Cartea primilor cineaşti din Balcani

Autor: Mihai FULGER | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Pentru cititorii cinefili din România, anul editorial 2010 a debutat cu volumul Fraţii Manakia şi imaginea Balcanilor al lui Marian Ţuţui. Cartea a fost lansată la Cinema Union, pe 1 februarie, fiind prezentată de profesorii Manuela Cernat (UNATC) şi Adrian-Silvan Ionescu (UNArte).

În urmă cu un an şi jumătate, criticul şi istoricul de film Marian Ţuţui publica volumul Orient Express: filmul românesc şi filmul balcanic, ce includea un consistent capitol despre „Fraţii Manakia, pionierii filmului balcanic, revendicaţi de 6 cinematografii“ (Iugoslavia, Grecia, Macedonia, Turcia, Albania şi România). Acum, aromânii Ienache (1878-1954) şi Milton Manakia (1882-1964) beneficiază de o întreagă carte, excelent tipărită (în... Ungaria) şi foarte bogat ilustrată. Marian Ţuţui a colaborat la documentarul Fraţii Manakia (2002) de Sabina Pop şi i-a mai abordat pe aceşti pionieri ai cinematografului din regiunea noastră în volumul bilingv Fraţii Manakia sau Balcanii mişcători (2004) – activităţi ce îl recomandă ca un expert în domeniu.

Cine sînt fraţii Manakia?

Ienache (cunoscut şi ca Ion, Ionel, Ianakis, Ianaki sau Iovan, în funcţie de naţionalitatea vorbitorului) şi Milton (Miltiade sau Maltu) s-au născut în nordul Greciei, la Avdella, într-o zonă care a făcut parte pînă în 1912 din Imperiul Otoman. Cei doi fraţi au început să lucreze împreună în 1898, mai întîi doar ca fotografi, apoi şi ca cineaşti. În 1906, fraţii Manakia au participat la Expoziţia generală română de la Bucureşti, unde au fost distinşi pentru artă fotografică, şi-au făcut relaţii care aveau să le aducă numeroase oportunităţi şi, cel mai important pentru noi, au văzut în funcţiune primele camere, la Pavilionul cinematografului. În acelaşi an, Ienache, beneficiind de o bursă oferită de Regele Carol I, a ajuns şi la Londra, oraş din care şi-a achiziţionat aparatul de filmat Bioscope no. 300, de la firma Charles Urban&Co. Peste decenii, Camera 300 devine titlul scurtmetrajului documentar pe care regizorul croat Branko Ranitoviç i-l dedică în 1958 lui Milton (un cadru din acest film ne întîmpină pe coperta cărţii), dar şi numele trofeului pentru imagine decernat în cadrul festivalului internaţional de film de la Bitolia (Macedonia), înfiinţat în 1979 şi botezat „Fraţii Manakia“ în 1993.

Cu acest aparat, Ienache şi Milton realizează la Avdalla, în primăvara lui 1907, primul lor film, Viaţa casnică la aromâncele din Pind, în care apare şi bunica lor Despina, pe atunci în vîrstă de... 107 ani. Pînă în 1939, fraţii Manakia au o activitate cinematografică constantă şi îndelungată, atît ca realizatori de filme (din producţia lor s-au păstrat 40 de filme, reprezentînd peste 2.500 de metri de peliculă), cît şi ca proprietari ai unei săli de cinema în Bitolia (din 1921). În 1935, Ienache se stabileşte definitiv la Salonic, alături de fiul său, iar patru ani mai tîrziu, după ce cinematograful îi este distrus de un incendiu, Milton revine la atelierul său fotografic. Primul devine cetăţean grec, al doilea – cetăţean al Iugoslaviei comuniste. Despărţiţi de războaiele ce au zguduit regiunea, cei doi nu aveau să se revadă niciodată.

O perspectivă integratoare

De ce ar trebui să-i intereseze pe cititorii români de azi o carte despre fraţii Manakia? În primul rînd, pentru că Ienache şi Milton se considerau români, deşi – remarcă obiectiv Marian Ţuţui – „este destul de problematic a-i socoti astăzi astfel, întrucît mulţi aromâni nu se mai consideră români“. În al doilea rînd, fiindcă, aşa cum dovedeşte autorul, fraţii Manakia au avut legături strînse şi îndelungate cu România (mai ales cu Curtea Regală şi cercurile academice). Şi, nu în ultimul rînd, deoarece, „chiar dacă nu au fost primii autohtoni care au filmat, ei pot fi consideraţi «primii cineaşti din Balcani», căci activitatea lor a fost constantă şi mai îndelungată decît a predecesorilor care au filmat doar ocazional“, iar opinia conform căreia Ienache şi Milton au realizat unele dintre „primele filme etnografice din lume“ nu mai pare astăzi hazardată. În ceea ce priveşte locul fraţilor Manakia în cinematografia românească, Marian Ţuţui – care admite că nu a descoperit încă dovezi privind vreo proiecţie a filmelor lor în ţara noastră, deşi presupune că ele au fost cunoscute – consideră că „activitatea lor a constituit un moment de excepţie fericită“. Cartea este remarcabilă în domeniu pentru că oferă cititorilor o perspectivă integratoare asupra activităţii fotografice şi a celei cinematografice a celor doi fraţi aromâni (tratate pînă acum separat), perspectivă susţinută de documente atît din România, cît şi din Macedonia.

Însă volumul lui Marian Ţuţui nu este doar o monografie. Ca şi în Orient Express, autorul ne uimeşte prin documentarea sa laborioasă şi solidă, punîndu-ne la dispoziţie numeroase informaţii extraartistice (istorice şi geografice, etnice şi etnografice etc.) despre lumea balcanică.

De exemplu, într-un capitol al cărţii despre aromâni şi „problema Macedoniei“, Marian Ţuţui porneşte de la etnogeneza românilor şi, după un veritabil tur de forţă (şi de erudiţie), ajunge pînă în 2002, cînd statul macedonean, independent din 1991, a recunoscut, pentru anumite zone, dreptul la autonomie al minorităţii albaneze. De asemenea, cititorii interesaţi de istoria noastră se vor delecta cu capitolele dedicate României de acum un secol sau începuturilor cinematografiei autohtone.

Cu un stil mai puţin academic – şi, implicit, mai accesibil – decît cel din Orient Express (carte bazată pe teza de doctorat a autorului), Fraţii Manakia şi imaginea Balcanilor este o apariţie editorială notabilă. Contribuie la puternicul efect al cărţii asupra cititorilor şi colecţia impresionantă de imagini (alb-negru, sepia şi color) ce însoţesc textul. Pe lîngă capitolul final, „Balcanii fraţilor Manakia“, care cuprinde imagini relevante realizate de cei doi, dintre numeroasele fotografii inedite sau rare din arhiva autorului şi stop-cadre din filme ar merita menţionate cîteva. De pildă, este prima dată cînd fotograful şi cineastul Ion Voinescu este identificat, într-un stop-cadru din filmul Excursie în Macedonia Turcească. Puţin cunoscute sînt şi imaginile cu Pavilionul cinematografului de la Expoziţia generală din 1906, faţada clădirii ziarului L’Indépendance Roumaine sau cinematograful bucureştean Edison, precum şi o fotografie cu Regina Elisabeta la Peleş, păstrată în Macedonia. Aşadar, şi sub aspect documentar, noua carte a lui Marian Ţuţui este o lucrare de referinţă.

Marian ŢUŢUI

Fraţii Manakia şi imaginea Balcanilor

Prefaţă de Adrian-Silvan Ionescu („Fenomenul Manakia“)

Editura Noi Media Print, Bucureşti,

2009, 240 p.

Recomanda articolul prin: