OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In plan politic, Europei zilelor noastre i se aduc cele mai variate reprosuri si prea putine laude. Iar daca temeiurile acestora din urma ar trebui cautate, ele ar fi cel mai lesne de gasit… in cultura. Ea fundamenteaza ceea ce s-ar putea numi „o identitate comuna“. Pina aici, lucrurile par simple si banale. Pasul urmator, slujind nu atit definirii cit identificarii acestor componente identitare comune, devine dintr-o data dificil: terenul este lunecos, accidentat, extrem de divers desi apartine aceluiasi spatiu. Este si motivul pentru care dezbaterile in jurul identitatii europene – in cultura, in situatia data – sint fertile si… interminabile.

Aceasta explica in parte si interesul de care se bucura unele simpozioane avind ca tema Europa, manifestari organizate, desigur, de institutii publice sau particulare. Un exemplu bine cunoscut este celebrul „tren al Literaturii“, organizat in urma cu citiva ani si cu participarea unor autori romani.
In hanseaticul Hamburg, Fundatia Korber, reputata pentru proiectele sale politice si socio-culturale, impreuna cu Literaturhaus s-au decis, asadar, sa organizeze in ultima saptamina a lunii ianuarie simpozionul intitulat Europa schreibt/Europa scrie. Intilnirea celor peste 30 de autori sositi din tot atitea tari europene este plasata sub un generic provocator prin complexitatea nelimitata a raspunsurilor care pot fi date intrebarii „Ce este european in literatura europeana?“. Aceeasi intrebare imi sugereaza posibilitatea organizarii unui simpozion complementar prin care li s-ar solicita scriitorilor din afara frontierelor Europei sa defineasca specificitatea in plan literar a confratilor lor de pe batrinul continent. Asistam, de altfel, la manifestarea tot mai frecventa a necesitatii unor delimitari identitare, a unor nevoi de autodefinire si de pastrare in acelasi timp a unei inconfundabile specificitati. Ideal este ca aceasta sa nu fie in contradictie, ci in complementaritate cu trasaturile „alteritatii“…
Europa, multiculturala prin excelenta, poate oferi in acest sens un exemplu. Aceste premize implicite par a fi stimulat initiativa comuna a Fundatiei Korber si a Literaturhaus-ului din Hamburg, sponzorizata de citeva institutii particulare.

Programul maratonului literar Europa schreibt/Europa scrie (dar si citeste) se serveste de doua adagii: o frumoasa declaratie de dragoste si, in acelasi timp, o promisiune facuta scriitorilor (speram, si adevarata), prin care acestora li se marturiseste ca Europa ar avea nevoie de ei mai mult decit isi da ea seama, si o declaratie de credinta, apartinindu-i lui Vaclav Havel. Fostul dizident, fost presedinte al Cehiei, ale carui cuvinte au fost adesea citate in imprejurari solemne, nu fiindca ele s-ar fi potrivit momentului, ci in primul rind ideii pe care le exprimau, defineste de asta data datoria plina de sens a Europei in veacul al XXI-lea. Ceea ce, in viziunea lui Havel, presupune ca Europa sa-si ramina fidela siesi, in cea mai buna dintre ipostazele sale, reactualizindu-si traditiile spiritualitatii ei pentru ca astfel, creator, sa poata contribui la o noua forma, globala, de convietuire.

In pofida aparentelor programatice ale simpozionului, autorii au beneficiat de libertatea de a defini – prin eseuri sau prin interventii – ce inseamna pentru fiecare dintre ei Europa. Atunci cind am luat legatura cu organizatorii simpozionului, am aflat ca textele participantilor vor fi publicate ulterior intr-un volum, dupa traducerea lor prealabila in germana. Si ca Mircea Cartarescu, din partea Romaniei, este autorul unui minunat eseu. Plin de solicitudine, oficiul de presa al Fundatiei Korber mi-a oferit nu doar caietul-program, ci si (la sugestia mea, „avant la lettre“) textul in limba romana al eseului lui Mircea Cartarescu. Titlul, Europa are forma creierului meu, m-a trimis inevitabil cu gindul in cele mai diverse directii ale literaturii si culturii: spontan, mi-a revenit in memorie Monsieur Teste al lui Paul Valéry sau, intr-o cu totul alta directie, romanul lui Stanislav Lem dupa care Tarkovski realizase genialul sau Solaris, acea planeta-creier care ne reproiecteaza in infinit gindurile, sentimentele, experientele de viata.

Dincolo de titlu insa, intrind in text, m-am intilnit cu un extrem de complex peisaj literar, cultural si chiar politico-istoric al unui teritoriu care se numeste, intimplator sau nu, dar mitologic oricum pe deplin motivat… Europa. Incercarile de a defini acest teritoriu, acest spatiu, Mircea Cartarescu le reia pe parcursul eseului sau, de mai multe ori, din diverse directii. Autorul izbuteste o tulburatoare desfasurare palimpsestica de argumente si eruditie dezinvolta, dusa la capat fara complexe si fara aroganta, din care se desprinde, la fel ca si corolarul unei demonstratii matematice, „figura“ dominanta a Europei: aceea de a fi o compozitie mentala mustind de sevele vietii.
Cititorilor romani le va fi dat, desigur, sa parcurga acest exceptional eseu. Pe mine, lectura lui m-a facut foarte dornica sa citesc cit de curind volumul incluzind textele restului autorilor, fiecare dintre ei – o stea fixa in constelatiile literare variabile ale tarilor lor.


Deutsche Welle, Köln

P.S. Europa scrie, dar si citeste – ar fi trebuit sa fie titlul exact al simpozionului.