Autor: 
Categoria: 
De cind stiati ca exista un jurnal al lui Carol I?
Am aflat oarecum intimplator. Stiam ca exista Memoriile lui Carol I, care au fost publicate in mai multe editii. Memoriile au aparut prima data la 1894, in timpul vietii lui Carol I, intr-o editie germana, in patru volume, aparuta la Stuttgart, primul volum in 1894, ultimul in 1900. Aceste Memorii au fost traduse in romaneste, din 1909, in 12 fascicule, cu un titlu modificat: Memoriile regelui Carol I al Romaniei (De un martor ocular). Aceste Memorii au fost redactate de Mite Kremnitz. Eu citisem Memoriile pe vremea studentiei, la Universitatea din Iasi. in acea vreme, acele Memorii erau la Fondul Secret de la Biblioteca Centrala Universitara. Nu era liber accesul, dar eu le-am citit, avind aprobarea conducerii Facultatii de Istorie. Nu era chiar atit de greu sa le citesti. Aceste Memorii acopera doar prima parte a domniei lui Carol I, pina in 1881.
Cind ati venit la Istorie, la Iasi, cind ati dat admiterea, va pasiona monarhia?
Nu. in 1982, n-am avut nici o legatura. Un absolvent de liceu stia lucruri cit se poate de vagi despre monarhie. Mai degraba – nimic. in perioada comunista, erau trecute sub tacere sau ocultate meritele monarhiei. Pe Carol l-am descoperit in timpul studentiei. Atunci i-am citit Memoriile, eu doream sa ma specializez pe relatiile romano-germane de la sfirsitul secolului al XIX-lea si nu se poate face o cercetare serioasa fara sa te ocupi de Carol I.
De ce a vrut Carol I sa-si publice Memoriile in timpul vietii?
Nu stiu exact. Mite Kremnitz, prin 1892, pe vremea cind cei doi lucrau la Memorii, ii scrie regelui o scrisoare, in care ii spune ca revista Nord si Sud din Germania ar fi foarte interesata sa publice fragmente din Memoriile regelui. A fost un fel de presiune – ceea ce astazi s-ar numi o presiune mediatica. Regele a fost stimulat, provocat sa-si scrie Memoriile si sa le dea publicitatii.
Cita influenta avea Mite Kremnitz asupra lui Carol I astfel incit sa-l ajute la scrierea Memoriilor?
Mite Kremnitz a fost sotia medicului personal al lui Carol I, Wilhelm Kremnitz. Ea era scriitoare, o apropiata a Junimii, prietena cu Titu Maiorescu. Mite Kremnitz a fost si o colaboratoare literara apropiata a sotiei lui Carol I, Elisabeta. Ele au scris si au publicat impreuna romane. Mite Kremnitz avea bune legaturi in Germania si era un „cap de pod“ in Romania pentru intelectualitatea germana.
Regele domneste si guverneaza
Era Germania literara interesata de evolutia lui Carol I in spatiul romanesc?
in cel mai inalt grad. Si nu doar intelectualitatea germana era interesata de evolutia lui Carol I in spatiul romanesc. in urma cu citiva ani, eu am studiat presa germana de la sfirsitul secolului al XIX-lea. A fost o explozie de interes, din partea presei germane, fata de spatiul romanesc dupa 1866. Ziarele si revistele germane aveau corespondenti in Romania care scriau periodic despre situatia de aici. in aceste conditii, Memoriile veneau pe un teren pregatit, erau asteptate cu interes. Se prea poate ca regele sa fi avut o motivatie: Carol I era constient de rolul politic pe care il joaca in Romania. El si-a luat in serios misiunea de intemeietor, el avea constiinta ca a venit aici ca sa intemeieze o tara, sa o puna pe picioare.
Cind ai constiinta misiunii tale de intemeietor, te poti comporta in doua moduri: sa te consideri Unicul, Omul Providential, sau sa te consideri parte la un proiect de modernizare si democratizare a Romaniei. Cum a lucrat Carol I in aceasta directie ca intemeietor de tara?
E o foarte buna intrebare, care atinge o discutie actuala in mediile istoriografice. Chestiunea se dezbate intens. in momentul acesta exista trei mari directii de interpretare a regimului politic din vrema lui Carol I. Raspunsul cel mai simplu – oarecum naiv si superficial – a fost dat de juristii constitutionalisti, care au studiat textul Constitutiei din 1866. Parerea lor a fost ca in Romania a fost adus modelul constitutional belgian, care este acela al unei monarhii parlamentare, acolo unde regele domneste, dar nu guverneaza. A doua interpretare imi apartine, oarecum, si porneste de la o intelegere nuantata a textului Constitutiei. Textul Constitutiei prevede ca regele are drept de veto absolut, Carol I se putea opune oricarei legi votate de Parlament fara sa dea vreo explicatie. Dreptul de veto absolut al regelui aduce monarhia romaneasca mai aproape de modelul central-european, valabil in Austria, in Prusia, apoi in Germania, acolo unde regele domneste si guverneaza.
S-a folosit Carol I de dreptul de veto?
S-a folosit de vreo cinci ori in intreaga sa cariera monarhica si nu in legi foarte importante.
Dati-mi un exemplu.
S-a pus la un moment dat problema desfiintarii orfelinatului „Elena Doamna“ din Bucuresti. Regele s-a opus. Alta data cind regele s-a opus a fost atunci cind a respins o lege care interzicea evreilor dreptul de a face serviciul militar. Parlamentul dorea sa interzica evreilor sa faca serviciul militar, si regele s-a opus. Era o masura liberala – serviciul militar al evreilor; li se recunostea acest drept, de a face serviciul militar. Seviciul militar nu mai era o corvoada, ci era privit ca o incetatenire a evreilor. Regele a sustinut dreptul evreilor de a face serviciul militar, ceea ce era o masura liberala.
Despre compromisuri si guvernarea tare
Asadar, Carol I a intervenit de putine ori prin dreptul de veto. De ce n-am fi, totusi, intr-o monarhie parlamentara?
Toti stiau ca el are acest drept si aceasta putere, de a respinge o lege votata de Parlament. Carol I avea o arma in buzunar; chiar daca nu o folosea, toti ceilalti stiau de arma. Impresia mea, dupa ce am parcurs intregul Jurnal, este ca putem vorbi de o guvernare tare a lui Carol I.
Guvernare tare chiar si in conditiile conflictului din 1870-1871, cind regele era pe punctul de abdica, cind republicanismul era sustinut cu vehementa, cind se formase si „republica de la Ploiesti“?
Dupa ce a fost depasit conflictul constitutional din 1871, s-a guvernat prin compromisuri.
intre cine erau compromisurile?
Erau intre rege si liderii politici.
Sa ne lamurim: vorbim de o guvernare tare sau de o guvernare prin compromisuri?
Acest compromis se manifesta in practica si nu in textul constitutional. Iar Jurnalul ne lamureste in aceasta privinta. Regele are intilniri zilnice cu ministri, aproape in fiecare zi ei vin la rege, nechemati. Se introduce aceasta practica, a intilnirilor prealabile cu regele, inainte ca legea sa ajunga in Parlament. De exemplu, ministrul de Finante vine in fiecare an sa discute bugetul cu regele, inainte de dezbaterea in Parlament. Lucrul nu era prevazut in Constitutie, ministrii nu erau obligati sa vina la Carol I. Dar pentru a nu se ajunge la conflict, lucrurile se negociaza mai intii cu regele. Deci, e o guvernare prin compromisuri – pentru ca regele asigura echilibrul si e mereu consultat tocmai pentru a se mentine acest echilibru – si e o guvernare tare – prin aceasta implicare a regelui.
Intrebari foarte precise catre ministri
Care era reactia regelui dupa asemenea intilniri cu ministri? Le intorcea proiectul, era isteric, ii bruftuluia?
Nu. Ar fi atipic pentru Carol I sa se comporte intr-un mod brutal si isteric, sa-i besteleasca, sa-i trimita acasa. Implicarea regelui in treburile guvernamentale a impus un mai mare profesionalism al guvernarii. Ministrii care veneau la rege nu o faceau pentru cirtiri si uneltiri; ei veneau cu legi pe care Parlamentul urma sa le dezbata. Trebuiau sa vina la intilnirile cu regele extrem de bine pregatiti, cu temele facute. Cei care l-au cunoscut pe rege spun ca era o persoana extrem de bine informata. Cei care mergeau in audienta la el erau surprinsi de intrebarile, foarte precise, pe care le punea. Era foarte bine pregatit in domeniile economic si juridic, dar stia si geografie, si istorie, si biologie.
Ne-ati ramas dator cu a treia interpretare despre regimul politic din vremea lui Carol I.
O buna cunoscatoare a domniei lui Carol I, Edda Binder-Iijima, autoarea unei monografii, sustine ca regele nu putea avea o atitudine autoritara fata de elita politica, pentru ca nu putea guverna fara elita politica. Carol I nu este un oponent al elitelor politice, ci un exponent al elitelor. Interpretarea aceasta spune ca trecuse vremea cind monarhul (voievodul, principele) face apel la talpa tarii pentru a tine in sah elita politica. E interesanta aceasta interpretare si aceasta o completeaza pe cea de-a doua. De fapt, Carol I a reusit sa tina echilibrul intre mai multe orientari politice, tocmai pentru ca a stiut sa lucreze si cu proiectul liberal si cu proiectul conservator, conservatorii care, nu o data, au avut nuante liberale, s-au comportat liberal atunci cind au fost la guvernare.
Am intrat in miezul guvernarii din vremea lui Carol I, l-ati descris, dar tot n-am aflat cum ati descoperit Jurnalul?
Stiam ca Memoriile merg pina in anul 1881. in mintea mea a incoltit ideea ca trebuie sa fie ceva si dupa. Carol a domnit pina in 1914. La un moment dat, prin 1991, in momentul in care s-a deschis Fondul Personal al arhivei Casei Regale a Romaniei, am venit la Bucuresti sa fac o cercetare. Am inceput cu primul lucru pe care il face un cercetator: inventarul fondului. Abia atunci se daduse acces liber. A fost o parte a documentelor, Fondul Politic, care fusese si inainte accesibil, dar nu Fondul Personal. Acesta este organizat pe regi si pe membri ai Casei Regale, cuprinde corespondenta, memoriile, pagini de jurnal. Am gasit in inventar mai multe caiete, trecute ca atare, ca memorii. Mi-am zis ca am gasit o continuare a memoriilor, acea parte care nu s-a publicat. Am cerut acele caiete, care nu erau memorii, ci era jurnalul. Jurnalul fusese gresit inventariat. Era Jurnalul regelui Carol I si nimeni nu bagase de seama.
A facut insemnari zilnice timp de aproape 60 de ani
in familia Hohenzollern exista aceasta practica, sa tii jurnal?
Da. Tatal sau, principele Karl Anton de Hohenzollern, facea insemnari zilnice. Mare parte s-au pierdut intr-un incendiu in 1893. Carol a fost indemnat sa tina jurnal. Jurnalul incepe in 1856; la virsta de 15 ani Carol I incepe sa faca primele insemnari zilnice. Carol a tinut jurnal toata viata, din 1956 pina in 1914. Din acest prim volum, o singura zi lipseste din anii 1881-1887. Admir regularitatea cu care scrie in Jurnal; mi se pare dificil sa scrii in fiecare zi. Carol nota tot timpul, inclusiv in timpul calatoriilor. Si mai este un lucru: Jurnalul nu este unul de birfe; chiar si in aceste notatii personale, el este la fel de riguros si de retinut ca si in viata publica, isi tine firea. Foarte rar isi iese din pepeni, foarte rar face caracterizari defavorabile personajelor politice. Foarte rar spune despre cutare ca este „grobian“ sau „necioplit“ – in acest prim volum sint doar doua cazuri in sapte ani de zile.
Poate ca si Jurnalul era scris tocmai pe ideea enuntata de dvs.: sa consemnezi cum gindul de a intemeia o tara capata concretete.
E o explicatie care tine. El consemneaza fapte, regele este un fel de cronicar. Nu stiu daca Jurnalul era gindit pentru o ulterioara publicare.
Putea exista acest gind, sa scrie pentru a consemna fapte pe care posteritatea sa le interpreteze mai tirziu?
As formula altfel ideea pentru care regele a tinut un jurnal. Carol I a tinut un jurnal pentru orice eventualitate, pentru a fi o cronica a ceea ce el a facut si pentru a fi o sursa de inspiratie, pentru a da o anumita precizie unor eventuale Memorii. Jurnalul e o cronica politica a acelor ani, Jurnalul nu e folosit pentru calcule contabile. Despre bani e vorba destul de rar in Jurnal. Avea alte caiete unde isi facea socoteala cheltuielilor si veniturilor.
De ce Jurnalul editat de dvs. incepe la 1881?
Asta a fost o decizie care mi-a apartinut. Jurnalul este enorm, in intregimea sa. Numai pentru perioada intre 1881 si 1914 are 2000 de pagini. Ar fi triplu daca il socotim din 1856 si e foarte greu sa credem ca vreo editura isi va asuma un astfel de proiect. Un alt motiv care m-a indemnat sa consider prioritara perioada de dupa 1881 a fost ca pentru ea nu exista memorii. Memoriile se intemeiaza pe jurnalul tinut pina in 1881. Mi-am spus: daca sint publicate Memoriile, trebuie sa fac in asa fel incit sa prind perioada care este complet descoperita.
Cind v-ati decis sa traduceti?
Destul de tirziu, la citiva ani dupa ce am vazut documentele in Arhiva Casei Regale. in 1992, aveam intentia sa-l folosesc doar in calitate de sursa pentru a cunoaste mai bine perioada. N-aveam intentia sa-l traduc si sa-l public integral. Doream sa ma folosesc de Jurnal pentru a cunoaste mai bine relatiile romano-germane din acea perioada. Proiectul s-a precizat in timp.
O germana simpla si cuvinte obisnuite
Ce a fost cu proiectul literar pe care doreati sa-l faceti?
Pe vremea cind stiam ca exista Memoriile – sfirsitul anilor ’80 –, nu credeam ca am sa gasesc si Jurnalul. Mi-am propus un proiect literar: sa concep un soi de roman, sub forma unui jurnal al regelui Carol, care sa se configureze pornind de la Memorii si de la marturiile contemporanilor. Cind am gasit Jurnalul, a murit si proiectul meu literar.
Cind v-ati decis sa traduceti?
Prin anii 1996-1997, am reusit sa obtin copii dupa microfilmele de la Arhivele Nationale. Am platit reproducerea de pe microfilme pe hirtie a intregului Jurnal de dupa 1881.
Cu ce bani ati platit?
Din banii mei.
Cit a costat?
Circa 1000 de marci. Dupa ce am fotocopiat pe hirtie, am inceput sa traduc.
Aveati vreo editura care sa va promita publicarea?
Nu. Nici nu cautasem.
Ce limba germana foloseste Carol I? E dificila?
Nu, deloc. E simpla, cuvinte obisnuite. Problema nu a fost atit traducerea, cit descifrarea si transcrierea. Textul e scris cu caractere gotice, nu cu cele latine, asa se scria in secolul al XIX-lea – in grafia fracturata (gotica). Dificultatea este cu atit mai mare cu cit apar si cuvinte scrise cu grafie latina; de regula, numele de persoane Carol I le scrie cu grafie latina. Uneori, in cuprinsul Jurnalului, regele are fraze intregi in engleza sau in franceza. Eu lucram in acei ani la diverse aspecte ale domniei lui Carol I si m-am decis sa-l traduc integral: ca sa inteleg ce s-a intimplat atunci, trebuia sa descifrez sistematic Jurnalul.
De unde stiti asa de bine germana?
Din familie. Mama mea este de origine germana. Este urmasa colonistilor svabi din Banat. Am studiat germana in scoala, fara a face scoala germana. Si am avut sansa unui stagiu de cercetare de doi ani de zile in Germania, la inceputul anilor ’90, unde am putut sa-mi perfectionez limba.
Sinteti banatean?
Da, sint nascut linga Timisoara, la Sinicolaul-Mare.
Cum ati lucrat? Ati transcris tot?
Nu. Primii trei ani i-am transcris, apoi, dobindind exercitiul descifrarii cuvintelor, am reusit sa traduc direct de pe original. Acest volum pe care l-am lansat acum l-am terminat de tradus in 2006 si apoi a durat citeva luni pina am facut documentarea pentru note infrapaginale; asta insemna identificarea personajelor si a situatiilor. Notele de la sfirsitul volumului prezinta acele situatii si personaje. Ideea mea a fost sa dau scurte informatii despre pesonajele care apar in Jurnal.
V-a fost greu sa gasiti o editura?
As fi vrut o editie bilingva, dar negocierile cu o editura germana au esuat, motivindu-mi ca sint prea multe pagini. La Editura Polirom, pentru editia in limba romana, am ajuns destul de repede; cind textul primului volum a fost gata, a aparut si oferta de publicare. Un rol important l-a avut prietenul Mircea Mihaies, care a intermediat relatia dintre mine si Editura Polirom. Mircea Mihaies a publicat fragmente in revista Orizont, apoi au aparut alte fragmente in Evenimentul zilei, gesturi care au contribuit la buna promovare si difuzare a cartii.
Jurnalul lui Carol I este bestseller, este in topul vinzarilor pe luna iunie, iar la Bookfest a fost printre cartile cele mai solicitate.
Aflu ca primul tiraj este aproape epuizat, ceea ce ma bucura, poate va fi nevoie de un reprint pentru a se acoperi cererea. Ma bucur ca aceasta carte ajunge la public. Si ma bucur ca volumul este foarte bine lucrat, foarte frumos tiparit. Sint de-a dreptul incintat de cum arata aceasta carte.
Care ar fi ritmul aparitiei celolalte trei volume?
Unul pe an. Cu volumul al II-lea sint intr-o faza destul de avansata si sper sa apara prin decembrie 2007 sau ianuarie 2008.
Carol I si-a reprimat sensibilitatea
Dupa ce ati fost „intimul“ regelui atitia ani, traducind din 1997 incoace, cum l-ati caracteriza dvs. pe Carol I?
Imaginea sa publica este aceea a unei persoane austere, seci, rigide, taioase in relatiile cu ceilalti. Jurnalul schimba aceasta perceptie. Am ajuns la convingerea ca aceasta imagine publica este, de fapt, o imagine a mastii sale. in interior, el avea o structura usor diferita. Avea o anumita sensibilitate pe care unii au observat-o inca din copilarie. El a fost perceput de familie, in vremea copilariei, ca un copil exagerat de sensibil, usor impresionabil, un copil fragil.
A trebuit sa lupte cu aceasta structura?
Da, a luptat mereu sa-si domine sensibilitatea. Eu vreau sa scriu o carte despre tineretea lui Carol I, perioada de dinaintea venirii in Romania, si am descoperit ca a trecut prin niste experiente care l-au facut sa-si reprime aceasta sensibilitate. Bunaoara, la virsta de 10 ani a fost despartit de familie, de mama.
De ce?
A fost trimis impreuna cu un frate si cu educatorul sau la Dresda, la studii. Familia a ramas la Düseldorf, unde tatal sau era guvernator. Mama si tatal lui Carol I au considerat ca este mai bine ca baiatul sa plece la Dresda, pentru a studia mai departe. Aceasta despartire de mama a insemnat un prim soc, a fost marcat profund, dar a trebuit sa treaca peste plecarea din casa parinteasca. Apoi, mai este un episod.
La virsta de 19 ani s-a indragostit de o printesa franceza din familia Bonaparte, inrudita cu Napolean al III-lea. A vrut sa ia in casatorie pe acea printesa franceza din familia Bonaparte, Anna Murat, el, un Hohenzollern, membru al Casei Regale a Prusiei.
Iubirea pentru o printesa franceza
Familia n-a fost de acord?
Napoleon al III-lea a dorit sa faca din aceasta casatorie o afacere din care sa traga profit politic. Napoleon al III-lea s-a angajat sa inzestreze noua familie cu un domeniu in Franta, dar a pus conditia ca sotul sa ramina cel putin sase luni in Franta, ceea ce pentru un Hohenzollern era destul de ciudat. Sa primeasca mila din partea francezilor... S-a opus regele Prusiei! Carol a avut inca o dezamagire; el era extrem de indragostit de Anna Murat si dorea sa fie cu ea. Dorea sa demisioneze din armata si sa plece in Franta. il ruga pe tatal sau sa incuviinteze aceasta relatie si casatorie. Tatal poate ar fi acceptat, pina la urma, dar regele Prusiei s-a opus. Asa ca si-a reprimat inca o data sensibilitatea. Toata copilaria si tineretea l-au invatat sa aleaga intre sentimente si ratiuni de stat: a nu se casatori cu o reprezentanta a familiei Bonaparte tinea de „ratiuni de stat“.
Cind a venit in Romania avea 27 de ani. Cine l-a propus?
Dupa abdicarea fortata a lui Cuza, in februarie 1866, solutia urmasului nu era foarte clara pentru elita politica. I s-a adresat lui Napoleon, prin intermediari. in istoriografia romaneasca, unii sustin ca nasul solutiei ar fi fost Iancu Balaceanu, altii ca Ion C. Bratianu. in orice caz, amindoi au lucrat si au avut contacte cu aceleasi persoane. Contactul nu a fost direct cu imparatul, ci cu o intermediara, cu Hortense Cornu, o confidenta a lui Napoleon al III-lea.
Tot femeile au aranjat lucrurile...
Atit Iancu Balaceanu, cit si Ion C. Bratianu au sondat opinia imparatului prin intermediul acestei scriitoare, Hortense Cornu, care era si o apropiata a familiei de Hohenzollern, familie pe care ea o vizita adesea. il cunostea pe Carol de mic copil. in acest anturaj s-a pus la cale candidatura lui Carol I. in orice caz, Carol I nu s-a autopropus si nu l-a propus nici tatal sau. Ideea a venit mai degraba din zona franceza, din zona Hortense Cornu-Napoleon al III-lea.
Ce interes a avut elita politica romaneasca sa aduca un principe strain?
in literatura de specialitate se spune ca un principe strain ar fi fost solutia optima pentru a pacifica partidele boieresti, pentru a inlatura competitia interna dintre diferiti pretendenti la domnie, competitie care macina energiile nationale. Eu cred ca a fost mai mult decit atit. Elita politica romaneasca de la mijlocul secolului al XIX-lea dorea sa fondeze un stat care sa fie recunoscut in Europa si avea nevoie sa fie ea insasi luata in considerare de catre elitele politice in Europa. Dupa opinia mea, acesta cred ca a fost principalul motiv pentru care elita politica romaneasca a dorit un principe strain. Si l-a adus dintr-o dinastie de succes, cea mai cunoscuta din Europa. Elita romaneasca a obtinut un transfer de prestigiu din partea unui membru al unei dinastii recunoscute in Europa. Recunoasterea elitei romanesti se impleteste cu recunoasterea statului roman, ca atare, printre statele europene. Miza era o creatie politica – statul roman – care isi cauta identitatea.
in 1883, Romania devine aliata Puterilor Centrale, Germania, Austro-Ungaria. De ce s-a facut aceasta alianta?
in urma Razboiului de Independenta, Romania ramasese izolata politic, ca urmare a racirilor relatiilor cu Rusia, alaturi de care luptase in razboi. Cu Rusia erau diferende teritoriale, Rusia nu recunoscuse apartenenta la Romania a unui teritoriu din sudul Basarabiei. in 1878 putea izbucni un conflict violent intre Romania si Rusia, pe care Carol I il lua in seama. Carol I chiar face citeva insemnari, in acea vreme, despre iminenta unui conflict generalizat, despre posibilitatea izbucnirii unui razboi de proportii intre puterile europene. Si Romania trebuia sa fie pregatira si protejata. in acel moment, alianta cu Puterile Centrale devenea singura posibila. Puterile Antantei s-au coalizat ceva mai tirziu. Apartenenta la Puterile centrale era – in opinia lui Carol I, dar si a elitei politice romanesti, indiferent de partide – o garantie suficienta ca poate proteja Romania in fata unor eventuale amenintari din partea Rusiei.
Pe plan intern, care au fost consecintele?
Au venit investitori nemti, apar banci care functioneaza avind capital german. Disputele privind tarifele vamale au disparut. Circulatia pe Dunare s-a facut fara oprelisti, Romania putea exporta produse alimentare. Intrarea in alianta cu Germania si cu Austro-Ungaria a dus la o sporire a schimburilor comerciale; Romania exporta mai mult si cistiga mai mult. Anul 1883 nu face decit sa confirme existenta unei tendinte care incepe cu venirea lui Carol I in Romania. Venirea lui Carol I in Romania a fost o garantie pentru investitorii germani.
Toate principiile se cultivau in familie
Cum a fost posibil ca un om, pregatit sa fie ofiter – in primul rind, nedestinant unei domnii, sa se comporte de la 27 de ani ca un monarh, de la primul pas pe care il face pe teritoriul Romaniei? Care este explicatia acestei purtari despre care ati vorbit la inceput, sa fie „intemeietor de tara“?
Din familie. Nu trebuie sa uitam ca el este membrul unei familii princiare. A fi lider intr-o asemenea familie era de la sine inteles. Se cultiva de la nastere, cu toate principiile si normele care il insotesc. Tot ce inseamna punctualitate, precizie, instruire in domeniile guvernarii, gestica cotidiana, moralitatea – totul se cultiva de copil, au in singe acest comportament. Nu cred ca este o expresie gratuita – intr-adevar, educatia o „are in singe“.
Carol I nu era predistinat sa fie monarh, nu era primul baiat!
Nu conteaza. Exista o educatie oferita intregii familii, tuturor copiilor.
Totusi, 27 de ani s-a pregatit pentru o cariera militara si, in 1866, si-a schimbat destinul.
N-a fost o trecere atit de brusca. Toate principiile se cultivau in familie. in familie respirai acele lucruri, cum sa te comporti ca un bun monarh. Trecerea de la statutul de ofiter sau de simplu cetatean la aceea de conducator n-a fost o ruptura, un prag. Carol avea din familie toate datele unui monarh, la venirea in Romania ele au inceput sa lucreze, sa fie puse in valoare, sa se potenteze. Vreti sa va spun un paradox?
Cum sa nu, abia astept!
Desi face parte dintr-o familie cu o indelungata traditie princiara, de la venirea in Romania Carol s-a comportat ca un burghez.
Adica?
N-a facut parada de lux, de avere, a trait relativ modest. A facut numai lucruri pe care si le putea permite orice roman de conditie medie, cu o anumita stare in acea vreme. Nimic nu era strident. intr-un fel, burghezia regelui si burghezia elitelor s-au ingemanat. Regele a incurajat imbughezirea si modernizarea Romaniei. Niciodata n-a fost o disonanta intre ce dorea regele si ce doreau partidele. Asa se explica si acea forma inteleapta a rotativei guvernamentale; erau doar doua partide si Carol n-a avut preferinta doar pentru o anumita forma de guvernare. Liberalii si conservatorii se roteau si isi imprumutau ideile, continuau proiectele incepute anterior.
Cum era o zi din viata lui Carol I?
Nu exista un singur tip de comportament. Jurnalul incepe, de cele mai multe ori, stereotip, cu starea vremii.
De unde aceasta obsesie pentru starea vremii?
Carol I era o persoana formala, a fost educat in acest spirit al cultivarii conversatiei. Si orice conversatie incepe, comod, cu starea vremii. Fac o paranteza: educatorul sau, Georg Schaefer, povesteste ca l-a insotit pe Carol I, cind era la scoala de artilerie, la un bal. Carol participa pentru prima oara la un bal, avea 17 ani si iesea pentru prima data in public. S-a descurcat admirabil. Asa ca, in familia lui Carol, a face conversatie era o chestiune care se cultiva, primeai nota. Carol I a fost pregatit in acest spirit: ce subiecte abordai, cum le abordai, cu ce ton, cit dura conversatia.
Revin la intrebare: Carol I era o persoana activa sau ii placea sa aiba reverii si sa leneveasca?
Era foarte activ. Era opusul unei persoane meditative. Era un om de actiune, foarte ordonat. Acest jurnal l-a tinut neintrerupt din 1856 si pina la moarte. De obicei, seara nota Carol ce se intimplase in timpul zilei, rar lasa pe a doua zi sa-si completeze jurnalul. Uneori scria si in timpul evenimentelor la care participa.
Ca lider politic, cum functiona modul acesta foarte activ de implicare in guvernare?
intilnirile cu ministri, despre care v-am vorbit, erau o practica politica obisnuita. in plus, Carol I era foarte activ in vizitele pe care le facea prin tara, care sint consemnate in Jurnal. Facea cite trei-patru calatorii lungi in tara in fiecare an. El nu are resedinte regale in fiecare judet...
...cum va avea Ceausescu...
...avea o resedinta in Bucuresti, la Cotroceni, si una la Sinaia, asa incit doarme la primarul orasului, sau la cite un negustor, sau la cite o garnizoana. Si ii place sa vorbeasca „in cerc“, apare aceasta expresie – „facut cerc“. Oamenii se asezau in cerc si regele era in mijloc si vorbea cu fiecare, pe rind, indiferent de rangul lui. Carol vorbea romaneste, a invatat imediat dupa venirea lui aici. August Treboniu Laurian i-a fost profesor de limba romana. August Treboniu Laurian a fost primul decan al Facultatii de Litere, dupa infiintarea Universitatii Bucuresti, iar Carol consemneaza in Jurnal moartea sa. Era marcat si intristat de moartea profesorului.
Ce rezulta din Jurnal in privinta relatiei lui Carol I cu regina Elisabeta?
Transpare afectiunea lui Carol I pentru sotie. Tine foarte mult la regina. Din insemnari reiese ingrijorarea cu care noteaza orice durere de cap sau orice inceput de boala. Orice mica indispozitie a Elisabetei il tulbura pe rege, care o doreste linistita si iubitoare, ca sa-i arate, la rindu-i, afectiunea.
Regina cum raspundea?
Cred ca-l venera. Dar intre firile celor doi este totusi o diferenta. Regele era retinut, iar regina era de o exuberanta de-a dreptul romantica. De multe ori era nevoie de interventia lui Carol pentru a o calma pe regina, pentru a o struni, cind unele interventii publice ale reginei sint prea expansive. Regina Elisabeta era o fire inflacarata. Scria poezii cu pseudonimul Carmen Sylva.
Cind s-au casatorit?
in 1869. Si au stat impreuna toata viata. Regina Elisabeta a murit dupa Carol, in 1916.
Cum a fost relatia dintre Carol si Elisabeta?
Carol i-a fost credincios fara resturi, fara abatere. Mai mult decit atit, sint episoade din Jurnal in care el pedepseste foarte aspru fapte pe care le considera imorale si care se petrec in anturajul familiei. La un un moment dat, doua domnisoare de onoare din anturajul reginei Elisabeta au legaturi cu un ofiter si cu un diplomat belgian. Regele afla si le concediaza pe amindoua domnisoarele. Mai mult decit atit, il destituie pe ofiter, se dispenseaza de serviciile lui. Inclusiv prim-ministrul, Ion C. Bratianu, a avut o interventie fata de rege, ca sa-l ierte pe ofiter. Ceea ce nu s-a intimplat. Regele a ramas inflexibil.
De ce? Pina la urma nu se intimplase ceva atit de grav, domnisoarele erau singure, necasatorite...
Cu siguranta ca regele putea avea intelege fata de astfel de fapte. Nu cred ca el ar fi considerat astfel de relatii, in sine, greseli capitale si de neiertat. Dar aici era vorba de imaginea Casei Regale. Carol si-a asumat acest rol: de a fi primul, exemplul, cel care sa dea tonul intr-o anumita directie. Carol nu-si putea permite sa se vorbeasca despre Curtea Regala ca despre un loc al depravarii si desfriului. Pentru Carol, monarhul trebuia sa fie exemplul, el trebuia sa faca ceea ce le cerea celorlalti sau astepta de la ceilalti.
Regele Carol si regina Elisabeta n-au avut copii, de aici ingrijorarea, cine il succede; s-a pus problema urmasului, Ferdinand fiind nepot al unui frate.
Au avut o fata, care s-a nascut in 1870 si a murit la patru ani. in Jurnal el noteaza, atunci cind e ziua ei de nastere, citi ani ar fi implinit, daca ar fi fost in viata. De ziua nasterii fetitei, Carol se duce cu sotia la mormintul fetitei. Apoi, regina Elisabeta n-a mai putut avea copii. Dar Carol asteapta cu infrigurare un urmas. in vreo trei sau patru rinduri el scrie in Jurnal ca Elisabeta e probabil insarcinata. Pentru ca apoi sa consemneze ca Elisabeta n-a ramas insarcinata.
Credeti ca regele Carol a iubit sau respectat Romania?
Eu cred ca a iubit Romania. N-a spus-o si nici n-a scris-o niciodata, dar cred ca a iubit-o. in general, cei care urla cel mai tare ca-si iubesc tarisoara, aceia sint cei care o iubesc cel mai putin. Daca n-o iubea, n-ar fi ramas aici. Nimic nu-l constringea sa ramina. Oricind putea sa plece. Dar a iubit-o si intr-un alt mod. imi dau seama de acest lucru pe baza notatiilor din Jurnal. Din insemnarile lui, de genul „peisaj spendid“, „rasarit frumos“, „bem cafea si ne uitam la apusul soarelui“, rezulta ca s-a simtit bine aici. Avea un domeniu in munti, in Bucovina, la Brosteni, pe valea Bistritei, si cind ajunge acolo da foarte multe amanunte despre calatorie, despre locurile pe care le viziteaza, despre ce i-au spus oamenii din Bucovina. ii plac si calatoriile pe Dunare, pe care le descrie amanuntit, cu mare placere. De fapt, ce iubesti? Iubesti locul in care te simti confortabil, care iti da o anumita liniste.
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters