OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu doresc să discut valoarea operelor expuse în Germania, cu ocazia „Zilelor culturale româneşti în Bazinul Ruhrului“, manifestare organizată de Asociaţia „Danubium“ şi de ICR. Comunicatul de presă primit de la ANAID Art Gallery, pe care îl publicăm în această pagină, credem că este lămuritor în privinţa celor doi artişti invitaţi să expună în Germania. Ce ne interesează este impactul acestei manifestări intitulate „Zilele culturale româneşti în Bazinul Ruhrului“. Am să citez dintr-un interviu acordat revistei Observator cultural, în ianuarie 2007, de către remarcabilul artist plastic Ioan Iacob, trăitor în Germania, un pictor foarte bine cotat şi apreciat în Europa: „Galeria este un certificat de valoare. Trebuie să te fereşti foarte mult să expui în galerii de mîna a doua, a treia, a patra, a şaptea. Îţi faci foarte rău dacă expui în galerii subcotate. La Düsseldorf trăiesc patru mii de artişti, la Köln sînt patru mii de artişti, iar în fiecare din aceste oraşe sînt 30-40 de galerii serioase“.

 

Primul semn de întrebare pe care ni-l punem este legat de locul unde au expus cei doi artişti români: Westfälischen Landesmuseum für Industriekultur Henrichshütte, Hattingen. Este acest spaţiu bine cotat printre galeriile din Germania? Atrage presă şi public? Din informaţiile noastre, spaţiul este un fost combinat metalurgic, transformat în muzeu, care nu s-a impus ca loc de afirmare sau de consacrare a artiştilor plastici. Ar fi un spaţiu pentru un proiect unitar experimental de mari dimensiuni, nu lucrări înrămate – sînt de părere unii curatori pe care i-am consultat. Expoziţia n-a avut vizitatori şi consemnările de presă au fost cvasiinexistente. Toată organizarea expoziţiei pare o treabă însăilată: mai întîi, proiectul, aşa cum a fost aprobat de ICR, trebuia să conţină lucrările artiştilor Dumitru Gorzo şi Sorin Tara şi să fie conceput de Liviana Dan, curator la Muzeul Brukenthal, Secţia de Artă Contemporană. Dumitru Gorzo a fost înlocuit cu Alexandru Rădvan, Liviana Dan s-a retras.

 

 

Mai departe: a avut conducerea ICR toate informaţiile despre Asociaţia „Danubium“, atunci cînd a decis să finanţeze proiectul? Cine este această doamnă Doina Talmann, care conduce Asociaţia „Danubium“? Ce competenţe are doamna Talmann în domeniul curatoriatului? Simplul fapt că a intrat în proiect cu 11.000 de euro, la care s-a adăugat contribuţia ICR-lui, de 39.000 de euro, e o garanţie de valoare? Altfel spus: doamna Doina Talmann este luată în serios de către marii galerişti şi critici plastici ai Germaniei? Informaţiile pe care le-am strîns ar arăta lipsa de anvergură a proiectului: se pare că aceste „Zile“ sînt mai degrabă o ambiţie personală, decît o formă de promovare autentică a artei româneşti în Germania. Impactul este minim sau inexistent, mediatizarea este foarte slabă, vizitatorii – absenţi. Mirarea noastră este cu atît mai mare cu cît în comisiile ICR care au jurizat proiectul sînt numeroşi experţi în „promovare“ şi în „management“ cultural, care ar fi trebuit să aibă informaţii.

 

Contează, cred, cu cine merge la drum ICR-ul, cui îi încredinţează proiectele şi banii contribuabililor români. Şi în domeniul strategiilor culturale, informaţiile şi contactele sînt vitale, acestea te pot face vizibil, îţi pot crea culoare mediatice şi artistice sau, dimpotrivă, ajungi să „bifezi“ o acţiune fără relevanţă. Într-un interviu, din mai 2007, acordat revistei Observator cultural, Maria Rus Bojan, un foarte bun curator din Olanda, spunea că nu e de ajuns să găseşti o galerie importantă: „E prea puţin dacă găseşti o galerie sau un spaţiu de expoziţie. Nu-i destul. E o foarte mare acţiune de lobby, publicul trebuie surprins, trebuie creat un context şi o strategie. ş…ţ Pentru a ne promova coerent valorile, nu este destul să fii bun manager, trebuie să înţelegi fenomenul cultural din interiorul lui, să ştii ce zone să accesezi, pe ce persoane să chemi, cum să-i convingi, aşa încît lobby-ul pentru România sa fie eficient“.