OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Julian BARNES
Arthur &George
Traducere de Virgil Stanciu
Editura Nemira, Colectia „Babel“, Bucuresti,
2007, 672 p.

in cele din urma, dupa multe peregrinari printr-ale dragostelor, politicilor si-ale bucatariei, Julian Barnes se intoarce in locul care i-a adus consacrarea: biografia fictionalizata. Sint si citeva diferente: de la un singur personaj pus sub lupa microscopului, in Papagalul lui Flaubert, acum ia in colimator doua: unul celebru, un al doilea mai putin universal faimos... Si inca o diferenta: vreo 500 de pagini in plus.
Tehnica a contrapunctului instituita in schema de-a dreptul rigida, alternari biografice intre cele doua personaje, apoi fire care se intretaie, o trama politista bine incurcata si partial descurcata, totul minunat scris. Parca prea mult, totusi...
Cine-i Arthur? Nimeni altul decit Sir Arthur Conan Doyle, creatorul nu mai putin celebrului Sherlock Holmes, personaj pe care va ajunge, pe la jumatatea vietii, sa-l urasca.

Cine-i George? George Edalji, cetatean britanic de origine parsa, tinar jurist supus unei campanii locale si anonime de denigrare, apoi acuzat ca ar fi injunghiat, in timpul noptii, in repetate rinduri, animalele domestice (in speta cai) din fermele vecinilor. Totul condimentat de atitutinea ostila a politiei locale, de neglijenta anchetatorilor si a juriului...; tinarul pars va ispasi trei ani de inchisoare. Ceea ce-l tine „laolalta“ e gindul ca va fi reabilitat, increderea in Justitia Imperiului.
Arthur Conan Doyle, pe jumatate irlandez, pe jumatate scotian, e un tip robust, practicant a nenumarate sporturi, un tinar barbat al carui principal scop in viata e sa asigure mamei o batrinete linistita si fara lipsuri, pentru a razbuna caracterul slab al unui tata alcoolic, un asa-zis artist care a sfirsit in camasa de forta. incet, incet, pare ca soarta il va ajuta sa-si atinga scopurile: nu exista domeniu in care sa nu reuseasca, mai ales cel nobil, al scrisului. Asa se va naste personajul sau detectiv, cel care-i aduce, in cele din urma, avere si faima. Relatiile sale cu femeile sint destul de superficiale: e prea gentleman pentru a da iama in dame. O va face cu propria sotie, o doamna cumsecade, blinda, aproape inexistenta ca faptura romanesca (aici Barnes reuseste sa creeze un portret genial prin... absenta). in acelasi timp, mama se pare ca nu prea are nevoie de ajutorul sau, pe care-l gaseste la alt barbat.
in partea opusa, George e un tinar studios, care n-a practicat vreun sport in viata lui, miop, speriat de multime, care imparte, in fiecare noapte, patul... cu propriul tata. Care mai si inchide usa cu cheia.

Barnes nu face deloc economie de spatiu, acorda fiecarui element destula importanta pentru a dezvolta in ambele cazuri cite o veritabila saga de familie si, totusi, lasa atitea spatii libere, atitea incertitudini... De exemplu, vei realiza ca George e indian destul de tirziu, dupa ce-i vei cunoaste cu destule amanunte profilul psihologic; vei intelege ca Sir Arthur e absolut nefericit in viata de familie abia cind programul lui devine inuman de incarcat. Si tot asa.
Pe linga aceste doua personaje si, de fapt, prin ele, Barnes acopera un secol ciudat: moartea victorianismului si nasterea modernitatii. As asemana romanul, din acest punct de vedere, cu Iubita locotenentului francez. De altfel, desi nu ni se ofera alternative de final, lipsa lui este practic echivalenta procedeului lui Fowles.
Revenind, poate trebuie indreptata o greseala: daca am lasat impresia ca avem de-a face cu un personaj istoric si cu unul fictiv, nu este adevarat. George Edalji a fost subiectul unui caz celebru in epoca. Ba chiar, scandalul creat in jurul sau sta la baza nasterii Curtii de Apel ca institutie.

Sa ne intoarcem: Barnes isi creeaza tabloul pornind de la biografiile a doi dezradacinati, a doi englezi atipici. Unul, care crede ca radacinile sale parse nu inseamna nimic daca este nascut si crescut in cel mai pur spirit britanic, al doilea, un medic oftalmolog care-si gaseste implinirea prin scris. Aparentele lasate de Arthur, ce trimit catre un gentleman comme il faut sint pur si simplu doar aparente: dupa ce isi pierde total increderea in religie va sfirsi, la batrinete, ca lider al miscarii de spiritism. Cind draga sa nevasta se imbolnaveste de tuberculoza, medicii nedindu-i nici o sansa, o plimba prin toata lumea, in cautarea climei ideale, pina cind ii gaseste mediul propice chiar in Anglia, unde cladeste un camin aristocratic si... se indragosteste ireversibil de o tinara de 21 de ani. Aceeasi imprevizibilitate absoluta il face sa aiba cu aceasta o relatie absolut platonica, timp de zece ani, pina la moartea sotiei.
Cam asta e momentul in care victima Edalji ii cere ajutorul, caz care-l mobilizeaza pe deplin: se arunca-n lupta cu o energie care-l sperie chiar si pe protejatul sau. Rezultatul va fi o reanalizare a cazului, in urma careia inalta Curte va trage concluzia ca tinarul pars este „vinovat si nevinovat“, adica nu primeste nici o despagubire pentru cei trei ani petrecuti in inchisoare... Notorietatea publica, insa, il va ajuta sa-si refaca viata (profesionala).

Il miglior fabro
Romanul se incheie in nota premeditat minora: parsul George, deja un avocat respectabil trecut de a doua si a treia tinerete, ia parte la o sedinta de spiritism inchinata recent defunctului Arthur: bineinteles ca britanicului pars George i se par niste prostii aceste preocupari tirzii ale scotianului-irlandez Arthur. Si totusi, „Cind aproape toata sectiunea s-a golit, se apleaca din nou dupa binoclu si si-l lipeste de ochelari. Focalizeaza iarasi pe podium, pe hortensii, pe rindul de scaune goale si pe un anume scaun, cu inscriptia scrisa pe carton, spatiul in care e posibil sa se fi aflat sir Arthur. Priveste, prin miscari succesive ale obiectivului, afara in aer si mai departe.
Ce vede el?
Ce a vazut?
Ce va vedea?“.
Nu stim. Nici nu e foarte important. Important e ca, in ciuda sutelor de pagini si a unei anumite doze de gratuitate, Julian Barnes iti lasa senzatia ca tocmai a terminat un exercitiu de sensibilitate, delicatete, ironie, maiestrie literara (de ce nu?): ramine, desi nu a cistigat Booker-ul din 2005 cu acest roman, il miglior fabro.