OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prima editie a acestui Colocviu a stirnit destule reactii vehemente, pe care nu am reusit sa le pricep pina la capat; s-a spus ca Uniunea Scriitorilor, institutie cam anchilozata, ar vrea sa se puna bine cu tinerii. Da, si ce e rau in asta? La cite evenimente se petrec sub obladuirea, financiara mai ales, a USR, nu mi se pare ca o astfel de initiativa este cel mai rau lucru cu putinta.

Organizarea, deloc facila, a celei de-a doua editii a Colocviului Tinerilor Scriitori si-a asumat-o Filiala din Cluj a USR. Logistic, lucrurile au stat foarte bine: organizatorii, Irina Petras in special, ne-au asigurat spatiul de dezbateri (o sala a Muzeului de Arta), cazarea, cocktailuri deloc zgircite si tot asa. Mai important decit toate astea, au editat Caietele Colocviului National al Tinerilor Scriitori, o benefica si eleganta enciclopedie a fenomenului, cu, evident, lipsurile de rigoare. Nu stau sa le comentez acum.

Avem mai mult curaj cind ne aflam singuri in fata tastaturii
Prima parte a dezbaterilor a fost, o spun deschis, un fiasco; asta in ciuda eforturilor, cam neconjugate, din pacate, ale celor trei moderatori: Alexandru Matei, Andrei Terian si subsemnatul. Nu ascund ca si participantii, cam multi si cam obositi, cam apatici si oricum mai dornici sa stea de vorba separat, si nu in cadru oficial, au contribuit la aceasta situatie. S-au inceput, fireste, conform posibilitatilor spontane ale fiecarui moderator, diverse dezbateri, curmate de regula rapid in urma fojgaielii din sala si a dezinteresului general. in orice caz, s-au atins si citeva subiecte mai aplicate: vizibilitatea scriitorului, succesul sau la public, impactul criticii de intimpinare, reducerea rolului recenziei la acela de reclama – nici macar mascata etc.

Unde prefera tinarul scriitor sa fie prezentat: in reviste de specialitate, sub forma unor comentarii analitice avizate, sau in paginile culturale ale unor cotidiene, pe spatii mai restrinse si intr-un stil mult mai accesibil? Cum era de asteptat, tinarul scriitor e doritor de ambele reactii – mai mult ori mai putin critice. Raspunsul, dupa cum se observa, este mai curind stereotip; a fost formulat si cu un an inainte.
La urma urmelor, cine isi doreste sa dea autografe pe strada sau sa creeze busculade la trecerea prin oras nu se apuca de scris, ci tinde sa-si manifeste intelepciunea la televiziune, pozeaza in Playboy sau se apuca de dat din buric pe ritmuri bubuitoare, intra in politica sau macar da un interviu in Formula As. Ma rog, fiecare dupa posibilitati.

Pauza de prinz pare sa fi facut minuni: discutiile de dupa-amiaza au fost mult mai interesante, mai concrete. Am pornit, impreuna cu Andrei Terian, de la ideea ca fiecaruia ii place sa vorbeasca despre el insusi; prin urmare, am invitat cit de multi autori am avut ocazia sa-si spuna povestea debutului, dar si pe aceea a receptarii de care au beneficiat. V. Leac, Claudiu Komartin, Dan Sociu, Radu Vancu, T.S. Khasis, Vasile Ernu, Dumitru Crudu, Dan Coman, Andrei Terian, Razvan Tupa au inviorat, cu mult umor, dar si cu lucruri substantiale, atmosfera. Una peste alta, a meritat, fiind un prilej de a ne cunoaste mai bine unii pe altii. Evident, nu putini s-au plins de receptare, Mihai Iovanel fiind, spre satisfactia sa – tradata printr-un zimbet pe care cine nu il cunoaste l-ar fi putut considera inocent –, cel mai nominalizat dintre „detractori“. Fara suparari, s-a discutat deschis, fata in fata (e un fel de a spune, pentru ca scaunele nu erau astfel dispuse), cu argumente la vedere si cu nume rostite direct; nu s-a mai ascuns nimeni dupa deget, nu a fost nimeni ofuscat; e drept, nici nu s-au iscat polemici incordate, pentru ca avem cu totii mai mult curaj cind ne aflam singuri in fata tastaturii.

Dar nu cred ca importanta unor astfel de evenimente (mai mult bahice, in unele privinte, decit academice, dar asta ar putea fi un lucru bun, pentru ca deschide destule portite) este aceea a discutiilor, care nu au cum sa fie, prin natura lor improvizata, altfel decit saracacioase, dezlinate etc. Ceea ce conteaza este faptul ca s-a creat prilejul unor intilniri si, credeti-ma, lucrurile cele mai importante s-au rostit in spatii mai putin conventionale, in crismele si pe terasele nu putine ale Clujului. Ca sa nu mai pomenesc de intilnirile din noaptea dintre 3 si 4 mai, de la hotelul Clujeana, cu „seniorii“ (= consacratii) Ion Muresan, Marin Mincu, Adrian Popescu, Alexandru Musina, Marta Petreu, Leo Butnaru, Mircea Muthu, Petru Poanta, Vasile Gogea, Ioan Pintea si atitia altii.

A existat chiar si o tentativa de a incropi un meci de fotbal, intre ardeleni si restul lumii, care a fost, daca nu ocazie de demonstratii de virtuozitate, macar un eveniment simpatic, prin caraghioslicul sau. Mai adaug lecturile in fata citorva zeci de elevi, studenti etc., din aula Facultatii de Stiinte Politice, ecoul favorabil al unora (V. Leac e campion in astfel de situatii) si o tacita solidaritate pe care am simtit-o chiar si intre persoane care altfel par a face parte din grupuri distincte. Entuziasm mi-au produs, prin urmare, intilnirile particulare, nu Colocviul in desfasurarea sa propriu-zis oficiala.

Premiile de popularitate le-au obtinut, in urma voturilor participantilor, poetii Dan Sociu, Dan Coman si Marius Ianus, criticul Andrei Terian si poetul-dramaturg Dumitru Crudu. Dar, pentru a cirti nitel, sa-mi exprim si o mica nedumerire: in program sint anuntati in jur de 90 de tineri scriitori. Destui (si unii chiar foarte buni; i-as aminti, intr-o ordine strict aleatorie, pe Razvan Radulescu, Bogdan Popescu, Paul Cernat si Bianca Burta-Cernat, Daniel Cristea-Enache, Antonio Patras, Doris Mironescu, Florin Lazarescu, Lucian Dan Teodorovici, Constantin Acosmei, Ioana Bradea, Luminita Marcu, Ion Manolescu, Andra Rotaru) au ramas, din motive independente, cred, de vointa organizatorilor, acasa.

Oare nu sint prea multe absente si prea multi invitati? m-am intrebat, si nu cu glas scazut, in plen. Chiar sintem atit de multi? Oare nu mai legam notiunea de scriitor de aceea de carte? Si, intr-un fel, si de receptarea nearanjata? Pentru ca, intre noi, stim cu totii care sint cei buni. Si nu sint atit de multi.
Cine stie, poate ca sint eu cam pesimist...