intrebari care au ramas acolo deschise, fiind, in plus, una dintre putinele directii nemotivate politic. A murit in ianuarie, anul acesta.