OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Saul BELLOW
Ravelstein
Viking Press, SUA, 2000, 233 p.


Dupa cum s-a scris deja, atit in presa americana, cit si in cea canadiana si britanica, Abe Ravelstein, eroul noului roman al lui Saul Bellow, seamana mai mult decit ii este permis unui erou fictional cu fostul sau coleg, criticul si profesorul universitar Allen Bloom. La fel ca si autorul cartii The Closing of the American Mind (un best-seller care l-a facut milionar pe Bloom, o lucrare care la scurt timp dupa aparitie a suscitat multe discutii pro si contra, atit in cercurile universitare, cit si in presa), Ravelstein este profesor de filozofie politica si publica o carte „inteligenta, plina de vigoare; o carte care cheama la lupta activa“ impotriva declinului educatiei liberale in mediile academice din Statele Unite. Ca si Allen Bloom, Ravelstein citeaza copios din Platon si Rousseau si nu rateaza nici o ocazie de a-si da cu parerea asupra importantei „erosului“ pentru insasi existenta umanitatii. Profesor cu o charisma rara, el este dogmatic si pretinde din partea altora maximum de efort posibil. Discipolii sai sint la fel de infocati ca si detractorii sai.
Cei familiarizati cu productia literara a lui Saul Bellow au recunoscut cu usurinta antecedentele din viata reala si pe cele fictive din cartile sale: Von Humboldt Fleisher din Humboldt’s Gift, personaj bazat pe biografia poetului Delmore Schwartz, sau Victor Wulpy din What Kind of Day Did You Have?, carte care dezvaluie multe elemente recognoscibile ale comportamentului si cutumelor criticului de arta Harold Rosenberg.

Cu toate acestea, dupa ce magia fictiunii lui Bellow si-a facut efectul, adevarata identitate a celor care au dat contur eroilor cartilor sale devine irelevanta. Nu acelasi lucru se intimpla in Ravelstein – o carte care initial acapareaza interesul cititorul mai degraba datorita numeroaselor birfe si cancanuri. Mai departe, continuarea lecturii lasa impresia unui portret fictionalizat si nu a unui roman in sensul strict al cuvintului. Ravelstein devine o lectura pasionanta cind naratorul lui Bellow, un scriitor numit Chick, isi deapana amintirile despre amicul sau Abe, rememorind idiosincraziile, gusturile si glumele acestuia. Atunci cind Bellow incearca sa dea mai multa substanta scenariului cartii, pentru a pune ceva „carne si muschi“ pe scheletul relatiei lui Chick cu Ravelstein si cu celelalte personaje, efortul sau are succes doar pe jumatate, ca si cind autorul nu ar fi stiut prea bine ce vrea de fapt sa faca cu personajul principal. Cititorii cartilor anterioare ale lui Saul Bellow il cunosc ca pe un maestru al portretisticii (in opinia lui John Updike: „The best American fiction writer of today’s“). Si de aceasta data Bellow isi foloseste talentul de prozator fara egal.

Ravelstein, personajul principal, apare ca o figura – intr-o formulare tipic americana – „larger-than-life“. E un barbat chelios, un fumator inrait, cu un ego de proportii whitmaniene si cu un apetit de viata inegalabil. La fel ca si personajele din cartile anterioare ale lui Bellow, Ravelstein este un intelectual „care se simte confortabil in prezenta declaratiilor ample, a marilor idei si a oamenilor faimosi“. In acelasi timp, Abe este nestapinit in placerea sa de a se imbraca in hainele cele mai scumpe si in dorinta de a fi inconjurat de antichitati de cea mai buna calitate si indubitabila valoare. De cind a dat de bani, Ravelstein poarta la mina un ceas care costa 20 000 de dolari si isi trimite cravatele de matase, prin curier aerian expres, numai la Paris, pentru a fi curatate de un specialist. Nu poate suferi studentii lenesi, mediocri sau lipsiti de simtul umorului. Este venerat de discipolii sai si este considerat un „atlet suplu al gindirii“, un fel de „intellectual counterpart“ al lui Michael Jordan. Pentru putinii alesi ai sai joaca rolul de figura paterna, confident si receptor pacient de confesiuni.
Apetitul sau pentru „informatiile de culise“ este imens, fie ele birfe despre amici sau studenti, fie informatii „top-secret“ despre „porcariile“ comise de guvern. Chick, acest „chibit/observator/martor de prima clasa“, mai tinar decit Ravelstein cu 20 de ani, il considera un fel de intelept. Cind Ravelstein il roaga sa-i scrie biografia, Chick accepta, desi cu multe rezerve.

In lumina recentelor dezbateri etice si intelectuale din sinul comunitatii gay americane (dar nu numai) despre necesitatea si moralitatea dezvaluirii publice a orientarii sexuale a unor superstaruri din lumea intelectuala, academica sau politica, gestul lui Saul Bellow (comis prin intermediul personajului sau Chick) este receptat ca un contraatac calculat fata de acuzatiile – care nu s-au lasat asteptate prea mult dupa aparitia cartii – cum ca autorul a dorit de fapt sa comita „outing“-ul lui Allen Bloom, insinuind ca acesta ar fi fost homosexual, cind a sugerat ca SIDA ar fi fost cauza reala a mortii profesorului. In varianta publica, conform omagiilor din presa, motivele mortii lui Allen Bloom au fost hemoragia interna si blocajul hepatic.
Extravagantul profesor Ravelstein se afla mereu in disputa cu tinarul Chick, spunindu-i acestuia „sa se distanteze de vietile intime ale altora si sa devina interesat mai mult de «viata publica» si politica“. Dinamica relatiei dintre cei doi barbati este tipica pentru proza lui Bellow.

Totusi, aici, el nu se preocupa suficient sa dezvolte aceasta relatie de prietenie dintre Ravelstein si Chick, privind-o astfel de greutatea unei istorii personale si intime comune, ceea ce se vede si mai limpede prin comparatie cu bine cunoscuta relatie a lui Humboldt cu Citrine, descrisa in unul dintre cele mai bune romane ale lui Bellow, Humboldt’s Gift. In comparatie cu cartile sale precedente, Bellow prefera de data aceasta anecdotele izolate, lipsite de o forta dramatica cumulativa, de genul accidentului in care Ravelstein varsa o ceasca de cafea espresso pe nou-nouta sa achizitie vestimentara, un „Lanvin“ care l-a costat 4500 de dolari – sau a faptului ca, la numai citeva ore de la externarea din spitalul de urgenta, personajul ignora sfaturile doctorului si are deja o tigareta aprinsa in gura, fumind cu o infantila indiferenta, total netulburat de posibila consecinta grava a actului sau. O alta situatie anecdotica e aceea in care Ravelstein da buzna, fara sa bata la usa, in camera unde se afla Vela, nevasta lui Chick, surprinzind-o aproape goala. Dar asta nu este totul.

Cartea contine multe ruminatii digresive, de la filozofia lui Rousseau despre „problema evreiasca“ pina la placerile pe care le poate oferi numai… si numai Parisul, meditatii ocazional intrerupte de – si intercalate cu – aparitiile episodice ale unor amici si cunoscuti ai lui Ravelstein: un bestiar al stiutelor caractere bellowiene, „descurcareti fini“ si „interesati“, printre care: Rakhmiel Kogon, fostul profesor al lui Ravelstein, care arata ca un „non-benevolent Santa Claus“; un fost puscas marin devenit profesor si poreclit „Battle“, ahtiat fara masura dupa intrigile consumate in biroul decanului universitatii unde el preda, pentru a trece apoi la „miscari complexe, machiavellice si pe fata“; Radu Grielescu (care, ca si Mircea Eliade, a locuit si predat la Chicago, orasul de resedinta si al lui Saul Bellow), un fascist originar din Romania care doreste sa se reinventeze pe sine in Statele Unite, in postura unui gentilom de pe „vechiul continent“ interesat de istoria arhaica a omenirii, si altii.

Din pacate, din cauza saracei lor fizionomii narative, aceste personaje insuficient conturate nu adauga mai nimic la greutatea valorica a celei mai recente carti a lui Saul Bellow. Romanul derapeaza intr-un monolog in cerc inchis si repetitiv, rostit de Chick, despre sanatatea lui Ravelstein, care se deterioreaza aproape zilnic, dublat de litania „problemelor“ mentorului sau cu femeile. La final, charismaticul Ravelstein isi pierde importanta de personaj principal, fiind marginalizat, iar cartea isi risipeste energia si degenereaza intr-o „forma fara functie“, din care insusi subiectul naratiei dispare. Credem ca efortul lui Bellow ar fi putut da roadele asteptate daca el ar fi tratat subiectul vietii prietenului sau folosind pur si simplu biografia acestuia, rezistind tentatiei de a pompa in roman anecdote semibiografice (oricit de picante ar fi acestea) din viata lui Allen Bloom. Ar fi fost poate cea mai simpla modalitate de a evita ca discursul cartii (care, cu toate minusurile sale, nu este lipsita de marca seducatorului stil bellowian) sa se impotmoleasca in hatisul unei fictiuni vadit prea orgolioase.