PSD pare sa aiba nevoie zilele acestea de un balon de oxigen. Cum altfel ar putea iesi din confuzia pe care el insusi a creat-o prin initiativele revolutionar-agresive si retragerile pe masura, daca nu provocind o situatie care, macar o data, sa lase in urma situatii mai limpezi? Asa ar fi alegerile pentru Consiliul General al Municipiului Bucuresti, alegeri care mai asteapta insa un raspuns al Justitiei pentru a putea fi convocate. Usor derutati de declaratiile presedintelui Iliescu, Adrian Nastase si secunzii sai au aerul ca au pornit – din nou – in cautarea altor certitudini.
Dupa ce premierul Adrian Nastase a declansat, la jumatatea anului trecut, batalia la scena deschisa pentru anticipate, deschizind, in acest fel, cimpul unor ostilitati mai mult sau mai putin regizate cu presedintele Ion Iliescu, perspectivele de reinnoire a Parlamentului au inceput sa tina loc de strategie pe termen scurt si mediu. Mai mult decit un exercitiu retoric – cum parea la inceput, cind perspectiva scurtarii actualului mandat al Parlamentului era pentru prima data invocata in mod explicit –, alegerile anticipate au capatat, putin cite putin, conturul unei strategii de guvernare. Dincolo de dezbaterile asupra posibilelor avantaje care ar decurge din organizarea lor in 2003 (separarea alegerilor legislative de cele prezidentiale, de pilda, sau o mai clara formulare constitutionala a tipului de regim definit de Constitutie si consfintit de practica politica), intrebarile care se ridicau in legatura cu acest subiect vizau soliditatea si valabilitatea argumentelor invocate de partidul de guvernamint. Timpul si evolutiile, e adevarat, uneori neasteptate de pe scena politica au dat insa deja unele solutii. Presedintele, care s-a aratat cind pentru, cind impotriva ideii, care a impins formularea unui raspuns explicit pina dupa momentul Praga, a transat, cel putin deocamdata, chestiunea.
Si cum convocarea alegerilor anticipate este, mai mult decit orice, o chestiune de gestiune a timpului – date fiind procedurile constitutionale extrem de greoaie si de indelungate –, se poate spune ca, o data aminate, ele sint impinse spre un termen ce le apropie tot mai mult de cel „natural“, adica de 2004. O noua stea a stralucit – pentru scurta vreme –, apoi, pe firmament. Era vorba de remanierea guvernamentala. Si ea le-a dat aripi – la fel de fragile precum proiectul insusi – celor direct interesati. „Strategii“ s-au repezit sa formuleze, iarasi, vaste planuri. In momentul de fata, nici remanierea nu mai este o certitudine neclintita. Realizarea sa depinde in prea mare masura de un anume echilibru de forte pentru a miza pe consecintele sale. Reciproca este, pe de alta parte, la fel de valabila. Tocmai pentru ca ducerea la indeplinire a unei asemenea intreprinderi depinde de intrunirea unui anume echilibru de forte, ea ar putea chiar sa aiba sanse – nu neaparat in sensul bun al cuvintului! – de reusita. Cu alte cuvinte, fie ca se face, fie ca nu, remanierea nu trebuie sa devina, pentru partidul lui Adrian Nastase, unicul pilon al elaborarii strategiilor viitoare. In caz contrar, ea risca sa aduca PSD intr-o fundatura asemanatoare celei provocate de anticipate.
O prima consecinta nefavorabila ar putea fi deficitul de imagine provocat de o atare rasturnare de situatie. Cazul lui Adrian Nastase este cu deosebire interesant. El isi intemeiaza o buna parte din „charisma“ pe ideea de lider autoritar si puternic, secundat de o armata de locotenenti ascultatori, incoruptibili si eficienti. Or, Nastase este in ultima vreme confruntat cu o contraimagine extrem de suparatoare, emisa si expediata de la Palatul Cotroceni, anume aceea a scolarului bine intentionat, dar impetuos si nechibzuit. Pentru un eventual prezidentiabil, o schimbare in acest sens nu poate avea decit urmari neplacute. In plus, cruciada anticoruptie a esuat pentru a n-a oara, imediat dupa declansare. Iar discursul prezidential rostit inainte de Craciun nu pare a avea suflul necesar pentru relansarea ei, desi a fost prezentat ca fiind un set de principii special concepute in vederea noii strategii politice a PSD.
O alta repercusiune, mai profunda si mai grava, este imaginea sovaitoare si lipsita de coerenta a diverselor strategii fluturate in ultima vreme de PSD. Desi are deja doua „victorii“ importante la activ, PSD lasa impresia ca, in deruta provocata de respingerile succesive ale presedintelui Iliescu, si-a uitat sau macar a pierdut din vedere scopurile care-l „misca“.
In aceasta logica, Partidul Social Democrat a descoperit, din nou, ca are la indemina un exercitiu pregatitor, si anume alegerile locale pentru Bucuresti. Liderii pesedisti au inceput deja sa vehiculeze doua posibile termene, iunie si septembrie ale anului curent. Probabil ca urmarile lungilor luni de iarna asupra moralului locuitorilor Capitalei vor cintari decisiv in alegerea finala. Un alt factor este, fara indoiala, acela – nu mai putin subiectiv, de altfel – al mersului Justitiei. Pina atunci, PSD ar trebui sa-si construiasca alternative viabile la „bombele“ aruncate de premierul Nastase si dezamorsate cu sirg si aplicatie de presedintele Iliescu. Nu de alta, dar altfel nimeni nu-l va mai crede.

