OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De citeva luni incoace, am devenit familiar cu aceasta formula, frecventata fie ca prezentare telefonica, bunaoara, fie ca semnatura. Inevitabil, in folosirea ei de zi cu zi, ea devine evidenta si, prin aceasta, insesizabila. Asa ca, venind vorba sa scriu citeva rinduri despre Centrul Cultural Sindan, mi-am propus urmatorul exercitiu: desfacerea formulei in cuvintele care o alcatuiesc. Titlul e rezultatul acestei analize.
Oricit de tirzie ar fi modernitatea noastra (poate nu atit cea romaneasca) si la oricite deconstructii vom fi supus centralitatea, foarte multe institutii post-moderne se numesc sau aleg sa se numeasca centre. Si totusi, majoritatea acestor centre sint alternative prin diferenta lor fata de centrul pe care visele de totalitate unica ale modernitatii l-ar fi dorit. Acesta din urma, oricit de falimentar, se mai celebreaza inca pe sine, parca direct proportional cu agravarea neadaptarii sale. Centrul Sindan lucreaza in aceasta deplasare dinspre o administrare centrala sau o planificare de la centru inspre initiative singulare, conectabile cu altele, avind astfel sansa unei minime independente politice.

E, poate, momentul pentru a analiza diferit raporturile culturii cu ceea ce face propria noastra actualitate, aceea pe care nu o mai putem uita sau amina. Aceasta abordare diferita trimite, de asemenea, spre o reevaluare a pozitiei critice fata de managementul cultural. Exista un joc, un joc care isi are propriile reguli. Il jucam sau il refuzam – asta, desigur, daca avem sansa acestei alegeri. Arena aceasta dejoaca insa dihotomiile simple care se distribuie intre pretentia incoruptibila de autenticitate si elogiul unei servitudini fara margini.
Sindan este ocurenta rara in societatea noastra a unei companii care investeste in actul de cultura. Iar asta nu dintr-o inferioritate pe care, rafinindu-se, capitalul incearca sa o suplineasca, asa cum, intr-o curioasa fantasma, intelectualilor nostri le place sa-si imagineze. E vorba mai degraba de o disponibilitate nici aroganta si nici umila de a sustine si promova alte tipuri de experiente, acelea pe care ne-am obisnuit sa le numim nonprofit si cu al caror caracter neprofitabil ne-am resemnat. In plus, poate ca prezentul nostru nu se mai reduce la schemele vulgarizate ale acumularii de capital, ci se deplaseaza inspre constituirea unor retele de putere. Ceea ce, inca o data, complica regulile jocului de care vorbeam.

In fine, Cluj este numele unui oras debordat in intregime, mi se pare, de propriile sale pretentii si vise de marire. Dar faptul ca la Cluj exista un centru alternativ inseamna, si aceasta, ca e deopotriva posibil si necesar ca o strategie culturala complexa sa se dezvolte si in alte parti decit in Capitala, cu majuscula ei pretentioasa. Asta nu pentru a lansa o alta competitie in a carei inlantuire fatala si exasperanta se pare ca ne pierdem la nesfirsit resursele si mizele adevarate, ci pentru a afirma ca valoarea nu se reduce la centrele ei traditionale si inchise. In plus, aceasta institutie, alaturi de citeva altele, are un merit in crearea unui spatiu cultural veritabil in urbea narcisiaca.

Cam asta despre semnatura Centrul Cultural Sindan din Cluj, cu singura mentiune ca ea se regaseste pe citeva reusite importante din viata culturala romaneasca a ultimilor trei ani, coerenta rara pe plaiuri cu pericole frecvente de derapaj contemplativ mioritic.
Mai deschis si mai salubru, daca imi e permisa afirmatia, decit universitatea din care de curind am iesit, Centrul Cultural Sindan ofera o deschidere si opereaza in aceasta deschidere. E si motivul pentru care am hotarit sa scriu aceste cuvinte fara solemnitate, fara reverente, ci doar ca o incercare de luciditate.