OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Incercarea de a re-gindi fenomenul artei publice este o sarcina importanta si provocatoare in ceea ce priveste mai multe paliere diferite. Faptul ca regiunea balcanica s-a demarcat drept unul dintre principalele teritorii in care exista interes pentru evenimentele de arta publica are de-a face cu faptul ca aceasta regiune a trecut recent prin mari schimbari socio-politice care au afectat sfera publica in general. Aceasta atrage atentia asupra uneia dintre principalele ratiuni ale necesitatii presante de a initia si de a sprijini proiecte de arta publica. Mai ales transformarile geopolitice si economice din tarile postcomuniste, care au produs noi socio-configuratii (socio-scapes), etno-configuratii (ethno-scapes) si chiar noi configuratii corporale (body-scapes) ne fac sa ne gindim ca este nevoie sa se actualizeze si sa se reflecteze mai in profunzime tocmai asupra notiunilor propriu-zise de spatiu public si de sfera publica. Arta publica pare a fi mediul cel mai adecvat deschiderii unui nou capitol al re-gindirii distinctiilor, admise ca valide pe termen lung, dintre public si privat, dintre social si individual, dintre arta si viata cotidiana.

Totusi, doresc sa exprim aici citeva ezitari referitoare la contextul artei publice pentru a scoate in evidenta problemele care pot aparea odata cu orice fel de supraidentificare dintre o lucrare de arta si contextul sau situational (site-specific) si cultural. Aceasta supraidentificare apare adesea atunci cind arta publica este creata, intr-un mod lipsit de spirit critic, pentru o locatie sau pentru un oras anume. Conceptul care altadata insemna un fel de dezbatere pozitiva asupra semnificatiilor complexe ale spatiului in cadrul lucrarilor situationale (site-specific) si care a permis artistilor ca, in loc sa se limiteze doar la a mentine valorile formale, sa dezvaluie toate celelalte moduri disponibile de a aborda definitia mai profunda a spatiului, poate acum sa creeze noi restrictii artei si artistilor.
Cu toate ca lucrarile de arta publica care trateaza conceptul de spatialitate ce trimite la chestiunile sociale, culturale si politice complexe care deriva dintr-un context anume par a fi mult mai complexe decit cele care abordeaza categoria literala si formala de spatiu, este important sa pastram citeva rezerve fata de tendinta de a crea lucrari de arta al caror concept, a caror realizare si prezentare sint pe de-a-ntregul identificate cu propriul lor context.

In asemenea practici artistice se poate vedea un soi de imposibilitate de a evita esentializarea contextului si o inevitabila particularizare a lucrarii de arta care nu poate deloc sa lase friu liber posibilului impact universal al aspectelor sale fie specifice, fie singulare. Nu este nevoie sa mai mentionam ca specificitatea locala si culturala a contextului este intotdeauna deja pre-determinata de reteaua mai larga si mai generala de relatii determinate de politica globala si de ordinea economica. A atrage atentia asupra predicatului cultural al unui anumit context poate fi un mod foarte fragmentar, nu intru totul satisfacator, de a intelege circumstantele complexe care au condus catre o situatie particulara luata drept punct de pornire. Aceasta comporta o anumita activitate de agresiune indreptata spre deschiderea si caracterul neocupat al oricarui spatiu public, care este atit de important pentru viata sociala si existenta in comunitate. Principala mea intrebare din titlul acestui text exprima nevoia de a chestiona privilegiul acordat artei publice in raport cu alte forme de activitati sociale.

Ceea ce incerc sa subliniez aici este ca arta pare a fi tratata drept activitate incontestabila pentru a carei capacitate de (a produce) schimbare sociala i se acorda o mult prea mare importanta. Nu este necesar sa accentuez despre credinta in existenta spatiului public si a sferei publice, in calitate de concepte unitare si universale accesibile tuturor, ca incepe sa dispara treptat si pare din ce in ce mai problematica. Se pare ca asemenea categorii au ajuns sa fie depasite, problematice sau asumptii goale, probabil inca agreate doar de teoreticienii liberali. Diferite modele teoretice si evenimente politice cotidiene au pus in evidenta faptul ca ceea ce era altadata imaginat in mod idealist drept un public omogen este astazi limpede perceput ca fiind departe de impartasirea intereselor comune si a drepturilor egale de acces, astfel incit abordarea intrebarii privitoare la natura utopica a spatiului public devine cu adevarat urgenta.

Domeniul spatiului public si cel al sferei publice au devenit intretesute, iar conceptul segmentarii si impartirii lor a suferit o foarte intensa re-modelare in ultimii ani. Tensiunea dinauntrul conceptului insusi de spatiu public, deja prezent in ideea lui Hannah Arendt referitoare la natura agonistica a spatiului public, a devenit inca si mai evidenta prin critica acestui concept si a modelului habermasian al „sferei publice discursive“, in cadrul teoriilor feministe contemporane. Aceasta critica insista asupra „operatiilor de excludere“ si in special asupra excluderilor pe criterii de gen ancorate in formatiuni de clasa. In mod paradoxal, se pare ca excluderile se gasesc in chiar inima conceptului insusi de democratizare a sferei publice.
Cum poate cineva atunci justifica utilizarea termenului de „public“ pentru ceva ce nu este „public“ sau cel putin nu in egala masura public pentru toata lumea? Putem fi pe deplin de acord cu afirmatia potrivit careia implicatiile politice ale oricarui spatiu public sint de cele mai multe ori ascunse: „Trebuie sa fim in mod staruitor constienti de modul in care spatiul poate fi facut sa ne ascunda consecinte, in care relatiile de putere si disciplina sint inserate in spatialitatea aparent inocenta a vietii sociale, in care geografiile umane sint ocupate de politica si ideologie“1. Prin urmare, poate ca potentialitatile artei publice si situationalitatea (site-specificity) constau exact in posibilitatea de a dezvalui implicatiile ascunse ale sferei publice.

Termenul profesional de arta situationala (site-specific), introdus si pus in functiune in anii ’80 drept un termen strins inrudit cu instalatia si cu arta publica, a suferit, de asemenea, schimbari graduale, aproape simultane cu re-formularea critica a utilizarii spatiului public si a sferei publice pentru arta2. Definitia sa s-a dezvoltat datorita deplasarii atentiei artistilor contemporani dinspre intelegerea spatiului ca forma fizica pura caracterizata doar prin proportie, trasaturi topografice sau poetice inspre un spatiu conceput drept o categorie construita social, cultural si politic, sub influenta unor determinari si implicatii istorice particulare3.
Consider relatia dintre cultura si politica sau relatia dintre specificitatea culturala si singularitatea culturala drept parametri ai schimbarii in raportarea artistilor la conceptul de situationalitate (site-specificity).

Asemenea schimbari sint intretesute cu si reciproc dependente de conceptul de spatiu public. Arta publica este in mod direct intiparita in spatiul public si dezvaluie diferite probleme ce tin de complexitatea sa dar, in acelasi timp, independent de continuturile sale, il influenteaza inevitabil prin prezenta sa. Aceasta incilcire nu poate fi descurcata cu usurinta, dar macar citeva dintre aceste legaturi si influente ar trebui localizate si clarificate. Preocuparile mele se refera la probleme actuale cauzate de regiunile politice care determina, in general, mai degraba rezistenta diferitelor culturi unele fata de celelalte decit flexibilitate.
De fapt, rolul artei publice trece dincolo de simpla asistenta in politica reprezentationala sau dincolo de mijloacele de a intensifica si incorpora situationalitatea (site-specificity). Rolul ei este de a-si crea propriul context si astfel nu trebuie sa se limiteze la a fi un comentariu public asupra vietii cotidiene si un mediu care sa dezvaluie „implicatiile ascunse“ ci trebuie, de asemenea, sa invoce noi intreteseri de subiecti si obiecte in cadrul spatiului public.

Traducere din limba engleza de Andreea Lazar

Suzana Milevska este teoreticiana in cultura vizuala si curatoare, in prezent directoarea Visual and Cultural Research Centre/„Euro Balkan“ Institute din Skopje.

–––––––––––
1. Edward W. Soja, Postmodern Geographies: the reassertion of space in critical social theory, London – New York, Verso, 1989, p.6
2. Rosalind E. Krauss, The Originality of the Avant-garde and Other Modernist Myths, Cambridge, Massachusetts, MIT Press, 1986; Douglas Crimp, „Redefining Site Specificity“ in Hal Foster (ed.), Richard Serra, Cambridge, Massachusetts, MIT Press, October Files, 2000.
3. Pentru o mai profunda examinare a dezvoltarii artei situationale ssite-specifict incepind cu arta legata numai de caracteristicile fizice ale spatiului si ajungind la arta care abordeaza alte functii spatiale, precum istoricitatea, etnicitatea sau naratiunea, vezi: Miwon Kwon, One Place after Another: Site-Specific Art and Locational Identity, Cambridge, Massachusetts, MIT Press, 2002.

Articole in legatura

Spaţiul public, ultimul episod (so far)