OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

O carte de aventuri la Moscova este mai ieftina chiar decit obisnuita „caramida“ – piinea de secara. In librarii, dar si la tarabele de pe bulevard sau metrou, ti se ofera de toate: de la romane cu subiecte clasice sau politice pina la cele in care singele curge-n valuri sau de tot obscene, plus „romanele politiste scrise de asa-numitele autoare“ ale genului. Scriitura lor a pus la grea incercare rabdarea criticilor „de literatura serioasa“, care, in lipsa obiectului muncii, recenzeaza „pe banda“ noutatile editoriale, din ce in ce mai multe, indiferent de calitate. Numarul mare de articole continind critici vehemente la adresa acestor autoare, aparute in cele mai diverse publicatii, concureaza cu brio numarul lucrarilor originale. Iata o mostra dintr-un eseu critic: „Cine sint ele (autoarele de «romane politiste»)? Vai, dar cit de multe sint... Aleksandra Marinina, Polina Daskova, Anna Maliseva, Elena Iakovleva... Nu ai cum sa le amintesti pe toate. In fiecare zi, diverse edituri sint asaltate de o cohorta de asa-numite scriitoare. Specialitatea pe care o practica ele este romanul politist de dragoste, un fel de literatura feminina...“.

De ce atita virulenta cind vine vorba de romane politiste scrise de femei? Fragmentul citat ar putea fi tot atit de bine aplicat si in cazul autorilor barbati care practica acelasi gen, intrucit numarul lor surclaseaza romanele politiste scrise de femei si, apoi, cu rare exceptii, nu exceleaza nici prin calitate. Prin ce se explica deci registrul grav adoptat de critici si recenzenti fata de scriitura feminina exersata pe romanul politist?
Acesti critici afirma ca lucrarilor scrise de autoare nici macar termenul de scriitura nu le poate fi atribuit. Singura reprezentanta demna de atentie ar ramine, in cadrul genului, redutabila Agatha Christi. Nici chiar Ioana Hmeliovskaia, extrem de populara in Rusia de azi, nu intruneste majoritatea de voturi ale criticii. Dupa ei, numai romanele politiste scrise de barbati ar corespunde rigorilor genului. In principiu, femeile scriu doar carti de consum, de citit in metrou sau in tramvai, in drum spre serviciu sau inapoi spre casa. Ori inainte de somn, ca sa nu-ti incarci prea mult subconstientul peste noapte. Fara indoiala, cindva se citea in metrou si Razboi si pace, si Rosu si alb, si Fructele miniei etc. Dar si atunci, ca si acum, se citea ce se gasea. In prezent, conditionata fiind de acerba concurenta editoriala, oferta a devenit, in consecinta, mai variata si bogata. Insa e vorba de varietate in sensul de diversitate, si nu in cel al valorilor spirituale, afirma criticii. „Cei care depling decaderea moravurilor si a valorilor morale din cauza rasturnarii valorilor traditionale dupa perestroika din 1986 uita insa ca in perioada socialismului dezvoltat, desi se editau multe opere din creatia clasicilor rusi, nu ele dictau comportamentul social. Evgheni Oneghin era invatat pe de rost doar in scoala, iar la intrarea in bloc nu se puteau citi nici pe departe replici din Un cuib de nobili scrise pe pereti“, spune scriitoarea Svetlana Bestujeva-Lada.
De ce unii dintre criticii literari de la Moscova au dat o alarma de grad zero cind au constatat ca numarul scriitoarelor se apropie periculos de mult de cel al autorilor barbati? Ingrijorarea lor se explica prin faptul ca „eroul principal devine femeia, anchetatoare sau ziarista, inteligenta peste medie, sigura pe ea, din cale afara de frumoasa, dovedind o rezistenta fizica echivalenta cu cea a Terminatorului. De fapt, ce reprezinta acest personaj? Este descrierea idealizata a autoarei sau un negativ al experientei ei, evident romantat“, afirma oripilati acestia.

Se stie ca barbatii au avut, dintotdeauna, predispozitia de a crea chipuri feminine, de a le incadra in tipologii, ambalindu-se in meandrele psihologiei sexului slab. Scriitorii rusi nu fac, in aceasta privinta, o exceptie. Si li s-a reprosat vreodata acest lucru? Dimpotriva, li s-au rezervat locuri onorabile in programele scolare de literatura, ridicindu-li-se monumente pentru posteritate. Dar ceea ce lui Jupiter ii este permis unui muritor nu i se cade, afirma circotasii critici. Partial, n-ai cum sa nu le dai dreptate. Insa cum se explica atunci diminuarea simtului critic in cazul unor barbati autori de romane politiste ce se incadreaza in rigorile genului? De ce nimeni nu-i pune in ecuatie si de ce ei nu fac obiectul unor discutii aprinse? Pentru ca altfel ar trebui sa se admita ca si barbatii sint niste idealisti, iar personajele inchipuite de ei nu se deosebesc prin nimic de cele create de imaginatia feminina. Ce-i drept, si acestia, deseori, o incaseaza din partea doamnelor-autoare. Ele afirma, la rindul lor, ca cititorul e deja „sastisit de atita brutalitate si singe curgind in valuri, de imperecheri salbatice si injuraturi la fiecare sfert de pagina. Cititorul are acum nevoie de un psihologism subtil, de deductii si relatii echilibrate. Insa barbatii dau din umeri si se indreapta ca niste condamnati spre tarabe de unde procura carti de genul Otrava-3, unde singele curge-n valuri, cu scene obscene si imperecheri salbatice si injuraturi la fiecare sfert de pagina“.
E de neinteles de ce barbatii ramin condamnati la astfel de opere mediocre, din moment ce pot sa-si procure de la aceleasi tarabe un Schopenhauer, un Sestov sau un Berdeaev. E inexplicabil de ce critica de specialitate ii trece cu vederea pe scriitori ca Nikolai Leonov, Viktor Pronin sau Viktor Dorenko, ale caror romane depasesc media de calitate.

Unele dintre autoare, care le recunosc celor numiti meritele literare, sint de parere ca este vorba de o strategie pusa in functiune de criticii barbati. Daca acestia i-ar recunoaste anumite merite romanului politist contemporan, intregul lor rationament ar cadea pe data, sustin scriitoarele. Intrucit ei nu recunosc alteritatea, nu acorda nici o sansa nici literaturii de consum, in speta romanului politist sau de aventuri, indiferent de cine ar fi scrisa. Ei nu admit sa fii altfel si repudiaza diferenta precum procedau anticii cu strainii. Nu poti sa masori incomparabilul. De exemplu, ce este azi mai interesant: un meci de fotbal sau un serial latino-american? Depinde! In literatura se intimpla exact la fel. Deloc socanta aceasta asertiune! Literatura au scris nu numai Cernisevski si Dostoievski. Nemuritoarea lucrare Ce-i de facut? cu greu poate fi considerata literatura, iar Dostoievski este tocmai unul dintre autorii care au pus bazele romanului politist. Ne place sau nu, literatura de consum exista. Si de vreme ce are atitia admiratori, or fi chiar toti niste retardati mintali. Ce-i de facut?