„Centenar Cioran“ şi „desant românesc“ la Madrid

Autor: Silvia DUMITRACHE | Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

„Centenar Cioran“ şi „desant românesc“ la Madrid

În perioada 29-31 martie, pe scena culturală madrilenă, literatura română a jucat rolul principal. Institutul Cultural Român din Madrid a organizat, sub egida „Año de la literatura rumana en España“, o serie de întîlniri şi dezbateri centrate pe literatura română: în cadrul „Centenarului Cioran“, pe 29 şi 30 martie au avut loc, la El Circulo de Lectores, o serie de conferinţe despre viaţa şi opera filozofului român, acestea fiind urmate de vizionarea a două documentare:Petre Ţuţea – Emil Cioran şi Apocalipsa după Cioran/Apocalipsis según Cioran, prezentate în premieră în Spania. Pe 31 martie, Librăria La buena vida a găzduit „Desant românesc/Desembarco de rumanos“: prezentarea a patru autori români ale căror scrieri au fost traduse şi publicate de Editura El Nadir – Anton Holban, Răzvan Petrescu, Pavel Dan şi Mateiu I. Caragiale. Toate întîlnirile au fost moderate de Luminiţa Marcu, director adjunct al ICR Madrid.

„Centenarul Cioran“ a fost deschis de conferinţele lui José Ignacio Nájera (profesor de filozofie, autorul volumului El universo malogrado. Carta a Cioran, publicat la Tres Fronteras, în 2008), Doina Gheorghiu (autoarea volumului Cioran şi Sábato, Editura Junimea, 2010) şi Florin Ţurcanu, specialist în generaţia lui Cioran. Aceştia au abordat tematici diferite, de la mai puţin discutata problemă a dragostei în opera lui Cioran pînă la modul în care se raporta filozoful la realitate şi la spaţiul de unde provenea – cel balcanic.

Vorbind nu despre dragostea pentru prieteni sau faţă de ţară, ci despre dragostea pentru femeie, Doina Gheorgiu subliniază că, la Cioran, aceasta era încă un motiv pentru amărăciune. Pentru cel etichetat adesea drept un filozof pesimist, dragostea echivala cu entuziasmul, iar din entuziasm, considera el, se fac cele mai rele lucruri. Cioran scrie puţin despre dragoste şi, atunci cînd o face, vorbeşte mai mult despre ideea de femeie decît despre femeia concretă, despre iluzia spiritualităţii dintre bărbat şi femeie şi despre distanţă ca o condiţie sine qua non, întrucît dragostea este mai profundă cu cît este mai mare distanţa.

José Ignacio Nájera l-a descoperit pe Cioran la începutul anilor ’70, „cînd eram un tînăr nihilist ce descoperise un scriitor care exprima mult mai bine ceea ce eu simţeam“. Axîndu-se pe două noţiuni esenţiale în opera lui Cioran: realitate şi decizie, Nájera a accentuat că Cioran era un gînditor metafizic, dar că el însuşi se considera un gînditor de ocazie, un filozof „de duminică“, adică fără un sistem riguros, permiţîndu-şi anumite gratuităţi. Cioran denunţă realitatea care, pentru el, însemna amărăciune, cădere, disperare, decepţie, universul întreg fiind un fiasco. La întrebarea de ce reacţionează Cioran astfel în faţa realităţii, Nájera a răspuns că fiziologia este una dintre cauzele esenţiale, citîndu-l pe filozof care spunea că „meteorologia dictează aspectul gîndurilor mele“. În ceea ce priveşte ideea „deciziei“, Nájera a făcut referire la cea mai optimistă perioadă din viaţa lui Cioran – anii preuniversitari şi universitari, cînd este influenţat de filozofi precum Bergson şi Spengler şi cînd crede că România poate îndeplini ceva măreţ, văzînd un model în Germania fascistă.

În continuarea ideilor lui Nájera, Florin Ţurcanu a vorbit despre poziţionarea lui Cioran în raport cu istoria şi concepţia sa despre „blestemul“ balcanic al destinului culturii române, readucînd în discuţie „propunerile“ acestuia în privinţa propulsării culturii române, dintr-o cultură minoră, într-una cu adevărat importantă: în primul rînd, detaşarea de o serie de elemente care au ţinut cultura română în loc: tradiţia bizantină, pe care o vedea ca pe o plagă, un doliu sinistru, apoi imperialismul otoman, perceput ca o ruşine a istoriei, şi omniprezenţa lumii ţărăneşti – Cioran spunea că ţăranii nu ne pot face să intrăm în istorie decît pe uşa din dos. Pentru Cioran – a accentuat Florin Ţurcanu –, soluţia era ieşirea din acea „mahala a Orientului“, cum numea el Balcanii, şi saltul în istorie, realizabil numai prin îndreptarea către Occident, căci „Apusul este răsăritul nostru“. De altfel, aşa cum subliniază Ţurcanu, Cioran alege să scrie din Paris – pe care îl considera epicentrul istoriei – „despre marginalitatea istoriei, a culturii române, a lui însuşi“.

Cioran – un stilist

În cea de-a doua seară dedicată lui Cioran, publicul a fost mult mai numeros, poate şi datorită prezenţei bine-cunoscutului filozof Fernando Savater. Alături de el, au mai vorbit Ignacio Vidal-Folch, scriitor şi jurnalist la El País, şi Héctor Subirtas, scriitor şi profesor universitar mexican şi autorul unor studii despre Cioran. În comunicarea sa spirituală şi presărată cu amintiri despre filozoful român, Fernando Savater a pus accentul pe frînturi din viaţa lui Cioran, pe modul său de a percepe lumea şi de a se raporta la realitate. Cioran trăia totul cu uimire, iar surprinderea lui în faţa vieţii era contagioasă, a mărturisit Savater. De admirat era şi faptul că Cioran nu arăta niciodată superioritate, nu voia să dea lecţii, iar modestia sa s-a dovedit şi prin faptul că a refuzat permanent să se lase filmat – există o singură înregistrare cu Cioran, în anii ’70, cînd a apărut la o emisiune TV în Belgia. În ceea ce priveşte contactul cu televiziunea, cu cinematografia, Savater şi-a amintit că Cioran era total deconectat, ca dovadă – nu auzise nici măcar de Peter O’Toole. Atunci cînd vorbea despre trecutul său, despre perioada tinereţii sale, Cioran se referea la asta ca la paradisul pierdut, a spus Savater, însă nu vorbea despre lumea intelectuală, ci despre cea rurală, despre peisaje etc.

Ignacio Vidal-Folch şi-a început comunicarea mărturisind că admiraţia sa pentru Cioran a fost atît de puternică încît, dorindu-şi să-l cunoască, s-a dus în Franţa cu pretextul că acolo ar găsi cărţile sale care nu erau încă traduse în Spania (de precizat faptul că, pe lîngă Franţa, Spania este ţara care a manifestat cel mai puternic interes faţă de opera lui Cioran, scrierile sale fiind traduse aproape în întregime). Cioran, consideră Vidal-Folch, a avut un impact deosebit în Spania, întrucît ideile sale, sistemul său de gîndire veneau ca o alternativă la discursurile dominante – era un autor care îndrăznea să vorbească despre disperare, sinucidere, Dumnezeu (problematica divinităţii fiind mai degrabă lipsită de interes în ceea ce Vidal-Folch a numit „discursurile dominante“). Fascinat de filozofia lui Cioran, editorialistul de laEl País a recunoscut însă că nu a apreciat-o pentru originalitatea sa, căci, în definitiv, influenţele sînt numeroase – Spengler, în ceea ce priveşte concepţia asupra istoriei, filozofia orientală, Schopenhauer etc. –, şi nici nu poate fi pusă sub semnul unui sistem riguros. Ceea ce l-a atras întotdeauna a fost stilul în care Cioran îşi transpunea gîndurile. Mai mult decît ca pe un filozof, „eu l-am văzut mai degrabă ca pe un stilist“, a mărturisit Vidal-Folch.

Héctor Subirats şi-a amintit că primul său contact cu scrierile lui Cioran a fost într-o librărie din Mexic, unde, dînd peste o carte de Cioran şi răsfoind-o, s-a oprit la pasajul care spunea că „dragostea s-a inventat pentru a omorî plictiseala după-amiezelor de duminică“. A înţeles atunci că el este autorul său de suflet.

Documentare despre Cioran, în premieră în Spania

Cele două seri s-au încheiat cu vizionarea a două documentare emoţionante pentru publicul prezent într-unul dintre cele mai importante centre de desfăşurare a evenimentelor culturale din Madrid – El Circulo de Lectores. Ambele documentare, care îl au în prim-plan pe Cioran, au fost realizate, la începutul anilor ’90, de către Gabriel Liiceanu şi Sorin Ilieşiu.

Primul documentar,Petre Ţuţea – Emil Cioran, a fost difuzat o singură dată, în România, la începutul anilor ’90 – pe 29 martie, la Madrid fiind a doua oară. Fragmente din el vor fi folosite pentru a doua parte a Apocalipsei după Cioran, ce va avea premiera anul acesta, după cum a declarat Sorin Ilieşiu, cel care a prezentat ambele filme. Filmările cu Cioran au avut loc chiar după mineriade, cînd Gabriel Liiceanu îi spusese filozofului ce se petrecuse şi acesta a fost extrem de impresionat. Filmările de la Paris, cu Cioran, şi cele de la Bucureşti, cu Petre Ţuţea, au dat naştere la un „dialog“ extrem de interesant (despre raportarea celor doi la Dumnezeu) între două personalităţi structural diferite, dar care îşi purtau o imensă admiraţie unul faţă de celălalt: misticul Ţuţea şi scepticul Cioran, prieteni buni în Bucureştii anilor ’30.

La fel ca toţi ceilalţi invitaţi care au avut şansa de a-l cunoaşte pe Cioran, şi Sorin Ilieşiu a mărturisit că, în ciuda emoţiilor resimţite înainte de a-l întîlni, a fost plăcut surprins de modestia acestuia: „pentru mine, a fost unul dintre cei mai modeşti şi mai afectuoşi oameni pe care i-am cunoscut. Nici un fel de superioritate nu se întrevedea în gesturile lui, în privirea lui“. Un episod relatat de Ilieşiu despre întîlnirea cu Aurel Cioran, în 1993, e relevant pentru înţelegerea mai profundă a caracterului lui Emil Cioran: acesta a refuzat să aibă copii pentru că, spunea el, nu ar fi putut decît să se dedice lor, ceea ce intra în conflict cu dorinţa lui de a scrie. În ceea ce priveşte celălalt documentar, Apocalipsa după Cioran (1995), mai bine cunoscut în România şi care abordează aspecte variate din viaţa lui Cioran, nu numai problema divinităţii, Sorin Ilieşiu l-a considerat cea mai mare provocare a sa ca cineast, dificultatea fiind realizarea unei concordanţe între imagini şi comentariile lui Liiceanu. Partea a doua a filmului, care va urmări viaţa şi opera din perioada franceză a filozofului, a avut un destin straniu: scenariul, scris de Liiceanu, la cîţiva ani de la filmările din 1995, a fost pierdut şi regăsit abia recent.

Fascinaţia faţă de literatura română

Pe 31 martie, Librăria-cafenea La buena vida a găzduit întîlnirea între Ignacio Vidal-Folch şi Blas Parra, directorul Editurii El Nadir, unde au fost publicate patru cărţi de autori români: Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche/Los depravados príncipes de la vieja corte, Anton Holban, Jocurile Daniei/ Los Juegos de Dania, Pavel Dan, Urcan Bătrînul/ Cuentos transilvanos, şi Răzvan Petrescu, Mici schimbări de atitudine/ Ligeros cambios de actitud, traduse de Rafel Pisot şi de Cristina Sava. Faptul că au fost publicate nume atît de variate din literatura română se explică printr-o politică editorială care pune accent pe realizarea unei imagini cît mai complexe asupra unei culturi: o mare cultură nu se conturează numai cu un nume sau două, consideră directorul editurii. De asemenea, este extrem de important dialogul intercultural, motiv pentru care El Nadir a tradus cărţi din spaţii cît mai variate, accentul rămînînd însă pe literatura central-europeană. Atracţia faţă de literatura română o explică Ignacio Vidal-Folch pornind de la un exemplu legat de Cioran: aşa cum numele lui Eugenio d’Ors i se părea tînărului Cioran că avea o sonoritate fascinantă, exotică, la fel numele scriitorilor români exercită, pentru lumea culturală spaniolă, aceeaşi fascinaţie.

Literatura şi cultura română sînt bine reprezentate în Spania, iar luna aprilie este bogată în evenimente organizate de ICR Madrid: după „Centenarul Cioran“, va avea loc Festivalul „Cosmopoetica. Poetas del mundo“, la care este invitat Mircea Cărtărescu, în cadrul „La noche de los libros“ vor fi prezentate şi expuse spre vînzare cărţi ale autorilor români traduşi în Spania şi vor fi oferite şi cursuri gratuite de limba română (în cadrul programului „Aprender rumano en una hora“).