Cele mai slabe albume

Autor: Mihai PLĂMĂDEALĂ | Categoria: Arte | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Cele mai nefericite albume ale anului 2009 sau, dacă cititorul doreşte, cele mai puţin inspirate, aparţin cam aceloraşi cîteva genuri, de parcă protagoniştii „s-ar fi vorbit între ei“. Ne referim la producţii de noise, punk, thrash metal (& subgenuri), post techno şi folk. Acestea sînt zonele cu predilecţie invadate de diletanţi. Nu luăm în calcul, desigur, creaţiile de dance and pop music, dificil şi inutil de monitorizat. Pe parcursul anului care abia s-a încheiat, au apărut în jur de cincizeci de materiale audio autohtone, editate pe CD-uri timbrate holografic, încadrabile în categoria onorifică „de ce toate astea?“. Topul Muzici şi Faze, care şi-a asumat riscul de a pierde prieteni falşi şi de a cîştiga duşmani adevăraţi, este structurat pe trei categorii: „Oxigen“ (primele zece poziţii), „Azot“ (următoarele patruzeci) şi „Alte Gaze“, unde au fost ordonate LP-urile la care ne vom referi mai jos.

Prezentarea noastră porneşte în mod arbitrar de la Boom, scos de Dubas şi apărut peste Prut. Albumul nu este rău, dar suferă de „optzecism“ acut. Dacă nu ar fi existat O-Zone cu al lor „vrei să pleci şi nu mă, nu mă iei …“, materialul ar fi semănat în mod direct cu Modern Talking. O întîrziere de doar treizeci de ani, comică la începutul unui nou deceniu, ce să mai vorbim de mileniul III. Din acelaşi Est apropiat vine şi Tender Pain, cu Second Winter, un album doom-death cavernos şi malefic, editat de label-ul rusesc Satanarsa. Fără comentarii.

La prefixul cu trei de şase pot fi apelate şi albume apărute de-a lungul axei Dîmboviţa-Someş-Bahlui. The Extinction Algorithm nu s-au lăsat mai prejos, scoţînd o tentativă de drone metal, Same. Grafica este reuşită; muzica – zero. Ashena au propus titlul Cei născuţi din pămînt. Din păcate, acesta defineşte fidel şi conţinutul. Formaţia Siculicidum din Harghita venit cu un material de black metal „identitar“, Utolsó Vágta Az Univerzumban (Siculicidium = masacrul a 400 de secui, executaţi de armata austriacă în 1764, la Siculeni). Nici Necrovile nu au înşelat aparenţele, producînd The Pungency of Carnage la o casă de discuri americană. Un material de grindcore vomitiv, lobotomic, după cum a fost prezentat.

Nu putem sări peste Marţolea, cu al său cd intitulat Gîlmele întunericului, regal de black metal forestier ce îmbină traforajul cu zgomote ale instrumentelor de suflat. După cum rezultă din lecturarea coperţii, formaţia este alcătuită dintr-un singur membru, care cîntă la chitări, bas, tobe, voce, fluier, caval, bucium şi drîmbă.

Deplasîndu-ne spre zone mai senine, ajungem la Forţele de Muncă, al căror album se numeşte Întoarcere la Eden. Este vorba despre un folk-pop pe care îl vom numi (doar) în acest comentariu „generic“. Rime monotone, babilonie asumată. Rezultatul: nişte cîntece fără mari şanse de a fi ascultate benevol. Ovidiu Mihăilescu s-a prezentat în 2009 cu Cipilica, fapt care ne-a trimis cu gîndul spre replica lui William Foster din filmul Falling Down: „Şi acum o să mori cu cipilica aia stupidă pe cap!“. Un volum de cîntece cuminţi, cîntate fără intonaţie, dar de o sinceritate debordantă, uneori stînjenitoare. Mihai Mărgineanu ne-a făcut o mare surpriză, scoţînd după Trilogia căcatului, din urmă cu două sezoane, un LP mult mai subtil, Pe sub norii de hîrtie. Cel mai valoros CD al său, pînă în momentul de faţă şi un meritoriu loc 73 în top!

Folkul se termină, în discuţia noastră şi nu numai, cu profesorul de sport Şeicaru, care (se) produce în continuare (pe) materiale audio. Perioada Cenaclului Flacăra a trecut, dar se pare că, pentru Vasile, nu se va termina niciodată.

A auzit cineva de Interzis? Anul trecut le-a apărut Al doilea album (acesta este titlul) unde, la fel ca pe primul, nu se întîmplă nimic. Chitara este peste nivelul basului; vocea (mult), sub. Oricum, problemele nu ţin de (lipsa de) virtuozitate. Realizarea anului a fost pentru Discordless CD-ul 148 Light Years. Ambient – noise – industrial bazat pe sampling, viciat de confuzia unor noţiuni elementare de muzică. Vive La Noiz au găsit un titlu bun, Dark Clouds and Silver Linings, pentru albumul lor de indie-pop-rock şcolăresc.

În fine, un onorific ultim loc, versiune unificată, a fost obţinut de Rezistenţa Materialelor, cu al lor Rmx series (ep). Despre acesta (urmînd cursul unei asociaţii libere) nu putem spune decît că unul dintre cele mai grele examene din Politehnică este Rezistenţa Materialelor. La concurenţă cu Ciment I sau II din Construcţii.

Părerile criticii nu sînt literă de lege, precum nici girul mulţimii. Topurile ori clasamentele îşi au gradul lor de relativitate. În funcţie de criteriile stabilite, rezultatele variază considerabil. În film, Premiile „Zmeura de Aur“ au fost cucerite, de-a lungul vremii, de artişti îndrăgiţi precum Silvester Stallone, Eddie Murphy, Sharon Stone (pentru Basic Instinct 2) sau chiar Madonna. În domeniul muzicii, se găsesc spectatori/fani pentru orice, cu condiţia ca „ambalajul“ să fie potrivit cu ocazia. Dacă Hruşcă a cîntat colinde în miezul verii, la Vama Veche, în cadrul Festivalului Folk You, şi aplauzele au acoperit o mare parte din huiduieli, ne putem aştepta la dezaprobarea părerilor noastre de către fanii Marţolea sau Mihăilescu, chiar dacă cele două nume nu vor ţine niciodată afişul la Madison Square Garden (ceea ce ştim cu toţii: semnatar, fani, protagonişti).

Importantă este libertatea de expresie a celor care produc sunete şi a presei care le comentează. Între cele două se află publicul suveran.

Recomanda articolul prin: