OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Numarul din iulie al revistei Arhitext (7-2005) are ca tema „Arhitectura periferica“. Alina Serban, realizatoarea dosarului, ne propune un tur in jurul „cozii“ corpului urban. Ghizi ne sint, alaturi de ea, Ciprian Mihali, Dana Vais, Jetse Oosterban, Catalin Berescu si Florin Alexandrescu. Clarificarile conceptuale le aduce filozoful de la Cluj, unul dintre primii specialisti romani in filozofia arhitecturii. Opozitia la care Ciprian Mihali reduce discutia despre periferie – sau catre care o deschide, daca vreti – este modernitate versus postmodernitate. Articolul, sintetic si descriptiv, e foucaldian, iar analiza e dialectica: modernitatea, perioada care privilegiaza centrul se distinge de postmodernitatea care adaposteste ecumenic periferiile.

Dar, pentru ca identitatile sa nu se stearga, „ar fi naiv sa credem ca o modernitate implinita este aceea in care periferia ar putea fi nivelata, domesticita; dimpotriva, succesul si deopotriva esecul ei consta in productia neincetata, in proliferarea nelimitata a periferiei.“ Numai ca specific postmodernitatii este tocmai melanjul dintre centru si periferie, „mimarea centralitatii“ de catre periferie si a periferiei de catre centralitate. Ca intotdeauna, insa, periferia e „cita frunza si iarba“, invadatoare, iar centralitatea, elitista si decrepita, nu mai incolteste decit sub forma de kitsch. Dana Vais scrie despre Creatori de periferie dintr-o perspectiva estetic-vitalista inspirata din Nietzsche. Autoarea vorbeste mai degraba de arhitecti decit de arhitectura si regrupeaza aceeasi opozitie tematizata de Ciprian Mihali in termeni geoculturali: est versus vest. Sceptica, la intrebarea ce putem face pentru a deschide periferia „noastra“ spre centrul „lor“, ea raspunde: „Nimic.

Anumite teme trebuie uitate, anumite competitii abandonate, anumite ritualuri ignorate. Ca sa fie creativa, periferia trebuie pur si simplu sa uite ca e «periferie».“ Alina Serban defineste, in Razbunarea periferiei „noul parazitism cultural“, unde periferia este un efect al centrului, intr-un model organicist in care elementele structurii organice interactioneaza ciclic. Modelul de analiza este tot dialectic: periferia, in incercarea ei de a fi recunoscuta de centru, se alieneaza ca periferie fara a dobindi statutul de centralitate. Rezulta de aici esecul urbanistic de care luam zilnic cunostinta. Mai concret este Catalin Berescu in articolul lui, Profund periferic. Autorul face un inventar cu iz socio-etnologic al periferiilor: tiganii din „periferia centrului“ de pe Lipscani, apoi tiganii pe care „toti primarii din Romania“ vor sa-i vada la „periferia periferiei“. Catalin Berescu coordoneaza, alaturi de Mariana Celac, un studiu asupra comunitatilor de romi din Romania. Interventia lui condamna rasismul oficialitatilor, lipsa de preocupare a lor pentru „saracii extremi“ din Romania. Dar, in concluzia intitulata „Ce ar fi de facut“, nu da solutii. Pacat.

Cititorul poate observa, cum deschide revista, efectele nocive ale hibridizarii centrului si periferiei asupra vocabularului editorialistului. Sub duiosul titlu Tapa, baaa!!! sau Baudrillard, defecare, ghi(l)dusie – mostra de umor de buna calitate sustinut de o profunda cultura, nu-i asa? – curg frumos aranjate rinduri foarte cool, cum ii sta bine oricarui tinar intelectual detasat, inteligent, cu spirit critic ascutit, lipsit de prejudecati: „Raul, ca si uritul, nu vine niciodata singur: marile genii se produc, iar noua, pulimii pigmee, ni se ingaduie sa amusinam efluviile constipatelor lor opere de Disneyland second hand.“ In materie de pamflet, „adevaratul“ editorialist ar trebui sa se mai uite putin in oglinda, nu de alta dar e greu sa semeni cu Arghezi. Mult mai la indemina e, fara sa vrei, Alcibiade.