Cum intelighenţia românească nu
este interesată decît de propriul ei buric – chiar aşa, să
aduci în dezbatere românească o iniţiativă a unor
intelectuali turci, care vor să înfrunte autorităţile şi un
întreg trecut doar pentru a-şi asuma ceea ce se numeşte în
spaţiul public, ambiguu şi abscons, „Marea Catastrofă“, ar fi
o impietate; să insişti cumva pe drama asasinării Annei
Politkovskaia („Sînt sătulă de politică...“, ofta din
greu mai ieri, o rusoloagă, de prestigiu dostoievskian,
altminteri...) sau să te revolţi faţă de situaţia incalificabilă
în care se află Paul Goma (e adevărat, la ce i-ar mai trebui
cetăţenia română dacă tot stă la Paris?) nu ar oferi decît
un ridicat din umeri –, renunţăm să abordăm „mărunţişuri“
şi încercăm să ne menţinem în actualitatea politică
autohtonă. Imediată. Asta înseamnă varianta balcanică a lui
Hugo Chavez şi ce mai rămîne. Cum şeful statului a plecat în
Austria după ce a mai tras două-trei scurte deplasări externe –
Budapesta, Bruxelles, Stockholm – pentru a justifica bugetul
crescut pe 2009 al Administraţiei Prezidenţiale, să ne oprim puţin
asupra rezultatelor alegerilor din sînul Partidului Naţional
Liberal. Singurul vestigiu din trecutul politic românesc,
partidul Brătienilor, al celor care au realizat România
modernă şi au contribuit decisiv la Marea Unire din 1918, PNL este
astăzi doar în umbra gloriei trecute. Înregistrînd
sub 20% la ultimele alegeri parlamentare şi fără a reuşi
combinaţii fertile care să-l plaseze la guvernare, PNL face acum
opoziţie şi-şi caută un nou drum.
Care?
It’s a question.
Alegerea unui nou preşedinte, în
persoana lui Crin Antonescu, şi a unei noi conduceri ar putea fi un
moment de răscruce al PNL-ului. Clarificarea doctrinară, după
deciziile-bîlbîielile populist-sindicaliste făcute din
raţiuni conjuncturale, dar şi refacerea electoratului de dreapta în
jurul său ar putea fi doar două dintre obiectivele asumate de noul
lider. Sigur că iminenţa crizei ce traversează mapamondul, dar şi
presiunea exercitată de apropierea alegerilor prezidenţiale
complică lucrurile atît de mult încît se poate
ajunge pînă la schimbarea agendei şi la alcătuirea unor noi
priorităţi. Prezenţa lui Traian Băsescu în postura de şef
al statului a fost – şi este – un prilej de multiple zîzanii
şi multilateral dezvoltate gîlcevi, ce au degradat viaţa
politică a ţării şi au consumat aiurea-n tramvai şi metrou
numeroase energii. Un factor perturbator permanent, din care am avut
de pierdut cu toţii. Faptul că este simpatizat de o parte din
„gloată“ şi susţinut vînjos şi direct interesat de o
parte din „elită“ trebuie luat sub beneficiu de inventar.
Nu mai
avem, în aceste condiţii, nici o dreaptă politică viguroasă
care să facă bani prin politici economice pragmatice şi eficiente,
nici o stîngă reală, solidară şi puternică, gata să se
livreze doleanţelor acelor năpăstuiţi ieşiţi din comunismul
rezidual, etatist şi fals-protector, perpetuat încă în
ţările din est. Mai ales în Balcani. Unde intervenţia
statului a stat mereu în pandant cu inspiraţia de moment a
vreunui salvator „conducător“. Că s-a numit el Ion Antonescu,
Nicolae Ceauşescu sau Ion Iliescu. Situaţia politică, oarecum
bizară, în care ne aflăm, presupune acţiuni clare şi
limpezi, energice şi fără echivoc, un plan clar de combatere a
crizei şi clarificarea situaţiei împrumutului de la FMI.
Liberalii sînt obligaţi să se mişte repede, pe fondul
creşterii neîncrederii românilor în instituţiile
democratice – Parlament, Guvern, Preşedinţie –, şi să refacă
ţesătura de interese şi de aspiraţii ale clasei de mijloc.
Atîta
cîtă este, atît cît se poate coagula rapid într-o
forţă politică, în stare să se opună regimului autoritar
propus de preşedintele Băsescu şi de partidul (pe) care l-a
propulsat. România are nevoie de un partid de stînga –
PSD, să zicem –, de un partid de dreapta – PNL, să zicem – şi
de încă un partid care să îmbine cele două tendinţe –
ceva de centru, să zicem, care nu există. Ce este PD-L-ul decît
o struţocămilă, născută prin ruperea unei felii din FSN-ul-mamă
şi apoi pasteurizat prin unirea cu o altă fracţiune, de această
dată din PNL. Frustraţi din două direcţii opuse au intrat în
mintea şi blender-ul politic al dlui Valeriu Stoica, reuşind
performanţa de a da peste cap o ţară de dragul unei ambiţii
personale. Nu este pentru prima oară în istoria politică a
României cînd spirite luminate sînt capabile de
treburi tenebroase, doar de dragul de a-şi pune în practică
ideile sau ambiţiile. Poate că acum liberalii au şansa de a se
repoziţiona corect pe eşichierul politic românesc şi de a
arăta că şi-au construit o perspectivă pe o durată mai lungă.
Greşelile şi cedările conjuncturale din ultimii ani au fost scump
plătite. Dar, ca şi românul care se trezeşte din pumni şi
gîndeşte bine doar la necaz, orice rău are şi-un bine.
Venirea lui Crin Antonescu la cîrma partidului poate da un nou
imbold dreptei româneşti de a se repoziţiona. Nu doar pentru
a lupta în alegerile prezidenţiale împotriva lui Traian
Băsescu – greu de clintit, dar nu imposibil, din fotoliul de la
Cotroceni –, ci şi pentru a da consis-tenţă unui program politic
de durată. Ieşirea din criză va trebui să meargă mînă-n
mînă cu relansarea economiei şi cu o mai vizibilă şi activă
prezenţă pe pieţele internaţionale. Nu doar cu vorbe şi fiţe
retorice, ci cu idei şi decizii care să protejeze atît
România, ca stat, cît şi pe cetăţeanul român, ca
individ. Altfel, vom rămîne iar cu buzele umflate, chiar dacă
acum sînt la modă.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters