OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Franz KAFKA
Corespondenta, volumul II
Traducere din limba germana
Radu Gabriel Pirvu,
RAO International Publishing Company,
Colectia „Biblioteca RAO“, Bucuresti, 2006, 378 p.

Incepind cu luna noiembrie a anului 2007, in teatrele din Olanda putea fi vazuta o recenta montare semnata Rebekka Bremmer, cu titlul Kafka’s Harem. Pare sa fie vorba de o dramatizare contemporana a corespondentei lui Franz Kafka din perioada logodnelor cu Milená Jesenská, cu Felice Bauer si cu Dora Diamant. Spre deosebire de celalalt remake al mitului Kafka, Kafka pe malul marii al lui Haruki Murakami, in care figura prozatorului ceh transpare doar ca idee, putem spune ca piesa Rebekkai Bremmer a beneficiat de infinit mai multe resurse biobibliografice. Insa, atit in cazul prozatorului japonez, cit si in cel al autoarei olandeze, iese la suprafata o adevarata fascinatie pentru viata lui Franz Kafka, asa cum apare ea din corespondenta.

Numai scrisorile catre Felice Bauer numara peste 800 de pagini manuscrise. Ultima traducere romaneasca, apartinind lui Radu Gabriel Pirvu, cu multe note explicative, desi lacunare, a aparut acum doi ani la Editura RAO, in doua volume. Al doilea volum, alcatuit dupa editia ingrijita de Hans-Gerd Koch, Briefe 1913 – März 1914, din 2001, de la Editura S. Fischer din Frankfurt am Main, cuprinde scrisorile din perioada 1 ianuarie 1913 („catre Felice Bauer la Berlin“) – 31 martie 1914 („catre Grete Bloch la Viena“), plus citeva dedicatii ale lui Kafka de pe volumele Contemplatie si Fochistul pentru Franz Werfel, Felix si Lise Weltsch, Irene Schweizer si Oskar Baum.

Cei doi, Franz Kafka si Felice Bauer, s-au cunoscut, mai precis, intr-o seara de august al lui 1912, acasa la Max Brod, fratele sotiei varului Felicei (exact asa, tateste cum suna, contextul are importanta lui) si prietenul cel mai apropiat al lui Franz. Angajata intr-un post destul de important la firma germana de placi audio si dictafoane Lindström, Felice intreprindea adesea vizite in interes de serviciu la Praga. La aproximativ o luna dupa o astfel de vizita, primeste o scrisoare in care un „Dr. Franz Kafka“, „din inima al dumneavoastra devotat“, ii aminteste ca-i facuse promisiunea unei calatorii in Palestina si ii propune sa intretina o corespondenta sustinuta.

In urmatoarele epistole, Kafka va traversa usor, aproape imperceptibil, insa fin astutios, distanta de la „mult stimata domnisoara“, „stimata domnisoara“, „iubita si stimata doamna“, „draga domnisoara Felice“, „iubita domnisoara Felice“ la „va prezint o rugaminte“ si „nu exista intr-adevar nici o alta posibilitate de a exprima modul acesta in care iti apartin tie [...]“, ceea ce nu e putin lucru. Astazi comunicam altfel si putem, la o adica, traversa fulgerator aceasta distanta, de la pupaceii de pe Messenger la mariajul on-line. Pina acum am citat din volumul cinci al traducerii lui Mircea Ivanescu, din 1999, de la Editura Univers. O perioada a inceputurilor, cind Franz Kafka inca mai poate fi recunoscut in luciditatea viziunii pe care o regaseam in Metamorfoza.
Odata cu scrisorile din versiunea lui Radu Gabriel Pirvu, intram intr-o alta incapere a structurii kafkiene, in penumbra. Volumul incepe cu o scrisoare din dupa-amiaza Anului Nou a lui 1913. „Cea mai mare grija“ a lui Kafka este „o lunga si frumoasa“ epistola a Felicei care trebuia sa-i parvina cu o zi inainte si care a sosit abia in aceasta zi, cu a doua posta. In aceasta, Felice anunta sosirea celei de-a doua scrisori dupa care Kafka a alergat toata ziua, cind la birou, cind la posta, cind acasa. „Probabil ca va sosi abia miine acasa“, spune el, „in timp ce eu am sa fiu la serviciu. Atunci voi cere sa-mi fie adusa imediat la birou, insa ma intreb daca n-are sa se uite de ea, daca-mi va fi adusa la timp sau daca mai primesc o alta scrisoare la birou“, si conchide: „Afurisita posta! Blestemata departare!“. Si continua prin a-l ironiza pe dramaturgul Herbert Eulenberg, care il facuse oarecum gelos pe Kafka prin simplul fapt ca o entuziasmase pe Felice.

Nu am ales din scrupulozitate fraza pe care am citat-o mai sus si, probabil, mi-ar fi placut mai mult sa deschid volumul la intimplare, sa pun degetul pe pagina cu ochii inchisi, pentru a o transcrie apoi aici. Exista riscul sa nimeresc rinduri adresate lui Otto Stoessl, un posibil recenzent al Contemplatiei, lui Max Brod ori Elsei Taussig – logodnica acestuia –, lui Kurt Wolff si editurii lui sau poate Ottlei Kafka – sora lui mai mica, cea mai buna prietena din familie –, lui Franz Werfel, la Frankfurt pe Main, ori Lisei Weltsch, membra a Clubului doamnelor si fetelor evreice, explicindu-i situatia critica in care se afla actorul si regizorul prieten Isac Löwy, poate lui Felix Weltsch, Oskar Baum ori Ernst Weiss – alti prieteni foarte buni inca din adolescenta – sau, culmea ironiei, Gretei Bloch, prietena apropiata a Felicei, confidenta lui Franz. Si asta in pofida faptului ca, asa cum s-a exprimat traducatorul, scrisorile catre Felice sint in proportie de peste doua treimi in volum. Dar pina si in aceste cazuri de risc, as fi dat peste un citat asemanator – intr-atit de profunda si obsesiva este preocuparea lui Kafka pentru regularitatea corespondentei care, de fapt, izvoraste dintr-o obsesie mai vasta si mai profunda, cea a incertitudinii. Nimic nu-l poate consuma mai mult pe acest predilect al hrubelor decit lipsa certitudinii. Iar o scrisoare care nu soseste la timp ii provoaca stari insomniace si nenumarate speculatii autoculpabilizatoare. Poate ca Franz Kafka este unul dintre ctitorii nehirotonisiti ai vinei, la fel cum este unul dintre cei hirotonisiti ai absurdului.

Si daca adaugam la aceasta stare de fapt, care fierbe in fiecare fila, relatiile cu niste parinti cind autoritari, precum Hermann Kafka, cind dezaprobatori, precum Julie Kafka, pe de o parte, si, pe de alta parte, o logodna in dezvoltare, iar peste aceste relatii suprapunem proaspat incheiata afacere a fabricii de azbest, care il adusese pe Kafka in pragul sinuciderii, si munca rutiniera din biroul de la Societatea de Asigurari pentru Accidentele de Munca, vom intelege si ne vom afla exact in acel loc geometric dincolo de care apune soarele, iar in locul lui rasare aurora boreala si scrisul lui Kafka, mereu cu fereastra deschisa, mereu intr-o camera neincalzita.
De aceea, scrisorile din acest volum sint mai putin o harta sociala a inceputului de secol XX si mai mult o reprezentare personala a realitatii si adevarurilor ei, cum arata Erich Heller in prefata la Briefe an Felice und andere Korrespondenz aus der Verlobungszeit din 1967, a realitatii vazute prin gaura pivnitei mult rivnite.

Fie ca ii recomanda infocat Educatia sentimentala a lui Flaubert si cartile preferatului Grillparzer ori comenteaza impreuna poemul Noaptea tirziu al chinezului Ian-Tsen-Tsai, fie ca pur si simplu se lanseaza in vagi divagatii despre scriitorii Gertrude Kircheisen, Friedrich Hebbel, Gustav Kadelburg, Karl Gutzkow, despre recenzentul Fochistului, Heinrich Eduard Jacob, ori despre prozatorul Gustav Roskoff, Kafka nu face decit sa mentina si sa aprofundeze comunicarea cu Felice Bauer. Pentru a mai putea scrie o epistola catre Felice Bauer, Kafka va gasi mereu modalitatea prin care intepeneala se transforma in intimplare si nemiscarea in flux. Tocmai de aceea, o scrisoare care pleaca de la Praga, de pe Porˇicˇ 7, la Berlin, pe Immanuel-Kirche Strasse sau altundeva, tine de un aspect dantesc al povestii, e ceva acolo „care misca sori si stele“. Cel mai la indemina ar fi sa ne imaginam o clepsidra in care nisipul curge de jos in sus, dinspre obsesia indelebila a scrisului, cea maniacala a detaliului, dinspre echivocul ca sursa a dezechilibrului si pasiunea pentru lectura, spre Felice Bauer. Franz Kafka – un fel de „eu clepsidra“, ca sa imprumutam un concept al lui Matei Predescu – se gaseste la mijloc, intre cele doua incaperi de sticla. In ce directie se va indrepta?

Inca de pe la inceputul lui 1913, Franz Kafka scria la romanul America, a carui schema o aflam intr-o scrisoare catre Felice din 1912. Primul capitol, „Fochistul“, era gata si trebuia sa apara la Editura Kurt Wolff din Leipzig, in colectia „Der jüngste Tag“. Ii scrie Felicei despre actorul Albert Bassermann, despre cit il scoate din minti nunta surorii sale, Valli Kafka, cu Josef Pollak, despre cit il entuziasmeaza dansul in sine, dar, mai ales, spectacolul Evgheniei Eduardova si al Tamarei Karsavina (inlocuita de Lydia Kyast), la care urma sa mearga. La inceputul lunii februarie, inainte de a pleca in interes de serviciu la tribunalele din Kratzau si Leitmeritz, ii deseneaza Felicei, intr-o scrisoare, felul cum ar vrea sa mearga la brat atunci cind se vor revedea. Urmeaza o intrunire a morarilor la care trebuie sa asiste si Kafka, insa de aici pleaca direct la Berlin, prin Dresda, unde cei doi se reintilnesc si-si promit sa se revada de Rusalii.

Intors de la Berlin, va trebui sa plece la Aussig, in aceeasi calitate de reprezentant al Institutiei de Asigurari. In acest timp, e deja aprilie, Felice trebuie sa mearga la Frankfurt pe Main. Pe 10 mai 1913, Kafka pleaca din nou la Berlin. Pe 3 iunie 1913, celebra interpretare a numelor din Verdictul, text dedicat Felicei. Isi va mai aminti de aceste coincidente autobiografice atunci cind ii va scrie unchiului din Madrid. Dar pina la aceasta scrisoare, cei doi vor fi deja logoditi si chiar incep sa discute despre viitoarea lor casnicie. Kafka isi informeaza parintii despre acest lucru si ii cere Felicei permisiunea de a le scrie parintilor ei, Anna si Carl Bauer. In iulie, aflat in casa lor din Radeschowitz, Kafka ii propune Felicei sa amine casatoria pina la Craciun, in vederea cumpararii unei case. In vacanta, Felice merge in Westerland, pe insula Sylt, insotita de Erna Daszinger. Din 7 septembrie, cind ii scrie Felicei din Viena, relatia lor intra in criza, ii trimite pagini dintr-un jurnal de calatorie proaspat incropit, se indreapta spre Venetia, iar pe 16 septembrie ii spune: „Trebuie sa ne despartim“.

Cauzele si motivatiile din spatele evenimentelor din rezumatul de mai sus sint altele. Imediat dupa cererea in casatorie, Kafka demareaza un lung proces de argumentare prin care incearca sa o faca pe Felice sa inteleaga ca singuratatea subterana este singura solutie care-i poate prelungi existenta. In acelasi timp, remuscarile pentru ca Felice devine tot mai nefericita si mai indepartata de el ii provoaca insomnii sezoniere. Cel care prin romanul Procesul aduce indirect un elogiu luciditatii cade acum prada ipohondriei. Kafka gindeste si construieste de unul singur relatia lui cu Felice in antiteza cu scrisul, o disjunctie pe care doar el o intelege, nu si Felice, iar asta duce la destramarea logodnei.

Prietena Felicei, Grete Bloch, va veni la Praga sa discute cu Franz despre criza prin care trece relatia lor. Acesta insa, in mod ciudat, dar nu inexplicabil, incepe un nou schimb de scrisori cu aceasta in care Felice va fi amintita de fiecare data doar pasager. Kafka ii scrie Gretei Bloch in acelasi fel in care-i scria si Felicei, ii comunica aceleasi obsesii si preocupari, aceleasi predilectii pe care „specialistii“ le-ar pune pe seama unei eventuale dedublari a personalitatii. Nu si daca ne amintim de scrisorile lui catre Felice, in care, pret de citeva pagini, Kafka ii spune cit de mult uraste distanta care ii separa si cum cel mai mic lucru – un fel de a privi al cuiva, un nume de strada, o cladire – ii aminteste de ea. Teoretic vorbind, ipotetica dedublare ori ipoteticul transfer de personalitate s-ar indrepta catre Felice, asa cum este ea vazuta de Kafka, in orice context care declanseaza o amintire comuna celor doi.

Insa, asa cum observa Iulian Baicus, corespondenta este pentru Kafka un fel de Ersatz al relatiei, al logodnei, nevoia organica de a se comunica depasind cu mult limitele imaginatiei.
Cind ii spune Felicei „trebuie sa ne despartim“, Kafka inceteaza sa trimita scrisori? Nu, ii scrie Ottlei, lui Felix Weltsch, se bucura atunci cind Max Brod ii dedica romanul Calea lui Tycho Brahe catre Dumnezeu, ba chiar ii trimite o scrisoare actritei Johanna Bleschke, la Berlin. Ii va scrie mai tirziu Felicei, care va respinge in citeva rinduri ideea lui Kafka de a se intilni la Dresda, dar nu abandoneaza nici corespondenta cu Grete Bloch.