OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Oare cum sa tratam interventia brutala a fortelor zise „de ordine“ – peste 300 de jandarmi, procurori si probabil ofiteri din SRI – care au intrat cu bocancii in 16 imobile in care se aflau membrii Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut? Poate fi motivata prin mandate de perchezitie amploarea si brutalitatea operatiei? Au incalcat autoritatile reguli procedurale elementare, cum reclama membrii MISA? Sint justificate acuzatiile aduse in presa, peste tot, dar mai ales in cea vizuala, la adresa yoghinilor?
Putini dintre noi ajung sa se uite peste plingerile victimelor. Sau intr-un Cod de procedura penala. Totusi, intelectualul este prin definitie un om cu discernamint. El va fi perceput imediat logica absolut scandaloasa a enunturilor vehiculate in presa, negind implicit si impotriva intentiei existenta probelor.

As cita din prezentarile facute in ziare (mai domoale decit cele de la televiziune): „In timpul descinderilor au fost gasite diferite substante, despre care nu se poate spune, deocamdata, daca sint stupefiante“ (Cotidianul, 22 martie); „actiunea a fost declansata si ca urmare a sesizarilor formulate de mai multi cetateni cu privire la activitati de prostitutie si trafic de droguri in mai multe cartiere marginase ale Bucurestiului“ (Ziua, 20 martie); „autoritatile statului au actionat in imobile unde se desfasurau activitati de video-chat-uri pornografice si erotice neautorizate“ (Ibidem.); „Material porno in casa unui cadru didactic universitar“ (Evenimentul zilei, 22 martie); „in acest camion au fost descoperite materiale compromitatoare, printre care reviste pornografice si carti ale cultului MISA“ (Adevarul, 22 martie).

Ma opresc aici, desi lista de enunturi cretinoide ar umple pagini intregi. De cind are politia dreptul sa intre in casa ta pentru ca exista delicte in cartier? De cind detinerea materialelor porno este o acuza si de cind se cere aprobarea pentru chat-uri erotice? Culmea, campania pudibonda este dusa de mijloace de presa strivite de vulgaritate.
In ultimul timp, atitudinea presei s-a schimbat oarecum. Dimensiunea politica a „facaturii“ a devenit atit de evidenta si aiuritoare (vezi: Gabriel Bivolaru si Gregorian Bivolaru au acelasi tata), incit ziaristii au inceput sa ia distanta fata de manipulare. Dar si motivul acesta mi se pare blamabil. Oricit de important ar fi faptul ca o anume formatiune politica foloseste mijloace subterane pentru a-si rezolva problemele, cred ca tema „Un partid: care partid?“ ramine acum o chestiune secunda. Ma intereseaza astazi mai putin ca PSD este formatiunea care si-a permis sa puna in miscare astfel de scenarii. Si cine din PSD joaca de fapt pe o astfel de carte. Ci ca institutiile statului, avind aceeasi substanta, fie ca partidul lui Nastase este la putere, fie ca nu, accepta comenzi care infrunta suprematia legii.

Situatia ca presa „libera“ a devenit, pentru moment, ciinele de vinatoare al unei bande de antreprenori ai violentei depaseste chiar toate celelalte temeri. Cine se va mai opune cu suficienta forta aventurierilor care si-ar propune vreo forma respingatoare de autoritarism? Miine-poimiine, purtatorii de cagule vor intra la Agentia de monitorizare a Academiei Catavencu si vor incarca in camioane saci cu diferite „probe“: finantari de la agentii straine, rapoarte despre Romania care ajung (si) in birourile CIA, laptop-uri continind fisiere confidentiale („Realizati pina unde s-a ajuns, stimati telespectatori!?“), note privind colaborarea cu ziaristi unguri si discutii subterane pentru schimbarea guvernului… Si tot asa. Iar cite materiale porno si texte deocheate vor fi gasite la Academia Catavencu ar fi suficiente pentru a alimenta stirile TV pentru o luna de zile. Imi inchipui chiar ca figura rebela si, in acelasi timp, atent-secreta a lui Mircea Toma se preteaza la incitarea opiniei publice, pe cit o face chipul straniu al lui Gregorian Bivolaru.

Actiunile anti-MISA din aceste saptamini au caracterul campaniilor de la sfirsitul anilor ’40. Oameni nevinovati au fost diabolizati in fata opiniei publice, actiunile de forta au fost sustinute cel putin la inceput de catre presa, incitarea si represiunea s-au succedat cu precizia unei orchestrari matematice. Dupa doua saptamini de la declansarea campaniadei se pune intrebarea: ce facem cu cele intimplate? Eliberarea retinutilor, returnarea bunurilor confiscate, clasarea dosarelor deschise nu sint suficiente. Multimea de plingeri depuse impotriva abuzurilor in aceste zile arata cu degetul foarte sus. Daca vinovatii nu vor fi sanctionati, nimeni nu se va mai simti in siguranta in Romania.

Dar asta este problema politica. In Observatorul cultural, chestiunea merita tratata si ca tema pusa specific intelectualitatii. Cele intimplate nu par sa fi trezit pina acum masa critica a ideologilor cetatii. Rodica Culcer a publicat in 22 un articol care se termina cu acest pasaj memorabil: „Traim, de fapt, un imens show Big Brother – dar nu acela de la Prima TV, ci acela imaginat de George Orwell in 1984“. Dar in rest? Sa urmarim atitudinile presei culturale. Caci in astfel de momente se vede pentru cine cuvintele „libertate“, „demnitate“, „atitudine critica“ au si alt continut decit acela de autolegitimare simbolica.