OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nascut pe 31 mai 1954, la Braila. Studii muzicale in particular. In prezent, angajat al Teatrului Toma Caragiu din Ploiesti si membru UNITER (din 1990), UNIMA (din 1991), CREDIDAM si UPFR (din 2003). A compus muzica pentru 99 de spectacole de teatru, pentru care a fost premiat de patru ori, si discografie pentru 12 filme : Cintec de noapte (single, 1976), Dupa melci (1979), Nicu Alifantis (1984), Mitica Popescu (1984), Piata Romana nr. 9 (1988), Risipitorul de iubire (1990) – toate la Electrocord, Decembrie (single, 1992, Toji Productions), Ia toji baladist (1993, Romtrust Inc.), Voiaj (1995, Intercont Music), Nichita (1996, Nemira Music), Nicu Alifantis 25 (1999, Intercont Music), Cadavrul viu (2001, soundtrack spectacol, Toji Productions), Neuitatele femei (cu Zan, 2002, Nemira Music).
Mai apare pe 17 compilatii muzicale. A fondat in 1995 grupul de proiecte Alifantis &Zan, iar in perioada 1973-2002 a sustinut 4.036 concerte. Adresa site-ului oficial: www.alifantis.ro.


„Mi-a placut si-atit“

30 de ani de cariera, peste 4.000 de concerte, peste 100 de spectacole de teatru, 14 albume muzicale, turnee si muzica de film... N-ati obosit?

Nu, deloc. Imi place ceea ce fac, iar faptul ca oamenii vin in continuare la concertele Alifantis ma obliga si mai tare si ma face sa continuu.
Mai tineti minte cum v-ati apucat de cintat? Motivati astazi altfel muzica?
In perioada liceului am inceput chestia asta, apoi ea a fost alimentata de inconstienta adolescentina. Asa ca am continuat si nici nu mi-am dat seama cind am luat-o in serios. Mi-e greu sa gasesc o motivatie. Cred ca mi-a placut si-atit.

Ce va place sa compuneti mai mult: muzica de teatru sau de concert? Cum va impacati cu diferentele? Au fost momente in care ati simtit ca nu le puteti face pe amindoua si ca trebuie sa alegeti?

Sincer, si una, si alta! Nu fac diferente pentru ca se completeaza perfect intre ele si undeva/cindva isi dau mina perfect. Diferentele ma ajuta si imi dau ghes, ma incita. Daca au fost astfel de momente? Sigur ca da, destule, dar am lasat sa curga totul de la sine, nu am plusat si nu am fortat usi care se deschid singure.

Nu v-ati gindit sa adunati pe un album best of muzica de teatru si de film?

Ba da, si chiar am un proiect in acest sens, pe care-l voi finaliza la un moment dat. Mai multe nu pot spune acum.

Spuneati intr-un interviu ca Cenaclul Flacara v-a transformat intr-o vedeta. Pe dvs, ca si pe multi altii. Nu credeti insa ca exista astazi pericolul unei mari manipulari a acestui fenomen, chiar mai mare decit fusese atunci? Ceva de genul „Cenaclul era profund subversiv la adresa comunismului lui Ceausescu, deci se facea disidenta adevarata“. Cu totii stim ca era multa impostura si multa manipulare.

Nu cred asa ceva, pentru ca vremurile s-au schimbat si nu cred ca mai este posibil. Nu cred ca trebuie sa ne fie rusine de trecutul nostru, de intimplarile prin care am trecut prin viata, pentru ca ele alimenteaza prezentul fara de care n-am exista. Impostura si manipularea exista si astazi si vor exista permanent, intr-un fel sau in altul. Important este sa fim noi insine si sa nu marsam la nimic din ce poate face rau cetateanului, societatii...


„Nu mi-am propus niciodata sa scriu un slagar“

Compuneti cu gindul ca va asculta azi doua generatii de oameni, cei ai discului de vinil si cei ai mp3-ului si Internet-ului unde aveti un site splendid? Cum e sa performati in fata lor?

Niciodata nu am compus cu un scop anume. Sigur, exceptie fac piesele de teatru si filmele pentru care scriu muzica. Pentru mine muzica este o forma de exprimare, o forma de comunicare... Nu mi-am propus niciodata sa scriu un slagar sau sa fac un cintec in spiritum muzicii care este la moda. Am incercat sa fiu eu, sa-mi creez un stil atit muzical, cit si sonor. Cit despre scena, intotdeauna am cintat live, de cind m-am lansat si pina in prezent, indiferent ca am cintat singur cu chitara, impreuna cu diversi muzicieni sau alaturi de colegii mei de la Zan. Cintatul pe scena presupune o doza de sinceritate fara de care mesajul ajunge distorsionat la cei din sala.

De fapt, cum l-ati defini pe cel care vine la concertele dvs, care va cumpara albumele, care va lasa mesaje pe site?

Un prieten! Un om caruia-i daruiesc muzica si gindurile mele sincere si fara de care eu, cel de pe scena, nu as exista. Si mai este ceva. Omul care ma asculta, care imi cumpara muzica sau vine la mine la spectacol este cel care ma obliga cel mai tare si imi creeaza o stare de responsabilitate uriasa.

Genurile de muzica preferate azi de tineri: disco/dance 54%, manele, tehno, latino, rap 20%, jazz 2%. Sa ne ingrijoram?

Nicidecum. Exista public pentru orice gen muzical.

Care e pozitia dvs fata de aspectele controversate din muzica actuala: multe cover-uri, playback, solisti fara voce si cunostinte muzicale, vedete de-o vara, altele construite doar prin videoclipuri scumpe etc.?

Un rau necesar, atita vreme cit se vinde si se cumpara asa ceva!

Data fiind oferta muzicala foarte redusa de dinainte de ’89, romanii se impaca foarte bine cu bazarul muzical actual, comercial si urmarind sa produca melodii simple cu versuri simple, pe care sa le cinte toata lumea cam o luna. N-aveti nostalgia produsului muzical gustat inteligent, vers cu vers, nota cu nota? Cine va place dintre nou-veniti?

Sigur ca am fost, sint si voi fi adeptul produsului muzical de foarte buna calitate, dovada ca el este singurul care rezista cel mai tare in timp. Despre nou-veniti, ca sa-l parafrazez pe Nichita Stanescu, „numai de bine“. Am multe preferinte si sint foarte multi care vor lasa sigur ceva in urma lor. N-are rost sa dau acum nume.

Din 1999, fiinteaza Fundatia Nicu Alifantis, o fundatie cu scopuri marete: „sa reformeze mentalitati, sa mediatizeze fenomenul muzical, sa elibereze din academismul excesiv si sa contribuie la dezvoltarea si impunerea spectacolului de muzica in spatii neconventionale“. Vorbiti-mi despre Premiul Alifantis, care se va acorda acest in an pentru prima data.

Nu stiu cit de marete sint scopurile acestei fundatii, insa tot ce pot spune este ca voi incerca, prin toate mijloacele pe care mi le permit legea si societatea, sa contribui la mentinerea spectacolului si a artei de buna calitate. In plus mi-am propus sa intind o mina de ajutor artistilor autentici, prin acest premiu, a carui titulatura nu este inca stabilita, asa cum si eu am fost ajutat de-a lungul timpului de diverse persoane.


„Sa se spuna despre mine: «Baiatul asta a facut muzica buna!»“

S-a schimbat semnificativ cariera dvs. in ultimii ani, sa zicem, incepind din 1995? De ce trupa Zan?

Pentru ca dintotdeauna am imprimat cintecele mele cu muzicieni valorosi, iar atunci cind situatia a permis, am dorit ca si pe scena sa pot sa-mi prezint produsele in forma lor completa. Asa a aparut Zan, asa se face ca, de 7 ani, mai bine de 90% din spectacole le fac impreuna cu ei. Recunosc ca este foarte greu sa mentii o echipa linga tine, dar la fel de adevarat este ca acest lucru e minunat!

Pentru cei care nu stiu, trupa Zan, cu care ati scos 6 albume, inseamna: Virgil Popescu, Sorin Voinea, Razvan Mirica, Relu Bitulescu, Emil Soumah. Toti, muzicieni importanti si personali. Cit din personalitatea dvs se impune in muzica pe care o faceti impreuna?

Nu mi-am propus niciodata sa fac o contabilizare a acestui subiect. Produsul poarta eticheta Alifantis, iar fiecare dintre noi are rolul lui foarte clar definit in aceasta echipa.

Spuneati undeva ca inainte de ’89 exista o mare apropiere intre fenomenul muzical si cel literar. Astazi se pare ca s-au despartit iremediabil. De ce credeti ca s-a intimplat asta?

Bine zis pare. Nici vorba de despartire intre aceste doua fenomene. Acest subiect, ca si cel al nou-venitilor, le putem relua peste, hai sa zicem, 5 ani – si atunci putem vedea cine a ramas sau, si mai exact, cine a lasat ceva in urma. Sigur vor fi aceia care nu au facut rabat la calitatea muzicii, a versurilor si interpretarilor extrem de personale.

Ati scris si o carte, Scrisori nedesfacute.

A fost un moment de ratacire, cred. Nu ma consider poet, ci doar un om care a mai avut ceva de comunicat si a facut-o altfel decit prin muzica.

Ce literatura mai cititi astazi, de pilda? Cititi mai mult decit ascultati muzica?

Citesc si ascult muzica in limita timpului liber pe care-l am si care, din pacate, este din ce in ce mai limitat. Acum citesc cele doua carti semnate Leonard Cohen, Joaca preferata si Frumosii invinsi.

Care e cea mai mare satisfactie pe care v-a adus-o muzica, dar si cea mai mare dezamagire?

Cea mai mare dezamagire este aceea ca cele mai mari satisfactii in viata mi-au fost aduse doar de muzica, singurele exceptii fiind fetele mele, Maria si Natasa, si sotia mea Anca.

Sinteti un muzician implinit. Dar sa ne imaginam ca pestisorul de aur v-ar putea indeplini un urias vis legat de muzica. Cum ar arata acesta?

Sa se spuna despre mine, atunci cind nu voi mai fi: „Baiatul asta a facut muzica buna!“.