Carte nouă la LiterNet – Brian Dykstra: Strangerhorse - Numarul 437 - August - 2008 - Arhiva

Carte nouă la LiterNet – Brian Dykstra: Strangerhorse

Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Societatea la nivel global (şi la nivel american, în caz particular) se află-n plin proces de putrefacţie şi nu prea se găsesc soluţii. Primul efect pare a fi revolta, al doilea speranţa. Arta nu poate face excepţie şi încearcă să încorporeze întreaga putreziciune a umanităţii, pe care intenţionează astfel să o resusciteze şi să o readucă la un nivel tolerabil. Dramaturgia contemporană vine tocmai cu un astfel de demers justiţiar, dublat de o formă inovatoare, care să-i faciliteze pătrunderea în toate straturile sociale posibile.

Textul american Strangerhorse, semnat de actorul şi dramaturgul Brian Dykstra (tradus în premieră în limba romånă de Mircea Sorin Rusu şi Gabriela Monica Rusu), pune la perete societatea americană, sondînd în profunzimile sale întregul mecanism deficitar şi decadent. Problemele atinse în text sînt: statutul minorităţilor, homosexualitatea, toleranţa, rasismul, prejudecăţile, infracţionalitatea şi contextul în care toate aceste elemente se intersectează, creînd un lanţ vicios. Acţiunea gravitează în jurul a trei personaje centrale: cuplul homosexual Zach – Graham şi delincventul de culoare T-Rex. Fiecare personaj are problemele sale, care se extind treptat, infestîndu-i pe ceilalţi, ca o bacterie imună la orice vaccin. T-Rex este îngrijorat de starea de sănătate a bunicii sale, internată în spitalul la care lucrează Zach, şi căreia îi plăteşte întreaga taxă de spitalizare cu bani obţinuţi din traficul de cocaină. T-Rex are doar 16 ani, dar e mîndru, priapic, iresponsabil, posedă armă şi nu ezită s-o folosească. Visează la o evadare din ghetou, o evadare, prin modalităţi financiare, din pielea sa neagră, pentru care este văzut ca „un cioroi periculos care tapează de bani la metrou“. Infracţiunea pare pentru el singura cale de scăpare. Mirajul bancnotelor îl seduce iremediabil şi studiază universul prin ţeava obscură a semiautomatului pe care-l posedă ca pe un talisman. Zach încearcă să-l ajute, însă este un ghinionist înnăscut, este un homosexual (încă) dispreţuit de societate şi are un caracter uşor naiv. Amantul său negru, Graham, este gelos şi posesiv. Practic, este factorul care declanşează întreaga tragedie pigmentată cu umor negru şi cu mult sînge rece. Banii lui T-Rex, daţi în păstrare lui Zach, dispar peste noapte, Graham este implicat în afacere, iar momentele se succed cu bubuieli de dinamită, eviscerînd cititorul pe măsură ce acţiunea degenerează. Replicile sînt alerte, spumoase, tăioase ca lama unui brici. Sapă tranşee în subiectele expuse, configurează cu măiestrie conflictele unor personaje debusolate, care nu-şi înţeleg propriile porniri şi nu-i pot înţelege nici pe cei din jur. Sînt exemple relevante de sociopaţi, intoxicaţi de o societate care le-a dat aparent o şansă, apoi le-a strivit maxilarele.

Limbajul este dur, lipsit de menajamente şi de eufemisme. Dramaturgul intenţionează să înfăţişeze realitatea dezgolită, dezumanizată, ca un reportaj despre legea junglei, nu să cosmetizeze faptele şi să le edulcoreze prin fineţuri şi prin prefigurarea unui happy-end. Textul smulge hohote vinovate de rîs, dar nu încearcă să destindă o atmosferă încordată încă din start. Atinge coarde sensibile, declanşează o adevărată tiradă, îndreptată spre regresul unei umanităţi caracterizate prin ură, dispreţ şi egoism. Personajele comunică în stil babilonian, ajungînd în permanenţă la animozităţi şi reacţii violente. Nu se poate justifica nici unul dintre ei în faţa celuilalt, se claustrează reciproc în propriul limbaj devenit incomprehensibil şi se alienează treptat. Lipsa de afecţiune este una dintre cauze, dar factorul prim este comunicarea sintetică, realizată la nivel instinctual şi posesiv. Banii coordonează tragedia, disperarea se infiltrează cu repeziciune şi sîngele începe să curgă. (Fragment din recenzia lui Andrei Vornicu, „Rugăciune scrisă cu pumnalul“)

Brian Dykstra – Strangerhorse

– piesă în două acte –

Traducere de Gabriela Monica Rusu şi Mircea Sorin Rusu

Personaje:

Don Strangerhorse – indian Sioux

Zach – alb, în jur de 30 de ani

Graham – negru, 29 de ani

T-Rex – negru, 16 ani

Emilio Suarez – hispanic, între două vîrste

Constantine Borkin – imigrant rus

Actul I

Scena 1.

Don Strangerhorse, indian Sioux, vorbeşte publicului.

Don: Aveam nouă ani atunci cînd am pornit-o de acasă să traversez cîmpul pe care îl traversam în fiecare zi. Mă duceam să joc baseball cu prietenii mei din rez... din „rezervaţie“, că aşa îi zice, aşa că mă agitam ca un şcolar şi speram să nu mă oprească străbunicul. Numele lui era White Eyes, adică „Ochi Albi“, pentru că ochii lui aveau o culoare pală, aşa ca ai omului alb. Şi-a primit numele după ce am primit noi toţi numele fiului lui, numele bunicului meu, şi tot aşa. Bunicul meu călărea pe un cal mititel, care avea nişte semne ciudate pe faţă şi pe spate, era într-adevăr ciudat calul ăla cînd te uitai la el, aşa că pe bunicul meu îl chema Strangerhorse, cum ar veni „cal-mai-ciudat“. Atunci cînd duşmanii indienilor i-au subjugat pe Sioux, omul alb a făcut ce-a vrut cu numele noastre.

Pentru prima dată în istorie am primit nume de familie, nume ca ale voastre. Pentru că nu l-au găsit pe Ochi Albi nici după luni de zile de la bătălie, Strangerhorse, cel mai bătrîn supravieţuitor din familia noastră, a avut voie să îşi păstreze numele, dar din momentul ăla, toate generaţiile care urmau trebuiau să îl adopte ca nume de familie.

Pe măsură ce vremea a trecut şi unii dintre noi au încercat să se asimileze celorlalţi, am descoperit că un nume de familie era foarte util. (Apropo, nu există nici o „asimilare“.) Eu m-am înrolat, am luptat în Coreea. Mă numesc Don. Don Strangerhorse. Pe copiii mei îi cheamă Robert şi Emily Strangerhorse. Pe soţia mea o chema White Cotton, adică „Bumbac Alb“.

Ia fiţi atenţi mai departe: bunica lui Ochi Albi, cel puţin aşa se zicea, era de fapt o fată albă. Fusese lăsată să moară, după ce Corbul, The Crow, îi omorîse familia. Dar a fost salvată şi crescută de poporul meu. Eu sînt Sioux.

Cum ar veni Sioux pursînge, dacă n-o luăm în calcul pe stră-stră-stră-străbunica mea. Am în mine sîngele ei alb. Şi asta era ceva de care trebuia să îţi fie ruşine, nici nu mi s-a zis decît după ce am crescut un pic mai mult decît vîrsta pe care o aveam în ziua aia cînd nu voiam să mă oprească străbunicul meu.

Ziua aia, cînd îmi pusesem o mănuşă veche de grădinărit, pe care o foloseam pentru baseball, şi chiar şi nişte pantofi uzaţi. Pantofi găuriţi. Picioarele mele, mereu în contact cu pămîntul atunci cînd purtam pantofii ăia. Străbunicul m-a oprit la marginea cîmpului. „Uite“, mi-a zis. M-am uitat înspre cîmp, că acolo se uita şi el. „Ce vezi?“ m-a întrebat.

„Cîmpul“, i-am răspuns. „Şi mai ce?“..., nu înţelegeam deloc la ce se referă. „Cerul, iarba. Nişte copaci mai încolo.“ Ziceam şi eu la nimereală, bineînţeles, dar speram să-mi iasă. „Şi mai ce?“ „Ce, bunicule? Ce-ar trebui să văd?“ A dat din cap din nou, în direcţia cîmpului.

Descărcaţi gratuit cartea la http://editura.liternet.ro.

www.ovidiudraghia.com

Recomanda articolul prin: