OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am tot auzit în ultimele zile, repetată pînă la saturaţie, o propoziţie-şoc: „Dreapta a pierdut la Bucureşti“. Analişti preocupaţi şi serioşi încearcă să ne convingă, de pe ecranele televizoarelor sau din paginile publicaţiilor la care scriu, că există în România o dreaptă – reprezentată de partidul prezidenţial şi, probabil, de cel al lui Becali – şi o stîngă, unde se regăsesc laolaltă PSD, PNL, PC etc. Cei care deplîng virajul spre stînga al Bucureştiului uită – sau se prefac că nu-şi amintesc – că, atunci cînd a cîştigat alegerile pentru Primăria Capitalei, în 2000 şi în 2004, Traian Băsescu făcea parte dintr-un partid de stînga, PD, afiliat grupului socialiştilor europeni. Nimeni nu a vorbit atunci despre eşecul dreptei, poate şi pentru că învinşii acelor ani făceau parte din PSD, deşi acesta era afiliat, la rîndul său, aceluiaşi grup al socialiştilor europeni. La alegerile locale, bucureştenii nu au votat pentru o ideologie sau alta, ci întotdeauna împotriva cuiva: ani de-a rîndul, cel împotriva căruia s-a canalizat nemulţumirea generală a fost Ion Iliescu. Anul acesta, însă, reacţia împotriva lui Traian Băsescu a fost mai puternică şi a înclinat decisiv balanţa în favoarea lui Sorin Oprescu. Nu cred că Oprescu ar fi avut şanse să cîştige Primăria Generală dacă ar fi mers ca reprezentant al PSD-ului. Nu cred că Oprescu ar fi reuşit să cîştige Primăria Capitalei dacă Traian Băsescu nu ar fi ţinut cu tot dinadinsul să fie purtătorul de cuvînt, agentul electoral, avocatul şi Şeful absolut al lui Vasile Blaga, dacă nu ar fi insistat să dea indicaţii preţioase în legătură cu modul în care trebuie să voteze bucureştenii. Rezultatul implicării depline a şefului statului în campania electorală este că încă patru ani de acum încolo se vor pierde cu alte interminabile şi sterile dispute.

 

A pierdut dreapta alegerile la Bucureşti pentru că nu a cîştigat Vasile Blaga? Dar ce fel de dreaptă este aceasta şi ce alegeri a pierdut, cînd liderii PDL, de la Boc la Băsescu, susţin că aşa un scor colosal n-a mai văzut partidul lor nicicînd (şi, în bună măsură, observaţia e corectă). Ba, în actuala conjunctură politică, s-ar putea ca visul de aur al domnului Valeriu Stoica, cel cu unificarea dreptei, să se realizeze mult mai repede, de vreme ce PDL şi PNG – măreţul partid păstorit de şi mai măreţul Gigi Becali – s-au înţeles să se alieze pentru a obţine majoritatea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Aceasta să fie oare pohta ce-a pohtit preşedintele? Unificarea „dreptei“ cu binecuvîntarea lui Becali?

 

Eşecul lui Blaga la alegerile din Bucureşti nu este însă sinonim cu cel al dreptei. Dreapta a pierdut la Bucureşti în primul tur, nu în cel de-al doilea, prin scorul foarte mic obţinut de PNL şi de Ludovic Orban. A pierdut prin neprezentarea la vot a unui procent de aproape 70% din alegători, nu doar pentru că nu a ştiut să-şi mobilizeze electoratul, ci şi pentru că a decontat „performanţele“ unor miniştri submediocri (de-ar fi să-i numesc doar pe Cristian Adomniţei, Tudor Chiuariu, Decebal Traian Remeş et alii). Bucureştenii nu au votat pentru Sorin Oprescu, ci împotriva lui Traian Băsescu şi a imposturii ideologice reprezentate de partidul prezidenţial. Acum un an, cînd preşedintele suspendat de „monstruoasa coaliţie a celor 322“ a fost validat prin votul a 75% dintr-un procent de aproximativ 30% din alegători – dacă vă mai aduceţi aminte, ultimele informaţii legate de prezenţa la vot au fost comunicate la ora 17.00, şi ele indicau un procent de 28,95 din numărul alegătorilor înscrişi pe liste –, nimeni (în nici un caz şeful statului sau vreunul dintre corifeii săi) nu s-a plîns de absenteismul masiv, dimpotrivă, cei mai mulţi au celebrat spiritul civic al celor care s-au prezentat la urne.

 

Acum, cînd rezultatul nu convine primului bărbat al ţării, ni se recomandă să-i scoatem de pe liste pe cei plecaţi la muncă în diverse alte ţări. Pe aceeaşi logică mergînd, de ce nu i-am scoate de pe liste şi pe cei plecaţi în vacanţă, cu burse sau afaceri? Sau pe cei cu ochi albaştri, pe cei cu părul negru şi, la urma urmei, pe toţi cei pe care îi bănuim de simpatii anti-prezidenţiale? Ar fi, desigur, mult mai simplu. În fond, toţi alegătorii sînt egali, dar unii sînt mai egali decît alţii. Mai cu seamă într-o lume în care dreapta se confundă cu drepţii, e suficient ca şeful suprem să ordone „Drepţi!“, ca răspunsul să vină prompt: „Să trăiţi, am înţeles!“.