OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La Institutul Francez a avut loc pe 18 iunie lansarea cartii Trandafirul nimanui/Die Niemandsrose de Paul Celan, aparuta, in versiune bilingva, germano-romana (in traducerea Norei Iuga), la Editura Est. Bertrand Badiou, cercetator la Scoala Normala Superioara din Paris si specialist in opera lui Paul Celan, a facut o prezentare a volumului, urmata de lectura in germana, franceza si romana a unor poeme, realizata de Bertrand Badiou, Samuel Tastet si Nora Iuga. Interludii muzicale: violonista Céline Boulben. Cu aceasta ocazie, Bertrand Badiou a avut amabilitatea de a ne raspunde la citeva intrebari referitoare la unul din cei mai mari poeti de limba germana (nascut la Cernauti).

Domnule Bertrand Badiou, sinteti specialist in opera lui Paul Celan. Paul Celan a fost profesor de limba germana la école Normale Supérieure; si dumneavoastra sinteti profesor acolo. E o coincidenta? Cum s-a nascut pasiunea dumneavoastra pentru poezia lui Celan?
Mai intii trebuie precizate citeva lucruri: Celan n-a fost profesor, ci lector de limba germana; pe vremea aceea, la école Normale Supérieure nu erau profesori, ci doar lectori si conferentiari. in ce priveste germana, singurul post existent atunci era cel de lector, un post modest din punct de vedere salarial. Iar in ce ma priveste, nu sint profesor, ci cercetator la École Normale Supérieure, unde exista un centru de studii dedicate lui Paul Celan care au ca scop sa promoveze cunoasterea operei poetului nu numai in Franta, ci si in afara ei, pentru ca primim acolo si studenti straini. Aceasta activitate include si un seminar saptaminal, realizat de un profesor de limba germana (astazi exista, intr-adevar, si un profesor de germana) si de mine. La seminar participa atit studenti, cit si profesori; impreuna incercam sa comentam, sa intelegem si sa interpretam poezia lui Celan.

Ati editat impreuna cu fiul poetului, Eric Celan, o editie in doua volume a corespondentei dintre Paul Celan si sotia sa, Gisèle. Ne puteti spune cum s-a nascut acest interes special pentru Celan?
intilnirea cu Celan – pentru a raspunde la prima dumneavoastra intrebare – s-a petrecut pe vremea studentiei, atunci cind am primit in dar de la cumnatul meu cele doua volume de opere ale lui Paul Celan. Lucru care m-a condus, de altfel, si la primele mele incercari de traducere din germana – alaturi de cumnatul meu – a poeziei lui Celan, pe care le-am prezentat vaduvei poetului, despre care stiam de la prieteni ca locuieste la Paris. Ea a acceptat sa ma primeasca si sa discutam despre dificultatile de traducere a acestei poezii, ceea ce m-a facut foarte fericit, pentru ca scopul meu nu era sa public traducerile respective, ci doar sa inteleg poezia lui Celan. Si iata-ma, asadar, tinar student timid si intimidat, in pragul unei intilniri care s-a dovedit una veritabila: Gisèle m-a facut sa ma simt repede in largul meu si conversatia noastra a durat mai bine de opt ore. La un moment dat, a sosit si Eric Celan, care ni s-a alaturat, si totul s-a petrecut intr-o atmosfera aproape filiala, ca si cum as fi facut parte din familie. Asa a inceput interesul meu din ce in ce mai aprofundat pentru opera poetului; impreuna cu Gisèle, mergeam adesea la tara, unde se afla biblioteca poetului si unde am petrecut multe nopti de insomnie si entuziasm, incercind sa cunosc un om, de-a lungul lecturilor, cartilor si notitelor lui.

Pentru mine acest lucru a reprezentat o deschidere culturala extraordinara, pe care nici nu mi-o imaginam. Pe parcurs, aceasta relatie cu Gisèle Celan s-a aprofundat si in 1991, din nefericire, dupa o perioada de efort sustinut de cercetare a operei celaniene, ea s-a imbolnavit de un cancer al pancreasului; pe vremea aceea eram profesor in provincie. in octombrie am primit scrisoarea prin care ma anunta ca suferea de o boala incurabila si ca se bizuia pe mine ca voi duce la bun sfirsit proiectele pe care le facusem impreuna in ce priveste opera lui Celan. impreuna cu citiva prieteni am incercat sa fiu alaturi de ea in ultimele sale zile; avea un curaj extraordinar si cred ca, intr-un fel, ea ne-a initiat si pe noi in moarte, in acest lucru care ne asteapta pe fiecare dintre noi.
in prezentarea volumului Trandafirul nimanui, ati invocat argumentele biografice – si acum vad cit de mult conteaza ele pentru dumneavoastra. Ati plecat de la doua argumente biografice: dedicatia catre un poet rus, de origine evreiasca, Ossip Mandelstam, respectiv acuzatia de plagiat. Va intereseaza mai ales contextul biografic al acestei poezii sau practicati si alte abordari ale ei?

in prezentarea mea de la Institutul Francez, nu am avut timp sa patrund mai adinc in analiza textelor, sa zabovesc asupra simbolurilor ei. in acelasi timp, trebuie specificat acel sens mai puternic al biograficului care concura la intelegerea poeziei. Biografia e cauza poeziei, in multiplele sale aspecte, anume: ceea ce poetul traieste, ceea ce el inregistreaza din aspectele realitatii, ceea ce el citeste. Toate acestea coaguleaza, de altfel, Celan vorbeste intr-o scrisoare catre prietenul sau, Petre Solomon, despre fenomenul de coagulare a poeziei. Ceea ce ma intereseaza nu e biografia propriu-zisa, ci felul in care scriitura e biografica, adica masura in care ea este o inscriptie a vietii in limbaj. Nu se pune problema, cind citim poezia lui Celan, sa facem acest lucru in sens invers si sa o vedem in lumina cauzelor care au produs-o. Ceea ce voiam sa arat atunci cind aminteam dedicatia cartii catre poetul Ossip Mandelstam era faptul ca numele aceluia e diseminat in volum, ca el trimite la poemele lui (traduse de Celan in germana) etc., deci ca el creeaza o intertextualitate difuza.

Trebuie spus ca, dincolo de interesul biografic, exista un interes de ordin moral, poezia e o lectura a evenimentelor, a istoriei – vorbeam de un Celan istoriograf –, care e angajata intr-o interpretare a lumii, a lecturilor si a intregii sale vieti. in acest sens poemele sint biografice, adica ele nu sint niste speculatii desprinse de existenta concreta. Adesea, Celan scrie poeme ca si cind ar scrie niste pagini de jurnal, apar numeroase date motivate, unele fac parte integranta din poem. inca o data: scriitura a vietii, scriitura a vietii care exista in jurul sau, scriitura a evenimentelor, scriitura a istoriei si a Istoriei si coagulare a tuturor acestora in poem. Si, in plus, aceasta lectura biografica contribuie la o lectura a poemelor in concretetea lor, atrage atentia asupra unor evenimente pe care un lector neavizat le-ar putea trece cu vederea. Celan insusi refuza interpretarea biografica a poemelor sale, desi, printr-un fel de paradox, nu inceta sa o cultive. De fapt, el isi scrie viata in poemele sale, insa maniera in care o face conteaza, nu evenimentele in sine.
- „Germana lui Celan suna ca o limba ciudata si straina pentru germani“
Ati vorbit de o exigenta de ordin moral in poezia lui Celan. Si de angajament social. Nora Iuga vorbea de o anumita nostalgie metafizica, de o valoare existentiala mai generala a poemelor. Face, desigur, referire si la soarta ratacitoare a evreilor. Nora Iuga spune ca Die Niemandsrose poate sa vina din echivalentul nemtesc pentru no man’s land – nostalgia dupa o tara proprie, pe care fiecare poet o resimte. E o contradictie intre interpretarea dumneavoastra si cea a Norei Iuga? Cum vedeti lucrurile?

Nu e o contradictie, dar eu cred ca la Celan nu exista sens metafizic vag. Asta-i tot. La Celan cred ca exista o formulare foarte exacta a poemelor. Ele au o semnificatie metafizica, e intr-adevar vorba de un aspect care priveste umanitatea in general, insa in acel sens de transcendenta a limbajului, de care vorbeste Celan insusi. Nu e vorba de transcendenta divina, ci de profunzimea limbajului, poemul e locul in care omul, individul face experienta transcendentei. Dar cind Celan spune: „Copacul se opune ciumei“, nu vad cum l-am interpreta in mod generalizator, decit doar pornind de la ciuma neagra, adica fascismul, si extinzind-o pina la toate formele de fascism, de tiranie, de autoritarism, toate formele politice care aduc moartea. insa asta e cu totul altceva decit raul intr-un sens general foarte vag.

E vorba de o poezie angajata...
Da, dar nu in sensul banal, à la Jean Paul Sartre. Desi evenimentele sint transparente in poem, Celan nu scrie o poezie de actualitate imediata. Mesajul sau e ca o sticla aruncata in mare, oricine il poate recupera si citi. insa in decriptarea acestui mesaj e implicat un intreg efort de lectura si de formare intelectuala. Celan nu e nici un comunist, nici un om de dreapta, el vorbea de o „stinga a inimii“, poetul exprima idei care tin de umanitatea omului, asa cum o concepe el, de acest ordin tine de fapt si iudaismul sau. insa totul e trecut prin filtrul propriu, al unui individ, in adresare catre un alt individ: nimic nu e aici de ordin general. Colectivitatea este o suma de indivizi.

Volumul bilingv al lui Celan, aparut la Editura Est, face parte dintr-o colectie „ingrijita de Bertrand Badiou si Samuel Tastet“. Despre ce e vorba mai exact?
Volumul de la Editura Est nu e primul volum de poeme integral din opera lui Celan. A aparut deja, la Paralela 45, primul volum de poezii al lui Celan. E vorba de o greseala din partea acelei edituri, care a achizitionat drepturile de publicare fara sa ne consulte, pentru ca noi dorim sa publicam la Editura Est integrala operei lui Celan, inclusiv cartile aparute la sfirsitul vietii sau dupa moartea poetului.

O ultima intrebare. O citez din nou pe Nora Iuga, care spunea ca Celan e o victima, fiindca a fost obligat sa scrie in limba calailor sai. Dumneavoastra insiva ati reluat o fraza a lui Celan: „in fond, sint un poet rus pe pamint german infidel“. Ati vorbit de umorul sau, de autoironia, dar si de violenta gestului cu care isi asuma o identitate. Pentru dumneavoastra, care e identitatea acestui poet?
Identitatea, teritoriul sau e poemul. Nu exista propriu-zis o revendicare a unei identitati la el. in acest sens, pentru mine e vorba din nou de un mesaj politic si moral. in epoca replierii nationaliste, a conflictelor cu celalalt, Celan se expune intotdeauna in fata celuilalt, se arata asa cum este el, fiind insa mereu altundeva decit acolo unde te astepti sa-l gasesti. El traieste in relatia cu celalalt, care e intotdeauna mediata de poem, si cred ca opune acest lucru tuturor celor care incearca sa-l acapareze, sa-l circumscrie. Francezii ii revendica nationalitatea franceza, romanii spun ca e poet roman, germanii ca e de-al lor. Ei bine, el ii provoaca pe toti, spunind: „Sint un poet rus“. Un alt exemplu: intr-unul din poeme Celan foloseste adjectivul „toscan“; cuvintul apare si la Mandelstam, care pune accentul pe semnificatia cuvintului rus „tosca“ – nostalgie, tristete, angoasa. Iata deci si limba rusa ascunsa in spatele germanei in care-si scrie poemele.

Sau Metropolis, numele pe care Mandelstam il dadea Petersburgului sau, iata asadar cum isi inscrie Celan aceasta rusitate in substratul poemelor. Celan ar fi putut fi poetul oricarei limbi si e tulburator sa vezi ca intre ’45 si ’47, cit a stat la Bucuresti, a scris poeme foarte frumoase in romaneste. Iar in franceza, una din cele mai frumoase scrisori ale sale a fost scrisa Ninei Cassian. inca o data, Celan nu se afla niciodata acolo unde ne asteptam sa-l gasim, e mereu altundeva, asa cum sint artistii, poetii adevarati. Cred ca Proust e cel care a spus ca operele de arta sint scrise intr-un soi de limba straina. Germana lui Celan suna ca o limba ciudata si straina pentru germani. El se bate cu aceasta limba, o finiseaza, dar dincolo de suferinta, aceasta limba contine si toata dragostea fata de limba materna, dragostea pentru mama sa (ucisa de nemti). Este o poezie care ne ajuta sa ne pastram umanitatea, sa o construim in permanenta, caci umanitatea nu e deloc un lucru dat, ci unul care se intretine cu efort, mereu si mereu.