OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În perioada 7-8 octombrie, la Université Sorbonne Nouvelle – Paris 3 a avut loc colocviul internaţional Les lettres de relation de Carlos Fuentes. Les arts dans les essais et la fiction, însoţit de o conferinţă susţinută de autor la Institutul Cervantes din Paris (de altfel, partener al universităţii în organizarea evenimentului), în seara zilei de 7 octombrie.

 

Împărţit pe mai multe secţiuni („L’oeil des maîtres“, „L’image“,  „Ut pictura poesis“, „Le carrousel des arts“, „Écrire le cinéma“, „Correspondances“), colocviul a reunit prelegeri ce au pus accentul pe modul în care arta Secolului de aur, cinematografia, fotografia sau arhitectura se reflectă în opera lui Carlos Fuentes, fie în cea de ficţiune, fie în eseistica sa. În vreme ce Jacques Joset (Université de Liège) a discutat despre viziunea lui Carlos Fuentes asupra operei cinematografice a lui Bu˜nuel (care, spune acesta, trebuie privită ca un întreg, căci fiecare film aruncă o lumină nouă asupra altuia), Michel Gironde (Université Sorbonne Nouvelle) a vorbit despre fotografie în opera lui Fuentes, iar Luz Rodriguez Carranza (Université de Leyde) şi Karim Benmiloud (Université de Montpellier 3/Institut Universitaire de France) despre imagine şi o posibilă teorie a acesteia în Zona sagrada şi în alte opere ale scriitorului mexican.

 

Poate cea mai interesantă secţiune a colocviului, „Ut pictura poesis“, a reunit un număr de trei prelegeri: Daniel-Henri Pageaux (Université Sorbonne Nouvelle – Paris 3) – Images de Zurbarán dans l’oeuvre de Carlos Fuentes, Fernando Moreno (Université de Poitiers) – Ut pictura poesis: Los aƒos con Laura Díaz, Marcos Eymar (Université Sorbonne Nouvelle – Paris 3) – Lire des visions: Velázquez, Cervantes et les trois mondes de Carlos Fuentes. Daniel Henri Pageaux a vorbit despre fascinaţia exercitată de Zurbaran asupra lui Fuentes şi despre faptul că originalitatea pictorului îl face cumva contemporan cu scriitorul mexican. D.H. Pageaux a propus o analiză a ciclului de proze scurte Constancia y otras novelas para virgenes, inspirate de pictura religioasă a lui Zurbaran, luînd în discuţie teme precum dublul, discipolul, Fecioarele lui Zurbaran şi vorbind despre Constancia ca despre o carte care deschide calea de înţelegere a altor opere fuentesiene. Abordarea lui Fernando Moreno s-a axat pe romanul Los aƒos con Laura Díaz, pornind de la cîteva consideraţii de ordin naratologic privitoare la diferitele instanţe narative, apoi discutînd despre modalităţile rememorării şi despre semnificaţia cronologiei şi a spaţiului în desfăşurarea epică. Într-o abordare ce s-a concentrat pe paralela realizată de Fuentes între Cervantes şi Velásquez, Marcos Eymar a vorbit despre modernitatea acestora şi despre momentul în care pictura încetează să mai imite realitatea, creînd o alta, proprie (cu trimiteri la Las meninas şi la „pictura narativă“, unde fiecare obiect imortalizat spune o poveste): don Quijote şi Las Meninas sînt două exemple de realitate creată cu ajutorul imaginaţiei, o aşa-numită nouă „realitate a imaginaţiei“. Seria de conferinţe a luat sfîrşit cu cea a lui Jorge Volpi (unul dintre cei mai importanţi tineri scriitori mexicani, membru al aşa-numitei „generacion del «crack»“, coordonatorul ediţiei Cahiers de L’Herne dedicate lui Carlos Fuentes), care a vorbit despre „cele o mie de feţe ale autorului Bătrînului gringo“.

„Literatura este cea care păstrează ceea ce istoria uită“

Punctul culminant al celor două zile l-a constituit, fireşte, întîlnirea cu autorul, care a avut loc la Institutul Cervantes. Intrînd în sala de conferinţe a Institutului Cervantes din Paris, e imposibil să nu te simţi privilegiat, cu atît mai mult cu cît în sala arhiplină mai erau doar cîteva locuri rămase neocupate sau nerezervate, chiar cu o bună bucată de vreme înainte de începerea conferinţei. După o aşteptare de jumătate de oră, încărcată de suspans, Carlos Fuentes a apărut de undeva din spatele sălii, trecînd printre cei aşezaţi cu alura unui actor de cinema sau a unui personaj care tocmai a păşit din propriile sale romane; afabil, plin de umor, vital, un personaj fascinant în care îl recunoşti imediat pe unul dintre reprezentanţii cei mai importanţi ai boom-ului latino-american, pe autorul inepuizabil, încă activ la cei optzeci şi trei de ani pe care îi va împlini la 11 noiembrie – de altfel, într-un moment de confesiune, Fuentes a mărturisit că el, spre deosebire de colegul de generaţie şi prietenul său José Donoso, nu a suferit niciodată de blocajul scriitorului, moment extrem de primejdios în existenţa oricărui creator, care îl poate chiar ucide, aşa cum s-a întîmplat cu autorul Obscenei păsări a nopţii.

 

Precedat de intervenţia lui Florence Olivier, organizatoarea colocviului Les lettres de relation de Carlos Fuentes, discursul autorului a început cu cîteva mărturisiri legate de copilăria sa neobişnuită, cea a unui fiu de diplomat obligat să trăiască simultan în mai multe ţări, printre care SUA, unde îşi începe studiile, la Washington, şi Mexic, unde revine pentru perioadele de vacanţă, de care nu se bucură însă, căci în Mexic, împărţirea anului şcolar e diferită, iar părinţii, îngrijoraţi că ar putea uita limba spaniolă, preferă să-l înscrie şi aici la cursuri. Povestea şi-a urmat cursul fascinant pe străzile din Washington şi Ciudad de Mexico, parte din geografia personală a autorului (ce vizează un spaţiu miraculos, o imagine a acestui adevărat palimpsest cultural reprezentînd-o celebrul Palacio Nacional, clădit pe locul şi din materialele palatului lui Moctezuma), prin librăriile unde s-a întîlnit pentru prima oară cu cărţile lui William Faulkner sau John Dos Passos  şi, mai ales, pe urmele profesorilor care i-au marcat evoluţia intelectuală (printre aceştia,  Paul Guggenheim sau Wilhelm Röpke).

 

Deşi şi-a dorit să devină scriitor încă din copilărie, tatăl său a reuşit să-l convingă să urmeze studii de drept, cerînd sprijinul scriitorului Alfonso Reyes, cel mai important autor mexican la vremea respectivă, care i-a explicat tînărului Carlos necesitatea de a studia şi de a dobîndi o diplomă universitară, Mexicul fiind o ţară unde aparenţele contează, iar titlul de „licenciado“ e un imperativ. Studiile au avut darul de a-l deprinde să-şi ordoneze scriitura şi să-şi tempereze avîntul literar, în vreme ce lecturile fundamentale ce i-au fost recomandate în această perioadă (printre care Republica lui Platon, Principele lui Machiavelli şi Contractul social al lui J.J. Rousseau, dar şi Antigona lui Sofocle) l-au ajutat să-şi însuşească un anumit mod de înţelegere a lumii şi să descopere, totodată, legătura dintre literatură şi lege. O incursiune în istoria frămîntată a Mexicului, evocînd şirul asasinatelor la nivel înalt şi luptele dintre învingătorii din revoluţia mexicană (cu trimiteri la arta unui Diego Rivera sau Frida Kahlo), a servit drept interludiu la o serie de consideraţii legate de situaţia politică actuală şi de problemele Americii Latine, dar şi de anii ’70, cînd a fost ambasador la Paris, şi de fermecătoarea Rue Poissonnière, unde a scris parte din romanul Terra nostra, încheind  paralela dintre istorie şi literatură cu următoarea frază: „Literatura este cea care păstrează ceea ce istoria uită“.

 

După două zile de prelegeri şi discuţii despre opera lui Carlos Fuentes şi legăturile sale cu pictura, arhitectura sau cinematografia, despărţite simbolic de punctul culminant al întîlnirii cu autorul de la Institutul Cervantes din Paris, sentimentul că substanţiala operă a acestuia se cere tradusă integral şi, totodată, rediscutată şi reinterpretată şi în spaţiul românesc e inevitabil, la fel şi bucuria că, vreme de aproape o oră, am existat în preajma autorului Bătrînului gringo sau al Terrei Nostra.