OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Acest volum continua cercetarea asupra questei initiatice ratate inceputa in Le Paradis interdit au Moyen Age. La quête manquée de l’Eden occidental (L’Harmattan, 2004). Presupozitia de la care pleaca acest studiu asupra imaginarului medieval este aceea ca, o data cu instalarea crestinismului, scenariul antic al dobindirii imortalitatii in gradina zeilor si al divinizarii eroului sufera o distorsiune radicala si ireversibila. Intr-adevar, dupa cum relateaza Cartea Facerii, Dumnezeu, dupa pacatul originar, a interzis pentru totdeauna creaturilor sale accesul in gradina Edenului. Aceasta interdictie metafizica a provocat o reorientare a sperantelor escatologice dinspre trecut spre viitor, dinspre momentul inceputurilor spre cel al sfirsitului, dinspre imanenta spre transcendenta, dinspre lumea fizica spre cea spirituala, dinspre Paradisul terestru spre Imparatia cerurilor. Doctrina crestina a sfirsit prin a forclude ideea posibilitatii de a obtine fericirea paradisiaca aici pe pamint, din timpul vietii, inlocuind-o cu promisiunea beatitudinii angelice dobindite dupa moarte, adica dupa rascumpararea vinei de neascultare fata de Dumnezeu.

Cu toate acestea, interdictia doctrinara nu a curmat o serie de cautari mai mult sau mai putin heterodoxe care isi propuneau sa redeschida centrul sacru. De la Seth, din cartile apocrife ale Vechiului Testament, pina la Sfintul Macarie si parintii desertului din Egipt din secolul al IV-lea, fiii lui Adam nu au abandonat speranta ca ar putea sa guste din pomul vietii vesnice. Cum hartile T-O ale geografiei medievale situau gradina Edenlui in extremitatea orientala a discului ecumenei, un intreg corpus de povestiri infatiseaza o serie de calatorii initiatice de-a lungul Asiei in cautarea Paradisului terestru. Personaje reale sau fictive, calatori de teren sau in biblioteca, o intreaga pleiada de eroi de la Alexandru cel Mare la Jean Mandeville traverseaza Indiile miraculoase, muntii salbatici, deserturile ucigase si bratele de mare care izoleaza si protejeaza gradina divina.

In cadrul acestui corpus de texte, care se hraneste din izvoare antice si din autoritati medievale puternic stereotipizate, se constituie o adevarata morfologie (in sensul lui V.I. Propp) a calatoriei initiatice, cu functii bine delimitate si cu imagini recurente (obstacole fizice, animale infricosatoare, rase monstruoase etc.). Atita doar ca, din cauza interdictiei teologice care apasa asupra punctului final al expeditiei, arhetipul calatoriei initiatice ramine neterminat, decapitat. Questele Evului Mediu sint condamnate la un esec de principiu.
Primul volum al acestei lucrari a fost dedicat „Questei esuate a Edenului oriental“ si el si-a propus sa sistematizeze pe aceasta schema narativa ceea ce am putea numi „materialul“ asiatic (matière d’Asie) al traditiei clasice si crestine. Iata insa ca, o data cu confluenta mitologiei celtice in cultura medievala, tema a suferit o noua distorsiune masiva, care i-a oferit o orientare geografica opusa, o figuratie imaginara proaspata si chiar promisiunea unei posibile reusite. Acest al doilea volum este consacrat peripetiilor si mutatiilor suferite de „Questa esuata a Avalonului occidental“, scenariu complementar si construit parca in oglinda fata de avatarul sau oriental.

Intr-adevar, la sfirsitul primului mileniu si la inceputul celui de-al doilea, „materiile“ Irlandei si apoi ale Bretaniei si-au croit viguros drum in literatura europeana. Aportul de imagini si de simboluri pagine a dat o noua impetuozitate imaginarului paradisiac. Mai mult sau mai putin crestinate, legendele si povestirile culese si prelucrate de catre calugarii irlandezi iar mai apoi de catre poetii medievali si autorii de romane cavaleresti evocau o geografie diferita de cea clasica si sugerau cai alternative de acces la lumea cealalta.
Modificarea cea mai importanta provocata de mitologia celtica a constat in delocalizarea Paradisului. Identificata cu insulele nemuririi, cu Mag Mell-ul celtic, gradina lui Dumnezeu a fost dislocata din extremul orient si resituata in extremul occident. Citeva secole mai tirziu, cind globurile terestre vor inlocui hartile plate, opozitia dintre Estul schemei biblice si Vestul escatologiei celtice va fi rezolvata prin coincidenta acestor doua extreme intr-un punct unic, situat la antipozii lumii cunoscute, diametral opus Ierusalimului (considerat a fi in centrul ecumenei).

Deocamdata insa, la sfirsitul primului mileniu, dominat inca de hartile T-O, mitologia celtica recuperata si retransmisa intregii Europe de catre calugarii irlandezi vorbea despre insule paradisiace situate in tenebrele maritime. Pentru a ajunge la ele, nu mai trebuiau traversate deserturile aride ale Asiei si tinuturile miraculoase ale Indiilor, ci trebuia navigat prin brumele groase si peste abisul insondabil al Oceanului. Un nou tip de questa se contura in acest fel: calatoria terestra era inlocuita de calatoria pe mare, fiarele indiene erau schimbate cu monstrii adincurilor, chiliile calugarilor din desert se regaseau in insulele de anahoreti, iar gradina Edenului facea loc lui Tir Tairngirne (terra repromissionis sanctorum). In aceste cimpii ale fericirii de dincolo de ocean calugarii crestini ii muta pe cei doi locuitori ai Paradisului terestru, Enoch si Ilie.

Cu toate acestea, ceea ce infuzia de optimism escatologic pagin nu reuseste sa dizloce este interdictia care apasa asupra Paradisului terestru. Daca expeditiile pe mare (immrama) ale unor eroi celtici precum Bran mai au inca sansa de a ajunge la insulele femeilor de feerie care ofera tineretea vesnica, calatoriile pioase (ailichtre) ale calugarilor crestini precum Sfintul Brendan, chiar daca ating Pamintul promis, sint totusi obligate a face cale intoarsa in Irlanda. Dupa cum se va vedea in acest volum, Sfintul Brendan devine patronul calatoriilor spre paradisul occidental, la fel cum Sfintul Macarie era patronul calatoriilor spre paradisul oriental. Si la fel cum Macarie sfirsea, din proprie experienta, prin a renunta la intrarea in gradina lui Dumnezeu, la fel Brendan se constituie intr-un exemplu atit pentru posibilitatea de a ajunge la insula paradisului cit si pentru necesitatea de a te intoarce in lume. Acest volum analizeaza turnura pe care o ia questa paradisului in mitologia irlandeza medievala si influenta pe care aceasta tema a avut-o asupra autorilor de cintece si de romane cavaleresti si asupra exploratorilor Renasterii plecati „spre Orient prin Occident“.

Introducere la Le Paradis interdit au Moyen Age. La quête manquée de l’Avalon occidentale (in curs de aparitie).