OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„M-am apucat de speologie pentru ca am vazut fotografiile facute de tine“

Ati avut sansa de a descoperi mai multe pesteri si de a putea comunica, intr-un fel sau altul, ceea ce ati descoperit. Nu ati ramas un om de stiinta izolat in laboratorul/pestera sa.

Inainte sa decid sa devin speolog, am cochetat un pic cu teatrul. Prin urmare, aveam o anumita apetenta pentru partea aceasta a lucrurilor. Multi chiar s-au mirat de schimbarea mea de directie, de orientarea spre speologie. Pe de alta parte, am fost norocos si pentru ca am avut un tata inginer optician, care mi-a pus pentru prima data in mina un aparat de fotografiat, inca de cind eram un copil. Mai tirziu, am descoperit ca sint pasionat de fotografie. N-am fost niciodata un mare talent, dar am trecut la un moment dat printr-o faza de fotografie alb-negru, sa zicem artistica. De indata ce m-am facut speolog, am adus acest hobby al fotografiei in meseria mea si a iesit o combinatie destul de buna. Am fost si putin inovator in tehnica aceasta a fotografiei in pestera. Am ajuns chiar sa am si o filozofie a ei. Suna bine in engleza expresia care sintetizeaza aceasta filozofie: less light, more sight. Am o conceptie noua despre arhitectura subterana si despre modul de a pune in evidenta aceasta arhitectura. Se poate vedea ca fotografiile mele cauta in special sa surprinda liniile de forta. Sper sa apuc sa fac si mai mult in acest domeniu.

Ati fost recunoscut, din acest punct de vedere, de catre cercurile internationale de specialitate?

Cred ca cea mai mare satisfactie a mea in acest sens a fost in momentul in care m-am trezit ca toate intrunirile nationale ale speologilor devenisera de neconceput fara prezenta mea acolo cu un show de diapozitive. Au fost multi care mi-au spus: „M-am apucat de speologie pentru ca am vazut fotografiile facute de tine“. Insa un moment extrem de special in viata mea a fost atunci cind am mers pentru prima data in Occident, in 1990, cu Mihai Gligan din Cluj, bun prieten si vechi colaborator in speologie. Am ajuns cu acea ocazie la Congresul de Speologie al Statelor Unite, un congres cu participare internationala: erau in jur de 1.200 de persoane in sala. Si era chiar ziua in care Romania avea rezervate 20 de minute. Toata lumea astepta sa se termine mai repede prezentarea noastra, pentru ca urma cea a americanilor, legata de expeditia lor in Uniunea Sovietica. Am spus si eu citeva cuvinte, dupa care am decis sa prezint imagini, insotite de muzica. A fost un succes incredibil. S-au sculat oamenii aceia in picioare si au aclamat minute in sir. Au cerut, in mod exceptional, repetarea prezentarii. A fost ceva extraordinar pentru mine. Toti se mirau cum de a fost posibil sa facem asa ceva intr-o tara in care nu aveam, in acel moment, de nici unele.


„Marile lucruri le faci cu mari bugete sau fara nici un buget“

Cum priviti astazi faptul ca erati obligati sa lucrati profesionist avind la dispozitie resurse atit de putine, in timp ce colegii dumneavoastra din alte tari beneficiau de bugete importante pentru studiile si expeditiile lor?

Trebuie sa marturisesc acum ca aici, la National Geographic, sint adesea descurajat: americanii ne spun: „articolele mari, proiectele voastre ambitioase nu sint posibile decit cu ajutorul unor bugete uriase. Uite, noi, ca sa facem articolul cutare, am avut nevoie de citeva sute de mii de dolari“. Iar raspunsul meu este: „Cu un buget mediocru, faci lucruri mediocre. Marile lucruri le faci cu mari bugete sau fara nici un buget“. Aceasta a fost situatia noastra si in acele vremuri, inainte de 1989. Revenind, fotografiile mi-au permis sa dau amploare comunicarii legate de lumea pesterilor, si sa pot nuanta aceasta lume atit de aparte. Momentul american a constituit apogeul in cariera mea de fotograf de pesteri. La sfirsitul congresului, in ciuda faptului ca nu ma inscrisesem in competitia propriu-zisa, americanii mi-au dat locul doi, din 737 de imagini participante. Iar show-ul nostru a fost considerat cel mai bun. Si cea mai mare bucurie a fost cind presedintele Societatii Americane de Speologie a spus in fata tuturor, aratind spre mine: „L-am avut aici, in Statele Unite, pe cel mai bun fotograf de pesteri din lume“.

Nu v-ati oprit la fotografie. Ati si filmat, si nu oricum, ci impreuna cu Jacques-Yves Cousteau.

Intr-adevar, am avut aceasta sansa. Cousteau avea nevoie de cineva care sa il piloteze prin apele cam „tulburele“ – si la propriu, si la figurat – ale Romaniei. Am mers cu echipa sa si i-am ajutat sa-si indeplineasca misiunea. Imaginea a avut, si in acest caz, un rol decisiv. Am filmat mult si am invatat atunci de la Cousteau o reteta foarte buna: „intotdeauna amestec, mi-a spus el, in portocala imaginii superbe a naturii, plina de frumusete si aventura, pilula amaruie a mesajului ecologic; numai asa faci educatie si poti atrage atentia publicului“. Si tot Cousteau mi-a spus: „trebuie neaparat sa te indrepti spre film, pentru ca nu o sa ajungi prea departe cu fotografiile“. Atunci venise compania Shell in Bucuresti, m-am dus la directorul companiei, cu care sint prieten si astazi, si i-am explicat ca mi s-au intimplat tot felul de evenimente fericite, ca mi-as dori enorm sa filmez, iar el mi-a spus: „Lasa-ma sa vad ce se poate face“. Dupa o luna, am primit de la el camera video la care visasem atit de mult. Nici pina in ziua de astazi nu am semnat vreo chitanta pentru acea camera, care functioneaza si acum... Am intrat cu ea in pestera fara sa citesc, macar, instructiunile. Nici nu stiam pe ce butoane sa apas. Dupa doi ani, deja, o parte din imaginile filmate de mine intrau intr-un film documentar al BBC-ului, care a luat Premiul pentru Stiinta in anul respectiv. Fotografia a fost insa, pentru mine, un bun antrenament pentru partea video.


Stiinta pentru toti: parapsihologie si nationalism

Spuneati la un moment dat ca, atunci cind v-ati apucat de geospeologie, ati venit pe un teren relativ gol, pentru ca nu se facusera prea multe lucruri inainte.

Asa este, nu am gasit mare lucru: citeva lucrari interesante, dar nu senzationale, fara mare impact. De aceea nu se poate face stiinta la un nivel inalt in Romania. Toti se pling de lipsa de bani. In realitate, nu orice subiect merita o investitie. Pentru a convinge un finantator, e nevoie de o ipoteza de lucru foarte serioasa. Din pacate, exista o traditie deja in Romania: putinii bani pe care tara noastra isi permite sa ii aloce cercetarii sint – si aceia – directionati gresit. Recomand calduros lectura unei carti a fizicianului Gheorghe Stratan, Tara bazaconiilor, in care autorul demoleaza miturile recente ale cercetarii stiintifice romanesti. E clar ca, intr-o buna masura, banii pentru cercetare s-au cheltuit cam aiurea. Au fost incurajate tot felul de idei fanteziste. Cei care au impartit acesti bani au manifestat o mare atractie pentru tot ceea ce tine de magia neagra, de paranormal. Iar ceea ce nu avea legatura cu latura aceasta (parapsihologica) apartinea celei nationaliste. Ambele laturi corespund unei zone tulburi, care combina lipsa de cultura cu tot felul de frustrari.

In domeniul istoriei, avem un excelent analist al miturilor romanesti in persoana domnului Lucian Boia.

Sint un mare admirator al lui Lucian Boia. Insa, asa cum istoria a fost manipulata de-a lungul deceniilor, la fel si stiinta romaneasca a fost manipulata. Bineinteles ca stiinta ar trebui sa fie adevar curat, sa fie o reflectare fidela a cercetarii. Extrem de des ea a fost insa obiect de manevra. Ar fi bine sa ne gindim mai serios la soarta stiintei care s-a facut in anii aceia ai minciunii. Cum puteau fi oamenii aceia oameni de stiinta in laborator dimineata, iar dupa-amiaza, la sedinta de partid, sa spuna tot felul de minciuni? Nu pot crede ca acel mediu mincinos prin excelenta nu a viciat rezultatul cercetarilor stiintifice. Tocmai de aceea, trebuie sa fim usor atenti cu anumite lucruri scrise in acea perioada. Asta nu inseamna ca nu au existat si cercetari de mare valoare stiintifica, sau ca nu avem specialisti adevarati.


Movile

Sinteti autorul celei mai importante cercetari stiintifice de la noi, din domeniul speologiei. E vorba de pestera de la Movile.

Sint foarte mindru de formatia mea interdisciplinara, care m-a ajutat enorm cind am fost pus in situatia de a diagnostica fenomenul de la Movile. Am inteles chiar din primele zile ca acolo este vorba de ceva foarte ciudat si foarte special, in acelasi timp. Intr-o prima faza, nu m-a crezut nimeni, nici macar colaboratorii mei apropiati. Aveam atunci sub tipar cartea Pesteri scufundate. Cind m-am intors de la Movile, m-am dus la tipografie si l-am rugat pe directorul de atunci sa imi dea manuscrisul. Am adaugat faptul ca speologii scufundatori romani au descoperit in Dobrogea o mica pestera, in care organismele se bazeaza pe energia hidrogenului sulfurat. Lucrurile au putut fi demonstrate abia in 1993-1994 – am fost pentru prima data la Movile in 1986.
Ce a insemnat pentru dumneavoastra personal descoperirea acestei pesteri?
Dictonul meu favorit, cum ti-am spus, este Audaces fortuna iujat. Ajuta norocul sa te ajute.

Am facut eu mai multe descoperiri speologice, dar cu Movile am avut noroc. Prin urmare: a) a fost o descoperire clara, am fost singur cind am facut-o, deci nu a trebuit s-o impart cu nimeni, desi nu asta e cel mai important pentru mine, ci pentru eventualii contestatari; b) a fost o descoperire stiintifica importanta, originala, cu implicatii numeroase, usor de inteles de catre oricine – de aceea a avut si impact mediatic; c) m-a scos in lume; d) cel mai important a fost insa ca in jurul descoperirii s-a format o echipa de tineri biologi entuziasti, unii exceptionali. Colegi deveniti buni prieteni. Au urmat citiva ani de cercetare excitanta, moderna, imbinind explorarea, aventura, documentarea, experimentul etc. Poate acestia sint anii care seamana cel mai tare cu ceea ce s-ar putea numi o cercetare adevarata, din toata experienta mea profesionala.


National Geographic

Care credeti ca au fost ratiunile pentru care National Geographic v-a ales pe dumneavoastra redactor-sef al editiei romanesti?

Cred ca au contribuit la asta CV-ul pe care l-am trimis (stii, nicicind un om nu isi atinge atit de bine perfectiunea ca atunci cind isi scrie CV-ul!). Eu, cind mi-l citesc, nu ma recunosc!
Probabil pentru ca prin activitatea mea ma aflu in zona in care se intilnesc aventura explorarii cu stiinta, fotografia in natura cu publicistica despre natura si conservarea naturii. Am facut si albume – Pesteri de dincolo de Timp, editat de GESS, a fost lansat in 2002, iar pentru Pesteri scufundate am luat Premiul Academiei. Inainte de a veni NGM Romania, eu publicam articole avind ca subiect natura, bogat ilustrate, in reviste ca Voiaj, Vacante si Calatorii, Valori, Re-Mediu, Terra, Carpatica Adventures, Vivid, Cosmopolitan etc. Unele dintre acestea si-au propus sa devina, in timp, un fel de NG pentru Romania. In general, mureau inainte de a atinge acest scop maret, prin urmare am o vasta experienta in facut si inmormintat reviste gen NG. Pe cele raposate le-am pus in perete, ca pe trofeele de vinatoare. Le-am spus asta la interviu, au ris si m-au angajat.

Aveti o strategie de alegere a subiectelor dedicate editiei romanesti? Exista la ora aceasta subiecte nepotrivite pentru Romania?

Am multiple strategii. Realist este sa ma uit la inceput la subiecte care, prin gradul mare de originalitate si substanta, pot suplini o eventuala lipsa de resurse. Sanoma Hearst este o editura puternica, lucrurile se fac profesionist si cu bani, dar nu avem, bineinteles, bugetele lui NG USA. Nu pot trimite in misiune un submersibil in Pacific, de exemplu. Deci vom incepe cu subiecte cu buget mic si mediu. Tematic vorbind, cred ca exista un paradis de subiecte. Si nu atit ca, vezi, Doamne!, am sti locuri si descoperiri despre care altii nu au auzit, ci mai ales prin modul de abordare fara prejudecati, bazat pe documentare stiintifica si ilustrare top. Spuneam, de exemplu, ca diversitatea etno-culturala a Romaniei este o resursa extraordinara. Visez harti ilustrate si articole despre armeni, evrei, ucrainieni, pemi, lipoveni etc, si bineinteles despre tigani. Cum au venit aici, cum a fost cind le-a fost bine, cum a fost cind le-a fost rau, citi au mai ramas, cum traiesc azi, despre cultura lor actuala.

Dupa cum vezi, aparent nimic original – dar, cind vor fi facute, va fi ceva foarte nou. Pentru ca nasterea foarte recenta a natiunii romane s-a facut uneori cu forcepsul politic, unii au crezut ca e bine sa puna in umbra diversitatea noastra etno-culturala. Repet, eu cred ca aceasta e o mare resursa a Romaniei, de care trebuie sa fim mindri. E doar un exemplu, dar stiu ca avem de facut o gramada de restituiri. E fascinant. Sau alt exemplu: in numarul din iunie prezentam un superb articol despre un tezaur scitic descoperit in Siberia. Dar noi am vazut ca intre unele piese de tezaur din Muzeul National si piesele tezaurului scitic sint asemanari. Desi, in urma cu 2.500 de ani, in spatiul carpato-danubian aveam o mare interferenta intre cultura greaca, cea tracica, dar si scitica. Dl academician Alexandru Vulpe a venit in intimpinarea punctului nostru de vedere si a scris textul unui articol scurt, dar consistent, care a inspirat si coperta revistei: avem coiful de la Cotofenesti.