OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Inceputa foarte de timpuriu, cariera literara a lui Richard Wagner cuprinde pina la ora actuala peste 30 de titluri de carte, acoperind aproape toate genurile beletristicii, eseistica, publicistica. Dintre scriitorii germani originari din Romania stabiliti in Germania, Richard Wagner este, poate, literar vorbind, personalitatea cea mai complexa, atit prin varietatea temelor romanelor sale, cit si prin modulatiile stilistice ale discursului liric, epic sau publicistic. Detinator a numeroase premii literare, intre care si Neue Deutsche Literatur Preis, acordat in premiera, in anul 2000, Richard Wagner a retinut din plin atentia criticii cu ultimul sau roman, Habseligkeiten, al carui titlu este aproape intraductibil in romana (as opta pentru doua parafraze posibile: „Nimicuri pretioase“ sau „De morti si de vii“). Cu totul remarcabil este eseul intitulat Der leere Himmel, Reise in das Innere des Balkans (Cerul gol, O calatorie in interstitiile Balcanilor). Cunoscindu-i scrierile, insotindu-l pe autor si in doua lecturi cu pu-blic si dezbateri, la Berlin si la Timisoara, nu-mi pot ascunde mirarea fata de putinatatea traducerilor in romana din bogata sa creatie, relevanta si pentru spatiul romanesc. Cum privirea critica a ramas una din constantele modului lui Richard Wagner de a percepe realitatea data, in Est ca si in Vest, sint convinsa ca ultimul sau eseu, Der deutsche Horizont. Vom Schicksal eines guten Landes (Orizontul german. Despre destinul unei tari bune), care a fost prezentat si la Salonul de carte din aceasta primavara de la Leipzig, va incita cititorii pe termen lung.

Richard Wagner, mai are Europa azi o memorie scindata? Si, daca da, carui fapt se datoreaza acest handicap, cit de incompatibile sint inca experientele de viata si cele literare ale scriitorilor din Est fata de cei din Vest – includ in aceasta „clasificare“ si autorii emigrati din Est in Vest in timpul comunismului?
Da, fireste ca Europa are o memorie scindata. Am chiar impresia ca ea se manifesta azi inca mai pronuntat decit in deceniile trecute, fiindca tot mai frecvent se isca dezbateri care depasesc frontierele nationale. Trecutul de dupa 1945, trait in Est in mod totalitar, iar in Vest ca democratie, marcheaza aceasta diferenta si astazi. Un exemplu relevant l-a oferit dezbaterea de anul trecut din Germania, dupa un speech al liderei politice si scriitoarei letone Sandra Kalniete. Ea se referea la teroarea nazista si la cea stalinista cam in aceiasi termeni, considerindu-le la fel de „criminale“. Exista parti ale opiniei publice din Germania care au tendinta de a minimaliza totalitarismul comunist. Chiar comparatia intre nazism si stalinism, sub aspectul esentei lor totalitare, este inca un subiect tabu pentru multi. Diferenta dintre experientele de viata si cele literare ale scriitorilor din Est si Vest conteaza in primul rind pentru cei mai in virsta, care au trait Razboiul Rece.

Multi dintre colegii lor occidentali au fost ori au ramas comunisti de salon, perorind si astazi despre „dreptate sociala“, „pace mondiala“, „intelegere pentru alte popoare sau culturi“ sau impotriva „imperialismului american“ ori a „pericolului mondializarii“ – toate acestea sub semnul fatalului imperativ al „corectitudinii politice“, ceea ce nu este altceva decit autocenzura. Scriitorul emigrat din Est vorbeste mai degraba despre „libertate individuala“. Cine a trait in comunism stie sa pretuiasca libertatea de opinie si este mai circumspect fata de cererile agresive pentru respectarea unor dogme, argumentate din punct de vedere religios, fundamentalist, islamist. Unul din cele mai importante principii ale culturii europene este, cred eu, vocatia ei critica. Aceasta presupune o societate secularizata, care astazi in Occident este subminata vizibil de un concept relativist de „multiculturalism“. Faptul ca Europa are valori care merita sa fie aparate a ramas, pentru multi intelectuali occidentali, marginal.

- In Aktionsgruppe disidenta nu era un deziderat
Credeti cumva ca scriitorii est-europeni emigrati in Apus au mai puternic dezvoltati „muschii libertatii“? Ma gindeam la diversele forme de antrenament pe care ei trebuiau sa le absolve in timpul dictaturii pentru a afla, totusi, calea de a se exprima liber, cu precautii, ce-i drept, dar fara a face mari compromisuri etice sau estetice fata de propria lor constiinta si fata de propriile convingeri. in aceasta ordine de idei, fiindca ati fost oricum unul dintre membrii ei fondatori, a fost Aktionsgruppe Banat un astfel de „centru de antrenament“ pentru libertate, creativitate si, nu in ultima instanta, disidenta?

Nu, nu toti au muschii mai dezvoltati. Unii au ramas prosti si dupa plecare. Mai ales autori plecati din RDG in Vest, cu pasaport RDG-ist valabil, deci cu „voie de la politie“. Cine a invatat sa scrie tactic n-a invatat nimic in afara de un conformism care si in Occident tot conformism este. Ce era in fond disidenta unui Nicolae Breban?
in Aktionsgruppe disidenta nu era un deziderat. in anii ’70, pe vremea expulzarii lui Soljenitin din Uniunea Sovietica, a fi disident a insemnat, in mare masura, candidatura la pasaport. Multi si speculau acest lucru, dovada o serie din semnaturile pentru miscarea Goma. Noi nu voiam sa plecam din tara, voiam sa raminem, sa schimbam ceva. Nu ne consideram anticomunisti, citeam literatura neomarxista occidentala, care pe vremea aceea era tradusa fragmentar chiar si in Romania: Althusser sau Garaudy. Citeam si texte neomarxiste din Romania, eseurile lui Ivasiuc si Tertulian. Pe altii ii citeam in germana: Herbert Marcuse, Ernst Fischer. Convingerile noastre politice se orientau dupa „Primavara de la Praga“, cele literare dupa tendintele occidentale, in primul rind germane si austriece. incercam sa gindim si sa scriem liber in Romania de atunci. Pentru noi era un lucru firesc, pentru regim o provocare. Ca autor subversiv in cadrul grupului, a fost privit probabil numai William Totok, care astazi lucreaza ca ziarist si nu mai scrie texte literare.

In ce masura a reusit experienta Aktionsgruppe Banat, dramatica si in doua etape, sa le schimbe autorilor, dupa emigrarea lor in Germania, modul de a percepe realitatile occidentale? Nu am folosit intimplator epitetul „dramatic“, si de aceea v-as ruga sa nu-l treceti cu vederea.
Programul grupului, ai carui membri fondatori erau Johann Lippet, Werner Kremm, Gerhard Ortinau, Anton Sterbling, William Totok, Richard Wagner, Ernest Wichner, a influentat probabil destul de multa lume, mai ales tineri, care ne citeau textele ori veneau la cenaclul nostru de la Casa de Cultura a Universitatii Timisoara si la lecturile publice, in alte locuri. Ulterior, s-a alaturat grupului si Rolf Bossert, recomandat de Gerhardt Csejka. Citeam chiar si la sate, desi ne aflam intr-un conflict permanent cu o parte a populatiei germane locale, careia noi, tinerii studenti, ii reprosam colaborarea cu nazistii in anii ’30 si in timpul razboiului.

Dar acest conflict nu s-a limitat la problemele trecutului, el avea si o dimensiune actuala, culturala. Noi eram adepti ai culturii pop occidentale, ei iubeau folclorul, muzica de fanfara. Gestul lor autoritar se asemana, din punctul nostru de vedere, cu cel al regimului comunist. in fond, acesti consateni erau gata sa colaboreze cu militianul local pentru a ne tunde militareste. Ne aflam de fapt intre doua fronturi. Aceasta situatie, pe care o tratam satiric si ironic in textele noastre, a durat trei ani, din 1972 pina in 1975, timp in care publicam in mod regulat in ziarele si revistele minoritatii germane, in primul rind in Neue Banater Zeitung si in Neue Literatur. in toamna anului 1975, am fost arestati intr-o masina, cu care circulam de la Comlosul Mare la Timisoara.

Ni s-a reprosat ca am fi intentionat sa trecem frontiera in Iugoslavia. Noi, insa, ne aflam in directia inversa.
Aceasta diferenta de perspectiva a continuat. Am stat (printre altii, Gerhard Ortinau, William Totok, Richard Wagner si criticul literar din Bucuresti Gerhardt Csejka) o saptamina in arest preventiv la subsolul sediului Securitatii din Timisoara, unde am fost interogati despre activitatea noastra literara. Abia atunci am realizat dimensiunile adevarate ale punerii noastre sub observatie de catre mai multi ofiteri ai Securitatii, dintre care cel putin unul, Petre Pele, a facut la inceputul anilor ’90 cariera in SRI. Cind am putut, dupa o saptamina, sa renuntam la „ospitalitatea organelor“, era clar ca se terminase cu ideea noastra. Nu mai puteam publica si nici nu mai avea sens sa continuam  acelasi concept.

Pentru prostimea nomenclaturista, neomarxismul nostru era la fel de „dusmanos“ ca orice alta idee. Mai mult, ei nu luptau impotriva unor idei, ci impotriva nivelului intelectual. William Totok a fost arestat din nou dupa o luna si a ramas in inchisoare timp de opt luni, eu, dupa citva timp, am fost chemat la serviciul militar pentru sase luni la Vinju Mare, la sud de Turnu Severin. in toamna lui 1976, dupa ce apele s-au mai linistit, am inceput sa frecventez Cenaclul de la ziarul Neue Banater Zeitung patronat de Nikolaus Berwanger. La un moment dat, la propunerea lui, am convenit sa intram in acest cenaclu oficial, care purta numele unui scriitor provincial al svabilor, Adam Müller-Guttenbrunn, si activa in cadrul Asociatiei Scriitorilor. in acest cenaclu, cu sprijinul tacit al lui Berwanger, care avea functii de partid, dar si interese literare si nationale svabesti, am incercat sa ne continuam activitatile literare. Alaturi de noi au venit acolo Herta Müller, Helmuth Frauendorfer, Horst Samson si altii. Am inceput, pas cu pas, sa punem in practica un concept literar autonom. Am infiintat chiar un premiu literar finantat din donatii.

Conceptul ne-a dus spre disidenta deschisa. Era vremea Chartei 77 in Cehoslovacia si mai ales a infiintarii miscarii sindicale Solidarnosc in Polonia. Solidarnosc a demonstrat lumii estice, pentru prima data, ca se poate face cu succes opozitie deschisa. Daca pina atunci majoritatea intelectualilor critici incercasera un fel de schimbare a sistemului din interiorul lui, exemplul Solidarnosc ne-a incurajat in vederea unei opozitii dincolo de tactica. Reactiile Securitatii au urmat destul de prompt. La capatul luptei, in 1983, eram somer, fusesem obligat sa renunt la postul de redactor al revistei Karpaten Rundschau, ultimele aparitii literare in volum erau ciuntite de cenzura. Asa am plecat, in februarie 1987, din Romania, impreuna cu Herta Müller, cu lectia invatata, ceea ce insemna continuarea luptei cu mijloace literare impotriva totalitarismului si pentru libertatea de opinie.

- Abandonarea literaturii in favoarea profesiei de baza
Desi membrii miscarii literare Aktionsgruppe Banat s-au despartit dupa emigrarea lor in Germania, fiecare dintre ei croindu-si propriul drum, in scrierile lor a dainuit un „aer de familie“, inconfundabil, care i-a adus, fireste, pe unii dintre ei, in prim-planul scenei literare din Republica Federala. Desi este dificil pentru un autor sa-si „constientizeze discursiv specificul creatiei literare“, indraznesc sa va „provoc“. Ce i-ar distinge pe un Richard Wagner, Herta Müller, Ernest Wichner si chiar Werner Söllner, care nu a facut parte direct din Aktionsgruppe Banat, de restul scriitorilor germani, colegi de generatie?
Pentru cei care au plecat in Occident trebuie tinut cont de faptul ca, daca intr-un sistem totalitar cel care vrea sa participe la discursul intelectual nu are din cauza cenzurii decit artele si literatura la dispozitie, modul metaforic deci, in societatea deschisa apar multe posibilitati de exprimare. Astfel, cei care nu erau in primul rind literati au revenit la interesele lor initiale. Anton Sterbling a devenit in Germania sociolog. Pentru multi dintre scriitorii din Est ajunsi in Occident s-a pierdut sensul literaturii lor, dupa ce n-a mai existat marele inamic. Am vazut ca William Totok da, mai nou, romanilor lectii de antifascism in ziare bucurestene.

Altora le-a scapat tematica prin plecarea din mediul anterior. Altii, pur si simplu, au obosit. Gerhard Ortinau a publicat foarte putin in Germania, ultimele lui preocupari fiind in domeniul teatrului, dar si Werner Söllner, care la inceputul anilor ’90 a scris niste poezii extraordinare, a publicat ultimul sau volum in 1992, iar Ernest Wichner n-a fost niciodata un poet prolific, fiind cu mult mai activ ca editor si traducator excelent din limba romana. Johann Lippet, in schimb, a publicat o serie intreaga de carti, care se ocupa de viata comunitatii svabilor banateni in secolul al XX-lea, el folosindu-se de formula literaturii regionale. Daca vorbim de generatia mea, trebuie amintit si Klaus Hensel, originar din Brasov. El a publicat in Germania trei volume de poezii, care au fost apreciate de critica literara. Din poezia lui Rolf Bossert, mort in 1986, a aparut acum o ampla selectie, editata de catre Gerhardt Csejka.