OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intiia condamnare pentru propaganda nationalist-sovina

La 16 iulie a.c., Tribunalul Brasov l-a condamnat pe Grigore Oprita pe baza Ordonantei de Urgenta 31/2002 privind interzicerea organizatiilor si a simbolurilor cu caracter fascist, rasist si xenofob si prevenirea cultului pentru persoanele vinovate de savirsirea unei infractiuni contra pacii si omenirii. Oprita a fost trimis in judecata la 26 iunie 2003, sub acuzatia de propaganda nationalist-sovina, raspindirea, vinzarea, confectionarea, detinerea – in vederea raspindirii – de simboluri fasciste, rasiste si xenofobe. Intrucit faptele pentru care suporta condamnarea au fost savirsite inainte de Legea gratierii din toamna anului 2002, va scapa de inchisoare. Dar i se interzice dreptul la vot si exercitarea altor drepturi civile. Timp de sase ani, el se va afla sub supravegherea unui procuror
responsabil cu reintegrarea lui sociala.

Intr-un material prezentat pe Internet, Oprita povesteste faza pregatitoare inculparii. La 23 noiembrie 2002, biroul firmei la care Oprita este actionar a fost perchezitionat de politisti, pe baza unui mandat al Parchetului de pe linga Curtea de Apel Brasov. Dupa 7 ore de cercetari, i-au fost ridicate trei calculatoare, documente, dosare, sase saci cu carti si sapte pachete cu afise. Rechizitoriul procurorului a adus urmatoarele argumente: „In perioada 31 august 2002-2 septembrie 2002, invinuitul a participat in Polonia, alaturi de Tudor Ionescu si altii, la Tabara Nationalista Europeana «Sword&ross», organizata de o miscare nationalista denumita NOP (Narodowe Cirodyenie Polski). Incepind cu 15 noiembrie 2002, intre invinuit si reprezentantii Noii Drepte au inceput pregatirile pentru efectuarea unei actiuni specifice de propaganda a acestei organizatii si de lupta impotriva globalizarii. In baza intelegerii realizate prin intermediul Internetului, Oprita a tiparit 4.000 de afise destinate filialelor active ale Noii Drepte din Galati, Braila, Iasi, Tulcea, Brasov, Giurgiu, Teleorman si Ploiesti. La 22 noiembrie 2002, martorii Florea Florin, Dumitru Cristian, Aron Cristian si Maria Negruta au sosit la Brasov pentru a prelua afisele in vederea distributiei prin tara, dar inainte de plecare au fost prinsi. In 23 noiembrie a avut loc vizita oficiala in Romania a presedintelui Statelor Unite ale Americii“.


Istoria unui tinar simpatizant al Noii Drepte

Iata cum explica Grigore Oprita optiunile sale. In anul 1991, in biblioteca unui roman refugiat in Germania din 1944, el a gasit intimplator citeva carti care i-au atras atentia. Felul in care acestea abordau fenomenul legionar contrazicea ce cunoscuse pina atunci. L-a surprins mai ales ca elita intelectuala a perioadei interbelice facea parte – „in mare proportie“, scrie Oprita – din Miscarea Legionara. A citit cu rapiditate volumele. Dupa intoarcerea in tara, in 1992, a aflat de existenta revistei timisorene Gazeta de Vest. A colaborat la revista – „editata in perfecta legalitate“, puncteaza el – pina la disparitia ei, in anul 1998. Oprita noteaza prezenta pe prima pagina a fiecarui numar a urmatoarei declaratii: „Gazeta de Vest se pronunta cu hotarire impotriva oricaror manifestari violente, ilegale, indreptate contra minoritatilor etnice sau religioase, contra tuturor adversarilor – declarati sau nu – ai conceptului national-crestin. Acestia trebuie combatuti prin confruntari de idei, prin mijloace pertinente si legale. Orice actiune extrema, situata in afara legalitatii, care si-ar imprumuta eticheta national-crestina, nu poate fi decit o mistificare sau o provocare“.

Oprita explica cum el si colaboratorii revistei au fost impresionati de „angajamentul masiv si dezinteresat al generatiei tinere de acum 70 de ani la construirea unei Romanii puternice si la combaterea pericolului comunist“. Activitatea extraeditoriala a colaboratorilor consta in principal in participarea la evenimente religioase, vizite la schituri si minastiri, intilniri cu fosti detinuti politici si organizarea de tabere de munca prin care incercau reconstituirea unei atmosfere de voluntariat.
La circa trei ani dupa contactul cu cartile din Germania, Oprita a adunat documentatie pentru o lucrare asupra fenomenului legionar, de la inceputuri pina in anii ’70, pe care a publicat-o – in 500 de exemplare – sub titlul Garda de Fier. Cartea a beneficiat de o lansare la Biblioteca Judeteana, a fost prezentata publicului de catre directorul bibliotecii si s-a bucurat de succes.
In rechizitoriul intocmit de Parchetul de pe linga Curtea de Apel, volumul Garda de Fier constituie unul dintre cele opt puncte de acuzare: „Pentru a putea sa-si scrie lucrarile, invinuitul a beneficiat de lucrari cu caracter nationalist-extremist, primite de la ideologi ai miscarii legionare din strainatate, in special articole aparute in publicatii cu aceasta factura“. Iata si comentariul cu care Grigore Oprita si-a aparat scrierea lucrarii in proces: „Consider ca imaginea asupra unui fenomen istoric nu se poate reconstitui nici pe baza unei viziuni impuse cu forta, nici a filmelor artistice si nici a formularilor cu caracter de sentinta, ci numai prin cercetare, sistematizarea diverselor unghiuri de abordare si din perspectiva analitica“.

Dupa aparitia cartii Garda de Fier, numele lui Grigore Oprita a figurat in raportul dat publicitatii de SRI, in anul 1995, ca incitator la actiuni extremiste. Faptul i-a dat autorului ideea unei alte carti, pe care a publicat-o in 1998 sub titlul Cum am devenit „extremist de dreapta“. Ea a fost editata si difuzata fara sa fie supusa vreunui control de legalitate. Rechizitoriul o comenteaza in felul urmator: „Cartile speculeaza cu abilitate diferite articole aparute in publicatii recunoscute in strainatate, dar pe care le adapteaza scopurilor sale, capitolele fiind scrise in marea lor majoritate sub o masca de ilaritate“.
Aparindu-se in fata opiniei publice, Grigore Oprita conchide ca in Romania se fac pasi hotariti pentru reinstaurarea detentiei politice. El da ca argument declaratia primului-ministru, facuta la Universitatea John Hopkins din SUA, la 30 octombrie 2001: „Sintem hotariti sa trecem peste trecut si sa extirpam antisemitismul sau nationalismul extremist din sinul societatii noastre. [...] Va fi adoptata o lege care sa interzica toate simbolurile sau manifestarile asociate cu persoane care au comis crime de razboi. [...] Ma voi ocupa personal sa indepartez orice statuie a maresalului Antonescu“.

Angajamentul asumat de premier s-a concretizat in emiterea Ordonantei de Urgenta Nr. 31. Grigore Oprita considera ca norma juridica „reintroduce delictul de opinie prin incriminarea unor ideologii, punind in sarcina unor functionari publici misiunea de a decide care idei sint bune si care nu, ori care parte a trecutului poate fi cercetata si care nu, dind astfel anchetatorilor puterea de a se juca cu soarta oamenilor in functie de ultimele impresii lasate de filmele artistice sau de fictiuni de inspiratie istorica“. Iata inca un argument al sau, ultimul pe care-l prezint: „Pentru ca un angajament luat trebuie respectat, mai ales unul aducator de beneficii, regimul are nevoie de victime pentru a le prezenta celor care le asteapta. Evident ca victimele vor fi alese dintre persoane izolate, care nu au in spate organizatii sau trusturi de presa si, deci, nu se pot apara eficient. Un exemplu elocvent de aplicare selectiva a legii, in functie de nevoile tactice ale momentului, este aparitia exotica (si «simpatica») la TV si in presa a lui Dinel Staicu, pe al carui birou troneaza bustul lui Stalin, autorul celui mai mare genocid din istorie in numele egalitatii. In urma cu aproximativ trei saptamini, casa unui preot din judetul Brasov a fost perchezitionata la ora 9 dimineata in cautarea unui bust al lui Hitler! A fost gasit si ridicat un bust al lui Iuliu Maniu, iar preotul a fost anuntat ca va fi trimis in judecata! La Sibiu se desfasoara actualmente un proces in care inculpatii, un student si un inginer, sint acuzati de propaganda nationalist-extremista si sovina prin lipirea unor afise «instigatoare la ura». Printre acestea se numara afise cu urmatoarele mesaje: «Romania are nevoie de copii, nu de homosexuali» sau «Produsele romanesti sint locurile noastre de munca. Boicotati produsele straine!»“.


Oprita si colegii, printre instigatorii la ura si sovinism din Romania postcomunista

Sibienii despre care aminteste Grigore Oprita sint doi tineri care au fost trimisi in judecata la Tribunalul din Sibiu sub aceeasi acuzatie de „propaganda nationalist-sovina“, dupa ce au produs si distribuit in citeva orase mari din tara materiale care criticau „tiganizarea Romaniei“. Flaviu Borlea (37 de ani) si Adrian Molnar (23 de ani) au actionat, conform rechizitoriului intocmit de procurorii sibieni, in Sibiu, Deva si Alba Iulia, unde au facut publicitate organizatiei extremiste Noua Dreapta. Adrian Molnar a declarat: „Nu avem nimic cu tiganii, dar criticam faptul ca ne fac de rusine atit acasa, cit si in strainatate. Nu cred ca pentru asta pot fi acuzat, cind exista o groaza de ziare care-i critica pe tigani si nu au fost trimise in judecata“.
Cei doi risca pedepse cu inchisoarea de la 6 luni pina la 5 ani.

Am discutat in amanunt aceste exemple, deoarece ele ofera un bun material de analiza. Este totusi o sansa sa ai acces la logica cuiva atras de mitologia legionara. Relevant este sa vezi si combinatia contradictorie cu care promotorii sovinismului isi sustin pozitia. A spune „nu am nimic cu tiganii, dar ne fac de rusine“ este aproape un oximoron. Citatele mai adauga insa ceva important pentru intreaga argumentatie ulterioara: (1) ele se refera la alte atitudini de aceeasi natura, care i-au influentat pe autori si care apar in deplina legalitate; (2) ele vorbesc despre selectivitatea periculoasa a unei justitii subordonate politic, care ofera puterii victime alese, desigur, dintre persoane izolate, care nu au in spate organizatii sa le apere.
Argumentatia a ce? Condamnarea lui Grigore Oprita mi se pare socanta – ca si trimiterea in judecata a celor doi sibieni – in conditiile in care are loc la citeva saptamini dupa ce Guvernul Romaniei a negat existenta Holocaustului in Romania. Atitudinea Guvernului este calificabila drept infractiune in virtutea aceleiasi Ordonante Nr. 31. La doar citeva zile, conducerea statului a revenit asupra afirmatiei, sustinind, la protestele internationale, ca Holocaustul a existat. Dar saltul inapoi nu face decit sa accentueze caracterul negationist al primei atitudini. Cineva era insa vinovat pentru manifestarea negationista aparuta sub egida Guvernului. Nu stiu nici un membru al Guvernului sau vreun functionar care sa fi fost trimis la inchisoare – „de la 6 luni la 5 ani“, cit cere Ordonanta. Nimeni nu a fost deposedat de drepturile sale civile. Nimeni din Guvern nu va fi impiedicat sa aleaga sau sa fie ales.

Sa zicem ca in cazul Guvernului totul a fost o greseala; o ameteala a secretariatului. Dar condamnarea lui Oprita a avut loc cu citeva zile inainte ca presedintele Romaniei, Ion Iliescu, sa-l fi decorat pe unul dintre negationistii si nationalistii romani cei mai prolifici: pe Adrian Paunescu. In volumul sau aparut anul trecut la Polirom, Michael Shafir il trece pe Paunescu in seria celor care dau vina pe evrei pentru cele intimplate in Transnistria. Numele lui Adrian Paunescu este o constanta a studiilor dedicate extremismului romanesc. Daca urmarim productele bardului din ultimii 13 ani, dar si pe cele de dupa adoptarea Ordonantei Nr. 31, vom gasi destule perle de trecut la categoria propagandei nationalist-sovine. Iata, deci, in timp ce unor tineri marginali li se dau ani de inchisoare, autorul aceluiasi tip de manifestari este decorat!
Iata de ce nu m-a surprins mesajul grabit trimis pe Internet de prietenul meu Péter Bányai, dupa anuntarea verdictului: „Povestea este revoltatoare si credibila. Revoltatoare este atitudinea statului roman, care, tocmai pentru a camufla propria sa simpatie pentru legionari, Antonescu etc., incearca sa aresteze niste rataciti, zapaciti.

Nu mi se pare condamnabil Oprita, ci, printre altii, acel Minister al Educatiei care, prin toate manualele de istorie, i-a impins spe cei asemenea lui – n. red.t in directia aceasta; consilierii prezidentiali (de exemplu, Ioan Scurtu) care de decenii falsifica istoria in sensul acesta; principalul consilier, Talpes, care a «preluat» agentii americani (Watts, Treptow) ai sefului lui (Ilie Ceausescu) si mai departe i-a platit din buget sa raspindeasca propaganda «duios» pro-Antonescu, prolegionara; acea procuratura care, de 12 ani, nu a miscat impotriva lui C.V. Tudor un deget, dar a pornit brusc o actiune impotriva UDMR cind membrii Uniunii au cintat imnul maghiar, iar acum se ocupa de Oprita“.
Péter Bányai este ultimul pe care-l poate suspecta cineva de simpatii legionare. Mi-l amintesc din epoca Pietei Universitatii, intr-o vreme cind multi dintre noi aveam un val peste ochi. Dupa ce perora impotriva Frontului Salvarii Nationale si a liderilor sai de la balconul Universitatii, Péter Bányai dadea si replica sloganurilor paseist-nationaliste aruncate din multime: „Pai vedeti, sinteti niste nationalisti“… comenta el cu glas mai moale, in fata multimii inocente. Bányai se arata sensibil la jignirile ori crimele de orice fel. Or, astfel de oameni percep foarte bine actele de justitie si dreptate si nu le confunda cu simulacrele lor.


Cum se aplica legea in Romania

Este evident ca ideea de justitie si de legalitate nu este compatibila cu dublul standard. Nu poti fi condamnat pentru ca faci publicitate unui lucru care exista in mod legal. Or, Oprita a sustinut ca afisele pentru Forumul Crestin „Noua Dreapta“ – unul dintre principalele capete de acuzare – nu anuntau altceva decit aparitia numarului 4 din revista Noua Dreapta. Iar aceasta se publica fara probleme. Oprita declara: „Eu nu ma consider fascist, extremist sau legionar. Toate insemnarile mele, ridicate de politisti, reprezinta doar o recuperare a unor adevaruri istorice, o munca de cercetare istorica. Volumele mele au fost publicate legal si vindute in librarii. N-au fost niciodata interzise de lege“.
Opinia lui Oprita, daca este sau nu fascist, extremist ori legionar, nu descrie si adevarul; la fel, calitatea operatiei de recuperare istorica. Dar faptul ca volumele sale sint vindute in librarii nu mai poate fi tratat cu indiferenta. Nu poti fi condamnat pentru ceva care se difuzeaza legal.
Dar, mai ales, pentru tema justitiei este esentiala atmosfera in care se produce o astfel de condamnare. Cum este posibil ca Oprita sau alti „rataciti si zapaciti“ sa fie aruncati la inchisoare, iar promotorii sistematici ai ultranationalismului romanesc, „vulturii“ propagandei nationalist-extremiste, sa ocupe scaunele Parlamentului?

Sa zicem ca, o data cu adoptarea Ordonantei Nr. 31, statul a hotarit sa-si schimbe atitudinea, conform logicii: ce s-a acceptat pina in anul 2002 nu se va mai accepta dupa aceasta data. Legea nu este retroactiva. In acest sens, referirea la faptele trecutului are doar relevanta circumstantiala. Or, nimic nu s-a schimbat. Corneliu Vadim Tudor a perorat mai departe in stilu-i binecunoscut. Atacul sau imund la adresa ambasadorului american Michael Guest este o mostra deliranta de xenofobie nationalista. Tot in aceste ultime saptamini, Biserica Ortodoxa Romana a pornit o campanie impotriva Martorilor lui Iehova. Episcopul vicar patriarhal Ciprian Cimpineanu (care conduce sectorul „Biserica-Societate“ din cadrul Patriarhiei) si Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului Bartolomeu Anania au condamnat decizia Ministerului Culturii si Cultelor de a recunoaste „cultul Martorii lui Iehova“, calificind-o drept o „fapta nesabuita“ a autoritatilor. Iar pe „Martori“ i-au prezentat drept o secta periculoasa, potrivnica statului, si au cerut credinciosilor ortodocsi sa nu-i primeasca in casele lor pe „sectanti“ si sa nu participe la adunarile acestora.
Oare acesta nu este un discurs al urii? Nu este aceasta o invitatie la actiune punitiva? Nu este propaganda, si indemn, si amenintare?
Dar ce a facut statul roman impotriva ofiterilor SRI care, ani la rind, au promovat nationalismul sovin si xenofob cel mai costisitor? Daca conducerea politica din Romania ar fi dorit sa dea o lovitura manifestarilor fascistoide din societatea romaneasca, ar fi trebuit sa elimine resursele prime ale acestora, patrunse in formatiunile politice si in institutiile-cheie ale puterii.


Logica aplicarii legislatiei antifasciste in context romanesc

Daca, spunind „institutie-cheie a puterii“, ma gindesc in primul rind la SRI, o fac pentru ca din nou Serviciul domina logica mutatiilor politice de profunzime. Creat din fosta Securitate, SRI a sustinut, incepind cu 1990, simultan, regimul Iliescu si clasa politica ce s-a hranit din seva ultranationalismului. Acelasi trup l-a dat atit pe primul presedinte al tarii, cit si pe creatorul Partidului Romania Mare. Balaurul avea doua capete si o inima puternica: national-comunismul de pina in 1989. Legaturile din profunzime erau generate, asemenea spectacolului de la suprafata, de nevoia de a-i apara pe responsabilii regimului defunct, aflati sub presiunea unei societati traind inca trauma ideologiei infrinte la revolutie. Atunci cind a fost discutata Constitutia Romaniei, dezbaterile au pus accentul pe nevoia eliminarii acelor organizatii care ar mai fi indraznit sa propuna o resurectie comunista. Aceasta a facut ca in legea fundamentala, adoptata in decembrie 1991, miscarile cu scop totalitar sa fie interzise. Termenul „totalitar“ acoperea, firesc, si celalalt tip de totalitarism, de dreapta. Este insa semnificativ ca, in perioada functionarii Adunarii Constituante, marea preocupare era comunismul, nu fascismul. Lucrul acesta este perfect de inteles, in logica intemeierii dreptului intr-o societate aflata in convalescenta, urmind unui dezastru ideologic. Asa cum statele occidentale au fost sensibile si au initiat masuri contra fascismului, ale carui nenorociri le simtisera pe propria lor piele, la fel statele foste comuniste aveau motive sa-si creeze anticorpii specifici impotriva comunismului.

De-a lungul anilor, legea fundamentala a fost incalcata in diferite moduri, inclusiv in ce priveste aplicarea restringerilor la dreptul la exprimare si la asociere. Sa zicem ca in acest mod s-a dat intiietate principiilor care garantau drepturi absolut fundamentale intr-o democratie, precum libertatea de exprimare si asociere. In anul 2002, Ordonanta Nr. 31 a creat un dezechilibru nefiresc in raport cu principiile Constitutiei romanesti. Ea completa – si exceda – restringerile constitutionale, condamnind, de data aceasta, numai extremismul de dreapta, nu si pe cel de stinga. Iar umbra sanctiunilor ei a depasit tot ceea ce era decent sa imaginezi.

Desi exersati in propaganda ultranationalismului, membrii Securitatii nu pot uita ca, formal, ei au fost bratul inarmat al unui regim de stinga (las la o parte dezbaterile definitionale pe acest subiect), nu a unuia de dreapta. Ei utilizasera cu sirg acuzatiile si condamnarile contra fascismului si legionarismului, instinct puternic manifestat in discursurile lui Ion Iliescu din 1990. Nevoia de siguranta ii obliga pe fostii ofiteri sa continue vinatoarea intre simbolurile de dreapta, nu de stinga. Priviti doar cum trateaza justitia controlata de ei acuzatiile privind colaborarea unora cu Securitatea, si cum trateaza aceeasi justitie acuzele privind colaborarea altor persoane cu CIA ori cu serviciile de spionaj ungare!
In ultimii ani ne aflam in fata unei extinderi substantiale – desi perceputa doar de catre specialisti – a controlului opiniilor si posibilitatilor de asociere. Partidele au nevoie de 25.000 de membri ca sa fiinteze, asociatiilor li se interzic denumiri, Ristea Priboi il da in judecata pe Sommerauer, acum procurorii ceausisti ii ataca pe Grigore Oprita, pe Flaviu Borlea si pe Adrian Molnar. In timp ce Corneliu Vadim Tudor isi pregateste o strategie de iesire, sefii SRI se aduna cu Iulian Vlad, iar Ion Iliescu il decoreaza pe Adrian Paunescu.

Ce se intimpla nu mi se pare absolut deloc banal. Nu ne aflam doar in fata unei grave nedreptati, ca altele asemanatoare. Ci intr-o resurectie a „punerii pumnului in gura“. Largirea bazei sanctionatorii, impreuna cu folosirea ei arbitrara, crearea de vinovati, vinatoarea de tapi ispasitori ameninta baza democratica a statului. Doar o sustinere mai dirza a ideii de libertate poate contracara o astfel de tendinta. Dar cine sa sustina aceasta idee? Paternalismul comunist a fost schimbat cu paternalismul ortodox. Intelectualii, care declama brusc pe tema libertatii ca sa-si sustina dreptul de a dispretui categoriile puse oricum la colt de societate, tac infricosati – ca pe vremuri – cind o reala amenintare a libertatii le pune in pericol confortul. Occidentul? Pare si el prea departe ca sa inteleaga o societate ale carei complicatii ii scot din minti pina si pe cei mai lucizi membri ai ei.


Victoria luptei antifasciste: o alianta PSD cu PRM

M-am referit la atacul liderului PRM la adresa lui Michael Guest. Raminind la acest tip de manifestari, am putea pierde evolutia – atit de relevanta! – a discursului sau si a revistei Romania Mare. Propun spre analiza un text (asupra caruia mi-a atras atentia William Totok) citit de Vadim Tudor la Radio Romania (in 4 iulie 2003) si reluat in editorialul Romaniei Mari (Nr. 678, Anul XIV, din 11.07.2003) sub titlul Nu mai insultati Poporul Roman!.
Pe scurt, in textul/editorialul sau, C.V. Tudor realizeaza o simbioza cu totul aparte intre un populism desantat si un discurs menit sa-l relegitimizeze politic. Citez o mostra: „Ma uit la femeile care urca Dealul Golgotei, la Mitropolia din Bucuresti, ori stau la rind, tacute si cuminti, pe la alte lacasuri de cult, de pe toata harta tarii, pentru a saruta cu buze evlavioase o aschie din lemnul Sfintei Cruci, sau moastele unui martir al Crestinismului. Ma uit la batrinii acestei tari, care si-au facut, din plin, datoria fata de Patrie si fata de umanitate, perpetuind specia umana, lucrind din zori si pina noaptea, pastrind nestinsa flacara sperantei si a credintei. Ma uit la romanul generic, cel din operele lui Eminescu, Caragiale, Brancusi, Nicolae Grigorescu – ar putea o asemenea faptura a Domnului sa extermine, cu singe rece, sute de mii de oameni, numai pentru ca sint de alta nationalitate si religie? Nu, categoric nu! Asa ceva nu s-a intimplat si nu se va intimpla niciodata! Fara a fi usa de biserica, romanul generic e curat la suflet si nu da cu barda-n Dumnezeu“.

Portretul pe care-l realizeaza liderul PRM are rostul sa nege responsabilitatea regimului Antonescu pentru moartea evreilor in Transnistria (in principal), probata cu documente istorice indiscutabile. In acest sens, C.V. Tudor continua asocierea specifica a negationismului si a populismului. Dar iata continuarea: „Am intrat intr-un nou mileniu si intr-un nou ciclu istoric. Partidul Romania Mare invita la cooperare, la intelegere, la fraternitate. In rindurile sale sint foarte multi reprezentanti ai minoritatilor etnice: maghiari, tigani, turci, tatari, ucraineni, lipoveni, americani, germani, precum si arabi si evrei [...]. Ce ne mina pe noi in lupta, ca sa-l parafrazam pe Poetul National? Este vorba de scopul si datoria vietii noastre: o lume mai buna si mai dreapta, micsorarea suferintei oamenilor si animalelor, slavirea numelui lui Dumnezeu. Asigur toate minoritatile etnice de dragostea mea. In privinta evreilor, am avut bucuria sa cunosc si sa fiu ajutat, in viata, de citiva dintre cei mai valorosi copii ai lui Israel, traitori pe aceste paminturi, astazi trecuti in lumea umbrelor cu totii: Aurel Baranga, Tia Peltz, Dumitru Solomon, Eugen Preda. [...] Eu, unul, am indragit in viata strainii si uite ca nu mi-au mincat inima ciinii“.

Liderul PRM produce deja un discurs ale carui extrase pot constitui un excelent alibi politic. Pentru cine doreste sa le accepte, Vadim Tudor va distribui declamatiile de iubire fata de straini, minoritati, invitatia la „intelegere si fraternitate“. In lumea de astazi, paranoia sovina si xenofoba nu poate fi cistigatoare politic. Armele trebuie schimbate! PRM se pregateste pentru o lunga existenta, poate una victorioasa alaturi de PSD, dupa alegeri. Alianta recenta a acestuia cu PSM arata ca, dupa 2004, orice alianta este posibila.
Cit de hotarita este o asemenea miscare se poate vedea dupa cum PRM isi curata imaginea apelind la romi. Sefii formatiunii (persoane din conducerea organizatiilor PRM si consilieri judeteni) incep sa constituie filiale in localitatile populate intens de membri ai etniei, lucru care a dus – conform agentiei de presa Inforrom – la intrarea citorva sute de romi in partid numai in luna iulie. „Adevarul pe care l-am spus oamenilor e ca PRM e un partid cinstit in comparatie cu PSD“, era argumentul lui Vasile Rusnaru, seful unei organizatii PRM care reusise sa aduca in partid peste o suta de membri.
In curind, justitia controlata de PRM si PSM se va specializa in trimiterea in inchisoare a unor zapaciti de tip Grigore Oprita. Liderii Serviciului Roman de Informatii1 care se aduna astazi cu fosti generali de Securitate, piese de rezistenta ale national-comunismului, sub egida Fundatiei „Solidaritatea «Patrie si Onoare»“ vor controla, probabil mai abitir decit pina acum, impreuna cu papusile lor politice, si afacerile, si mintile. Iar pentru asta au nevoie de legitimitate si au nevoie de victime. Steagul lor va fi, de miine, lupta impotriva fascismului si-l vor purta impreuna cu Vadim Tudor.
Protestez impotriva condamnarii lui Grigore Oprita. Atita timp cit Corneliu Vadim Tudor va fi liber, a trimite pe cineva in inchisoare pentru propaganda nationalist-sovina constituie o nedreptate.
–––––––––

1. Evenimentul zilei ii indica pe Radu Timofte, generalii Vasile Iancu, prim-adjunct al directorului SRI, Ionel Marin, Dumitru Ion Zamfir si Ion „Gioni“ Popescu.