OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Se poate construi solid şi pe termen lung în România tuturor tranziţiilor şi a crizelor de tot felul? Eu cred că da, cu condiţia să nu depinzi nici de puterea politică şi nici de instituţiile statului. Nu de alta, dar există riscul ca, în timpul campaniilor electorale, instituţiile statului să funcţioneze doar pe sfert sau să nu mai funcţioneze deloc. După cum e foarte posibil ca, în situaţia în care ceea ce faci să nu fie pe gustul mai marilor zilei, să fii trimis scurt şi categoric pe malul drept al Dunării albastre. Asta pentru că, deşi am condamnat comunismul, îi promovăm pe foştii activişti de partid, chiar şi atunci cînd vechile lor reflexe condiţionate ies la iveală în plină campanie electorală. Este evident că nu doar preşedintele-jucător nu se sfieşte să apară în public în compania lui Gigi Neţoiu şi a lui Antonie Solomon – personaje pe care ar avea toate motivele să le dezavueze public, dacă n-ar fi printre susţinătorii săi  –, dar nici măcar unul dintre cei care pretind că apără principii şi reclamă reacţii de solidarizare în jurul propriilor persoane nu simte nevoia să protesteze faţă de o situaţie de un grotesc fără precedent.

 

Pentru că e grotesc să vezi, după douăzeci de ani de la prăbuşirea comunismului, cum unul dintre puţinii intelectuali care au avut curajul de a critica regimul comunist şi pe Ceauşescu însuşi (atunci cînd erau la putere), este umilit în public de un pedelist recent care, deşi într-un partid ce se declară de dreapta, îi dispreţuieşte „pe moşieri“ în cea mai pură tradiţie a stîngii. În prezenţa preşedintelui care a condamnat regimul comunist, „moşierul Dinescu“ a fost avertizat că trebuie să înţeleagă că, „dacă vrea să rămînă în Oltenia, trebuie să aibă alt comportament“. Avertisment scurt şi cuprinzător, din categoria „cine nu-i cu noi e împotriva noastră, deci să dispară“. De prisos să spun că preşedintele nici măcar nu a tresărit, darămite să sancţioneze discursul avîntat al intelectualului Solomon. Pînă la ora la care scriu acest editorial (marţi seară, 10 noiembrie), nu am văzut nici un fel de protest al anticomuniştilor recenţi, cei care şi-au descoperit curajul de a lupta cu răul comunist abia după 1990. Principiile au, probabil, culoare politică, iar unii sînt mai egali decît alţii, am înţeles de mult.

În ceea ce mă priveşte, mărturisesc că nu mă număr printre cei care au apreciat topurile inedite din Cotidianul de săptămîna trecută, pentru simplul motiv că nu sînt de acord cu listele negre, cu demonizarea adversarilor şi cu lipsa nuanţelor. În plus, mi se pare total deplasată prezenţa pe acea listă a lui Mircea Cărtărescu şi a lui Andrei Pleşu. Nu cred că opţiunea pro-Băsescu e apriori vinovată şi mi se pare inadmisibil să jigneşti în bloc electoratul unui candidat, doar pentru că tu nu eşti de acord cu ceea ce face şi cu ceea ce spune acesta.

 

Ceea ce mi se pare însă condamnabil este efortul unora de a justifica derapajele frecvente ale preşedintelui, încrîncenarea împotriva celor care îndrăznesc să aibă o opinie critică faţă de omul de la Cotroceni, refuzul de a folosi aceeaşi măsură pentru toţi cei implicaţi în lupta politică, precum şi isteria propagandistică ale cărei consecinţe vizibile cu ochiul liber sînt împărţirea maniheistă a societăţii în alb şi negru, demonizarea adversarilor şi exacerbarea retoricii populiste. Deşi propovăduiesc pe toate blogurile valorile neoconservatorismului, susţinătorii preşedintelui „anticomunist“ nu tresar cînd Mircea Dinescu, un simbol al rezistenţei anticomuniste, este trimis la plimbare, pe motiv că „e un miting organizat pentru preşedinte“. E drept că Dinescu e obişnuit cu un asemenea tratament, în fond nici pe vremea lui Ceauşescu nu se putea vorbi la mitingurile organizate pentru preşedinte, de teamă ca nu cumva discursurile libere să tulbure entuziasmul comandat. Şi nici atunci nu se putea aştepta la prea multe gesturi de solidaritate. Noutatea absolută este că acum Gigi Neţoiu – ofiţerul care i-a urmărit pe Dan Deşliu şi pe Stelian Tănase înainte de 1989 – a devenit unul dintre „apărătorii“ preşedintelui care a condamnat ca ilegitim şi criminal regimul comunist. Originală combinaţie, să recunoaştem!