OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cind paraliteratura se intilneste cu literatura mainstream, rezultatele sint, de cele mai multe ori, spectaculoase. Este si cazul albumului alb-negru scos de Viorel Pirligras si intitulat Caragiale. Dl. Goe. Amici. Telegrame (Editura Allfa, Bucuresti, 2002), care il popularizeaza pe unul dintre cei patru „Mari Clasici“ ai literaturii romane in varianta si formatul benzilor desenate.
Craioveanul Viorel Pirligras (n. 1959) este unul dintre cei mai activi si mai cunoscuti promotori ai genului BD la noi. Printre realizarile sale se numara albumele SF Escala pe Tobra (1991) si Lumi paralele (1995), prezentarea grafica a Istoriei benzii desenate romanesti (1992) si a Dictionarului benzii desenate din Romania (1996), alcatuite de Dodo Nita, precum si elaborarea celui mai longeviv strip BD autohton, Oscar (inceput in 1995), dedicat aventurilor catelusului omonim.

Creator al unei colectii personale (Fergonaut), care instituie ca trade mark un personaj ciudat, fergonautul (un soi de cub arhetipal, zimbitor, cu urechi de ciine, trompa de elefant si trei smocuri de par in cap, care defileaza prin toate marile momente ale istoriei universale), Viorel Pirligras este, in prezent, redactor-sef si grafician al periodicului craiovean de analiza a benzii desenate… Fergonaut (director: Dodo Nita).
In ceea ce priveste albumul Caragiale, el constituie materializarea grafica a Concursului de carte pentru copii „Micul Print“ (editia I, Bucuresti, 2002), cistigat de Viorel Pirligras pe baza unui proiect pe cit de inventiv, pe atit de ambitios: Clasicii literaturii romane in banda desenata. De altfel, pe coperta IV a albumului, editorul noteaza ca juriul concursului (compus din Editurile ALL – Editura ALLFA, Ministerul Culturii si Cultelor, Uniunea Scriitorilor si Universitatea de Arte Bucuresti) a apreciat „atit calitatea si hazul desenelor, cit si originalitatea proiectului“.
Cititorii de „mica“ si „mare“ literatura se pot, asadar, delecta cu trei benzi desenate pe texte „clasice“, puse in pagina deopotriva sobru si glumet.

Respectarea textului literar original (cvasi-integrala, in Dl. Goe; integrala in Amici si Telegrame) sau transpunerea realista a codurilor sociale de la 1900 (moda, mijloace de transport, ambient) sint argumente solide pentru o lectura favorabila de critica literara a benzii desenate alcatuite de Viorel Pirligras. Aceasta, in fond, nu poate decit stimula (re)parcurgerea schitelor caragialiene si in varianta lor pur scriptica, prin consultarea diferitelor editii accesibile cercetatorilor sau publicului larg. Ca amanunt de istorie literara, prima editie a Momentelor (aparuta in Bucuresti, la Editura Librariei Socec &Comp., 1901) contine, la cuprins, titlul Domnul Goe (fara puncte de suspensie), iar in pagina grafierea D-l Goe… (cu cratima si trei puncte de suspensie); alte editii consemneaza in pagina titlul D-l Goe… (Zarifopol, 1930; Rosetti, Cioculescu, Calin, 1960) sau Dl Goe… (Stancu Ilin, Nicolae Barna, Constantin Harlav, 2000).
Cititorilor care nu cauta, in album, fidelitatea textuala sau o reprezentare conformista a lumii caragialiene sint si ei rasplatiti. Anacronismele si inserturile grafice deliberat „frauduloase“ (mai apropiate de banda desenata comica decit de cea realista) indica o constiinta auctoriala in ton cu cea caragialiana: ludica, ironica si (auto)subversiva. Astfel, in Amici, Mache citeste gazeta Le Progrès Illustré… cu susul in jos, in timp ce in Dl. Goe, la plecarea locomotivei, seful de peron se alege cu un jet de abur in fata, care ii muta chipiul din loc; tot in Dl. Goe, in momentul urcarii in vagoane („Soseste trenul – si nu sta mult“), un pasager admira infierbintat decolteul sotiei altuia, iar o cucoana il paleste pe un individ cu o umbrela peste ceafa, in timp ce bidiviul care trage birja cu „mamitele“ si „puisorul“ din scena finala isi permite si el o replica (parca inspirata din Pif-urile anilor 1970), e drept, in gind: „Sint grele, animalele!“.

Libertatea desenatorului fata de modelul „clasic“ se extinde in Dl. Goe si asupra cadrului: sub enuntul „Trenul alearga acuma de spre Crivina catre Peris„, cititorul poate vedea desenata traversarea unei zone stincoase si deluroase, in contextul in care indicatia topografica reala arata ca ne aflam la jumatatea distantei dintre Ploiesti si Bucuresti, adica in plina cimpie. Cit despre libertatile si actiunile nu tocmai ortodoxe ale echipei de „opozanti indirjiti“ din Telegrame („sub conducerea Costachel Gudurau, Iordachel Gudurau si nepot Gudurau, Albert“), ele sint redate prin numeroase stele iesind din cap si ochi scosi din orbite la impactul cu diferite obiecte „cavaliresti“: bastoane, revolvere, pantofi.
De o foarte buna calitate grafica si cu un dinamism al desenelor adaptat la cerintele diferentiate ale celor trei schite, albumul Caragiale al lui Viorel Pirligras intruneste toate calitatile unui succes editorial. In aceste conditii, este de presupus ca atit publicul larg, cit si criticii si istoricii literari vor astepta cu interes din partea autorului continuarea proiectului sau de asezare a „Marilor Clasici“ in cadrele benzii desenate.