Cărţi noi pe Liternet

Autor: Ovidiu DRĂGHIA | Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Portalul cultural Liternet a publicat recent, în secţiunea „Editură“, cîteva titluri noi. Am ales două dintre acestea, ambele, volume de poezie. Primul este semnat de către Florin Iaru – Cîntece de trecut strada –, iar recenzia îi aparţine lui Traian T. Coşovei. Cea de-a doua carte în format electronic este scrisă de către Marta Petreu – Aduceţi verbele, prefaţată de un text mai vechi al lui Nicolae Manolescu. Volumele pot fi descărcate gratuit de pe http://editura.liternet.ro.

Asurzind hîrtia poemului

De la primele rînduri citite, realizezi că Florin Iaru, autorul unui surprinzător volum de versuri, intitulat Cîntece de trecut strada (Editura Albatros, 1981), este unul dintre acele spirite în continuă alertă, în permanentă agitaţie, pentru care poezia reprezintă tentaţia invenţiei, a descoperirii neîntrerupte, mirajul unei aventuri deopotrivă stilistice şi existenţiale, împinse pînă spre ultimele limite cunoscute, dincolo de care se întind neantul, necunoscutul, noutatea, pe altarul cărora tînărul poet pare oricînd dispus să se jertfească deodată cu o avalanşă de idei, sentimente, inserţii ce aglutinează spaţii culturale, tehnice, publicitare şi, mai ales gesturi, cît mai multe gesturi.

Iaru aduce în poezie disponibilitatea stilistică a unui virtuoz în stare să smulgă un sunet din orice instrument, ironia cuceritoare, limbajul colorat, aluziv – care te îndeamnă să cauţi un sens mai profund în spatele jocului de cuvinte, al calamburului, al expresiei „prelucrate“ –, dinamismul cotidianului, al vieţii de fiecare zi, dar (întotdeauna există un dar, însă, ci) s-a vorbit prea puţin sau aproape deloc despre gesticulaţia colosală din poezia lui Iaru. Gesticulaţie ce ţine de teatralismul voit, premeditat, de „mişcarea“ unor personaje ce nu se sfiesc să primească pe parcursul unui poem chiar indicaţii de regie. „Duelul“ începe cu un fel de indicaţii scenice: „Iată locul acţiunii (...)/ Iată subiectul acţiunii (...)/ Iată cuvintele acţiunii...“ – după care urmează chiar „acţiunea“ lirică a poemului aflat într-o desfăşurare complexă, amplă, întreruptă, nu de puţine ori, de vocea şi intervenţiile directe sau indirecte ale autorului.

În plus, există pretutindeni în aceste poeme o dublă conştiinţă. Pe de-o parte, cea a unui virtual cititor, a unui public prezent ce se cere tot timpul înviorat cu duşuri scoţiene (jerbe imagistice, fireşte), violentat, lovit în prejudecăţi, zguduit în comoditate, silit să participe la actul poetic, şi, pe de altă parte, conştiinţa actului scrisului. În mijlocul poemului (şi „Duelul“ este reprezentativ pentru tehnica şi posibilităţile, practic nelimitate, ale lui Florin Iaru) aflăm aceste versuri: „Fierbinte ca un bolid/ cuvîntul cade asurzind hîrtia poemului...“. Continuă astfel: „În momentul focului, poemul ăsta vrea să se zică./ Ce spui tu – îl întreabă cititorul?/ Spun că ea doarme acum în braţele vii ale altcuiva./ Chiar aşa? Şi tu ce spui?/ Spun că urechea lui goală îi ascultă gîndul intercostal./ Chiar aşa? Şi tu ce spui?/ Spun că el aude un ritm îndrăcit, dar nu se teme./ Zice că e inima ei./ Dar tu ce spui?/ Spun că n-am nici o vină/ că am iubit o femeie amorsată/ care va exploda în braţele altcuiva...“

Fragment din recenzia lui Traian T. Coşovei, apărută iniţial în Poeţii marilor oraşe, 2008, Editura Muzeul Literaturii Române

Aduceţi verbele

Dintre debuturile de poezie ale primelor luni ale anului 1981 se desprinde acela al Martei Petreu: Aduceţi verbele. Poeziile ei au, de pe acum, o anumită notă personală, vizibilă de îndată în cerebralitatea laconică şi în tăietura exactă şi fină a frazei, ca o incizie chirurgicală. Este un lirism rece şi intelectual, cultivînd apoftegma, definiţia, reflecţia scurtă, ca o piele bine întinsă pe oasele ideii: „Luciditatea ca un ţap în rut“; „Înăuntru e creierul tînăr/ pofticios – vulpe veşnic gravidă“; „Trupul: unica mea singurătate“; „În acest spaţiu imaginaţia se descompune ca o zidărie“; „În vecinătatea durerii teroarea are bot de lapte“; „Moare în Marta zi de zi o femeie“ etc. Multe din aceste imagini sînt de fapt nişte concetti, căci poezia Martei Petreu e înrudită cu a „manieriştilor“ de felul lui Florin Mugur, Ion Mircea, Emil Hurezeanu sau Eugen Suciu, cu toate inevitabilele diferenţe. E ciudat, dar, absenţa (ori chiar interzicerea) senzualităţii şi preferinţa pentru idee nu defeminizează complet poezia Martei Petreu. Aici e un punct ce merită să stăruim. „Semnele“ feminităţii – exterioare sau interioare – sînt peste tot: cutia de pudră, rujul „etalat cu francheţe“ şi chiar cîte o puternică metaforă a sensibilităţii: „Cu o floare dacă mă atingi/ mă umplu de clopote“. E adevărat, pe de altă parte, că aceste semne le găsim mai uşor (dacă nu chiar exclusiv) în ciclul secund al cărţii, care conţine probabil lucruri mai vechi, şi în care epura lirică e la începuturile ei. Poeta încă se mai întreabă: „Cum să scriu poeme tandre – mă întreb,/ cum să scriu?“. Sau, mai subtil: „De cît orgoliu ar fi nevoie pentru ca ideile să devină senzaţii?“. Aceste poezii au încă, în frăgezimea lor sensibilă, acel aspect biografic, de experienţă sau de impresie nemijlocită, care se va topi ulterior în lirismul pur cerebral din primul ciclu. Iată „Binecuvîntată este candoarea“: „În noaptea asta îţi voi vorbi despre mine./ În noaptea asta trupul meu e trist./ Prinţul cărţii moare în fiecare pagină/ de abstractă căldură a familiei.// Binecuvîntată este candoarea din cutia de pudră!/ Prinţul cărţii moare în fiecare/ şi tot moare“. „Tezele neterminate despre Marta“ şi „Alte teze neterminate...“, piesele de rezistenţă ale acestei a doua secţiuni, seamănă cu nişte stenograme de impresii, unele foarte directe, altele avînd deja acel halo transfigurator, care anunţă formula din celălalt ciclu.

Fragment din recenzia lui Nicolae Manolescu, apărută iniţial în România literară, nr. 16, 1981

www.ovidiudraghia.com

Recomanda articolul prin: