OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Anul acesta sta sa treaca mai anevoios, cu reintoarceri si cu incapatinate zaboviri; oricum, nu se aseamana cu ceilalti ani; vremea parca se ingramadeste, ingrosindu-se, si pare ca se si ingreuneaza, dupa care apoi, stiu, va aluneca dintr-o data.
Cit despre cele irationale, nu le mai pot stapini; raspunsurile s-au amestecat cu intrebarile, in Babel-ul coerent din care, totusi, cobor pe ascuns, cu grija, in somn, cind subconstientul imi devine compensatoare, sovaielnica realitate.
in atelier e inca liniste, desi am varuit si de-o vreme cresc plante, si ele tacute, fara sa stie mai nimic despre acest loc. Memoria luminii, insa, si mai cu seama intraductibilul acesteia, precum mirosul paletei incarcate, isi insuseste verdele lor, glasurile si privirile distrate ramase singure in urma celor ce nu mai sint, tacerile violente sau zgomotele instinctiv provocate in vederea discontinuitatii, regii ascunsi, precum Polonius, in spatele draperiilor, impreuna cu teama lor de judecata, ritmurile inca de echilibrat ale nudului sidefiu aproape adormit, toate acestea si inca altele ce incheaga universul disparut, ale carui soapte stau ghemuite in memoriile noastre, amestecate la rindul lor cu mizeriile si implinirile existentei, ce par gata sa-si reia spatiul, parca temporar abandonat, unde, inca usor, abia iesit in afara raftului, concertul pentru pian nr. 23 sta sa fie dezvelit si reascultat si doar teama de golul ce ar ramine dupa ma opreste sa-l ating si amin mereu.
intre timp, treptele, cele de pina sus, din atelier, au inceput sa-mi para mai inalte si oamenii pe care nu-i cunosc, mai multi. in rest, e calm si aproape firesc, dar n-as sti sa va spun de ce, parca nu e bine, si apoi, impotriva oricarei eventuale evidente, niciodata nu poate fi ca altadata.
Se incheie acum prima dumneavoastra suta de ani, prima distanta rotunda fata de vesnicie, si inteleg ca ceva se petrece, ceva ce ne insumeaza cumva; zarurile ni s-au cam oprit si noua, iar ce mai ramine este doar inertia pe care, pina la urma, intelepciunea, prin traditionala sa discretie, ne convinge s-o onoram, continuind implacabila sa traiectorie sugerata de discobol, pe fondul aceleiasi memorii a luminii.

P.S. Cit despre reconciliere, am dubii, in sensul ca un eventual precedent in cazul infaptuirii sale ar da peste cap divina lege a contrariilor, care, pe pamint, nerespectata, poate provoca consecinte incalculabile.
in fine, referitor la comemorare, va impartasesc opinia, mai ales ca linistea este singura care nu se supune efemerului si cine nu este foarte presat de timp ii intuieste nobletea, fata de cele mai entuziaste aplauze.

Cu mult drag, noapte buna,

Henry Mavrodin
noiembrie 2006