OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a fost înfiinţat în 2005, la iniţiativa premierului PNL Călin Popescu-Tăriceanu, şi încredinţat lui Marius Oprea. Existenţa sa contravenea, însă, intereselor lui Traian Băsescu şi PD-L-ului. Expulzaţi de PSD din zona stîngii şi în căutare frenetică a unei legitimităţi pe cea de dreapta, aceştia încercau să confişte tema luptei anticomuniste de la creştin-democraţi, aproape dispăruţi de pe scena politică. Institutul de extracţie liberală devenise, în aceste condiţii, un obstacol în calea lui Băsescu şi a acoliţilor. Comisia prezidenţială pentru analiza regimului comunist, condusă de Vladimir Tismăneanu şi al cărei Raport a constituit suportul ştiinţific pretins de şeful Statului pentru a condamna regimul totalitar de stînga, a fost gîndită, de fapt, ca o contrapondere la IICC, indezirabil Cotroceniului şi boicotat, pe măsură ce falia dintre Băsescu şi liberali se adîncea. În vreme ce denunţarea naturii criminale a comunismului a rămas doar un gest simbolic, IICC a preferat survolului exclusiv teoretic asupra totalitarismului roşu – altminteri necesar – investigarea atrocităţilor comise de Securitate.

 

Marius Oprea şi colaboratorii săi au oferit Procuraturii nume de torţionari, autori ai unor crime oribile pe care numai inconştienţa unei societăţi bolnave le poate considera prescrise. Prin tot ce a întreprins în aceşti ani, Marius Oprea, el însuşi anchetat în tinereţe, a scos la lumină chipul hîd şi concret al represiunii îndreptate împotriva celor care se opuneau dictaturii. Noul şef de la IICCMER, Vladimir Tismăneanu, intenţionează, totuşi, să schimbe filozofia metodologică a cercetării trecutului comunist, în sensul în care aceasta să nu se mai rezume la crime. Cu alte cuvinte, Tismăneanu sugerează că Marius Oprea şi ale lui cadavre scoase la suprafaţă din gropi comune – uneori cu mîinile goale, din cauza lipsei banilor pentru mănuşi – ar funcţiona într-o paradigmă depăşită. Pe de altă parte, guvernul democrat-liberal invocă nevoia raţionalizării cheltuielilor publice în argumentarea deciziei de restructurare a celor două institute.  

Puterea actuală de „dreapta“ a ignorat protestele şi declaraţiile de susţinere pentru Oprea, venite anterior demiterii sale de la numeroase personalităţi, printre care Doina Cornea, Herta Müller, Stéphane Courtois şi Catherine Durandin. Mai mult, a justificat, ipocrit, prin constrîngeri bugetare un gest de epurare politică, urmat de clasica recompensă acordată tovarăşilor de drum. O astfel de putere este ori tîmpă, ori autosuficientă, ori şi una, şi alta. Tîmpă pentru că se discreditează, o dată în plus, uzînd de tradiţionalele şi pernicioasele instrumente politicianiste într-o zonă delicată – anticomunismul – pe care îşi construise un nemeritat prestigiu, şi autosuficientă deoarece nu dă nici un semn că ar părea preocupată de reacţiile pe care le poate genera o mutare administrativă neinspirată, dacă nu abuzivă. Naiv este guvernul care îşi imaginează că o demitere cu potenţial exploziv, anunţată sîmbătă, se va pierde prin derizoriul ştirilor de weekend. Şi mai naivi par, însă, acum, radicalii „anticomunişti“ din ţară sau diaspora, cu ale căror voturi disperate regimul Băsescu a fost reomologat pe 6 decembrie. Îndepărtarea celui mai de seamă vînător român de securişti de la conducerea institutului căruia i-a fost mentor şi emascularea instituţiei prin amputarea funcţiei de demascare fac praf propaganda care l-a înfăţişat pe Traian Băsescu drept apostol al luptei cu reziduurile comuniste.