Nr. 732 din 25.07.2014

On-line - actualitate
Mentalităţi
Istorie recentă
Portret
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Studii culturale
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2003   |   Februarie   |   Numarul 157   |   Ce nu se vede (II)

Ce nu se vede (II)

Autor: Paul CERNAT | Categoria: Literatură | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Radu PETRESCU
Prizonier al provizoratului. Jurnal 1957-1979
Editie ingrijita de Ruxandra Mihaila, tabel cronologic de Adela Petrescu, Editura Paralela 45, Pitesti-Bucuresti-Brasov-Cluj Napoca, Colectia „Destin“, Seria „Scoala de la Tirgoviste“,
448 p., f.p.


Slalom printre ispite

Discursul lui Ceausescu din 21 august 1968 nu-l arunca pe Radu Petrescu in bratele partidului comunist, ca pe alti confrati (in frunte cu Paul Goma, Leonid Dimov sau Dumitru Tepeneag). Retrospectiv, luciditatea morala a scriitorului impresioneaza si ii pune intr-o imagine putin onoranta pe cei ce s-au lasat prinsi in plasa antisovietismului de fatada: „La 21 august dimineata, ploua, am mers cu Institutul in Piata Palatului sa-l ascult pe Ceausescu vorbind despre invadarea Cehoslovaciei si din ziua aceea toata linistea de care am avut nevoie s-a dus, nu m-am mai putut gindi la scris [...] ce-mi mai ramine? A, un principe care sa nu poata trai fara ce scriu eu! Dar ma plictiseste sa scriu si aceasta. Admit ca daca nu vin rusii peste noi, Drumul va aparea si voi putea sa-mi cumpar un picup (1060 lei) la care sa-mi ascult discurile. Muzica este pentru mine o lectura mai lesnicioasa. Dar altceva?“ (6 septembrie 1968). Radu Petrescu ramine un autor structural incapabil sa profite de avantajele „breslei“: „Imi telefoneaza T.T. sa ma felicite. Imi spune ca Dimov si Tepeneag pleaca la Paris. Eu nu sint scriitor. Arrangez-vous“ (31 decembrie 1967). Autorul exceleaza in arta portretului moral concentrat: „De fata I. Lancranjan, un bivol gros si murdar“ (22 martie 1968). Judecatile despre noile vedete literare sint aspre si, in general, exacte: „Paul Georgescu, Virstele tineretii. Scrie mai bine decit Fanus Neagu de ex., dar imitarea manierei lui Anton Holban este prea evidenta, asa cum probabil Nicolae Breban are ceva in cap dar e ilizibil din cauza imitarii servile a manierei lui Faulkner. Si apoi mistica turbure a construirii unei «societati noi», nu numai turbure, ci respingatoare prin tot ce lasa sa se vada“ (6 octombrie 1967). Sau: „In timp ce eu n-am cu ce lua lui Iorgutu un palton, Fanus Neagu nu mai pridideste sa se intoarca din India. Nebunie si nesimtire porcina“ (18 ianuarie 1970). Fara comentarii... Ceea ce transpare, insa, si in cuprinsul acestor insemnari este orgoliul scriitorului, constient de valoarea lui si oripilat fizic de uritenia din jur. La Radu Petrescu, esteticul nu e disociabil de etic si moral. Spre deosebire de eroii unui alt Petrescu (Camil), platonizantul Radu Petrescu nu se multumeste sa „vada“ idei, ci le picteaza in scriitura, cu rafinament de miniaturist medieval.

Socialul, impuritatea intra din plin in jurnal, care devine astfel – ca „literatura de sertar“ – un document deschis cu toti porii catre realitatea istorica a epocii, cu evenimentele, filmele, cartile, mizeriile si anecdoticul ei, dar si catre realitatea perceptiilor fiziologice, somatice. Pe de alta parte, impuritatea e prelucrata, rafinata, decantata. Contrastul fata de jurnalele scriitorului publicate in perioada regimului comunist e acela dintre libertatea interioara privata si dictatura „moale“, castratoare a vietii publice din Romania Socialista. Intreaga diaristica a lui Radu Petrescu va trebui, acum, examinata din perspectiva lui ce se vede vs. ce nu se vede – ceea ce putea sa apara si ceea ce nu putea sa apara. Continentul ei ascuns e o proba impotriva celor care continua sa sustina ca in comunism cam totul se putea publica pina la urma, cu putin efort si „ceva“ compromisuri...

In 1970 – la 42 de ani – prozatorul isi sustine, cu Al. Piru, teza de licenta despre Bacovia si debuteaza editorial cu romanul Matei Iliescu. Tine un jurnal minutios al tatonarilor pregatitoare, al editarii si receptarii cartii: un adevarat ghid despre cum sa publici o carte in totalitarism fara sa te murdaresti; noteaza amar, cu repulsie, laudele venite din presa comunista oficiala: „imi telefoneaza sora mea sa-mi spuna ca in Scinteia e un articol despre cartea mea. Intr-adevar, e al cretinului care a vorbit si la radio. Biata musca moale“ (15 iulie 1970). Cit despre public... e utilizata ironia pince sans rire: „Si iata primul cititor care a cumparat cartea si care vine sa-mi ceara un autograf. Il cheama Alexandru Duta, e tehnician aici, la Institut. Dupa ce i-am scris si i-am strins mina, a plecat, vinat la fata, ca de la locul unei infractiuni“ (12 martie 1970).
S-ar putea extrage multe despre relatiile lui Radu Petrescu cu companionii „tirgovisteni“ T.T., M.H.S., C.O. si P.C., despre reflectiile de lectura (inclusiv cele despre noul roman francez) sau despre comentariile relevante pe marginea dezbaterilor despre „revolutia sexuala“ consemnate in presa franceza (intre altele – despre relatia dintre lesbianism, partuze si „lipsa de ideal“)... Spuneam in „episodul trecut“ ca nu voi vorbi, in acest comentariu, despre livresc si specularitate, insa nu ma pot abtine sa nu citez: „Imensa, ideea lui G.C. de a inventa literatura romana intr-o istorie pentru a-si face din ea o cutie de rezonanta pentru propria lui opera de poet, romancier si eseist!“ (4 iulie 1965).


Voyeurism fara perdea

Ca si in cazul insemnarilor politice, cruditatile „sexuale“ sint putine in jurnalele din perioada Dej. Iata una din ele: „Azi-noapte, ceata de barbati si femei racnind pe sosea ceva din care foarte clar se distingea «Cu pula scoasa»“. Dezinhibarea lexicala (rarissima chiar si in cazul scrierilor de sertar ale epocii comuniste) creste insa vertiginos dupa 1965: „Pe bulevard, un tinar priveste admirativ dupa o fata foarte bine facuta, bronzata, intr-o rochie rosie scurta, si spune amicului sau Si s-o futi! Si s-o futi! Intr-adevar, ce-ai putea sa faci altceva?“ (30 iulie 1967). „Doua femei, la citva timp dupa Decret: – Ce zici, draga?! – Ma doare-n cur! – Eu m-am obisnuit!“ (11 august 1968). Etc. Nimic vulgar, insa. „Duritatile“ de limbaj sint prinse in text cu voluptatea si cruzimea unui entomolog ce fixeaza in insectar cite un gindac viu printre fluturi.

Fantasmele evadarii adulterine – niciodata traduse in fapt, caci scriitorul ramine fidel scrisului si familiei – apar ca stimulent disperat in fata neputintei de a scrie: „totul, cind e sa ma gindesc, imi fuge din minte, e ca si cind n-as fi avut nimic in minte si ramin prostit sa ma refugiez in imaginea a doi craci de femeie intre care sa ingenunchez si sa-mi bag pula-n fundul lor, in pizda lor paroasa si solida. Iata alternativa neputintei de a scrie, si nici macar acest refugiu nu e decit o neputinta pentru ca celebrii craci nu vor sa se deschida pentru mine, iar eu nu fac nimic sa-i gasesc si sa-i determin sa ma lase intre ei. Daca as intilni una dintre femeile accesibile de care tot aud ca e plin Bucurestii si care se reguleaza pentru o suta-doua sute de lei sint sigur ca nici la aceea n-as avea succes, adica n-ar vrea sa stea dracului un sfert de ora, o jumatate de ora sub mine“ (22 iulie 1967). Inregistrarea voyeurista a unei scene de sex intre doi vecini da – prin asociere cu ironia esteta a contemplativului spectator – o pagina antologica: „Dupa cina, de la o fereastra a mea, asist pe vecinii mei care se reguleaza, goi, pe divan [...]. Fesele lui fac oarecum miscarea de falci a boilor cind rumega. [...] el o face circular cu genunchii ridicati si mai dureaza si asta vreo zece minute, presupun fiindca nu m-am uitat la ceas si-mi pare rau, cum imi pare rau si ca fiind ei cam departe si el acoperind-o pe ea mai tot timpul cu spatele nu am putut sa-l verific pe Lucretiu“. De rerum naturae. Ceva mai tirziu, protagonista partidei de sex e privita – tot pe geam – in timp ce se masturbeaza cu sirg si „originalitate“: „Apoi, tot cu picioarele dezgolite si in aceeasi pozitie, a luat de la capul patului o revista de cuvinte incrucisate si un creion si a inceput sa dezlege careuri – de data asta doar cu degetul sting in care tinea creionul si acum nu-si mai scoate degetul din pizda doar cind trebuia sa-l mai umezeasca, ci si cind descoperea un cuvint de scris si trebuia sa-l noteze cu creionul“. Cu o ironie de zile mari, observatorul extrage, ca sa zic asa, consideratii „patrunzatoare“ despre conditia omului modern: „Doar dezlegarea de cuvinte incrucisate nu o inteleg, daca nu cumva e la mijloc plurivalenta omului modern si aptitudinea si tentatia, caracteristica lui, de a face cit mai multe si, daca se poate, pe toate in acelasi timp“ (27 iulie 1967).


P.S. Destinul unui model

Despre radicalismul implicit politic al lui Radu Petrescu si despre atitudinea sa casanta fata de lumea literara a Epocii Ceausescu exista, deja, un document notabil, pe care aceste pagini de jurnal il confirma din plin. E vorba de eseul memorialistic Sinuciderea unui pahar de Bacara al lui Norman Manea, aparut initial in revista Apostrof si reluat in volumul Radu Petrescu. Corespondenta. Sinuciderea din Gradina Botanica, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj, 2000, p. 87-103. Dialogul din ianuarie 1981, purtat intr-o librarie bucuresteana de Norman Manea cu Radu Petrescu, rezuma o intreaga atitudine etica: „Am inteles ca se referea la Uniunea Scriitorilor, la faptul ca eram, totusi, membrii acestei Uniuni: «Trebuia sa-l ascult pe M.R.P., sa nu intru... [...] Si noi am gresit, domnu Norman Manea... Trebuia sa ne mobilizam atunci o alta energie, nu doar a scrisului. Sa fi luptat. [...] Atunci a fost momentul nostru. Trebuia sa le spunem acestor scriitori-gospodari: Domnule, nu dau mina cu dumneata, nu esti competent, nu putem dialoga, asa cum fac in Polonia cei ca noi. Ce sa ne facem acum cu acei gospodari?». Stiam la ce se refera. Discutasem adesea despre Autoritatile Literare, despre elita culturala a momentului si jocul ei cu Puterea care o patrona, careia voia sa-i smulga avantaje, pozind, totusi, in independenta. Discutasem, fireste, adesea si despre puterea... literara si inevitabil sociala in RSR, pe care o practicau cotidian marile si micile stele ale condeiului“. Despre „radicalizarea“ limbajului autorului – sesizabila, cum am vazut, si in „jurnalul dezghetului“ – vorbea si vechiul sau prieten „tirgovistean“, Mircea Horia Simionescu, intr-o confesiune facuta aceluiasi Norman Manea: „In ultimul an chiar injura, si anume tot timpul“ (ibid). In cele din urma, „haosul decaderii din jur fisureaza austeritatea delicata a artistului“: „Virgil Duda il intilnise, cu doar citeva zile inainte de a muri, la o sezatoare literara la nu stiu ce mare uzina din Bucuresti. Radu la o uzina! Era furios si o arata. «Genocid. Traim un genocid, domnu Duda»“. Citeva zile dupa aceea, Radu Petrescu se stinge din viata in urma unui infarct, dupa ce, in lipsa unei Salvari, alege sa mearga pe picioare inspre spital. „Un fel de sinucidere“, afirma Norman Manea. In jurnal exista o cutremuratoare insemnare din 10 iunie 1967: Insemnare a sinuciderii mele. Dupa 25 de ani, ea se produce efectiv intr-o Romanie comunista devenita – printr-o ironie a istoriei – un fel de „gradina botanica“...
Prin discreta, dar ferma, inflexibila puritate si exigenta estetica, autori precum Radu Petrescu mai salveaza cite ceva din onoarea scriitorului roman sub dictatura. E limpede acum ca asa-zisul „estetism pur“ al autorului era, in realitate, un protest tacut de o intensitate tragica.

 
 
 
Cele mai citite articole
BIFURCAŢII. Israel
S-a stins o mare scriitoare: Oana Orlea
„În ianuarie 1990, aceeaşi persoană de la Securitate care ţinuse legătura cu Daniela Ghiţescu înainte de Revoluţie a căutat-o din nou“
Act criminal premeditat
Spaţiu alb în memoria victimelor din avionul doborît
Cele mai comentate articole
S-a stins o mare scriitoare: Oana Orlea
„În ianuarie 1990, aceeaşi persoană de la Securitate care ţinuse legătura cu Daniela Ghiţescu înainte de Revoluţie a căutat-o din nou“
BIFURCAŢII. Israel
Spaţiu alb în memoria victimelor din avionul doborît
Act criminal premeditat
Cele mai recente comentarii
Verset
Bazu....
Fie-ți amintirea floare de crin!
Ce stie si ce nu stie poporul
Câteva precizări bis
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Universitatea Bucuresti 150