OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Poti sa propovaduiesti orice: virtutea, ordinea, supunerea, datoria, sacrificiul – orice, mai putin to timiotaton1: este, de cele mai multe ori, ceea ce abia daca indraznesti sa-ti spui chiar tie insuti, in soapta, pe intuneric. Clipe rare – si cine ar vrea sa-si aminteasca de ele? Pamintul ti-a fugit de sub picioare, criteriile s-au spulberat; tot e ceva daca nu simti trecindu-ti pe deasupra capului, dupa cum marturiseste Baudelaire, aripa grea a imbecilitatii. Dar oricit de ascuns ai tine gindul cel de taina, oricit de iscusita ti-ar fi eschiva, oricit de putin ai consimti sa-l legitimezi si sa-l aduci la lumina zilei, nu se poate ca gindul acela sa nu apese cit de cit asupra discursului in fata lumii, sa nu zgiltiie maretul edificiu public si sa nu se strecoare printre crapaturi.

Este inceputul a ceea ce Kierkegaard numeste: «a avea un secret fata de etica» – pentru ca a trai inseamna deja a aduce o jignire eticii, inseamna deja a arata ceva pe care intelepciunea nu il ingaduie – un lucru rusinos. Iar daca am vrea sa prindem acest gind si daca i-am acorda o mare importanta, atunci categoriile noastre despre general, despre universal i-ar sta impotriva: singularul nu are cum sa fie obiectul vreunei stiinte.“
Benjamin Fondane2

Exista, in literele romanesti, o imagine fixata de citiva ani buni: aceea a triadei Eliade – Ionesco – Cioran. Ca orice ortodoxie, si aceasta isi are fundamentalismele, rigiditatile, „unduirile“ complezente sau inertiale.
in sine – adica in ceea ce pastreaza ea ca autentic si fondat biografic – triada isi are justificarea ei. A fost deseori invocata, legitimata, comentata. Ipostaziata, chiar... – ajunge sa revedem celebra fotografie din 1977, a lui Louis Monier.

Dar nici o structura nu poate fi imuabila (ori luata, la nesfirsit, ca atare, in articulatia in care s-a infatisat, initial, lumii), atita vreme cit istoria (inclusiv istoria literelor) merge inainte... Si pot scrie asa ceva aici si acum, in momentul acesta precis al vietii mele, cu atit mai mult, cu cit i-am cunoscut pe toti trei: nu in intersectii ocazionale, episodice sau rapide... Ceva cu mult mai profund m-a legat de fiecare din ei, desi nu aveam, in mod necesar, aceleasi (pre)dispozitii exterioare, iar destinele noastre s-au cristalizat cu totul diferit. Pot scrie, prin urmare, ca triada nu este imuabila, ca a sosit timpul ca ea sa fie deschisa.

Numele care trebuie adaugat este cel al lui Benjamin Fondane.
Destinul sau tragic, fulgerator, il singularizeaza in raport cu cei trei. insa ceea ce este indiscutabil, ceea ce sintem nevoiti sa recunoastem – prin forta Operei, nu doar a imprejurarilor (cum ar fi, de pilda, exilul) – este exceptionalitatea figurii acestui evreu plecat „din blinda, din dulcea Moldova“, cum spune Bogza, pe meleaguri straine.
Iar despre Opera se pot spune multe: intrerupta, vie, provocatoare. Si mai cu seama: Opera este.
Programul Restitutio Benjamin Fondane, de la Editura Limes, isi propune tocmai acest lucru: sa scoata la lumina, in fata cititorului roman, opera franceza a lui Benjamin Fondane.

Efortul de restituire a textelor fondaniene a inceput, in spatiul francez, acum mai bine de douazeci de ani, cind volumele majore publicate de Fondane in timpul vietii – Rimbaud le Voyou, La Conscience malheureuse, Faux traité d’esthétique – au fost reeditate, in buna parte gratie lui Michel Carassou, de Editura Plasma. La acestea se adauga celelalte titluri importante – Le Lundi existentiel et le Dimanche de l’Histoire, testamentul filozofic al lui Fondane, publicat de Jean Grenier in 1945, in volumul colectiv L’existence, unde semnau, intre altii, Camus, Gilson, Lavelle, Parain; Baudelaire et l’expérience du gouffre, in 1947, Rencontres avec Léon Chestov, in 1982, L’écrivain devant la Révolution, in 1997 – discursul nepronuntat la Congresul scriitorilor de la Paris, din 1935.

Sincope, fragmentari, impliniri, asadar – toate, fara exceptie, aflate sub semnul cautarii neobosite a citorva oameni, fondanieni convinsi (convingatori ei insisi), intre care, pe linga Michel Carassou, au fost si Monique Jutrin, Claire Gruson, Éric Freedman, Michael Finkenthal si altii. Cautare insotita de restituire: caci cele mai multe dintre operele franceze ale lui Benjamin Fondane au fost facute publice, intr-o forma sau alta: in volum ori in periodicul editat de Société d’Études Benjamin Fondane – un caiet anual care contine studii, documente, marturii.

Ca orice cautare-cercetare, si aceea intreprinsa in jurul operei fondaniene are momentele ei fericite, cind manuscrise considerate pierdute, scrisori ori insemnari sint (re)gasite si publicate. Daca cineva se va incumeta vreodata sa alcatuiasca, in Franta, o editie critica a operei fondaniene, atunci va trebui sa fi interiorizat nu numai mesajul lui Fondane, asa cum apare el – explicit ori doar in filigran – de-a lungul operei, de la cea filozofica la cea poetica, ci sa fie deopotriva un excelent textolog, un arhivist si un comentator. Dupa cum, pentru operele scrise in limba romana de B. Fundoianu, cel care va avea curajul sa purceada la alcatuirea unei astfel de editii critice va trebui sa aiba si toate acele inzestrari pe care oameni minunati precum Perpessicius si Petru Cretia, sa spunem, pentru editia Eminescu, le aveau fara doar si poate: rabdarea, generozitatea, seninatatea clarvazatoare a alergatorului de cursa lunga.

Caci astfel de editii sint, de fapt, monumente: ele angajeaza, iti cer sa te supui unor principii editoriale extrem de riguroase, de la care nu este permisa nici o abatere, nici cel mai mic subterfugiu, fara a risca deformarea, mutilarea ori chiar asasinarea autorului pe care ti-ai propus, de fapt, sa-l salvezi. in cazul lui Fondane, lucrul acesta este cu atit mai evident, cu cit manuscrisele sale sint imprastiate peste tot in lume: cele romanesti au ajuns in Statele Unite ale Americii, dupa disparitia lui Paul Daniel, care ingrijise, in anii ’70, publicarea poeziilor; cele franceze se afla, in buna parte, la Paris, in fondul Bibliotecii Jacques Doucet; altele, in fonduri si colectii private. Astfel ca reconstituirea ansamblului presupune o energie si o disponibilitate uriase, in care criteriul valoric ramine cel mai pertinent, ca in orice editie critica adevarata, unde pivotul dispozitivului este opera majora; unde variantele sint variante, iar cronologiile (ale scrierii, aparitiilor) sint categorii secundare.

Cert este ca monumentul editorial Fundoianu-Fondane va trebui sa fie cladit, odata si odata. Dar, ca orice monument, nici acesta, daca il vrem solid, nu poate aparea pe nisipuri miscatoare sau in vid. Or, opera franceza a lui Fondane este aproape necunoscuta cititorului roman. Prin urmare, aici se afla, intii de toate, urgenta... Aici si exigenta: in restituirea acestei opere, traducerea ei in limba romana, punerea ei in circulatie, intr-o editie accesibila tuturor.
Odata creat orizontul de asteptare, iar Fondane intrat in circuitul larg, asa cum s-a intimplat, dupa 1990, cu Eliade, Ionesco si Cioran, gratie perseverentei Editurii Humanitas, se poate incepe si constructia monumentului editiei critice Fundoianu-Fondane.

Am conceput acest program, Restitutio Benjamin Fondane, impreuna cu Luiza Palanciuc. impreuna ne-am fixat si criteriile pentru a-l duce la bun sfirsit. Tot impreuna traducem, in limba romana, majoritatea textelor lui Fondane. Acestui efort i se adauga cel al lui Mircea Petean si al Editurii Limes, unde vor aparea toate operele franceze. Intentiile noastre sint clare: vrem sa-l aducem pe Fondane in spatiul romanesc, sa trezim interesul pentru cartile sale si chiar sa desteptam vocatii. Vrem, de asemenea, ca acest demers sa fie corect asimilat: textele lui Fondane vor fi, de fiecare data, insotite de studii, documente, note, comentarii, pentru o receptare adecvata a operei. in acest sens, toate talentele si competentele fondanienilor romani, incepind cu profesorul Mircea Martin, sint invitate sa se alature programului nostru. El incepe sa capete forma acum, cind rubrica din Observator cultural a ajuns in saptamina a zecea, iar primele volume de la Editura Limes, din seria consacrata lui Fondane, intra sub tipar.
Le multumesc – in numele meu, personal, al Luizei Palanciuc si al Editurii Limes – tuturor celor care, spontan si fara rezerve, s-au alaturat deja acestui program, il sprijina si il fac posibil.
______________
1. „Cel mai important“ (cf. Plotin, la care trimite Fondane).
2. in Rencontres avec Léon Chestov, textes établis et annotés par Nathalie Baranoff et Michel Carassou, Paris, Plasma, 1982, p. 14. Traducere de Luiza Palanciuc si Mihai Sora (in pregatire la Editura Limes, Seria „Benjamin Fondane“).

Articole in legatura

Restitutio Benjamin Fondane. Fondane – Maritain

Restitutio Benjamine Fondane: Fondane – Maritain