Păpuşile ruseşti Matrioşka sînt
cunoscute în toată lumea şi reprezintă una dintre atracţiile
turistice în Rusia. Aparent, arată ca o păpuşă din lemn,
viu colorată, îmbrăcată în costum naţional. Surpriza
este că, în interiorul ei, se află o altă păpuşă care
conţine încă o păpuşă şi aşa mai departe. Pot fi pînă
la 10 păpuşi una în interiorul celeilalte, identice sau
diferite, uneori o întreagă familie.
www.jucarii.wikiteam.ro
Aţi putea crede, avînd în
vedere jucăriile din motto, că subsemnatul nu numai că n-a citit
e-mailul lui Herr Şimonca de alaltăieri, în care era întrebat
„De ce a cîştigat Obama?“, dar că este şi rupt de
realităţile americane în aşa măsură încît n-a
aflat că alegerile despre care scria acum două săptămîni
s-au încheiat şi s-ar cere comentate. Nu, nu, de aflat am
aflat, live, încă de marţi seara, de la opt jumate, nouă,
cînd au început să „cadă“ Florida, Ohio şi, în
cele din urmă, Virginia. Dar stînd aşa şi meditînd la
întrebarea amintită, mi-am pus şi un DVD închiriat de
la Redbox: Transsiberian. Ca background. Şi acolo, nişte păpuşi
tip Matrioşka cărau cu ele secretul unui thriller 2008 – semnat
Brad Anderson – din China, peste Siberia, spre capitala rusă.
Văzîndu-le cum se ivesc una dintr-alta, crescînd nota de
suspans a producţiei cinematografice, mi-am închipuit cum ar
fi să schimb modelul costumelor naţionale ruseşti, cu care erau
împodobite, cu steaguri americane – pe o parte, cel cu stars
and stripes, stindardul naţional, pe cealaltă, unele dintre
steagurile multicolore ale celor 50 de state – şi să ascund
adevărurile din ce în ce mai adînci despre rezultatul
acestor alegeri în păpuşile din ce în ce mai mici şi
mai protejate. Motivaţiile rezultatului din 4 noiembrie ar arăta
cam aşa:
n Prima: Doamnelor şi domnilor, Barack
Hussein Obama a cîştigat în 2008 alegerile prezidenţiale
din Statele Unite, fiindcă a avut un mai mare număr de electoral
votes. Pur şi simplu. A tras după el nu numai statele albastre,
democrate, dar şi pe majoritatea aşa-ziselor swing states de care
aminteam acum două săptămîni. De pe lista mea de cinci nu
i-a scăpat nici unul. Eu îi pretindeam atunci minimum trei.
Aşa că… Iar ca să nu existe nici un comentariu, preşedintele
ales are şi suportul majorităţii populaţiei (65 de milioane
împotriva a 57 de milioane), ceea ce nu se întîmplă
întotdeauna.
n A doua: Barack Obama, candidatul de
stînga, a cîştigat alegerile din noiembrie 2008, fiindcă
în august, septembrie şi octombrie 2008 criza economică
americană a trecut de la stadiul de eveniment „probabil“ la unul
„în curs de desfăşurare“. Bănci mari s-au închis,
acţiuni importante s-au devalorizat spectaculos, mulţi proprietari
de locuinţe s-au văzut scoşi în stradă ca neplatnici. Tot
răul a venit dinspre Wall Street. Iar Wall Street-ul se asociază,
logic, în mintea oricărui alegător, cu capitalul care, în
genere, se jonglează din dreapta. Care dreaptă reprezenta în
acel moment şi guvernarea. Or, ca să fugi dinspre incendiu, şi nu
înspre el, nu-ţi trebuie vreo experienţă de pompier, ci doar
instinct de conservare.
n A treia: Deşi moderat în
declaraţiile făcute pe ultima linie dreaptă, Obama este, dintre
cei doi candidaţi de marţea trecută, singurul care a promis că va
aduce trupele acasă, încheind războiul din Irak. Nici măcar
pentru o secundă, de-a lungul campaniei, oponentul său, John
McCain, nu s-a lăsat înduplecat să facă vreo declaraţie
precisă, optimistă în acest sens. Obama, în schimb, a
insistat mult pe această temă în alegerile primare şi a
jonglat chiar şi cu termene precise pentru încheierea misiunii
din Orientul Mijlociu. Apoi, începînd din vară, a bătut
uşor în retragere, da, dar lumea a înţeles că jocul
politic e cel care îi cere prudenţă. Este clar însă
că, odată învingător, i se va pretinde acum să-şi respecte
vechile promisiuni şi nu m-ar mira ca, încă din prima
jumătate a lui 2009, să asistăm la adoptarea unui plan concret de
părăsire a Irakului şi de regrupare a forţelor din Afganistan.
n A patra: Obama va deveni al 44-lea
preşedinte, pentru că este tot ceea ce al 43-lea preşedinte,
George W. Bush, n-a fost, nu este şi nu va (mai) ajunge niciodată.
Obama este un tînăr intelectual cu o infinită charismă.
Obama, ca orator, ţine o scenă, subjugă o sală, ia respiraţia
unui stadion – a se rememora Denverul de astă-vară. Votul pentru
Obama a fost însă şi unul negativ pentru W. şi ai lui. John
McCain fiind de multe ori destul de şters în campanie, lumea a
receptat lupta electorală ca purtîndu-se între
administraţia Bush şi aceea care ar putea s-o înlocuiască,
cea a lui Obama.
n A cincea: Obama a fost în
campanie, ca strategie politică, net superior lui John McCain.
Rectific: McCain i-a fost inferior lui Obama. Sînt gata să
înţeleg multe greşeli ale republicanilor, sînt gata să
înţeleg spiritul lor de gambleri, cînd au aruncat-o în
joc pe Miss Alaska, sînt gata să înţeleg că ofiţerul
de carieră McCain, ştiind mai multe despre posibilităţile
concrete de părăsire a cîmpului de bătălie numit Irak, a
refuzat să facă promisiuni care nu se pot ţine, mă rog, multe
putem înţelege, scuza şi accepta. Dar să vii tu la Convenţia
Naţională a Partidului Republican, în Minnesota, şi să îţi
începi discursul mulţumind preşedintelui iubit, ştiind că
rata de popularitate a acestuia e în cădere liberă, pe undeva
pe la 20%, ei bine, eu asta…
Al treilea paragraf, primul pe care îl
aude o sală care abia şi-a ocupat locurile după ovaţiile de
început, suna aşa: „I’m grateful to the President for
leading us in those dark days following the worst attack on American
soil in our history, and keeping us safe from another attack many
thought was inevitable; and to the First Lady, Laura Bush, a model of
grace and kindness in public and in private“. Cum şi cine l-a
sfătuit (sau nu l-a oprit) să facă o asemenea gafă e un mare
mister. Că mai tîrziu, în toamnă, acelaşi McCain
striga din toate puterile „Eu nu sînt Bush!“, asta nu mai
conta. Lumea era ocupată cu vînzarea acţiunilor şi cu
salvarea fondurilor economisite în băncile care se închideau
în flux continuu. Ce voiseră să audă auziseră: pe McCain
mulţumind domnului şi doamnei – un lider, el, şi un model de
graţie şi de bunătate, ea…
Valoarea intrinsecă a meritelor de
politician ale lui Obama este – cu sau fără potenţarea dată de
gafele lui McCain – serioasă, oricum; a se vedea, zilele trecute,
alegerea fără ezitări a noului chief of staff al Casei Albe, Rahm
Israel Emanuel. Barack Hussein Obama ştie cum şi cînd să
transmită un mesaj politic şi să liniştească spirite (poate)
neliniştite.
n A şasea: Votîndu-l pe Obama,
America a confirmat că înclină astăzi spre stînga.
Sau, dacă vreţi, votînd stînga – şi sperînd în
reforma sistemului de asigurare medicală, în creşterea
salariului minim pe economie, într-o industrie mai puţin
poluantă şi care, mai ales, să ofere de muncă americanilor, şi
nu altora, peste mări şi ţări, prin outsourcing –, mulţi
alegători au desenat un „x“ cîştigător în dreptul
numelui reprezentantului stîngii. Suspinînd pentru
Hillary (mulţi!), visînd la Edwards (cîţiva), dar
semnînd pentru Obama. Tot pe 4 noiembrie, odată cu votul
pentru prezidenţiale, s-a votat şi pentru o seamă de locuri în
Camera Reprezentanţilor şi Senat. Acesta din urmă, aflat din 2006
în situaţia de 49/49 democraţi/republicani, este acum
democrat. Camera Reprezentanţilor, cea cu numărul 111, condusă de
Nancy Pelosi, are o tendinţă şi mai accentuat democrată,
diferenţa dintre cele două partide fiind de peste 75 de locuri.
Ambele camere sînt, aşadar, democrate în majoritatea
lor, şi aşa va fi, din ianuarie, şi administraţia de la Casa
Albă. O poziţie de start excepţională pentru un tînăr
preşedinte pus pe reformat un întreg sistem, care se află
cumva în derivă încă de la ieşirea din scenă a lui
Ronald Reagan.
n A şaptea: Obama a adus la urne
oameni care n-au votat niciodată sau votează foarte rar. E vorba
mai ales de tineri. Mulţi dintre ei au votat, sigur, din entuziasm
cu candidatul apropiat vîrstei lor, care i-a captat prin
dezinvoltura discursului. Altminteri, îndemnul la schimbare, la
change, nu avea de ce să îi mobilizeze tocmai pe ei, cei
tineri. Frustrarea e a celor care s-au lovit deja de barierele unui
sistem şi care vor să încerce altceva; nu e cazul tinerilor
americani de 18 şi 19 ani. Mă rog.
Obama e elegant, e suplu, e spontan.
Da, îl plac femeile. Spre deosebire de Hillary, pe care n-au
plăcut-o bărbaţii. Sorry, dar alegătorii sînt oameni, cu
instincte, simpatii, antipatii şi (mulţi dintre ei) cu nevoia de
idoli.
Obama a adus la vot şi o bună parte a
populaţiei de culoare. Participarea acesteia nu i-a adus pe tavă
victoria mare, dar e posibil să-i fi oferit bucuria unor victorii
mici, pe state, cum ar fi Virginia. În acelaşi timp, McCain a
trebuit să piardă mai multă energie şi mai multe fonduri ca să
fie sigur de Sud, unde republicanii nu aveau, în mod normal,
nici un fel de probleme.
n A opta: Presa preponderent liberală
l-a mediatizat pe Obama, începînd, cu o tenacitate
remarcabilă, imediat după victoria repurtată de el asupra lui
Hillary. Un singur exemplu: cele mai multe dintre sondajele de opinie
ale toamnei, realizate de mass-media liberală, l-au dat învingător
pe Obama în multe state-cheie, cu 7, 8, 12%, descurajînd
o bună parte a electoratului lui McCain, care fie nu s-a mai
prezentat la vot, fie a votat cu… învingătorul din sondaje.
Fapt e că acel curent de opinie format l-a ajutat pe Obama să
cîştige cîteva state, cum ar fi Virginia şi Carolina de
Nord, pe muchie de cuţit. Dacă sondajele din această toamnă ar fi
arătat altfel…
Aceeaşi presă a evitat în
ultimii doi ani cîteva subiecte dificile pentru senatorul de
Illinois: cetăţenia (născut în Hawaii sau în Kenya?
Chiar dacă născut în Hawaii, anii din Indonezia – o arată
foaia lui matricolă – l-ar fi putut priva de cetăţenia
americană), orientarea sa religioasă (atît tatăl biologic,
cît şi cel adoptiv, precum şi toţi fraţii şi surorile lui
sînt musulmani) sau apartenenţa lui, în anii de
tinereţe, la grupuri violent militante.
n A noua: America e rănită, deşi
rareori recunoaşte asta prin purtătorii ei oficiali de cuvînt,
de indiferenţa sau chiar ostilitatea foştilor aliaţi. Cea mai
puternică naţiune din lume are şi ea sensibilităţile ei.
Mitingul de la Berlin şi altele ca el le-au spus americanilor că,
dacă vor să evite o totală ruptură, trebuie să ştie să aleagă.
Şi ei au ştiut.
n A zecea: Alegerile s-au încheiat
cu victoria reprezentantului african-american, fiindcă… a venit
TIMPUL. N-a mai avut răbdare acel timp, cum spunea Preda. Ceva s-a
copt!
Ţara în care, cu mai puţin de o
jumătate de secol în urmă, primii studenţi de culoare ai
Universităţii din Tuscaloosa, Alabama, au avut nevoie de forţe
federale pentru a fi lăsaţi în clădire şi pentru protecţie,
a ajuns să aleagă astăzi un preşedinte de culoare.
La Casa Albă, unde Teddy Roosevelt îl
invita pe profesorul de culoare Booker T. Washington cu un secol în
urmă, provocînd rumoare – „we deplore the President’s
taste, and we distrust his wisdom“, scria un ziar al albilor din
Sud –, se va muta pe 20 ianuarie 2009 un nou chiriaş: Barack
Obama. El şi familia sa. Un cerc în timp s-a închis. O
stare de normalitate ar trebui să-i urmeze.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters