OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Oare cultura inalta trebuie sa dispara de la televizor si din revistele cu tiraj mare?
Ce-i face pe oamenii, adesea foarte inteligenti, sa trateze cu dispret mass-media si sa sublimeze literatura? Exact faptul ca, in acest fel, ei insisi vor fi sublimati si macar pentru o clipa vor cunoaste voluptatea rafinamentului.
Toti oamenii de buna-credinta intreaba daca – si in ce masura – literatura „este prezenta in mass-media“. intrebarea se bazeaza, se pare, pe o premisa dubla, acceptata tacit, dar, in opinia mea, falsa.

Aceasta premisa spune ca literatura este ceva absolut diferit de mass-media si ca e imposibil ca aceste doua fenomene ale culturii contemporane sa fie amestecate.
Atunci cind cineva vorbeste despre „prezenta literaturii in mass-media“ vrea sa spuna ca literatura se diferentiaza atit de mult de acestea din urma incit prezenta ei cere o evidentiere speciala. Mai mult chiar, se intimpla rar ca prezenta literaturii in mass-media sa fie ceva obisnuit si la ordinea zilei. Se presupune suplimentar ca literatura nu numai ca se deosebeste de mass-media prin natura sa, ci si prin caracterul acestei naturi.

Prin urmare, aparitia literaturii in mass-media inseamna incrustarea naturii nobile a literaturii in cea inferioara (ca sa nu spunem ordinara) a mass-media. Prezenta literaturii in mass-media este una sarbatoreasca, asadar – urmeaza o noua premisa – toti cei care contribuie la asta primesc ceva din natura nobila a literaturii si se inconjoara de blinda ei stralucire.
O simpla afirmatie privind prezenta literaturii in mass-media se dovedeste a fi efectul a numeroase premise, nu complet neutre sub raport ideatic. Premise foarte serioase privind statutul divers al literaturii: de la cel ontologic, la cel axiologic. Avind in vedere acest lucru, voi spune deschis ca, atunci cind cineva vorbeste despre „prezenta literaturii in mass-media“, vrea sa spuna ceva mai mult – ceva care priveste si literatura si mass-media. Prin urmare, vrea sa spuna ca literatura nu este mediatica prin natura sa si ca acest caracter ne-mediatic este pentru noi extrem de avantajos. Sa fie o premisa reusita?

Literatura minte
Sa pornim, deci, de la afirmatia acceptata tacit ca literatura se diferentiaza de mass-media prin natura lucrurilor. Care natura a lucrurilor ne indeamna, totusi, sa plasam literatura si mass-media intr-o realitate in care ele nu comunica? Mass-media mint? Literatura, lucru stiut inca de la Platon, minte nu mai putin, si daca ar fi sa folosim masura filozofului grec, astazi ar trebui sa alungam din stat oamenii din mass-media cu acelasi elan cu care Platon voia sa-i alunge pe poeti. Realitatea este insa alta: astazi, oamenii din mass-media nu numai ca nu sint alungati, ci sint protejati, mai ales atunci cind sint folositori la ceva, lucru valabil si pentru scriitori. Stiu ca argumentul personal este arareori convingator, dar faptul ca seful televiziunii poloneze este scriitor chiar nu dovedeste diferentierea literaturii de mass-media, ba din contra.
Literatura – pentru a ramine la Platon – minte, fiindca nu spune cum este intr-adevar, ci cum i se pare cuiva ca este. Mass-media nu se ocupa de nimic altceva decit de convingerea celorlalti ca punctul lor (al mass-media) de vedere este singurul corect, lucru vizibil in exemplul macelului organizat de Dziennik si Wyborcza, sau – pentru a a vorbi mai deschis – al atacurilor cotidianului Dziennik asupra minciunilor Wyborczei. Nici un jurnalist de la Dziennik nu va spune despre colegul sau de la Wyborcza ca are dreptate, pentru ca, se stie, Wyborcza minte si o face intr-un mod josnic. Bietul cititor nu stie pe cine sa creada si pe buna dreptate, pentru ca Dziennik ii spune ca a judeca liber inseamna a nu fi de acord cu ce scrie Wyborcza.

Diferenta dintre literatura si mass-media nu este substantiala, ci pragmatica, si este efectul mascarii esentei literaturii si a mass-media. Literatura nu da doi bani pe impartialitate si o afirma sus si tare, televiziunea si presa, in schimb, nu dau nici ele doi bani, insa o trec, vizibil, sub tacere. Scriitorul se revolta atunci cind cineva il banuieste de impartialitate, pentru ca tine la parerea sa, in schimb, seful televiziunii innebuneste din acelasi motiv (din cauza asa-zisei independente), cind e acuzat de partinire. Din punct de vedere ontologic, nu exista nici o diferenta intre scriitor si seful televiziunii, fiindca si literatura, si televiziunea sint partinitoare prin natura lor, caci fiecare punct de vedere este partinitor. Voi repeta: dovada paradoxala a identitatii partinitoare a mass-media si literaturii este insusi Bronislaw Wildstein, scriitor si totodata sef al televiziunii. Atita timp cit Wildstein este seful televiziunii si in acelasi timp se considera scriitor, diferenta ontologica intre literatura si mass-media nu poate juca nici un rol. Din moment ce poti fi in acelasi timp scriitor si om al mass-media, este clar ca nu se poate vorbi despre separarea literaturii de mass-media. Acest lucru are consecinte importante pentru noi toti.

Scriitorul la televizor
Se spune foarte des: literatura tine de spirit, de intelectul subtil sau de urechea rafinata, in schimb, mass-media este un domeniu al prozaizarii primitive a valorilor. Totul, se spune mai departe, trebuie sa fie disecat de mass-media, formatat, pentru ca altfel nu va ajunge la receptorul obisnuit, obiectul principal al dorintei mass-media. in acest mod se presupune ca literatura (sa adaugam – adevarata literatura) este neformatata, bataliile ei au loc in regatul spiritual al libertatii nemarginite si pentru ea nu cititorul este important, in nici un caz cel obisnuit, cum ar fi, de pilda, cititoarea publicatiilor colorate pentru femei.
Ce-i face pe oamenii, adesea foarte inteligenti, sa trateze cu dispret mass-media si sa sublimeze literatura? Ce-i face sa ponegreasca, din principiu, tot ce este mediatic? Exact faptul ca, in acest fel, ei insisi vor fi sublimati si macar pentru o clipa vor cunoaste voluptatea rafinamentului, neintermediat de nimeni altcineva. in mintile chiar luminate persista convingerea ca literatura este doar o intilnire intima cu cartea, o chestiune de independenta spirituala, nesupusa nici unei influente. in final, vorbim aici despre a sta undeva intr-un colt si a citi in propriul suflet, fara ca nimeni sa nu se bage. Pentru o asemenea persoana, mass-media inseamna infernul unor voci straine, suparatoare, care perturba concentrarea.

Discutind cindva public pe aceasta tema cu un critic literar, am afirmat ca literatura este mediatica prin natura sa si ca nu se poate construi o opozitie intre literatura inalta si mass-media inferioare, pentru ca nu ar duce nicaieri, ci doar ar intari niste stereotipuri primejdioase. S-au revoltat si el, si unul dintre redactorii televiziunii, care se ocupa si el de literatura in timpul liber. Amindoi mi-au reprosat ca fac special pe idiotul, pentru ca stiu perfect (ca cineva care discuta de citiva ani in televiziune despre carti) ca mass-media sint dominate de armata nereformabila a Doamnelor Redactor care amesteca totul in risnitele lor primitive. Marturisesc ca m-a mirat aceasta afirmatie in gura actualului sef al TVP Kultura (atunci cind a spus-o nu era sef), caci dovedea ca metafizicienii declarati se supun in continuare cu usurinta aparentelor, de unde rezulta ca deloc, dar absolut deloc, nu cred in ontologie. Voi repeta inca o data: din faptul ca cineva nu se pricepe la ontologie nu rezulta citusi de putin ca afirmatiile ontologice isi pierd insemnatatea. Din faptul ca cineva nu intelege ca esenta literaturii consta in caracterul ei mediatic nu rezulta deloc ca nu e asa. Teza mea e, asadar, urmatoarea: literatura este mediatica din principiu si cine nu pricepe acest lucru nu ar trebui sa lucreze in mass-media.

intre
Dar ce inseamna ca literatura este prin natura sa mediatica? Ce inseamna expresia latineasca in medio? Cu siguranta, formularea nu inseamna „in medii“, ci „prin mijlocul“, „in mijloc“ si „intre“. Literatura este mediatica prin natura sa, fiindca viata ei se desfasoara printre oameni, ca parte a vietii lor, si datorita ei, prin intermediul ei (medium inseamna ceva intermediat sau intermediator), oamenii pot discuta despre destinul lor.

Dar literatura intermediaza si intre viata si oameni in sensul ca permite acordarea unui sens vietii, pe care aceasta citeodata il pierde sau il produce in exces. Literatura este, asadar, sfera medierii intre oameni si viata si se straduieste sa imblinzeasca lipsa cumplita de sens a vietii, dind astfel speranta unei ordini. Am putea spune chiar ca viata poate fi suportata doar sub forma literara, adica ordonata si conventionalizata. Nu literatura, dupa cum se stie, copiaza viata, ci viata literatura. Asta inseamna ca, pentru a trai, oamenii trebuie sa gaseasca forme de imblinzire a absurditatii vietii. Literatura este un repertoar al acestor forme de care trebuie sa ne folosim pentru a nu innebuni. Stim perfect ca innebuneste cel care nu reuseste sa profite de medierea protectoare a literaturii. Literatura este un re-mediu pentru afectiunile sufletului.
Literatura este, prin urmare, un medium pluriform: intermediaza intre oameni si le permite sa-si compare vietile, care, altfel, ar ramine pentru totdeauna separate: daca parintii nu le-ar citi copiilor carti sau daca, la rindul lor, copiii nu ar citi carti din bibliotecile adultilor, parintii si copiii ar ramine in lumi separate, incomparabile. Literatura le permite oamenilor sa-si aleaga prietenii in functie de cartile citite, intermediaza intre oamenii care se iubesc. in acest sens, literatura este complet mediatica, pentru ca face posibila intelegerea intre oameni.

insa ea este mediatica si in alte doua sensuri. in primul dintre ele, ea se gaseste in medio foro, adica exact in mijlocul pietei, sau mai larg – exact in mijlocul spatiului public, asta insemnind ca, in orice comunitate, ea este organizatoarea imaginatiei colective si, cu toate ca se gaseste exact in centru, ea traieste totusi si la margini. Tot astfel, ea ajunge, cum se spune, in medias res, adica in mijlocul lucrurilor, deci caracterul ei mediatic nu se descompune la suprafata, ci merge in adinc, sub crusta aparentelor, acolo unde sufletul simtitor isi formeaza lumea. Atunci cind cineva spune, asadar, ca literatura este ne-mediatica, pune sub semnul intrebarii toate aceste functii ale literaturii care fac ca ea sa indeplineasca un rol esential in viata noastra. Voi spune direct: cine spune ca literatura este ne-mediatica, bate ultimul cui in sicriul ei.
Si cine bate cu placere si cu mare galagie aceste cuie? Oamenii din mass-media care, pornind de la premisa ca literatura este ceva diferit de mass-media, se straduiesc cu orice chip sa o adapteze unor standarde care lor le sint apropiate, dar ei straine. Straduindu-se sa croiasca literatura dupa propriul lor format, mass-media distrug nu literatura, ci pe ele insele si singurul medicament ar fi nu adaptarea literaturii la mass-media (caci nu trebuie sa faca asta, din moment ce caracterul mediatic tine de esenta ei), ci gasirea de catre mass-media a legaturii de rudenie fundamentala cu literatura.

Mass-media simpatico
Orice jurnalist incepator stie ca nu exista fapte care sa nu fie prelucrate de la bun inceput de mass-media. Sa ne amintim ca cine vorbeste asa nu vrea sa spuna ca nu exista fapte, ci ca nimeni nu este in stare sa arate sau sa exprime „faptul nud“, mentinind totodata neutru modul de prezentare sau comunicare.
Daca se intimpla acelasi lucru cu literatura, pentru ce sa sustinem in continuare ca mass-media se diferentiaza de ea? Cunostintele despre lume erau luate inainte din literatura. Astazi – din mass-media electronice. Nu are nici o importanta mijlocul material al mediatizarii experientei noastre si faptul ca el este televizorul, ziarul sau cartea nu joaca nici un rol in impunerea unei forme lucrurilor lipsite de orice contur. Cine vrea sa ne convinga ca este altfel, se preface doar ca-si pastreaza impartialitatea in ceea ce ne arata sau spune, in timp ce, in realitate, se straduieste sa-si potriveasca obiectivul intr-un loc mai bun decit o face concurenta. Sa ne amintim ca termenul „fapt“ provine din latinescul factum, insemnind „ceva facut“. Atit literatura, cit si mass-media „fac“ realitatea si nu e nevoie de o prea mare perspicacitate pentru a pricepe acest lucru.

Cum pot fi convinse, deci, mass-media sa accepte literatura? Cum pot fi convinse sa ajunga la un acord cu literatura? Rezolvarea nu priveste evenimente marunte precum schimbarile de personal sau rocadele in functiile de conducere. Nu este vorba despre nutrirea sperantei ca, atunci cind va veni „unul de-al nostru“, va face ordine. Nu trebuie sa fie „de-al nostru“, de stinga sau de dreapta, ci sa fie cineva „din lumea noastra“. Mass-media vor deveni binevoitoare fata de oameni cind vor renunta la atitudinea „din exterior“ si vor trece de partea simpatiei, adica a perceperii comune a lumii. Deocamdata, fac acest lucru pe ascuns, rusinate, crezind ca atunci cind isi vor dezvalui partialitatea, isi vor pierde credibilitatea. in asta consta lectia literaturii, pe care mass-media nu vor sa o recunoasca pentru nimic in lume. Credibil nu este cel care se preface ca e obiectiv, ci acela ce reuseste sa ne convinga de viziunea lui asupra lumii. O asemenea persoana e cel putin onesta fata de ceilalti si nu se preface a fi altcineva decit este in realitate. Sa spunem clar: ne convinge de viziunea sa asupra lumii cel care ne dezvaluie o lume in care am vrea sa traim. Acest lucru nu are nici o legatura cu manipularea, ci atinge chestiunile cele mai importante, respectiv cu cine am vrea sa ne imprietenim.

De asta se leaga cea de-a doua proprietate pe care mass-media ar putea sa o invete de la literatura, daca nu ar considera de la bun inceput ca le desparte o bariera de netrecut. Literatura este parte a vietii noastre si asa ar trebui sa fie si mass-media: nici superioare experientei noastre zilnice, nici inferioare. Atunci cind cineva pune, insa, mina pe mass-media si incepe sa le conduca, uita brusc acest lucru si mass-media incep sa stie mai bine decit noi ce este viata. Raportul de superioritate fata de viata consta in principal in faptul ca apare brusc un construct artificial, numit spectator sau cititor, care incepe sa slujeasca acest idol, slujindu-se de facto doar pe sine. Mass-media incep sa creeze imediat fictiunea lor proprie, despre care cred ca se suprapune peste realitate, si in acest sens pierd inca o data in fata literaturii, care si ea creeaza o fictiune, doar ca este absolut constienta de fictionalitatea sa.

in ciuda aparentelor, mass-media nu tin seama de principiul realitatii, ci isi construiesc o nisa autonoma in care se izoleaza de lume, si astfel – este teza mea cea mai importanta – se izoleaza de literatura. Orice redactor al unui program literar de televiziune si orice redactor al departamentului literar al unui ziar stiu mai bine ce vrea sa citeasca si sa vada fiecare dintre noi, prin urmare vor lupta pina cind ii vor convinge pe toti ca ei au dreptate, si nu realitatea. Literatura inceteaza astfel sa mai fie un mijloc de intelegere intre oameni, inceteaza sa mai fie vocea plurala pe tema realitatii, devenind o masina de produs fantasme mediatice ale redactorilor. Pentru ca aceasta manipulare sa fie posibila, trebuie indeplinite doua conditii. Trebuie considerat ca literatura este ne-mediatica si ca mass-media nu au nimic in comun cu viata. Ambele considerente sint complet false, chiar daca exact pe ele se sprijina medio-cratia (puterea mass-media – n.tr.).

Fara iluzii
Se intimpla sa-mi impart viata profesionala de ceva vreme intre literatura si mass-media. Stiu perfect in ce consta atit viata literara, cit si cea mediatica si nu am iluzii in ceea ce le priveste nici pe una, nici pe cealalta. Toti se pling de faptul ca mass-media distrug literatura, dar se inghesuie sa intre in mass-media, pentru ca este cea mai buna reclama a operelor lor. Pe de alta parte insa, daca depasim ipocrizia si cinismul obisnuite in astfel de cazuri, auzim plingeri de alt gen, respectiv ca literatura este ceva exceptional, mass-media, in schimb, ceva oribil, incit nu putem permite ca intre ele sa existe vreo inrudire. Este un argument inaltator, care il reproduce pe cel al redactorilor din mass-media: literatura nu se poate intilni cu mass-media pe acelasi teren si, daca se intilneste, atunci au toate de suferit.

Ambele atitudini, bazate pe un raport de superioritate fata de opozant, sint in convingerea mea profunda lipsite de sens, caci priveaza literatura de lucrul care ii da importanta. Acest lucru este exact caracterul mediatic, prin urmare, intermedierea intre oamenii concreti, precum si intre oameni si viata lor. impinsa in angrenajul comunicarii primitive, care nu intelege ce este literatura si o croieste potrivit propriei imaginatii, de fapt sarace, literatura trebuie sa moara. Singura salvare pentru ea ar putea fi doar reflexia brusca, profunda, a mass-media asupra propriului caracter mediatic: ce este si ce ar trebui sa fie el pentru ca oamenii sa nu il trateze ca pe un instrument strain sau ca pe o excrescenta nedorita pe propria piele.
Asta nu se va intimpla, indraznesc sa afirm, pina cind scriitorii din televiziune nu vor fi cu adevarat scriitori si nu vor crede in faptul ca literatura este o parte foarte importanta din viata noastra, fara de care ea ar deveni monologul unui nebun.

Traducere din limba polona
de Sabra Daici
Articol preluat din revista
Tygodnik Powszechny, 4.12.2006