OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Viata publica maghiara din Transilvania simte iarasi nevoia eroilor. Necesitatea atrage dupa sine contextul in care asemenea lucruri inca mai dau roade. „Biserica si scoala“, cum spune mult uzatul poem transilvanean. Pentru functionarea continua, fara ezitari, a pepinierei de eroi, spatiul public maghiar din Romania este absorbit in trecut intr-o masura atit de adinca, incit renunta si la minima sensibilitate umana – nemaipomenind de luciditate, de minimul de rationalitate. Asa se poate intimpla ca ziarul Krónika din Cluj a publicat pe pagina frontala, cu majuscule, cele mai enorme titluri: Cauza scolii a cerut viata unui om.

Articolul se referea la moartea unui preot unitarian din Turda, care a avut un infarct fatal dupa ce a fost prezent la o dezbatere vehementa a consiliului municipal. Jurnalistul nu pare preocupat deloc de legile scrise sau nescrise ale convietuirii umane, ca reverenta obligatorie fata de cei morti. Pepiniera de eroi nu ia in considerare nici macar principiul de a nu se folosi de oameni care nu sint in conditia de a aproba sau de a nega ipotezele jurnalistului prezentate ca si fapte.

- Nu e usor de gasit un inamic
Din octombrie 2005, Universitatea „Babes-Bolyai“ este alibiul cultivarii eroilor. S-a pornit de la o demonstratie pentru restituirea Universitatii Bolyai, apoi a urmat adunarea de semnaturi printre cadrele didactice maghiare ale universitatii, pentru autonomia facultatilor maghiare in structura UBB, a urmat apoi cererea catre senatul UBB, respingerea acesteia simultan cu scrisoarea deschisa a savantilor si scriitorilor de prestigiu international catre statul roman, scrisoare in care se afirma ca restituirea Universitatii Bolyai este o datorie. Si asa mai departe. Evenimentele ar putea fi relatate in tot atitea feluri cite persoane le povestesc. Fireste. Problema se iveste cind, intr-o situatie haotica precum aceasta, o interpretare se autointituleaza unica detinatoare a adevarului, iar analiza calma, din mai multe perspective, a evenimentelor se considera aroganta intelectualista, chiar neputinta. Problema apare cind „posesorii de adevar“ construiesc imaginea inamicului printr-un discurs in care analizele sint percepute ca o colaborare cu pretinsul inamic.
Si nu e usor de gasit un inamic in conditiile sociale actuale, cind evenimentele nu se petrec intr-un cimp dihotomic. Inamicii pot fi gasiti numai daca excludem aspectele actuale ale problemei, numai daca excludem critica necombatanta prin argumente rationale ale viziunii autoritariste asupra istoriei si ne intoarcem in pretinsul trecut cu o ipoteza gata construita pentru prezent. Da, asa se face ca omul rasare din trecutul prefabricat cu o poveste mare, care – ce surpriza! – chiar se potriveste cu ambitiile actuale ale „istoricului“.

Daca punem in programul de cautare Google (in limba maghiara) expresia „Bolyai Egyetem“, o sa descoperim, printre multe altele, un link al carui titlu este: „Sint molestati savantii care sint pentru restituirea Universitatii Bolyai“. Click acolo, apar flash-urile. Cauta o cafenea aici. Cumpara „nu stiu ce“ acolo. Iar articolul contine numai citeva propozitii referitoare la scrisoarea deschisa a premiatilor Nobel, nume, nume, nume si o propozitie despre decizia Senatului UBB. Linkul mai departe, ca o promisiune, ne duce pe pagina index.hu. Acolo iar premiatii Nobel, iar Senatul, apoi gasesti un subtitlu: „maghiarii au fost amenintati“, da, aici ar trebui sa fie molestarea. Desi deja observi trecerea de la molestare la amenintare, inca mai speri ca o sa afli ceva. Ce vei afla: Consiliul de Initiativa Bolyai (CIB) isi da cu parerea despre situatiune: Senatul „i-a umilit“ si „i-a amenintat dur“ pe membrii maghiari. Atit. Nu se stie la ce se refera, intr-un context academic, „i-a umilit“, „i-a amenintat dur“, nu se stie cine si ce a comis, citim citeva verbe foarte grave, dar si generale. Nimic concret, pe baza caruia sa fie posibila pretentia de a le cere socoteala „celor care ameninta“. La sfirsitul articolului gasim reclame la PC si aparate video.

Unii savanti si scriitori detinatori ai premiului Nobel cer statului roman, in scrisoarea deschisa publicata in The Times, restituirea Universitatii Bolyai pe baza argumentului ca ea a fost unificata fortat cu Universitatea Babes, in 1959, de catre dictatura comunista. In 1990 a mai fost publicata o astfel de scrisoare, de catre matematicianul detinator al premiului Abel Sir Michael Atiyah. Imediat dupa caderea dictaturii de 40 de ani, aceasta reprezenta o necesitate logica si legitima. Nu era formulata adecvat, pentru ca era exprimata in limbajul restituirii proprietatilor, ca si cum o universitate ar fi proprietatea cuiva, ca un castel sau un mobilier antic (care fusesera luate tot de catre stat, iar atunci incepea lungul proces de restituire a lor). Este evident ca „restituirea“, in cazul unei universitati, nu este „restituire“, deoarece intre anii 1959 si 1990 s-au petrecut schimbari esentiale in conceptia universitatii europene, pentru ca o structura universitara din 1959 sa fie functionala si in 1990. Nici n-as pomeni despre lucrurile acestea banale, daca scrisoarea deschisa din 2006 nu le-ar trece cu vederea. Ceea ce in 1990 era o retorica justificabila astazi pare a fi ignoranta.

Daca scriu despre politica UBB dupa 1990, care incearca sa se sincronizeze cu cele mai actuale principii ale universitatilor europene, atunci in mass-media maghiara transilvaneana, in pepinierea eroilor (textul original apare in saptaminalul A Hét, una dintre foarte rarele exceptii), eu insami voi fi pozitionata in tabara colaborationistilor. Degeaba as spune ca actualmente nu exista doua tabere opozante, degeaba as spune ca nu exista „o tabara“, ci ca se „colaboreaza“ mai degraba pe cont propriu. Si tot degeaba as spune ca nu cred ca totul este minunat asa cum e acum. UBB este up to date privind declaratiile, dar in plan concret, par exemple, gasim profesori de stiinte sociale care si-au facut doctoratul cu o tema din filozofia tovarasului Nicolae Ceausescu. Daca toti acestia ar fi fost dati afara dupa 1989, prea putini ar mai fi ramas. Omul sarac si infantilizat in timpul dictaturii n-are pretentii, iar ei au dreptul, pina in ziua de azi, sa conduca doctorate. Este o chestiune de timp, desigur. Momentan, in UBB sint prezente, simultan, relicvele umane ale dictaturii, reflexele dictatoriale ale conducerii unei institutii cu cercetarile avansate, cu lecturile in limba engleza, franceza, germana etc. ale unor savanti cu renume international. Inscriptiile in limba maghiara de pe pereti inca mai lipsesc. S-a infiintat o intreaga serie de catedre noi, universitatea are relatii bune cu universitati renumite, este prima in Romania care s-a alaturat conceptiei „Bologna“ s.a.m.d.

Problemele sectiilor cu limba de predare maghiara nu difera de problemele intregii Universitati: lipsa profesionalismului, conducatori cu reflexe dictatoriale, conditii haotice din pricina restructurarii invatamintului pe baza principiilor conventiei de la Bologna, administratie nefunctionala, lipsa resurselor financiare. Si, pentru ca studentii si profesorii maghiari sint minoritari in cadrul universitatii – tot asa ca si in tara –, iar hotaririle luate de conducere ezita inca intre decizii pe baza majoritatii sau pe baza argumentelor, reprezentantii catedrelor cu predare in limba maghiara ajung mai greu in preajma solutiilor si a resurselor financiare. In politica de dezvoltare a universitatii, innoirea parcului de masini al Rectoratului este o prioritate fata de „parcul“ de computere al unei catedre maghiare – nemaivorbind despre conditiile de cercetare ale studentilor, fie acestia romani, maghiari sau de alta limba sau nationalitate – si fata de preocuparile privind salile de computere, bibliotecile etc.

- Problema reala a UBB nu consta in limba
de predare
Deciziile de acest tip reflecta politica unei conduceri formate intr-un sistem dictatorial. Problema reala a UBB nu consta in limba de predare, fiindca nu exista obstacole din afara in privinta organizarii unor discipline cu predare in limba maghiara. Problema reala este mai degraba una de generatie. Pentru ca actualmente sintem in situatia farfuridiana de reforme fara schimbari: conducerea UBB incearca incontinuu sa sincronizeze structura universitatii cu cea a universitatilor occidentale, in conditiile in care pozitia conducerii si deciziile hegemonice ramin „nevatamate“.

CIB-ul, care a pornit procesul in diverse medii, a fost salutat de unii profesori universitari maghiari: in sfirsit, apar tineri capabili, care stiu sa foloseasca posibilitatile de comunicare de astazi. Asta la suprafata. N-am de ce sa presupun ca cei doi profesori intr-adevar tineri din CIB nu ar fi pornit actiunea lor cu intentii bune, care ignora insa situatia reala. Vorbind despre o problema etnica, astfel de demersuri ajung in mod sigur la simplul cetatean, care intelege si este oricind gata sa dea o declaratie privitor la „dreptul la universitate maghiara“ (drept care exista, desigur, numai ca, din punct de vedere profesional, o universitate intr-adevar multiculturala, care se afla in circuitul universitatilor occidentale, e mult mai atragatoare decit una organizata numai pe baza limbii de predare). Sa spunem lucrurilor pe nume: aceasta politica este una populista. Poate ca nu e vina CIB-ului ca unii profesori maghiari (fosti demnitari) au vazut in acest proiect posibilitatea de a evita sa dea socoteala pentru trecutul lor in regimul totalitar – un proces foarte actual in tarile postcomuniste.

In Ungaria, apar regulat analizele si dezbaterile pe acest plan, prin care societatea ungara are prilejul de a-si recapata judecata clara si sensul moral, pierdut in anii compromisurilor (cel mai recent caz a fost cel al renumitului regizor rasplatit cu premiul Oscar István Szabó, care timp de doi ani a scris rapoarte pentru