OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prezentarea mea s-a concentrat asupra modului in care Edificiul, sau, poate, mai bine spus fenomenul anti-urban Casa Republicii/Poporului (CR in continuare) a fost interpretat in anii trecuti, de la conceperea, constructia si utilizarea sa. Ipotezele de la care am plecat sint doua: 1) Edificiul in cauza rezista oricarei interpretari unice, „holistice“ care si-ar putea propune ca obiectiv „epuizarea“ de sens a acestuia in vreuna dintre articulatiile producerii si aproprierii. 2) Exista distinctii importante intre modalitatile de explicare a cladirii din punctul de vedere intreit al spatiilor ei: spatiul sau exterior (orasul), spatiul exterior al cladirii („vecinatatea sa apropriata“, ca sa folosim limbajul de lemn al politicii rasaritene post-sovietice, sau haloul – enorm – de influenta exercitat de monstruoasa structura a CR) si, fireste, spatiul interior.

In fine, ipotezele cele mai valide, chiar daca partiale, sint de gasit nu in interiorul discursului arhitectural-urbanistic, ci in interiorul altora: politologie, istoria mentalitatilor, antropologie a peri-urbanului (mahalalei), si, nu in ultimul rind, al psihanalizei.

- Recuperarea Casei Poporului?
Analiza porneste de la diferitele proiecte de sens pe care cei care au dorit, in anii de dupa 1989, le-au asternut dinaintea CR si care au, mi se pare, doua extreme: la limita minima este vorba despre „recuperarea“ Casei in jargonul profesional, al expertizei arhitecturale. Nu doar arhitectii l-au folosit, ci si feluriti interpreti ai casei, precum si ghizii de astazi care o prezinta strainilor. Aici este vorba, la partea de jos a partii de jos (cum ar fi spus Nichita) a comentariului despre CR, despre cantitati, dimensiuni, forme de plan, structuri speciale si asa mai departe. La partea de sus a partii de jos, purtam discutii despre „postmodernitatea“ CR si a Bulevardului Victoriei Socialismului, despre „Bigness“ (Rem Koolhas) ca interpretant, precum si despre alte concepte care s-ar putea dovedi la un moment dat utile. La extrema „superioara“ (in sensul strict al ab/uzului, al investirii excesive cu sens) stau discutiile despre CR ca epifanie a „Templului“ ierusalimitan ceresc, care se va fi intrupat aici, la Bucuresti, in vederea unei a doua veniri ce va avea loc la Bucuresti.

- Multiplele semnificatii ale edificiului
Intre aceste doua extreme, una care oculteaza – cel mai adesea deliberat, pentru ca vinovat – pliurile nenumarate de semnificatii sociale, economice, politice ale edificiului – si alta, care intra in delir interpretativ dinaintea acestuia, defileaza o cromatica practic nesfirsita de „griuri“. Spre pilda, retorica nationalista este irigata de datele – aparent neutre – cu privire la tehnici si materiale de constructie, sub cuvint ca acestea vor fi fost, cu toatele, „romanesti“ si, fireste, superlative (uneori, ca un corolar, este invocat exemplul opus, al Palatului Peles, unde si lemnul a fost adus din strainatate).

Dimpotriva, in proximitatea extremei celeilalte stau ipotezele, mult mai decente profesional, dar nu mai putin fantasmagorice, cu privire la un plan prestabilit al Bucurestiului, pornind de la scheme utopice, ideale, de felul Sforzindei (Dana Harhoiu) si care are, drept origine structuranta o geometrie sacra formata dintr-un „Triunghi al Bermudelor“ manastiresti, cu bisericile de parohie dispuse concentric in raport cu Sf. Gheorghe Vechi, vazut ca omphalos al urbei. In fine, am prezentat ca atare, fara vreun comentariu cu privire la veridicitatea lor, „micile istorii“ ale CR, cele pe care un Gerard Althabe de la EHESS Paris isi propusese sa le organizeze si sa le interpreteze (marturisesc ca nu stiu daca o va fi si facut); ca ele intra in diferite patterns (cum spunem noi acum in romgleza) prea lesne de identificat ca sa fie si plauzibile ca „informatii“ (CR ca labirint, CR ca Manastire a Argesului care reclama si primeste jertfe umane, legenda desenelor facute de Ceausescu personal, a tunelurilor de fuga – o tema, vai, prea recent resuscitata cu privire la halucinantele „tunele secrete“ care ar uni CR de Palatul Cotroceni).