OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Trei evenimente semnificative au marcat în acest an activitatea nou înfiinţatei Societăţi Române de Science-Fiction şi Fantasy: reînfiinţarea Cenaclului ProspectArt, Premiile SRSFF şi, last but not least, publicarea volumului-antologie Alte ţărmuri. Nu-mi dau seama dacă avem de-a face sau nu cu o tentativă de impunere a SF-ului contemporan autohton dincolo de frontierele fandom-ului, dar condiţiile favorabile încep să se coacă. În ultimul timp am înregistrat, oricum – pe lîngă revenirea mereu surprinzătorului Sebastian A. Corn – cîteva „hibridări“ reuşite ale genului cu mainstream-ul, de natură de forţeze ieşirea din ghetou: mă gîndesc în special la volumele lui Bogdan Suceavă (Vincent nemuritorul, dar şi mai vechiul Venea din timpul diez) şi al lui Florin Manolescu (Mentaliştii). Departe de a fi vorba de nişte cazuri izolate, ele vin în siajul unor tentative mai vechi, ilustrate între alţii de veteranul Cristian Tudor Popescu sau de mai tinerii Radu Pavel Gheo şi Jean Lorin Sterian. În 2006, prozatori precum Răzvan Rădulescu (Teodosie cel Mic) sau Ion Manolescu (Derapaj) au valorificat cu succes ingrediente SF&F în masivele lor romane. Şi exemplele ar putea continua...

 

Eclectice, povestirile celor opt autori incluşi în antologia de faţă (Silviu Genescu, Liviu Radu, Sebastian A. Corn, Cristian M. Teodorescu, George Lazăr, Balin Feri, Marian Truţă şi Dănuţ Ungureanu) ilustrează noua „vîrstă“ a genului. Ele vădesc totodată o exigenţă sporită a selecţiei în raport cu alte antologii SF apărute în ultimul deceniu. Chiar şi numărul relativ redus al participanţilor spune ceva... Ca profan nu am nici căderea, nici „expertiza“ necesară unei evaluări a textelor din interiorul domeniului SF&F. Consider însă că a cam sosit vremea ca acest teritoriu literar să fie scos de sub incidenţa suficientă şi, în definitiv, irelevantă a discriminărilor canonice. Tentative de reevaluări critice coerente există deja la unii comentatori din „noul val“, precum Mihai Iovănel sau Cătălin Sturza, şi ele merită susţinute. Prejudecăţile mediului literar tradiţional rămîn însă foarte rezistente: de la cea „filologică“ privitoare la provenienţa profesională a autorilor şi cititorilor din fandom (în marea lor majoritate ingineri, economişti, informaticieni etc.), la mefienţa faţă de literatura produsă pe bază de „reţete“. Un lucru e cert: ceea ce critica mainstream ar putea face pentru zona SF&F este, în primul rînd, stimularea exigenţei autorilor în materie de literaritate. Rămîne de văzut în ce măsură prozele din Alte ţărmuri sînt cu adevărat capabile să treacă acest test.

 

Primul lucru ce se cuvine remarcat e calitatea grafică a copertei realizate de artistul Mihai Zgondoiu. Plină de bune intenţii, prefaţa lui Cristian Tamaş păcătuieşte în schimb prin tonul naiv-triumfalist şi prin limbajul cam lemnos (autorii „ne vorbesc despre demonii ce ameninţă societatea umană în ansamblul ei“, „conştientizează complexitatea problemelor ridicate asupra noastră de acest început de secol 21, dar şi eforturile societăţi umane de a-şi construi un viitor“, „cred şi militează literar pentru nevoia de povestire“ etc.). Ce-i drept, un anume caracter implicit politic şi militant a fost mereu caracteristic acestui gen vizionar şi prospectiv. Şi nu pot decît să-i dau dreptate lui Cristi Tamaş atunci cînd subliniază apetitul fabulatoriu al participanţilor. Dincolo de asta, ceea ce li s-ar putea imputa celor mai multe dintre prozele antologate este inegalitatea compoziţională şi o anume incapacitate a autorilor de a controla convingător toate registrele accesate. Mai e încă de lucrat la acordul fin... Naraţiunea cel mai mai bine echilibrată pare a fi cea a lui Silviu Genescu (autorul timişorean fiind şi cel mai „vechi“ în domeniu, cu volume publicate încă din anii ’80). Titanic, textul său cu care se deschide antologia, are o rigoare sobră, anglo-saxonă a scriiturii, şi o economie „clasică“ a compoziţiei, mixînd eficient dimensiunea conceptuală (ideea modificării trecutului dinspre viitor prin reprogramarea tuturor informaţiilor disponibile pe Internet) cu dinamismul sectorului epic (jurnalul de bord al vasului scufundat în 1912) şi cu elementele de atmosferă high life. Versiunile „cuantice“ ale trecutului, respectiv ale istoriei Titanicului, sînt puse în relaţie dintr-o lume paralelă cu alte versiuni ale viitorului, în care un angajat american al celei mai bogate femei din lume e obligat de aceasta să recupereze, de pe fundul oceanului, o sticlă de şampanie rămasă de pe urma celebrului vas...

 

O povestire omogenă valoric şi densă narativ e şi Ari de Liviu Radu, lipsită însă de conceptualismul rafinat al celei anterioare. Şi aici avem de-a face cu un salt înapoi în timp, eroii fiind de astă dată nişte victime din viitor, condamnaţi de societate din cauza culorii diferite a pielii (în mod ironic, toţi oamenii sînt, în acea epocă, negri, culoarea albă fiind posibil de obţinut doar prin manipularea genetică a copiilor din lumea elitelor). Expulzaţi de guvern într-un trecut primitiv, ca „suspecţi“ periculoşi pentru ordinea de stat, naratorul şi camarazii lui albi iau viaţa de la început, goi-goluţi, dar cu memoria viitorului intactă. Situaţia e oarecum asemănătoare cu cea din Eternul Adam de Michel Verne, dar în cheia optimist-naturistă a unui Thoreau. O altă satiră corectă politic a viitorului întîlnim şi la Cristian M. Tedorescu (Big Bing, Larissa) unde nu culoarea pielii, ci genul e în prim-plan: ne aflăm într-un virtual matriarhat distopic, unde bărbaţii sînt închişi la Azil, reduşi la o funcţie reproducătoare şi subalternă, iar femeile guvernează tiranic printr-un complicat sistem totalitar al finanţelor. Cea care fisurează reprezentările materne dominante ale unei lumi în care „la început au fost banii“ este micuţa Larissa. În mod inocent, aceasta dezvăluie faptul – inavuabil – că în „trecutul îndepărtat“ bărbaţii au fost anihilaţi de automatele performante pe care le-au creat, iar femeile, mai pricepute în a contabiliza finanţele publice, au preluat puterea. Ingenios şi incitant la nivel conceptual, textul e, din păcate, foarte inabil dozat, întrucît abstracţiunile discursului referitor la universul financiar sînt excesiv de stufoase şi aproape opace; autorul ar fi trebuit să acorde o pondere mai substanţială părţii „umane“ şi noilor relaţii dintre femei şi bărbaţi. De o cu totul altă factură este cealaltă povestire a sa din acest volum (Moartea domnului Teodorescu, o posibilă programare macabră a propriului destin...): în anul 2040, corpul proaspătului decedat Teodorescu va fi redus la un mic precipitat de consistenţa cartonului: cu acceptul bătrînei sale soţii; aproape toate ingredientele sale corporale, de la organe la coarne şi sînge sînt extrase de medici şi valorificate în, fireşte, beneficiul omenirii. Concis şi percutant, chiar dacă unilateral, textul ar fi fost reuşit fără „teza“ livrescă şi metatextuală din final (prea trasă de păr). Aflăm astfel că ultima rămăşiţă a defunctului va fi folosită ca materie primă pentru „statuia lui Caragiale de pe strada Eminescu“ iar actele asociate aceluiaşi Teodorescu ard pînă la ultima filă pe care stă scris chiar... titlul povestirii. Cu un bemol pus demonstrativismului excesiv, prozatorul ar avea numai de cîştigat.

 

Cea mai sofisticată povestire a volumului e, de departe, A şaptea zi a vînătorului de Sebastian A. Corn, un cyberpunk stufos, multistratificat şi metaficţional. Este şi singura naraţiune în care toate datele umanului sînt modificate, o lume alter recompusă în cele mai mici detalii. Războiul „în reţea“ dintre lumi/entităţi organice, mecanice sau virtuale (femeile „sanim“, Imperiul simţurilor, Vînătorii ş.a.m.d.) are un caracter abracadabrant, complexitatea insolitărilor extreme şi a reprezentărilor fără sistem de referinţă făcîndu-l foarte greu de urmărit. „Defectul“ acestei proze deosebit de spectaculoase constă în chiar excesul propriilor calităţi: practic, cititorul e aruncat într-o piscină cu monştri, fără să fie învăţat să înoate în prealabil. Dimpotrivă, povestirile lui George Lazăr (Switch), Balin Feri (Restricţia) şi Marian Truţă (A doua venire) au un caracter foarte accesibil, aproape ecranizabil. Switch cucereşte prin simplitatea story-ului, mai apropiat de fantasticul tradiţional şi de fantasy decît de SF. Adolescentul complexat, îndrăgostit de frumoasa Roua, are, în plus, ceva cărtărescian. El încearcă – şi reuşeşte – s-o cucerească pe „aleasa inimii“ descoperind, pe Lipscani, un magazin de supereroi teleportat dintr-un univers paralel... Figura vînzătorului botezat Master Yoda, asemănătoare modelului din Star Wars, se reţine. La fel şi poţiunile sale secrete, care-i dau timidului elev puteri, supranaturale, aidoma celor proprii supereroilor copilăriei (Superman, Batman ş.cl.) Dispariţia magazinului fantastic, retras în lumea sa după ce-i apropie pe cei doi tineri, ţine de logica basmului. La limita kitsch-ului idealizant este, în schimb, Roua, a cărei „perfecţiune“ facilă trimite la filmele de serie pentru copii.

 

Altfel naivă, deşi mult mai bine scrisă, e A doua venire, unde Marian Truţă reuşeşte să narativizeze într-o manieră „sfătoasă“, deliberat anacronică, povestea de dragoste castă dintre inginerul Iovan şi ziarista virgină Ilinca, suprapunînd-o unui thriller politico-sefeistico-religios ce-i are drept protagonişti pe „Solomonarii“ tuturor naţiilor, pe reprezentanţii Vaticanului, pe aceia ai Bisericii Ortodoxe Române şi, nu în ultimii rînd, o organizaţie ocultă elveţiană care – printr-o mirobolantă „Maşină a lui Dumnezeu“ – programează „a doua venire“ a lui Iisus. Surpriză sau nu, aceasta are loc într-un Bucureşti „eliadesc“, în noaptea în care Iovan (un alt Iosif) are, vag, iluzia conceperii unui copil cu Ilinca (ipostază a Fecioarei Maria).

Un epos SF substanţial ar fi putut fi Restricţia lui Balin Feri – compus ca un jurnal intim al unui personaj anarhist din viitor –, dacă autorul său n-ar fi expediat, neglijent, ultimele secvenţe. Şi aici, eroul central – devenit pînă la urmă un nou Adam – intră sub incidenţa reprogramării trecutului omenirii dinspre un viitor distopic. Cu precizarea că, de această dată, asistăm şi la o modificare ocultă a viitorului dinspre trecuturi alternative, iar principalii protagonişti devin subiecţi ai unor experimente ce vizează, prin expulzare înapoi în istorie, eliminarea pedepsei cu moartea.