OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

Pe de altă parte, un scriitor nu poate evolua întotdeauna în aceeaşi formulă de vizionarism opulent, livresc, intertextual şi extrem de încărcat simbolic. Claviatura lui Mircea Cărtărescu este mai largă decît suita de mărci pe care critica le-a extras din scrisul lui „înalt“.Frumoasele străine e cea mai bună dovadă; şi aş spune că, dacă finalul trilogiei Orbitor a fost sub aşteptările cronicarilor, Mica trilogie din care face parte volumul de faţă este cu un pas înaintea criticii actualităţii.

 

Umorul scriitorului e aici ca un cursor, fin deplasat pe ecranul întîmplărilor din prezent şi pe cel, şi mai larg, al asocierilor şi al flashbackurilor. Decupajul se face mai greu în textul median, cel mai întins şi care şi dă senzaţia de lungire inutilă şi de învîrtire în gol. Foiletonisticul prevalează, în paginile povestirii titulare, asupra prozasticului; şi capacitatea de improvizaţie a autorului nu acoperă toată suprafaţa. Parcă îl vedem pe scriitor, între un episod şi altul, neştiind de unde să mai apuce materialul şi ce croială să-i dea în săptămîna respectivă.

 

Cu toate acestea, umorul lui fin, „intelectualizat“, sofisticat apare de fiecare dată cînd autorul izolează, din curgerea întîmplărilor de toată mîna, faptul nud al unei aberaţii şi raportul deloc complicat al unei inadecvări. Un scriitor român este invitat, alături de alţi unsprezece scriitori români, într-un turneu francez. Scriitorul nostru nu vorbeşte prea bine limba lui Voltaire, astfel că va fi ajutat (într-o sală de liceu din Castelnaudary) cu traducerea. Se oferă pentru aceasta „un tînăr, bine bărbierit şi tuns regulamentar, cu ceva extrem de cazon în înfăţişare“ – care se dovedeşte a fi activat în Legiunea Străină. Urmează scena, pe care o anticipam, dar nu în toată savoarea ei: „În sală, aceiaşi elevi de liceu şi aceiaşi cîţiva bătrînei (pişcotarii lor, probabil, care vin doar ca să radă prăjiturile de la sfîrşit). Am fost poftiţi la prezidiu, cu junele traducător în coastă. După prezentări, îmi încep micul număr personal: «Subiectul noii mele cărţi este feminitatea». Aici fac o mică pauză, pentru traducere. Dar legionarul – nimic. Mă privea cu aceiaşi ochi devotaţi şi ingenui şi nu scotea o vorbă. Am repetat fraza şi l-am privit iar, îndemnîndu-l din ochi să traducă. La care soldatul s-a aplecat spre mine şi m-a întrebat la ureche: «Domnule, ce e aia subiect?». Am mai făcut vreo două încercări, şi m-am lăsat păgubaş. Legionarul nu ştia ce-nseamnă cuvinte ca «profil», «inhibare», «metamorfoză», «dinamic», «morbid» şi alte milioane de vorbe“ (p. 165).

 

În Antrax şi în Bacoviană, efectele comice, irezistibile sînt obţinute cu o altă paletă. Dacă în Frumoasele străine... protagonistul era un nimeni în spaţiul în care evolua, un scriitoraş exotic dintr-o duzină de scriitoraşi dintr-o ţară exotică (autorul exagerează, fireşte, pentru a-i ieşi mai bine comedia), în povestirile ce o încadrează personajul principal este un fel de celebritate naţională prinsă în contexte, mai vechi şi mai noi, de comunicare cu semenii. Cărtărescu îşi va specula acum scriitoriceşte nu „anonimatul“, ci tocmai notorietatea, făcînd-o să iasă în stradă şi preumblînd-o prin situaţii de viaţă la antipodul reprezentărilor naiv-culturale. În foiletonul franţuzesc, apăsa pe condiţia de metec. În povestirile de atmosferă bucureşteană şi băcăuană, insistă memorabil-descriptiv pe mediul în care (ca din greşeală) pătrunde. Descripţia fiind, evident, „alterată“ artistic, pentru ca obiectul ei să fie mai bine conturat şi înţeles. Autorităţile noastre sînt haotice, nefuncţionale, cheltuitoare cu timpul cetăţeanului? Scriitorul îl ia pe cetăţeanul cu numele Cărtărescu şi îl duce (cu un plic suspect primit din străinătate) să ceară sprijinul Autorităţii poliţieneşti. Ce se întîmplă în sediul central al Ordinii şi al Siguranţei Publice este indescriptibil şi de nerezumat. Trebuie citit secvenţă cu secvenţă; şi cu înţelegerea, totodată, a vectorului de îngroşare pe care e condusă povestirea. Nu Salinger e maestrul din umbra unei proze ca Antrax, ci binomul Ilf şi Petrov.

 

Bijuteria volumului este însăBacoviană, în care scriitorul se joacă serios combinînd identitatea de „metec“ cu cea de autor „celebru“. Tînărul poet Cărtărescu, speranţa literelor româneşti în anul de graţie 1984, e invitatul special al unei manifestări băcăuane, constînd dintr-o lectură la Casa de Cultură şi un „program surpriză“. Vor veni la rînd, în curînd, scena lecturii publice şi (încetul cu încetul dezvăluit, ca la orişice surpriză atent pregătită) programul de entertainment suplimentar. Rolul pe care Cărtărescu-2009 i-l dă lui Cărtărescu-1984 este unul senzaţional: cel al invitatului special complet ignorat la manifestările la care a fost chemat.