OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Despre Manualul de limba si literatura romana pentru clasa a XI-a, coordonat de fostul presedinte al Academiei Romane, Eugen Simion, am scris in nenumarate rinduri in ultimii patru ani. Si asta pentru ca manualul cu pricina – coautori: Florina Rogalski, Daniel Cristea-Enache si, la ultima editie, Dan Horia Mazilu – reprezinta un exemplu elocvent de sfidare a deontologiei profesionale nu numai de catre o autoare a carei contributie s-a dovedit a fi, in mare parte, plagiata din diverse alte surse, ci si de catre Eugen Simion care gireaza astfel o impostura. E drept ca, in urma dovezilor clare ale infractiunii intelectuale comise de Florina Rogalski, editura Corint a hotarit sa inlocuiasca paginile despre originea si evolutia limbii romane „semnate“ de Florina Rogalski (dar copiate in extenso din cartea Mariei Cvasnii Catanescu, aparuta la Editura Humanitas) cu un capitol curat, semnat de Dan Horia Mazilu, a carui competenta profesionala este mai presus de orice suspiciune. Si totusi, cu o floare nu se face primavara, cita vreme pasajele plagiate de Florina Rogalski sint mult mai multe – am indicat in articolele mele din 2002, 2003 si 2004 si alte materiale din care „s-a inspirat“ autoarea – si au ramas neatinse, chiar si in editia revizuita.

Mai mult decit atit, din punctul de vedere al calitatii, manualul coordonat de Eugen Simion lasa mult de dorit. Dovada, faptul ca la ultima evaluare organizata de Ministerul Educatiei si Cercetarii in mai, anul acesta, manualul a fost respins de Consiliul National pentru Evaluarea si Difuzarea Manualelor. Nici in urma contestatiei depuse, verdictul Comisiei nu s-a schimbat, in conditiile in care un alt manual aparut la aceeasi editura, Corint, si coordonat de Sofia Dobra a fost admis de la bun inceput. In mod normal, autorilor si editurilor le mai raminea o solutie – aceea de a se inscrie la cea de-a doua etapa de evaluare, cea din iulie – si, daca si atunci decizia Comisiei de evaluare ar fi fost negativa, ar fi putut face o noua contestatie. Asa a procedat cel de-al doilea autor publicat de Editura Corint, Marin Iancu, al carui manual, respins in mai, a fost admis in iulie. Dar, cum in Romania numai naivii mai respecta procedurile legale, ar fi fost de-a dreptul absurd – nu-i asa?! – ca un manual al carui coordonator este nimeni altul decit fostul presedinte al Academiei Romane sa nu beneficieze de un tratament preferential. Pentru orgoliul unui astfel de personaj trebuie instituite reguli noi. Si Ministerul Educatiei si Cercetarii nu s-a sfiit s-o faca, ignorind propriile sale reglementari, si sa-i ofere astfel satisfactie lui Eugen Simion: desi declarat respins dupa prima sesiune de evaluare si neinscris pentru cea de-a doua, manualul coordonat de el apare pe lista rezultatelor finale ale evaluarii, din 18 iulie 2006, la pozitia 129 – cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista! – desi lista incepe cu manualele de limba si literatura romana admise (8 la numar).

- Intre incompetenta si obedienta
Modul foarte romanesc de a „rezolva“ asemenea probleme ridica o serie de semne de intrebare pe marginea statutului Consiliului National pentru Evaluarea si Difuzarea Manualelor. In primul rind, refuzul de a face publice numele evaluatorilor – pe motiv ca se impiedica, astfel, orice tentativa de corupere a acestora – vine in totala contradictie cu ideea de responsabilizare a celor care decid soarta manualelor. Lipsa de transparenta indreptateste, pe de alta parte, orice suspiciune asupra competentei membrilor Comisiei si a probitatii lor morale si profesionale, cu atit mai mult cu cit, in cele mai multe cazuri, argumentarea verdictelor lasa mult de dorit (vezi facsimilul unui proces verbal intocmit de membrii Comisiei, nesemnat, reprodus alaturi). In fond, intrebarea „cum e posibil ca niste evaluatori anonimi sa invalideze un manual coordonat de Eugen Simion?“ isi are, pina la un punct, indreptatirea ei. Spun „pina la un punct“ pentru ca nu intotdeauna competenta profesionala a criticului literar merge mina in mina cu rigoarea si calitatea unui manual pe coperta caruia acesta apare doar in ipostaza de coordonator. Cu atit mai mult cu cit unul dintre criteriile evaluarii a fost „conformitatea cu programa scolara“, punct la care manualul coordonat de Eugen Simion nu a excelat nici inainte de actuala revizuire a programei.

Cu interminabile parafraze ale naratiunilor prezentate in manual, cu un limbaj bombastic si cu erori de continut (aparute, toate, sub semnatura „autorizata“ a Florinei Rogalski). Cit priveste modul in care informatiile sint livrate elevilor, acesta este, invariabil, comentariul de-a gata, de fapt o plictisitoare si inutila repovestire a romanelor, nuvelelor, chiar si a poemelor. Eugen Simion nu semneaza nici unul dintre capitolele manualului, el gireaza doar, cu autoritatea numelui si a functiilor sale, o impostura didactica. Dar, daca deciziile Comisiei de evaluare au fost, intr-adevar, contestabile, de ce nu a invalidat ministrul Hardau toate rezultatele si a preferat sa „strecoare“ pe lista finala un manual de doua ori respins in prima etapa si care a ocolit confruntarea cu membrii comisiei in cea de-a doua etapa a evaluarii? De ce a strecurat „pe sub masa“, in pofida opiniei membrilor Comisiei si nerespectind nici una dintre reglementarile instituite de propriul sau minister, un manual caruia i-a fost atribuit, prin ordin al ministrului, un punctaj minimal – 83,33, in conditiile in care 83 era punctajul minim pentru ca un manual sa fie declarat admis?

Poate pentru ca in Romania legile si reglementarile nu sint pentru „personalitati“. Ele, „personalitatile“, sint mai presus de lege, valoarea lor este atit de mare si unanim recunoscuta incit a le cere sa respecte si litera si spiritul legii este adevarata impertinenta. Unii sint mai egali decit altii, e limpede ca lumina zilei. La noi, functia si vizibilitatea bat, de departe, puterea legii. Tocmeala e la ordinea zilei, favorizata de reflexele de obedienta ale celor pentru care capriciile si pretentiile marimilor zilei sint mai importante decit principiile abstracte. Cu atit mai mult cu cit probitatea morala si competenta profesionala a membrilor Comisiei de evaluare constituie o mare necunoscuta si, in consecinta, deciziile lor pot fi puse oricind la indoiala. Ramine insa perfect valabila intrebarea privitoare la modul in care ministrul Hardau a ales sa rezolve o astfel de problema – pe sest, in total dispret fata de lege si fata de ceilalti autori de manuale care, in marea lor naivitate, au respectat reglementarile impuse de minister. Concluzia ar fi, ca de multe ori pe meleagurile mioritice, ca, daca vrei sa ai cistig de cauza, nu trebuie sa te impiedici de tot felul de regulamente si legi, ci sa recurgi, in buna traditie romaneasca, la eterna si eficienta solutie: pile, cunostinte si relatii.