OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Principala tema de discutie a acestor zile nu a devenit, asa cum ar fi fost normal, dezbaterea ce va avea loc in cadrul intilnirilor summitului NATO si efectele pe termen mediu si lung ale acestora asupra Romaniei, ci daca e bine sau nu sa scoatem capul pe fereastra. Apartenenta la NATO si aderarea la Uniunea Europeana nu au fost in sine evenimente majore in mentalul colectiv romanesc. Ideea de a ajunge pina in acele puncte era cea mai importanta. Stiam ca trebuie sa fim acolo. Nu stiam insa de ce. Nu stiam ce va insemna acest lucru. Si inca nu stim.

Toate aceste enunturi sint insa false. Noi nu existam. Ca in orice sistem socio-politic ce tinde catre democratie, romanii nu au o pozitie unitara. A spune ca romanii nu inteleg importanta evenimentului din aceasta saptamina si ca acesta provoaca in rindul lor reactii negative este de asemenea fals. Utilizarea ca adevar universal a mediei pozitiilor nu reprezinta realitatea, avind in vedere ca procentul celor care recunosc importanta summitului este totusi semnificativ. Responsabilitatile aderarii la o astfel de organizatie trec nevazute, pentru ca sint specifice domeniului militar. Beneficiile sint la fel de invizibile ochiului romanesc obisnuit cu dezbateri umflate in vederea ratingului. Importanta reala a summitului pare sa scape si multor analisti de politica externa, concentrati pe importante evenimente ca: accidentul minor al lui Basescu, culoarul unic si cit de mult poti sa scoti capul pe fereastra pina sa-ti vijiie glontul bravului snaipar pe linga ureche.

Mitul ospitalitatii romanesti incepe sa paleasca in fata summitului NATO
Micul Paris incearca zilele acestea sa-si transforme spiritul de lene progresiva intr-unul de curtoazie cu accente internationale. Curatenia, plantarea florilor si vopsirea benzilor au devenit prioritati ale administratiei locale. O parte dintre romanii cu care nu ma identific considera aceste masuri ca paguboase pentru bugetul Bucurestiului. Cu o parte din afirmatiile dumnealor sint insa de acord. Florile proaspat puse zilele trecute nu au fost udate si in scurt timp fie se vor ofili din lipsa de apa, fie vor fi furate si vindute in piata. Ploaia de luni este insa o mana cereasca pentru primarie. Curatenia se va transforma intr-o amintire frumoasa a unor zile de primavara. Aproape ca ne-am dori un summit in fiecare luna, daca numai asa putem lucra la infrumusetarea orasului. Problema insa nu este aici. Preocupati in mod excesiv de aparente si de blocarea traficului, pierdem din vedere un lucru foarte important: masurile de securitate sint perfect normale pentru un astfel de eveniment. Mitul ospitalitatii romanesti incepe sa paleasca in fata summitului NATO.

Desi nu reprezinta acelasi tip de manifestare, competitia intre orase pentru organizarea Jocurilor Olimpice este impinsa de la spate de cetateni care simt ca alegerea orasului lor le va aduce nu neaparat bani, cit onoare. Poate ca acesta este lucrul care lipseste in Bucuresti zilele acestea: un sentiment al uimirii apreciative ca un eveniment de o asemenea amploare se desfasoara in Bucuresti. Si ca fiecare dintre noi ar trebui sa „mai lase de la el“ si sa contribuie la buna desfasurare. Se poate obiecta ca Jocurile Olimpice aduc piine si circ unui oras sufocat in propria-i marime si ca un eveniment de genul summitului nu ar aduce decit haos in trafic. Ingrijorarea, frustrarea, nervii bucurestenilor sint prezente normale intr-un astfel de caz. Nimeni nu pune la indoiala, sau nu ar trebui sa puna, riscul care exista intr-un astfel de caz, de unde si masurile de securitate. Insa aproape nimeni nu aduce in discutie esenta evenimentului. Afghanistanul pare departe. Croatia, Albania si Macedonia par insignifiante. Georgia, la fel.
Puneam mai sus intrebarea: Ce s-a intimplat cu dezbaterea? Poate ca trebuia insa sa pun o altfel de intrebare: Cind am avut o esenta a dezbaterilor? Fie ele legate de summitul NATO sau de alegerile locale, dezbaterile se concentreaza pe subiecte care nu au legatura foarte mare cu efectele evenimentelor respective. Alegerile pentru Bucuresti nu au si nu vor avea o dezbatere pe proiecte, ci pe nume.

Sondajul INSOMAR prezentat saptamina trecuta de Evenimentul zilei, cu rezultate interpretate de unii ca „lucrate“, arata ca Sorin Oprescu se bucura de 46,9% din increderea bucurestenilor, urmat de Silviu Prigoana (44,8%) si Liviu Negoita (43%). In topul prezentat de Evenimentul zilei nu regasim nici un candidat oficial. Fuga dupa nume si imagine electorala sugruma spiritul dezbaterii, atit de necesar. In urma dezbaterilor din precampania electorala, nu regasim nici un proiect real de administrare a orasului care sa conduca la o discutie constructiva. Dezinteresul pentru dezbatere si vot se transforma in interes pentru certuri fara rezultate – „papagali“, „tradatori“ si „martafoi“. O dezbatere normativa pe subiecte de interes real lipseste inca.
Summitul trece, alegerile ramin. Alegerile trec, primarii ramin. Pe cine alegem, insa? Desi un amalgam de caracteristici sta la baza votului (program politic, charisma, experienta, rezultate anterioare, partid sau... starea vremii), ceea ce ar trebui sa conteze in primul rind este fezabilitatea proiectului pe care candidatul l-ar avea pentru Bucuresti, precum si posibilitatea de implementare a acestuia. Sper intr-o campanie electorala bazata pe dezbaterea unor proiecte si gasirea unor solutii corespunzatoare multiplelor probleme. Sper intr-un summit usor si fara incidente. Sper in (re)aparitia esentei democratice a dezbaterii. Si mai sper ca gardul vopsit cu ocazia vizitei Bush-Putin-NATO sa nu se strice si sa apara, iarasi, leopardul.