Un personaj dubios cu pretenţii
cărturăreşti şi un fost procuror ce-şi vinde eşecul
profesional, strîns într-o carte, taberei
antiprezidenţiale aflate pe val. Alianţa ad-hoc pare construită
din zgură securistică. Ingredientele americane ale poveştii poartă
veşmintele credibilităţii şi vor să lase impresia că Marele
Licurici se leapădă de turbulentul şi ineficientul partener de la
celălalt capăt al „axei“ Washington-Londra-Bucureşti. Straniu
însă, cel presupus a fi noul Ales, purtătorul de stindard al
blocului anti-Băsescu, este surprins furişîndu-se la Moscova,
unde ar fi aranjat – spun gurile rele – privatizarea RomGaz.
Apare, imediat, un alt viitor fost procuror, care confirmă
declaraţiile celuilalt, exilat din sistem, potrivit cărora atît
şeful DIICOT, cît şi procurorul general ar fi exercitat
presiuni pentru ca investigaţia din dosarul privatizărilor
strategice, care viza nume grele – Udrea, Stolojan, Verestoy, dar
şi pe eternul Voiculescu –, să treneze. Acelaşi CSM, care
propusese excluderea celor doi procurori din magistratură, decide să
verifice acuzaţiile acestora. Preşedintele spune că foştii
magistraţi, repudiaţi de breaslă din cauza incompetenţei şi a
neglijenţelor în serviciu, au fost recuperaţi de partide –
a se citi PSD – pentru operaţiuni de intoxicare. Traian Băsescu
vorbeşte despre Omar Hayssam. Mai bine ar face să declasifice acest
dosar, dacă nu are nimic de ascuns. Prietenul arab al politicienilor
de stînga, condamnat pentru terorism şi evaporat, în
2006, la bord cu un neoplasm ce ar fi trebuit să-l ucidă de cîteva
ori, revine, iată, în 2009, ca subiect gras şi sănătos, în
plină campanie electorală. Pe de altă parte, preşedintele nu
scoate nici un cuvînt cu privire la cercetările asupra unor
apropiaţi politici.
Ambele dosare sînt de top,
privesc siguranţa naţională şi oriunde altundeva ar produce
seisme politice şi instituţionale de necontrolat. Ele sînt
condimentate cu presupuse imixtiuni în activitatea
magistraţilor, trafic de influenţă, scurgeri de bani. Replicile
lui Traian Băsescu sînt tot mai lipsite de vigoare. Prădătorul
din fruntea piramidei politice pare grav rănit. Ciracii se tem că
el ar putea fi înfrînt de sistem, asemenea unui ilustru
predecesor, fără măcar să aibă răgazul să o recunoască.
Campania pentru alegerea preşedintelui
a fost copleşită de paraziţi, iar a discerne între
diversiune şi dezvăluire este tot mai dificil. Referendumul privind
Parlamentul, impus de preşedinte odată cu turul I şi condamnabil
moral, deoarece îi creează un avantaj faţă de
contracandidaţi, pare benign în raport cu replica unora dintre
aceştia. Răul absolut a luat chipul onorabilităţii, minciuna este
vedeta televiziunilor de nişă. Un ziarist, şantajist notoriu, şi
un afacerist de succes, camuflat în analist, predau, în
prime time, ABC-ul manipulării. Păzitorul integrităţii
demnitarilor se oferă cobai, în scop profesional, pentru
experimentarea unui şantaj. Înregistrări – mereu
folositoare, dar nu întotdeauna legale –, stenograme mai mult
sau mai puţin autentice inundă canalele de ştiri şi ziarele.
Banul democrat-liberal al Craiovei îl alungă pe unul dintre
puţinii foşti disidenţi cu care se poate lăuda România
afară din Oltenia, numai pentru opiniile sale critice la adresa
preşedintelui, şi spune apoi că l-a salvat, astfel, de la un
posibil linşaj. Estimp, restauratorul bunului-simţ caută,
frenetic, turul al II-lea, cu aceeaşi agresivitate pe care o dezavua
la ceilalţi competitori. PD-L şi PSD aruncă în grotesc
competiţia pomenilor electorale. În plus, social-democraţii
îi mînă în lupta electorală şi pe prietenii
sindicalişti de la metrou. Dar nimic nu se compară, ca impact
scenic, cu desantul lui Hayssam şi al băieţilor deştepţi din
Energie.
Această campanie va face istorie. A
demolat un guvern nepunînd în loc nimic, şi asta în
vremuri de gravă criză economică, clatină Parlamentul, supus
oprobriului public şi riscînd amputarea, zguduie Justiţia şi
chiar instituţia prezidenţială, însăşi miza acestui
scrutin. În ce-i priveşte, românii au învăţat,
poate, un lucru simplu: consumul excesiv de politică dăunează grav
sănătăţii.
Avertismentul merită să figureze la
începutul şi la sfîrşitul fiecărui talk-show politic
şi să fie multiplicat în perioadele de campanie electorală.
Secretul imunităţii sau al vindecării după ingerarea –
voluntară sau nu – a tuturor acestor produse toxice este cunoscut
doar treimii care refuză, de ani buni, să meargă la urne. Pentru
ea, pledoaria pro-vot, susţinută de beneficiarii direcţi, precum
şi de apologeţii naivi ai civismului, este o vorbă goală. Noi,
ceilalţi, am respins, pînă acum, orice tratament.
Prezidenţialele din 2009 ne pot însă convinge să ne
vaccinăm. Pe parcursul a două decenii, iluziile şi speranţele –
din a căror combinaţie ia naştere cel mai puternic agent electoral
– au intrat în extincţie. România reface, acum, lungul
drum al zilei către noapte.