Figura lui Che Guevara a devenit mitică, legendară,
simbolică, un adevărat loc comun pentru o parte a lumii contemporane şi, chiar
dacă avîntul guevarist s-a mai domolit, el încă reprezintă port-stindardul
tuturor dezmoşteniţilor şi al naivilor din lume, o figură sexy numai bună de
imprimat pe mii şi mii de tricouri.
O figură trendy de revoluţionar, Ernesto Che Guevara s-a
născut la 14 iunie 1928, în oraşul Rosario din Argentina, primul copil dintr-o
familie din clasa mijlocie cu origini spaniole, basce şi irlandeze, pe tatăl
sau chemîndu-l Ernesto Guevara Lynch. Amestecul exploziv de sînge basc şi
irlandez nu avea cum să nu producă un caracter neobişnuit. Sînt cunoscute
detaliile biografice marcante ale vieţii lui Guevara, însă vom încerca să
analizăm dintr-un unghi critic destinul istoric al revoluţionarului comunist
argentinian, precum şi ecourile pe care le-a produs, căci, asemenea unei pietre
aruncate în apa unui lac, undele produse de Guevara au fost mult mai vizibile
decît însuşi impactul pietrei cu luciul apei.
După victoria los barbudos şi instaurarea comunismului în
Cuba, Che a deţinut mai multe responsabilităţi, printre care cea mai sîngeroasă
a fost cea de comandant-şef al închisorii din La Cabana, post pe care-l va
ocupa începînd din 3 ianuarie 1961 pînă în luna iulie, iar mai apoi devenind
responsabil al Comisiei de epurare. Che a ordonat executarea a aproape 180 de
sentinţe de condamnare la moarte. Faptul că s-a mînjit cu sînge nu l-a deranjat
nici o clipă, căci, nu-i aşa, omleta nu se face decît spărgînd ouăle:
„Execuţiile nu sînt doar o necesitate pentru poporul Cubei, ci şi o datorie
impusă de acest popor“ sau: „Am împuşcat; împuşcăm şi vom continua să împuşcăm
atît timp cît va fi nevoie. Lupta noastră este crîncenă“ (din cuvîntarea
rostită tocmai de la tribuna ONU); de asemenea: „Orice revoluţie comportă,
inevitabil, o parte de stalinism“. Adică o multitudine de asasinate motivate
ideologic (anumite categorii sociale nu intrau în grila comunistă).
Guevara a fost şi preşedintele Băncii Naţionale a Cubei, şi
ministru al Industriilor, chiar dacă habar nu avea nici de finanţe, şi nici de
economie, însă ştiinţa revoluţionară poate trece peste astfel de detalii
minore. În ciuda demnităţilor, „Ernesto Che Guevara nu-şi găsea locul. Pentru
a-i satisface năzuinţele de cavaler rătăcitor, de mic condotier al secolului al
XX-lea (cum se califica el însuşi), Fidel Castro l-a trimis să apere cauza
revoluţiei cubaneze peste tot în lume, făcînd din el un ambasador itinerant în
locul ministrului Afacerilor Externe“1. Este relativ puţin cunoscut faptul că
Che Guevara a fost manevrat şi sacrificat de către Fidel Castro. Perdeaua de
fum propagandistică lansată de numeroasele centre de influenţa din Occident,
dar şi din ţările comuniste au ocultat acest adevăr, căci, înainte de a deveni
o victimă a CIA şi armatei boliviene, Che a fost abandonat de către marele său
prieten şi tovarăş de luptă, Fidel Castro, care s-a supus, cu multă bucurie,
pretenţiilor sovietice de a-l înlătura pe Guevara, după ce acesta a criticat
puterea sovietică în timpul unui congres la Alger. E drept, şi din punct de
vedere ideologic Guevara tindea către maoism şi nu către călduţa, dar
înţeleapta doctrină sovietică a convieţuirii dintre cele două sisteme (căci
nomenklatura comunistă avea nevoie să exploateze popoarele supuse, şi nu de
milioane de cadavre în oraşe topite de bombele nucleare americane). Castro şi
Guevara doreau confruntarea cu orice preţ, ceea ce ar fi fost sinucidere
garantată. În plus, combativitatea lui Guevara aducea şi a troţkism sau principiu
al revoluţiei permanente, un motiv în plus pentru a fi înlăturat. Devenind
indezirabil pentru Castro, dar putînd fi în continuare util pentru a crea
probleme inamicului, a fost aruncat în fostul Congo belgian, unde a condus un
grup de luptători comunişti cubanezi, în majoritatea lor negri, care trebuiau
să sprijine o acţiune de gherilă locală, îndreptată împotriva guvernului condus
de Tshombe şi sprijinit de şeful Statului Major al Armatei, Mobutu. Un
previzibil eşec, aşa cum au fost absolut toate republicile populare din Africa,
din Europa şi, în general, din întreaga lume.
După ce a spălat putina din Congo, într-un mod prea puţin
demn, a ajuns la refacere în RDG. După alte cîteva săptămîni de antrenament
militar în Cuba, şi-a început ultima aventură în Bolivia, în fruntea a numai
patruzeci şi trei de oameni, fapt ce spune totul despre dorinţa lui Fidel
Castro de a scăpa definitiv de el. Chiar dacă Che spera să ralieze o parte din
populaţie la mişcarea sa, această aserţiune s-a dovedit complet nefondată pe
teren. Populaţia locală fugea de el, drept pentru care capturarea grupului nu a
reprezentat decît o chestiune de timp. CIA îl urmărea încă din Congo.
„Bolivienii nu aveau deloc intenţia să-i cruţe pe prizonierii lor. Americanii,
în schimb, considerau că e preferabil să-i păstreze pe Che şi pe camarazii
acestuia în viaţă, pentru a nu face din ei nişte martiri.“2 Necruţătorul şi
crudul Che (atunci cînd se afla la putere în Cuba) devine foarte uman în timpul
ultimei confruntări, alegînd calea logică, aceea de a se preda, înconjurat
fiind de trupe mult mai numeroase, în speranţa că va fi judecat şi doar
condamnat la închisoare (pedeapsa capitală neexistînd în Bolivia). S-a înşelat,
căci generalii aflaţi la putere în Bolivia în acea perioadă au ordonat asasinarea
lui. Urmărirea lui Guevara de către CIA şi sfîrşitul său macabru, eroic,
legendar intră în logica elementară a Războiului Rece, căci America de Sud
rămînea uşa din spatele Statelor Unite, sfera de influenţă predilectă în care
americanii au operat pentru a stinge, cu mai mult sau mai puţin succes, orice
focar de contaminare comunistă. Lecţia eşecului din Cuba a fost învăţată de
Washington. Propagandiştii guevarişti eludează faptul că URSS şi ţările
comuniste procedau exact la fel cu spionii, agenţii sau instigatorii
rezistenţei anticomuniste, trimişi de Occident în spaţiul lor de influenţă.
Evident, nici unui secretar de stat american sau şef al trezoreriei nu i-a
trecut prin cap să pornească o mişcare de eliberare anticomunistă dincolo de
Cortina de Fier.
Cam de acest scenariu avea nevoie Fidel Castro pentru a-l
transforma într-un mare erou cubanez, dar şi al mişcării comuniste mondiale.
Iar eroii sînt preferabili oamenilor în viaţă, potenţiali concurenţi la
împărţirea tortului (puterea absolută). „Condiţiile sordide în care a fost ucis
Ernesto Che Guevara vor face ca imaginea lui să devină şi mai puternică; nu va
fi imaginea unui om ucis în luptă, ci cea a unui martir dezarmat, asasinat cu
sînge rece.“3 Odată mort, Guevara s-a transformat într-o marfă excelentă pentru
propaganda comunistă, căci putea fi ambalat în culori atractive, în care orice
nemulţumit să se regăsească. Istoricul de origine cubaneză Jacobo Machover
consideră că „legenda ţesută în jurul lui Che este, în primul rînd, o creaţie
franţuzească ce s-a internaţionalizat cu trecerea timpului. În timpul vieţii,
Guevara stîrnea un amestec de respect şi de teamă. Odată mort, numele şi
imaginea lui au devenit sacre“.
Legenda
Dacă Guevara nu-şi (de)scria aventurile în celebrele sale
jurnale, legenda creată în jurul său ar fi avut o altă intensitate, mai mică,
însă mărturisirile lui au inflamat suplimentar imaginaţia adoratorilor. Opera
lui Guevara a fost tradusă şi publicată şi în România, de către Editura Polirom
(Jurnal pe motocicletă în 2008, Jurnalul revoluţiei cubaneze şi Jurnalul
bolivian, anul acesta). În prezentarea unuia din ele, am fost surprinşi să
regăsim şi un fragment din prefaţa scrisă de însuşi El Lider Maximo, Fidel
Castro (ăsta da paradox!), care debitează truismele revo-luţionare cunoscute:
„Jurnalul este expresia vie a unei personalităţi ieşite din comun; o lecţie
despre lupta de gherilă scrisă la cald, sub tensiunea fiecărei zile; pulbere
inflamabilă, demonstraţie adevărată că poporul latino-american nu e neputincios
în faţa înrobitorilor de popoare şi a armatelor lor mercenare“. Ne facem că
uităm ajutorul frăţesc pe care l-a dat acelaşi Castro Mişcării Populare de
Eliberare a Angolei conduse de Agostinho Neto, care declara că dorea să facă
din Angola „o Cubă a Africii“. Cei 50.000 de militari cubanezi nu erau
mercenari, ci muncitori calificaţi în uciderea mişcărilor care se opuneau MPEA.
În SUA a fost produs un film apologetic despre viaţa
revoluţionarului argentinian, care, şi rezumată, constituie o materie perfectă
pentru cinematografie, căci Guevara a avut o viaţă aventuroasă, demnă de a fi
ecranizată. Cele două volume de memorii ale lui Che Guevara, Jurnalul
revoluţiei cubaneze şi Jurnalul bolivian, au stat la baza filmului Che.
Realizat în 2008, de Steven Soderbergh, filmul a fost distins cu Premiul
Festivalului de la Cannes şi Premiul Goya, pentru cea mai bună interpretare şi
cea mai bună producţie. În mod frustrant pentru victimele sale, „viaţa lui Che
şi, mai mult, moartea sa îi inspiră pe mulţi poeţi, artişti şi muzicieni. Dar
pentru a se întîmpla astfel, a fost necesar să se păstreze tăcerea asupra
ticăloşiilor unui om care acţiona în calitate de gardian şi, totodată, de
călău“4.
Anumite figuri par a rămîne imune la eroziunea timpului sau
la uzul raţiunii, păstrîndu-şi puterea de a fascina, în ciuda tuturor
evidenţelor, căci omul a avut întotdeauna o nevoie disperată să creadă într-un
alt semen, al cărui destin să transceadă regulile bana-lităţi de zi cu zi.
Iraţionalul a jucat un rol primordial în susţinerea ambelor spectre politice
extremiste ale secolului trecut. În ciuda acestor circumstanţe aparent
atenuante, agitarea în continuare a figurii lui Che Guevara şi curăţarea
personalităţii lui de orice păcat sangvin este iritantă, căci Guevara nu a fost
doar un simplu călător pe motocicletă, un medic ratat, un ziarist sau un
scriitor romantic (chiar dacă s-ar fi rezumat la acest statut, ar fi fost
dificil să ascundă incitările la crimă) ci un guerilleros de frunte, demnitar
de prim rang al noii puteri revoluţionare cubaneze, care se staliniza încetul
cu încetul. Această evoluţie nu are voie să fie ştearsă cu buretele, dintr-o
minimă decenţă, doar pentru că, la un anumit moment, a intrat în dizgraţia lui
Castro şi a sponsorilor lui sovietici, fiind executat cu sînge rece de
militarii bolivieni (ce respect să fi avut dictatura militară boliviană faţă de
un străin care ajunsese în Bolivia tocmai pentru a o destabiliza?). Dacă
tricourile cu Hydrich sau Eichmann sînt rare, nu acelaşi lucru se întîmplă cu
cele cu Guevara. De acord, guerilleros-ul argentinian este mult mai sexy şi
rebel, însă fanatismul lui rămîne în doze la fel de substanţiale. În plus, lui
Guevara i se aplică, cu maximă scrupulozitate, sentinţa lui Hristos: „Cel ce
scoate sabia, de sabie va muri şi va pieri“ (Matei 26, 52). „Che Guevara şi
Fidel Castro sînt cele două feţe ale aceleaşi monede: aceea a unei sîngeroase
utopii. Puterea lor de seducţie nu ţine decît de o nemăsurată capacitate de
orbire a numeroşilor lor simpatizanţi care n-au vrut niciodată să se aplece
prea mult asupra cadavrelor abandonate pe drum de aceşti revoluţionari
implacabili.“5
Trei ecouri
Figura lui Che Guevara a inspirat atît istorici, cît şi
mulţi scriitori care vedeau în el un martir al ideii de eliberare, al
schimbării mesianice. Mai puţini au fost cei care i-au folosit personalitatea
pentru a dovedi iluzia oferită de Guevara, printre aceştia numărîndu-se şi
scriitorul rus Andrei Makine, o figură importantă a culturii francofone de
astăzi. În volumul Iubirea omenească6, Makine descrie destinul tulbure al unui
militant comunist din Angola, Elias Almeida, care îl duce şi în Congo (fostul
Zair) în căutarea tatălui său, care se alăturase mişcării de gherilă aflate sub
comanda exilatului cubanez. Makine îl zugrăveşte pe miticul Guevara în culori
destul de sumbre, simţul anticomunist căpătat în timpul perioadei sovietice a
vieţii lui neputînd fi hipnotizat de personalitatea lui Guevara.
Pentru Makine, Che Guevara nu este decît un agitator mistic
cu ceva charismă, pe care-l descrie în culori prea puţin flatante. „Nu a putut
închide ochii, gîndindu-se la greşeala lui Ernesto. Cubanezul le promitea
oamenilor o fericire logică, aşezată, construită cu răbdare. Visul unei
societăţi ideale, comu-nismul. Ei însă cunoşteau un extaz mult mai apropiat şi
violent: noaptea aceea de după luptă, înălţarea prin alcool şi droguri,
libertatea totală pe care o aveau ca să-şi satisfacă orice dorinţă, să spargă
orice uşă, să ucidă pe cine vor, să aleagă femeia care le place, să o posede
fără să se mai străduiască să-i ceară voie. ş…ţ Timp de o noapte se puteau
simţi egalii zeilor. Şi acest biet cubanez care le vorbea despre ordinea
revoluţionară care trebuie respectată, despre industria socialistă pe care va
trebui să o dezvolte.“7 Comandantul cubanez nu a rezistat cutumelor locului şi
„Ernesto a părăsit Africa la o săptămînă după acea noapte de foc. Elias l-a
văzut îngrămădind zdravăn în raniţă un teanc de carnete legate cu sfoară.
Motivul acestei plecări era drept şi nobil, aşa cum era tot ce spunea cubanezul
în discursurile sale: va duce pe alte meleaguri flacăra luptei revoluţionare,
va căuta sprijin pentru mişcările de eliberare la popoarele frăţeşti. O spunea
pe un ton grav, inspirat şi, cînd ascultai, simţeai gustul cam fad al
drogurilor verbale care îi ameţeau atît de lesne pe oameni“8.
În rîndul hagiografilor francezi ai lui Guevara se numără şi
Jean Cormier, care a publicat, în cadrul colecţiei „Decouvertes“, volumul Che
Guevara, El comandante, tradus în limba română şi tipărit în cadrul colecţiei
„Enciclopedica“ a ziarului Cotidianul. Rămînem sideraţi încă din pagina zece
(căci primele pagini sînt ocupate cu nu mai puţin de opt fotografii ale lui
Guevara). Cartea este dedicată „copiilor mileniului trei“ (care ce ar putea
învăţa adoptînd modelul Che?). Reporterul francez şi-a dedicat mulţi ani din
viaţă analizării şi exploatării acestui subiect, fapt ce l-a condus, negreşit,
către o atitudine de îndrăgostit faţă de Guevara. Volumul apărut nu este decît
o hagiografie modernă, flancată de 150 de fotografii (pentru un volum format
A5, de 140 de pagini). Motto-ul adoptat de ziaristul francez este reprodus pe
pagina a doua, în care este tradusă una din poeziile modeste stilistic ale lui
Guevara, dar pline de profunzime politică şi, mai ales, revoluţionară: „Şi dacă
plumbul ne va opri din drum/ un giulgiu din lacrimile cubanezilor/ ca să
acoperim oasele luptătorilor/ înghiţiţi de valul istoriei americane“. Cum să ne
mai mire cînd regăsim fotografii cu fiinţa iubită în toate ipostazele decente,
desigur, dar muncitoreşti, cu explicaţia: „Che demonstrează că poate trece la
muncile practice, exemplificînd prin propria-i persoană. În afară de munca de
pe cîmp, în mină sau în atelier, ştie şi să modifice un tractor vechi pentru
a-l transforma în maşină de tăiat trestia de zahăr, ba chiar îi apostrofează pe
unii dintre colaboratorii săi care se duc la şedinţele de muncă voluntară cu
maşina“9. Stilistica seamănă perfect cu cea din anii 1950 şi apărută în
volumele de la Cartea Rusă.
O altă hagiografie apărută recent, în urma eforturilor
editoriale ale unei alte publicaţii româneşti, Săptămîna Financiară
(publicaţiile noastre au o predilecţie aparte către publicarea unor cărţi
preluate din Occident fără o minimă lectură critică din partea unor oameni de
meserie, ca, de exemplu, a istoricilor), este Che Guevara, viaţa unui mit10,
volum scris de medicul şi ziaristul Reginaldo Ustariz, reprezentînd „punctul
de vedere al unuia dintre puţinii martori care s-au aflat în preajma cadavrului
lui Che“. (Acest fapt îl transformă într-un adevărat depozitar a ceva sacru şi
apostolic, e drept, de culoare roşie.) În prefaţa scrisă de Frei Betto, un
călugăr dominican brazilian, regăsim esenţa hagiografică a cărţii: „S-au scurs
40 de ani de cînd Ernesto Che Guevara, în vîrstă de 38 de ani, şi-a încheiat
cariera eroică de luptător. Cu toate acestea, amintirea lui a rămas vie ca un
exemplu pentru cei care împărtăşesc utopia eliberării. Jean Paul Sartre –
însoţit de Simone de Beauvoir – l-a cunoscut pe Che în Cuba şi l-a numit fiinţa
umană cea mai completă a epocii noastre. Chiar şi astăzi, sînt destui cei care
văd în el întruparea Omului Nou reprezentat de idealul socialist“. În mod
incredibil, în ciuda miilor de tone de cadavre oferite pe altarul Omului Nou,
cineva continuă să creadă în această utopie criminală (indiferent dacă este de
extremă dreapta sau stînga). Aceşti oameni ar trebui zgîlţîiţi puţin, pentru a
le fi ţipate în urechi şi conştiinţe faptul evident că Omul Nou nu va exista
niciodată. Tot ce avem este vechiul om, din carne şi oase, cu micile lui
dorinţe egoiste, atît de bine rezumate de Constituţia americană, care
garantează „the pursuit of happiness“. Portretul lui Che este izbitor de
asemănător cu cele ale lui Nicolae Ceauşescu şi, lărgind cadrul, cu cel al
oricărui conducător comunist (fascinant este faptul că nu neapărat Che este
răspunzător pentru aceasta, ci fanii lui). Regăsim subcapitolele „Omul
cinstit“, (principiul onestităţii, decenţa şi comportamentul exemplar în
societate îi sînt inoculate din fragedă copilărie) „Cercetătorul ştiinţific“
(încă din primii ani de studenţie la Facultate de Medicină din Buenos-Aires,
Ernesto face cercetări ştiinţifice), „Strategul militar, ziaristul şi
scriitorul“ (de la o vîrstă fragedă, lui Che îi place nu doar să citească
cărţi, ci şi să scrie articole pentru a fi publicate în presă),
„Matematicianul“ (Che se distingea prin punctualitatea riguroasă, capacitatea
profundă de asimilare şi cea de sinteză), „Bărbatul sever“ (Che a fost sever cu
subordonaţii lui, dar întotdeauna corect). Concluzia nu poate fi decît una: „Un
bărbat exemplar“. În mod neaşteptat, autorul face referire şi la episodul La
Cabana, însă, evident, efortul este menit doar a-l absolvi pe Erou. Cum?
Evocînd cifra de 10.000 de morţi pe care i-o atribuie dictaturii lui Batista.
În comparaţie cu acest bilanţ, cei 450 de oameni spînzuraţi în La Cabana este
ridicol de mic şi justificat căci „eu, personal, am constatat – inclusiv prin
intermediul fotografiilor – că în Cuba au fost trimişi la moarte torţionari,
oamenii fără scrupule şi sadicii“11. Însă, din cîte ştim, nu figura lui Batista
se află pe tricouri, ci cea a lui Guevara. Serviciile de propagandă şi protocol
din lumea comunistă au înşelat vigilenţa unor spirite mult mai luminate.
Mirajul omului nou
Idealul teoretic al lui Guevara, declarat propagandistic,
era crearea unui om nou. Nimic nou sub soarele ideologiei comuniste, căci mitul
Omului Nou avea vechime chiar cînd îl enunţa Guevara, care l-a preluat de la
aparatul propagandistic sovietic, enunţat în romanul Ce-i de făcut?(1864) de
Cernişevski. Stalin, la înmormîntarea lui Lenin, declara că „bolşevicii sînt
făcuţi dintr-o stofă specială“. În acelaşi ton, Guevara scrie: „Cum este omul
nou, cum poate fi construit? Înainte de orice, prin educarea semenilor,
deschizîndu-le apetitul pentru a împărtăşi, pentru a face un efort comun, cu
satisfacţia datoriei împlinite. Omul nou trăieşte în primul rînd pentru
societatea în care evoluează, şi nu pentru el însuşi. Astfel, munca lui nu
trebuie comparată cu a vecinului, căci munca este, din punct de vedere
economic, abstractă. Remuneraţia lui trebuie să fie calculată în funcţie de
necesităţile lui materiale, ele însele definite colectiv prin Plan“. Omul nou
trebuie clădit prin sacrificiu, dar şi prin contaminare. Descoperim motivul
existenţial primordial al lui Ernesto Che Guevara: „Orice acţiune a noastră e
un strigăt de război împotriva imperialismului... Oriunde ne-ar surprinde
moartea, fie ea binevenită cîtă vreme strigătul nostru de luptă a ajuns la o
ureche receptivă şi o altă mînă se întinde să ne preia armele...“.
Mirajul omului nou, dar şi cel al lui Guevara au cuprins o
mulţime de intelectuali occidentali, ştim prea bine. În opinia lui José
Saramago, Che „a fost văzut ca un Crist care coborîse de pe cruce pentru a
izbăvi umanitatea, ca o fiinţă dotată cu puteri absolute care era capabil să
scoată din pietre apa, cu care va stinge toată setea, şi să transforme această
apă în vinul din care să bea splendoarea vieţii. Şi toate acestea erau
adevărate, căci portretul lui Che Guevara a fost, în ochii a milioane de
persoane, portretul demnităţii supreme a fiinţei umane“. Figura lui Guevara a
fost apropriată şi de o parte din voluntarii republicani din IRA din Irlanda de
Nord, originile sale irlandeze, chiar dacă îndepărtate, reprezentînd un motiv
de mîndrie. Pe zidul unei case din Derry încă se poate vedea o frescă cu
Guevara şi următoarea inscripţie în limba irlandeză: „Pot să ucidă
revoluţionarul dar niciodată Revoluţia“. Atracţia pe care a exercitat-o
personalitatea lui Guevara asupra multor occidentali (atît intelectuali, cît şi
oameni politici sau simpli militanţi de stînga, pînă mai recent la
altermondialişti, care ar fi „bătrînii ideologi, strigoii unui trecut de sînge
şi ruine“12) nu constituie decît o confirmare a necesităţii de a crede în ceva
şi/sau cineva depăşeşte sfera raţionalului şi statutul personal, căci
„libertatea nu garantează infailibilitatea. Independenţa nu asigură
imparţialitatea. Ea îi este apropiată, dar nu i se poate substitui. Poţi foarte
bine să fii independent şi să fii necinstit. (...) Nu e nevoie de constrîngeri
pentru ca un om să fie sau să devină necinstit. El ajunge foarte uşor acolo şi
singur, nu e nevoie de o forţă din afara lui ca să-l facă incompetent“13. Che
Guevara nu este decît unul dintre instrumentele de propagare a iluziei
comuniste, unul dintre cele mai vandabile, spre deosebire de sutele de lideri
comunişti, care nu numai că au murit în patul lor, dar au dus o viaţă în lux.
El va fi în continuare exhibat în timpul manifestaţiilor violente sau paşnice ale
grupurilor antimondialiste. Nu avea dreptate bătrînul Swift cînd scria că nu
poţi schimba convingerea cuiva decît cu condiţia ca această convingere să fi
fost raţional adoptată?
––––––––––––––––––
1. Jacobo Machover, Che Guevara sau mistificarea istoriei,
traducere din limba franceză de Cristina Livia Vasilescu, Pro Editură şi
Tipografie, Bucureşti, 2008, p. 73.
2. Idem, p. 97.
3. Idem, p. 102.
4. Idem, p. 114.
5. Idem, p. 120.
6. Iubirea omenească, traducere din limba franceză de Dan
Radu Stănescu, Editura Polirom, Iaşi, 2007.
7. Idem., p. 88
8. Idem, p. 92.
9. Jean Cormier, op. cit., p. 91.
10. Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2008.
11. Reginaldo Ustariz, op. cit., p. 144.
12. Jean-François Revel, Obsesia antiamericană, traducere
din limba franceză de Dan C. Mihăilescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, p.
58.
13. Jean-François Revel, Cunoaşterea inutilă, traducere din
limba franceză de Dan C. Mihăilescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, p.
299.
Aceleaşi nume, în toate revistele culturale0rt0d0x.wordpress.com - Vineri, 30 Iulie 2010, 18:01
Codruţ ăsta, şi Darie Constantinescu, văd că se iţeşte peste tot, de mai bine de-o decadă : şi-n 22, şi-n Dilema, şi aici... Deşi există rivalităţi între revistele astea !
Fata penibil-propagandistica a dreptismuluiErnesto Joschuer - Vineri, 30 Iulie 2010, 21:21
"'Nous n'avons à nous excuser de rien'....par William James pour l'Amerique, si on se rappelle son attitude lors de la mainmise de ses compatriotes sur l'île de Cuba." Stiti, tinere domn istoric din ce carte provine acest citat? Tot a vreunui "comunist", nu? Nu. "La trahison des clercs" de Julien Benda, 1927. Ati auzit, tinere domn istoric, de cauze istorico-sociale? Aveti, tinere domn istoric, cat de cat habar de situatia din America Latina a acelui timp? Credeti, tinere domn, ca un intelectual trebuie sa combata un mit cu o penibila caricatura? Credeti, deci, tinere, ca daca "ei" sunt chiori de ochiul stang, trebuie sa fim si "noi" de dreptul si sa raspundem la propaganda cu penibila - propaganda? "La démocratie repose d'ailleurs sur une idée fort propre à intéresser une sensibilité esthétique: l'idée d'équilibre" - pe care tocmai ati tradat-o in mod repetat (si) aici.
De altfel - nu "comunismul" nostru ne-a facut necivilizati, mai curand necivilizatia noastra l-a facut pe el.
Ridicol.Vlad Ioanescu - Sambata, 31 Iulie 2010, 14:05
"Am citit numeroase marturii despre starea de lucruri dinaintea Revolutiei: toate acele carti m-au convins ca era necesara si inevitabila; am citit aproape tot atatea carti despre Revolutie, si am urat-o - cu parere de rau".
O astfel de gandire nuantata nu e pentru, da, dreptistii blocari, chibitii impiedicati inca in ceausism, "anticomunistii" viteji 20 de ani prea tarziu, care l-au descoperit pe Revel 30 de ani prea tarziu si care "stiu", de la Li-i-ceanu citire, ca "comunismu'" e de vina de toate, dar n-au inteles nici pana acum ca era vorba de-un feudalism de stat, birocrat, badaran si corupt. Mare lucru nu s-a schimbat, tara "e asa cum este", ceva mai des-franata totusi, "si ca dansa suntem noi" - badarani, birocrati/supusi birocratiei, corupti etc, calitati pe care nu "comunismu" ni le-a pus in gene.
Bravo, pustiulache, i-ai facut praf pe comunisti. La tot mai mare! Dreapta o muerte! (tradus: Relatia o muerte! - vorba vine, desigur)
Cum, privindu-l pe Guevara, te "izbeste" asemanarea cu... Ce-ausescu, esti pe drumul elitei, ce mai incolo si-ncoace.
-- - Duminica, 1 August 2010, 01:35
pe mine m-ati pierdut la "o figura trendy", ceea ce inseamna ca am salvat cateva minute.
Che Guevara - un criminal si despre "condamnarea comunismului"Adrian - Duminica, 1 August 2010, 13:12
Che Guevara a fost un criminal si un fanatic.Articolul domnului Constantinescu arata foarte clar acest lucru.Actiunile sale au avut la baza doctrina marxista. Asa cum citim in acest articol,Guevara nu este "decat unul dintre instrumentele de propaganda a iluziei comuniste",nu putem sa trecem cu vederea acest lucru.Daca stanga vrea sa-l mentina drept "idol", e treaba ei.Un idol cu mainile patate de sange.Simplul fapt ca mergea pe motocicleta si vorbea inflacarat nu-l face mai putin sangeros. Raportarea la Che este imbracata in irational. Iar faptele, asa cum le prezinta domnul Codrut constantinescu, infirma mitul "omului providential". De fapt, nici nu cred ca avem nevoie de "oameni providentiali".
Cerem dreptei sa nu-si faca idoli - a se vedea cartea lui Sorin Adam Matei, dar vrem ca stanga sa se raporteze la Che Guevara ca la un zeu. Si, apropo, in Romania a fi de dreapta nu inseamna sa fii adeptul lui Liiceanu si Tismaneanu.poti sa fii de dreapta fara sa-i simpatizezi pe acesti oameni.dreapta adevarata - nu doar stanga - va detecta samburele de falsitate din "condamnarea comunismului". "Condamnarea comunismului" a avut un motiv politic, a fost doar o cale de a-l face pe Traian Basescu "anticomunist"."condmanarea comunismului" i-a servit presedintelui basescu sa-si agate la butoniera intelectualii mentionati mai sus.Gestul "condamnarii" n-a clarificat acea perioada, dimpotriva, azi Ceausescu devine
"idol", ar putea sa-i urmeze lui Che guevara pe calea mitizarii. V. Tismaneanu ar putea sa-si reproseze ca, prin angajarea in slujba lui Basescu, a deturnat si sensul unei discutii reale despre comunism.lumea s-a scarbit sa discute despre comunism cand a vazut ca aceasta "condamnare a comunsimului" a fost asezata in palmele lui Basescu. Iar "simpatia" pentru Ceausescu este un refuz al actualului guvern si presedinte. Tot asa, in 2000, s-a votat cu Vadim Tudor, pentru ca romanii nu mai doreau PSD. Astazi, lumea nu-l mai vrea pe Basescu si l-a regasit pe Ceausescu. Domnii tismaneanu si Basescu au cules ce au semanat.
PS Sa echivalezi comunismul cu birocratia, cum face cititorul Vlad Ioanescu, este cam straniu.Nu poti sa numesti birocratie acolo unde a fost comunism.
Ei si Che...Jedimisu - Luni, 2 August 2010, 22:48
Dupa cate vad eu, nene Codrut, lectura cartilor despre Che si altele pe care le ai matale nu te-au luminat cu nimic in legatura cu actiunile CIA in lumea larga si mai ales in America Latina, sursa de finante pentru mari corporatii din America si de "import" de droguri pentru campanii electorale. Mai aprofundeaza matale subiectul Golful Porcilor si actiunile USA behind it.
Articolul e vadit tendentios, nu e de mirare ca apar comentarii de genul celui de dinaintea mea. Dar, e scuzabil, din cate imi dau eu seama, varsta dumitale nu ti-a permis inca decat lecturi mainstream la capatul unui Marlboro si al unei Cola.
E corect ca nu trebuie comparate crimele, fie ele 10.000 sau 450, dar parca exista totusi o diferenta si o intentie in spatele fiecarei vieti curmate.
Daca inca nu vezi matale ca FMI-ul conduce pana si Romania, mi-e greu sa cred ca poti vedea dincolo de ura impotriva comunistilor. Daca vad ca dumitale nu-ti pare rau ca Ceausescu a murit de glont, nu mai vorbim despre proces, nu vad de ce lui Che i-ar fi parut rau ca omoara 500 ca sa scape tara de visul american in spatele caruia te ascunzi matale. Nu vad nicio diferenta intre matale si Guevara, numai ca el a avut curajul sa apese pe tragaci.
Din punctul meu de vedere, toti l-au folosit si inca o mai fac, ai lui si cei contra alor lui.
c(h)eausescu...v.i. - Marti, 3 August 2010, 11:54
a fost-odat-o tarisoara
care avea ca "brand" o apa
dar si-o deviza legendara:
vai - unde dai si unde crapa
xxx
au fost, raman ametitei:
a fost, va fi tot vai de ei
inconsistanceaddeveracci - Marti, 3 August 2010, 15:54
Le ridicule ne tue pas, et surtout pas les petits-bourgeois Roumains. Ils parlent comme des staliniens qui ont changé de camp, une "inteligentsia prolétaroïde" pour reprendre le mot de Weber. Il n'y a qu'eux pour lire Revel, le citer et ne pas se sentir complètement couvert de ridicule.
Donc il faut leur parler comme à des étudiants que l'on corrige : vous me parler de l'embargo US 50 fois ; vous m'expliquerez comment Castro est passé du militantisme religieux d'obédience chrétienne au communisme et pourquoi, vous le ferez 50 fois ; enfin pour terminer vous devriez arrêter de raconter des imbécilités heureuses sur les décolonisations en Afrique". Quand ils auront fait ça, alors on leur apprendra comment faire des bibliographies.
timeo homo unuis librisPanait I. - Miercuri, 4 August 2010, 10:53
Alt comentariu e superfluu. Numai doua intrebari: 1.ce carte a unui scriitor roman era una din cartile de capatai ale "calaului" (care nu-si tortura prizonierii, nu-i impusca, ci, "medic ratat", le dadea ingrijiri medicale)? si 2. pe cand, codrutconstantinescule, intr-un post si mai reprezentativ, de pilda "consilier pe probleme globale ", sa zicem - in Ilfov?
pentru clarificaredominic diamant - Miercuri, 4 August 2010, 11:29
De-ar fi doar amuzante consideratiile mai tinerilor "teoreticieni",care n-au mancat din papara comunista,mai treaca-mearga ! Dar acestea sint si aberante si nelinistitoare.O jumatate de secol de totalitarism plus doua decenii de siaj al acestuia lasa urme prea adanci si dureroase, ca sa poata fi analizate,cu cafeluta in fata, -atat de superficial- de niste amatori cu veleitati.
In aceste conditii,de amatorism si existenta in afara comunismului,orice comentariu devine superfluu si inutil.Am zis !
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters