Unul dintre cei mai importanţi regizori de film spanioli din
ultima jumătate de secol a ajuns pentru prima dată în România, weekendul
trecut, la invitaţia Institutului Cervantes din Bucureşti. Carlos Saura a
onorat cu prezenţa sa cea dintîi ediţie a Festivalului Flamenco „Clasic şi noile
genuri“ (3-7 martie a.c.).
Vineri dimineaţă, cineastul spaniol a participat la o
conferinţă de presă, organizată la sediul Institutului Cervantes; directorul
acestuia, Juan Carlos Vidal, este un vechi prieten al lui Carlos Saura, lui
datorîndu-i-se venirea regizorului în România. Aproape octogenar, Carlos Saura
a vorbit cu însufleţire despre noul său film, care urma să fie proiectat în
aceeaşi seară la Institutul Francez, şi a răspuns fără rezerve întrebărilor
ziariştilor.
Io, Don Giovanni (coproducţie Italia – Spania) face parte
din categoria filmelor de epocă care pun personaje reale în situaţii
ficţionale. Protagonist este Lorenzo Da Ponte (interpretat de tînărul Lorenzo
Balducci), poet şi libretist italian ce a străbătut două secole (1749-1838).
Carlos Saura, aici şi coscenarist, ni-l prezintă ca pe un fidel discipol (pînă
spre sfîrşit) al lui Casanova; agitata sa viaţă amoroasă, finalizată cu
redescoperirea marii iubiri, este reflectată în opera Don Giovanni, al cărei
libret Da Ponte îl scrie pentru Mozart, la sugestia lui Salieri. Jocul
transpunerii şi al ficţionalizării (pe de o parte, în film, pe de alta, în
operă) prilejuieşte cîteva momente savuroase, iar secvenţele cu repetiţiile
dinaintea premierei sînt cele mai interesante din film. Deşi poartă semnătura
unui mare cineast, Io, Don Giovanni este mai aproape de Shakespeare in Love
decît de Amadeus. Filmul, selecţionat anul trecut de festivalurile din Roma şi
Toronto, a fost prezentat la Bucureşti înainte de a fi intrat pe ecranele
spaniole şi franceze.
Carlos Saura a povestit că a filmat mai întîi episoadele
veneţiene ale poveştii, în... Spania, la Alicante. Apoi, filmările au fost
sistate timp de doi ani, din pricina lipsei fondurilor. Din fericire, a apărut
un coproducător italian dispus să investească în proiect, aşa că realizatorii
au putut filma şi partea vieneză, la... Roma. Aşadar, oricîte zeci de filme ai
fi făcut, oricîte zeci de premii ai fi primit, nu e deloc uşor să găseşti
producători pentru proiectele tale de suflet.
Din filmografia impresionantă a cineastului spaniol,
Festivalul Flamenco a mai prezentat, la Cinema Elvira Popescu, şase producţii
muzicale, foarte apreciate, şi/ sau istorice: Bodas de sangre (1981), Carmen
(1983), El Amor brujo (1986), Flamenco (1995), Tango (1998) şi Goya en Burdeos
(1999). Carlos Saura a declarat că următorul său film, aproape finalizat, va fi
tot un documentar despre flamenco, că montează la Madrid un spectacol Flamenco,
azi şi că pregăteşte producţia unui nou film de ficţiune pentru sfîrşitul
anului.
După conferinţa de presă, regizorul spaniol mi-a mărturisit
– prin intermediul excelentei interprete Codruţa Ruşeanu – că nu ştie mai nimic
despre ce se întîmplă acum în cinematografia românească, dar speră să plece de
la Bucureşti cu cîteva dintre filmele româneşti recente. Carlos Saura primeşte
în fiecare an cîteva zeci de DVD-uri de la cele trei academii de film al căror
membru este (spaniolă, europeană şi americană), dar nu poate ţine pasul cu
toate noutăţile. Mai nou, după ce, în 2008, a fost omagiat în cadrul
Festivalului Internaţional de Film de la Mumbai, este interesat de producţiile
indiene – chiar şi de cele muzicale, cu condiţia să fie bine făcute. În ceea ce
priveşte revoluţiile tehnologice din filmul contemporan, Carlos Saura s-a
declarat un adept convins al digitalului; el a folosit deja camerele digitale,
mult mai practice, în filmele sale recente, inclusiv în Io, Don Giovanni. În
opinia sa, procesul clasic de realizare a copiei standard este astăzi...
antediluvian. Dacă pelicula a dispărut aproape complet din lumea fotografiei,
nici în cinematografie nu o mai aşteaptă o viaţă lungă, a conchis regizorul.
VIDEO trailer - Bodas de sangre [Nunti de sange]
VIDEO trailer - Goya en Burdeos [Goya la Bordeaux]