Una dintre apariţiile editoriale
spectaculoase ale acestui an este volumul – inexact etichetat ca
„roman“ – scriitoarei est-germane Christa Wolf, şi aceasta nu
numai din motive strict literare. Într-un scandal mediatic care
lua proporţii neaşteptate la începutul anilor ’90 ai
secolului trecut, era „demascat“ faptul că Wolf fusese
„colaboratoare neoficială“ (IM) a Stasi.
Christa Wolf, Stadt der Engel oder The Overcoat of Dr. Freud, Suhrkamp, 2010, 476 p.
Ştirea a avut un efect
de şoc, avînd în vedere că era vorba de o scriitoare
care, în anii ’80, îşi exprimase public (nota bene!),
riscînd, deci, eventuale represalii, atitudinea critică faţă
de regimul din RDG, fusese ea însăşi pusă sub urmărire
permanentă de poliţia politică şi, în anul de criză 1989,
se implicase activ în mişcarea revoluţionară care a dus la
prăbuşirea dictaturii comuniste est-germane. Ceea ce o diferenţia
atunci pe Christa Wolf de alţi intelectuali est-germani era
atitudinea ei critică nu numai faţă de regimul autoritar din Est,
ci şi faţă de sistemul capitalist din Occident: după ce, la
începutul anilor ’60, îmbrăţişase din convingere
idealurile societăţii socialiste, Wolf a rămas, şi după 1989, o
personalitate de stînga. Privit din perspectiva actuală, după
trecerea a mai bine de douăzeci de ani de la evenimentele care
bulversau complet ordinea social-politică din Europa, „cazul“
Christei Wolf este interesant din mai multe puncte de vedere.
Spre deosebire de România, în
Germania, arhivele fostei poliţii politice (Stasi) au fost deschise
imediat după prăbuşirea regimului, studiul actelor făcîndu-se
cu acurateţe şi sistematic, sub conducerea unei personalităţi de
marcă a mişcării de opoziţie din fosta RDG, Joachim Gauck –
cunoscut acum şi pentru că a candidat la preşedinţia Germaniei,
în iunie, anul acesta. Astfel, discuţia privitoare la
responsabilitatea intelectualilor, la rolul jucat de intelectuali în
menţinerea sistemului autoritar, altfel spus, la complicitatea lor
cu puterea s-a purtat în spaţiul german foarte devreme, iar în
cazul Christei Wolf spiritele s-au încins mai mult decît
oricînd. Miza dezbaterilor purtate în jurul scriitoarei
est-germane nu privea (numai) cele trei rapoarte înaintate
organelor Stasi – lipsite, de fapt, de nocivitate reală, şi pe
care autoarea lor le-a publicat imediat şi integral – cît
probleme mai generale care intrau în atenţia opiniei publice
germane şi păreau a fi ilustrate exemplar în acest „caz“
– jurnalişti de la cele mai proeminente publicaţii vest-germane
(presa estică aflîndu-se într-o fază de reorganizare şi
reorientare) o atacau atunci pe Christa Wolf, alte personalităţi,
nu mai puţin, proeminente, îi luau apărarea (printre ei,
Joachim Gauck însuşi).
Ceea ce atrăgea atunci atenţia era o
extremă polarizare a atitudinilor şi o condamnare totală, aproape
fără drept de apel, a regimului din Est, sub toate aspectele lui,
de la cele ideologice, pînă la cele privind existenţa
cotidiană. Sigur că au existat şi voci care au făcut excepţie de
la acest mod de tratare a lucrurilor, dar ele nu prea au fost băgate
în seamă. Acum, după trecerea a douăzeci de ani,
perspectivele sînt mult mai nuanţate, şi aceasta se vede din
felul cum a fost primită cartea, deşi ea nu oferă privirea
„critică“ asupra propriului trecut în felul în care
o aştepta presa.
După ce fusese, poate, cea mai
populară – cunoscută şi în Vest – scriitoare
est-germană, Christa Wolf a continuat să publice cu succes şi după
1989, rămînînd, pînă astăzi, una dintre
scriitoarele ale cărei lecturi şi apariţii publice se desfăşoară
cu casa închisă. După Medeea. Glasuri (tradus în
româneşte la Humanitas) şi foarte interesantul proiect de
jurnal fragmentar Ein Tag im Jahr, apărut în 2006 (care încă
îşi aşteaptă editorul român), acest roman ocupă un
loc de marcă în producţia scriitoarei germane.
Deşi cuprinde numeroase elemente
ficţionale, latura cea mai puternică a Oraşului îngerilor
este cea autobiografică. În 1992-1993, Christa Wolf a petrecut
nouă luni în Los Angeles, la invitaţia Centrului literar
Getty. În detaliate notaţii de jurnal, scriitoarea
documentează şi prelucrează experienţa americană. În
aceast context, cititorul este martor al felului în care apar
societatea şi modul de viaţă american privite prin ochii unei
scriitoare est-germane imediat după căderea Cortinei de Fier. De
notat scena absurd-comică ce deschide volumul, cu valoare simbolică,
a asumării unei identităţi „estice“, dincolo de evenimentele
politice ale zilei.
Oraşul îngerilor este o
construcţie tipic postmodernă, o scriitură complexă structurată
pe mai multe niveluri, un text „neterminat“, fragmentar, care îşi
reflectă propria condiţie, rezultat al unei crize existenţiale.
Centrul de gravitaţie al textului şi punctul în care se
întîlnesc diversele planuri ale scriiturii sînt
tema amintirii şi a memoriei, reflectată astfel din mai multe
unghiuri şi perspective, dintre care cel psihanalitic joacă un rol
esenţial.
Monologul interior al naratoarei –
apropiată, uneori pînă la indistincţie, de autoarea Christa
Wolf – funcţionează pe principiul asociaţiei (aparent)
aleatorii, astfel că amintirea nu aduce la lumină evenimentele la
modul cronologic, ci selecţia se face în funcţie de capriciul
memoriei, de valoarea emoţională; inconştientul joacă şi el un
rol aici, şi nu pe cel mai puţin important. O întrebare care
preocupă conştiinţa narativă este aceea a uitării – cum şi de
ce este posibil să uităm fapte şi întîmplări
esenţiale din propria viaţă, atunci cînd acestea nu mai sînt
importante sau nu mai corespund cu imaginea despre sine de la un
moment dat. Intenţia naratoarei este de a-şi înţelege
propriul comportament şi motivul pentru care a scris acele rapoarte
pentru Stasi. În acest context, ea rememorează momente-cheie
ale activităţii ei în slujba socialismului, ca şi pe cele
care au dus la îndepărtarea ei treptată, dar definitivă, de
regimul din fosta RDG. Christa Wolf este o maestră a introspecţiei,
monologul interior fiind tehnica esenţială şi în celelalte
romane. Pregnanţa şi profunzimea discursului introspectiv, aerul
autentic inconfundabil contribuie la caracterul special al acestei
proze. La aceasta se adaugă aspectele sociale ale romanului –
incursiuni neobişnuite în slam-urile New Yorkului –, o
călătorie plină de surprize în „Vestul sălbatic“,
apariţia şi dispariţia misterioasă a „mantalei“ doctorului
Freud, evocarea numeroaselor personalităţi culturale şi a
literaţilor germani, cei mai mulţi dintre ei evrei, emigraţi la
New York, în anii ’30 ai secolului trecut, pe „urmele“
cărora merge scriitoarea.
Toate aceste „ingrediente“ fac din
acest roman atipic o lectură fascinantă şi explică poate, printre
altele, de ce, în ciuda celor aproape 500 de pagini ale lui, el
se află, şi săptămînile acestea, pe lista de bestselleruri
a cunoscutei reviste Spiegel.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters